In prima zi de miercuri a fiecarei luni Ginny ne invita sa impartasim ce mai lucram si ce mai citim.
...........................
Bine ati venit la primul Yarn Along de anul acesta!Imi doresc- si nadajduiesc sa realizez- ca in fiecare luna sa lucrez ceva cap- coada, astfel incat sa pot face la sfarsitul anului 2019 in imagini cu lucru de mana :).Si imi mai doresc sa citesc cel putin cate o carte pe luna, astfel incat la final de an sa am cel putin 12 carti citite.
Am inceput anul tricotand la puloverul meu bej, din lana de alpaca. E o lana foarte fina, foarte moale, foarte calduroasa. Am descoperit recent conceptul de ,
,slow fashion,, , idee care face parte din miscarea de incetinire a vietii (slow movement) despre care am mai vorbit aici pe blog.
Conceptul se opune consumerismului din domeniul modei si incurajeaza realizarea/folosirea de elemente de imbracaminte din materiale naturale, reciclabile facute manual, daca se poate, pe care sa le folosesti cat mai mult timp.
Desigur, la baza nu e o idee noua, eu am mai intalnit-o in diferite predici si carti duhovnicesti.
Staretul Antonie spunea:
,,Cât de raţional era construită lumea până la nebunia secolelor 19 şi 20. Hainele se făceau trainice, de nădejde. Se depunea efort pentru a le face şi se întâmpla să le rămână şi nepoţilor, într-atât îşi preţuiau oamenii timpul! Şi timpul, poate de aceasta, le ajungea pentru toate, să dovedească şi la câmp, şi la biserică, şi de sărbători să stea cu rudele la masă. Dar acum? Încălţămintea - pentru un sezon, hainele - pentru două, ei hai, trei! Dar nu mai e timp pentru rugăciune, nici pentru biserică - lasă că mă rog acasă -, nici pentru copii. Din păcate, aceştia cresc fără supraveghere, părinţii doar sunt preocupaţi să câştige bani. În schimb, nu trăim mai rău decât alţii. Dar trăim?! Trăieşte doar omul liber, iar cel din robie, robul, doar există
.....
Mulţumiţi-vă cu ceea ce e absolut necesar, nu foarte scump, ci simplu şi trainic. Aceasta se referă îndeosebi la haine şi la hainele călduroase, de iarnă. Principiul este acesta - să fie trainice, din fibre naturale şi să ţină cald.
..........
La capitolul lectura , am inceput sa citesc o carte foarte interesanta, foarte buna, pe care am primit-o de la
Anca : ,,Cum sa te pretuiesti pe tine insuti si cum sa iti pretuiesti aproapele,, de David L. Fontes.
O sa ii fac o recenzie dupa ce o termin, dar oricum, o recomand.
Voi ce mai lucrati, ce mai cititi?
Daca doriti, puteti lasa si aici linkul catre postarea voastra Yarn Along, astfel incat sa ne regasim mai usor cei care scriem in lb. romana.
Irina