De Bunavestire

Preacurată Doamnă, Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poţi face tot binele, primeşte aceste daruri, care se cuvin numai ţie, de la noi, nevrednicii robii tăi, ceea ce eşti aleasă din toate neamurile, şi te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cereşti şi pământeşti. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor; şi prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, şi ne-am învrednicit Sfântului Lui Trup şi Preacuratului Lui Sânge. Pentru aceea fericită eşti întru neamurile neamurilor, ceea ce eşti de Dumnezeu fericită, mai luminată decât Heruvimii şi mai cinstită decât Serafimii fiind.

Şi acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară întru tot cântată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de tot sfatul celui înşelător, şi de toată primejdia şi să fim păziţi nevătămaţi de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până la sfârşit cu rugăciunile tale, păzeşte-ne pe noi neosândiţi. Ca întru paza şi cu ajutorul tău fiind mântuiţi, slavă, laudă, mulţumită şi închinăciune, pentru toate să înălţăm unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

(din Acatistul Buneivestiri) 

Sunt icoanele idoli?

Am intalnit multi crestini, care spun ca sunt ortodocsi, dar care nu cinstesc sfintele icoane.Necercetand cu atentie invatatura Sfintei noastre Biserici, ei pleaca mai degraba urechea la invataturi gresite si straine de ortodoxie, considerand ca icoanele sunt idoli, si nu se cuvine sa le cinstim.

Dar nimic nou sub soare, ca sa zic asa :)). Cunoastem din istorie controversa iconoduli - iconoclasti, iar biruinta dreptei credinte, de cinstire a sfintelor icoane, se praznuieste in prima duminica din postul mare - Duminica Ortodoxiei.

Dar pana la decizia celui de-al 7 lea Sinod Ecumenic din 787, care a hotarat ca

Icoanele să fie cinstite "nu [cu] cinstirea adevărată, care după credinţă se cuvine numai dumnezeirii [Sfintei Treimi], ci [tot aşa] cum se face cu semnul Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci, cu Sfintele Evanghelii, şi cu toate lucrurile sfinte" [4]

multi crestini au suferit prigoana pentru credinta, cum ni se relateaza si in sinaxarul zilei de azi :

Luand sceptrul stapanirii grecesti, imparatul Leon, cel cu nume de fiara, care se mai numea si Conon si era de neam isaurian, a ridicat prigonire impotriva Bisericii lui Dumnezeu, scornind o noua erezie. Ca socotea, adica, Sfintele icoane, drept idoli, iar pe cei ce se inchinau lor cu credinta, ii numea inchinatori la idoli. Deci, a poruncit ca pretutindeni sa se lepede Sfintele icoane din Bisericile lui Dumnezeu, din toate casele si locuintele omenesti, sa le sfarme si sa le dea foc, sau sa le arunce in apa. Iar pe cei care nu se invoiau cu paganatatea lui, pe unii ii trimetea in surghiun indepartat, iar, pe altii, ii chinuia si ii ucidea in multe feluri. Astfel, la inceput, preasfintitul Ghermano, patriarhul Constantinopolului, care i se impotrivea, a fost izgonit de pe scaun, cu necinste si cu batai, iar, in locul lui, a ridicat pe un oarecare Anastasie, eretic, de un gand cu imparatul.

Intru acea vreme, multi dreptcredinciosi, stand impotriva ereziei, se faceau mucenici, precum au fost si acesti Sfinti, pe care ii pomenim astazi. In Constantinopol, era o poarta ce se numea "Poarta de arama", zidita in zilele marelui Constantin. Deasupra acelei porti, era chipul Mantuitorului, de arama, stand de multi ani acolo. Pe acest chip, imparatul si patriarhul poruncisera sa-l dea jos. Deci, raucredinciosii au pus o scara, pe care s-a suit un ostas, ca sa implineasca porunca. Si s-a adunat multime mare de credinciosi care apucand scara, au aruncat-o jos. Afland de impotrivirea credinciosilor, imparatul a scos ostirea pe ulitele cetatii si a omorat multi dreptcredinciosi, barbati si femei, tineri si batrani, al caror nume numai Dumnezeu il stie. Pe cei care erau socotiti capetenii ai razvratirii, i-au prins vii. Acestia au fost: Iulian, Marcian, Ioan, Alexie, Dimitrie, Foca, Petru si Leon. Luandu-i, slujitorii imparatului i-au batut fara crutare si i-au aruncat in temnita, de unde ii scoteau in fiecare zi si le dadeau cate cinci sute de lovituri, vreme de optzeci de zile. Indurand ei cu vitejie toate aceste chinuri si vazand imparatul ca multi crestini sporesc in credinta lor, a dat porunca de i-a scos in ulitele cetatii si i-a ucis.

Odata cu ei a fost taiata si una din femeile cele slavite, anume Maria Patricia, pentru dreptcredincioasa cinstire a icoanelor, iar trupul ei a fost aruncat in adancul marii. Tot atunci a fost prinsa si Cuvioasa Teodosia, monahia, ca una ce se afla in aceeasi pricina, si a luat cununa muceniceasca si se cinsteste pomenirea ei la 29 de zile, ale lunii lui mai. Si toti, cei ce au patimit pentru cinstita icoana a Mantuitorului, stau impreuna, inaintea Stapanului Hristos Dumnezeu, Caruia se cuvine slava in veci! Amin.

