Părinti care vor să fie profesorii propriilor copii
Nelegalizat la noi, învătămîntul la domiciliu este o variantă de domeniul S.F.
articol de: (S.D.)
"Din multele subiecte pe care părintii le aduc în fata autoritătilor din învătămînt se află si unul cu totul surprinzător, privind "homeschooling" sau "scoala de acasă", sistem de învătare care ar putea revolutiona educatia natională si care este încurajat de părintii cu bani, timp si initiativă.
Variantele sau alternativa la învătămîntul traditional sînt din ce în ce mai căutate de părintii de la noi, două dintre cauzele acestui interes fiind dezamăgirile pe care le oferă constant scoala traditională si deschiderea spre formule noi de învătare a populatiei autohtone. Cu totul surprinzător este subiectul "homeschooling", propus recent de membrii Asociatiei Nationale a Părintilor, voce prin care s-au produs deja modificări în examenele nationale ale elevilor. "Homeschooling" sau "scoala de acasă" este un sistem cunoscut în tările occidentale, constînd în învătarea acasă, cu sprijinul părintilor si al meditatorilor. Un testimonial al unui părinte de origine română, dar care s-a folosit de acest sistem în străinătate, arată avantajul de a avea, la domiciliu, serviciile educationale oferite prin programele aprobate oficial, dar în cadrul cărora părintii sînt cei care înlocuiesc profesorii, cel putin pentru perioadele corespunzătoare învătămîntului prescolar si primar. Dezavantajul imediat sesizabil este lipsa unui colectiv în care copilul să socializeze, însă si aici sistemul "homeschooling" vine cu "solutia" constituirii în grupuri în care copiii si părintii adepti ai "scolii de acasă" se împrietenesc si formează miniscoli de familie. Este destul de evident că, la fel ca si învătămîntul alternativ, foarte putin reprezentat în judetul Buzău, sau ca învătămîntul prescolar sau primar particular, total absent în judet, "homeschooling" e de domeniul anticipatiei fantastice să se popularizeze, însă noul context european creat va furniza surprize si va arde mai repede etapele. "
sursa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.