Vedem ca in trecut crestinii si-au dat si viata pentru Adevar. Noua nu ni se cere sa ne jertfim viata, ci doar un pic din timpul nostru, pentru a ne insusi, si apoi a trai si marturisi credinta noastra.

Pentru cei interesati am gasit cateva linkuri, care sper sa le fie de folos :

• Despre cultul Sfintelor icoane - par. Cleopa
• Ava Ghelasie, Despre Logica Trinitară şi Logica Dualistă, Icoană-Chip şi Idol-Mască
• De ce cinstim icoanele

Irina

Schimbarea la Fata a Domnului

Tot omul este dator sa se schimbe la fata. Dar cum se poate schimba la fata ? Daca ieri a fost desfranat si s-a marturisit, sa nu mai fie ! Daca a fost hot, sa lase hotia ! Daca a fost injurator sau betiv, sa lase betia si injuratul sau fumatul, sa lase rautatile, sa le marturiseasca, sa le planga toata viata, sa faca canonul; si asa se schimba omul, nu la fata cea din afara, ci la cea dinlauntru a sufletului. 

 Si atunci, asezarea omului care a fost inainte de pacat, cu aceea care este cand intra in fericire si in treptele duhovnicesti ale desavarsirii, nu mai seamana. 

 Ieri era ca un drac, slujind pacatului, si astazi, daca s-a pocait, si-a indreptat viata si s-a sfintit, se face lumina si are lumina duhovniceasca intr-insul si merge din putere in putere, dintr-o desavarsire in alta, pe cele trei trepte ale urcusului duhovnicesc, care sunt :

- Nepatimirea rationala a sufletului sau faptuirea morala;

- Slobozenia duhovniceasca a sufletului rational care-si retrage mintea sa din simtire si o leaga cu Dumnezeu prin contemplatia naturala si duh, si

- Odihna duhovniceasca a sufletului rational, ( sambetele sambetelor ), care-si retrage mintea sa chiar de la toate contemplatiile naturale in duh, de la cugetarile cele mai inalte din zidiri si o leaga cu totul de Dumnezeu in extazul iubirii. Amin. 

par. Cleopa (sursa)

Troparul Schimbării la Faţă

Schimbatu-Te-ai la fata, in munte, Hristoase Dumnezeule, aratand ucenicilor Tai slava Ta, pe cat li se putea; straluceasca si noua, pacatosilor, lumina ta cea pururea fiitoare, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Datatorule de lumina, slava Tie!

 

Condacul Schimbării la Faţă

                     
In munte, Te-ai schimbat la fata, Hristoase Dumnezeule, si pe cat au cuprins ucenicii Tai slava Ta, au inteles ca, daca Te vor vedea rastignit, sa cunoasca Patima cea de bunavoie si lumii sa propovaduiasca, ca Tu esti cu adevarat raza Tatalui.

Irina

Ce au făcut sfinții în vreme de foamete

Din viața Sfintei Iuliana din Lazarevo

În acele vremuri a venit o mare foamete peste tot pământul Rusiei, încât mulţi dintre oameni ajungeau să mănânce carne stricată sau chiar carne de om şi mulţimi de oameni au pierit de foame. În casa fericitei Iuliana erau o mare lipsă de mâncare şi de cele necesare, căci grâul pe care-l semănase nici măcar nu ieşise din pământ, iar vitele şi caii ei muriseră. S-a rugat de copiii şi slujitorii ei să nu se atingă de nimic din cele ce aparţineau altora sau erau furate. Iar ea, având câteva vite, haine şi vase le-a vândut pe toate ca să cumpere mâncare, i-a hrănit pe slujitori şi a dat şi milostenie din belşug celor care cereau, căci în sărăcia ei ea nu a renunţat la obişnuita milostenie şi nici măcar un singur cerşetor nu pleca de la casa ei cu mâna goală. Când a ajuns la sărăcie lucie, încât nu mai avea nici măcar un bob de grâu în toată casa, ea nu s-a îngrijorat, ci şi-a pus toată nădejdea în Dumnezeu.
În acea vreme s-a mutat într-un alt sat, Vocinevo, din regiunea Nijni-Novgorod, unde cea mai apropiată biserică era la două verste depărtare. Slăbită din cauza vârstei şi a sărăciei, nu mai mergea la biserică, ci se ruga Domnului acasă, dar era foarte îndurerată din această cauză. Dar aducându-şi aminte de Sfântul Corneliu , care nu a fost vătămat fiindcă se ruga acasă, de Iov care stătea pe grămada de gunoi şi L-a văzut pe Dumnezeu, de cei trei tineri din cuptor, de Daniel din groapă, de Iona din chit, de Ieremia care se ruga lui Dumnezeu din groapă, din aceste pilde fericita Iuliana a căpătat mângâiere. Dar, când lipsa din casa ei a devenit mult mai mare, i-a adunat pe toţi slujitorii şi le-a zis: „Vedeţi şi voi că mai e puţin şi foametea ne va doborî; dacă vreunul dintre voi vrea să rabde cu mine, foarte bine, dar dacă cineva nu vrea, poate pleca liber, ca să nu moară de foame pentru mine”. Cei mai ataşaţi au făgăduit să rabde cu ea, dar alţii au plecat. Le-a dat drumul să plece binecuvântându-i şi rugându-se pentru ei, fără să arate nici cea mai mică urmă de mânie. Apoi le-a spus celor rămaşi să adune o plantă numită talpa-gâştii şi coaja unui anume fel de plop; din acestea le-a spus să facă pâini din care ea, copiii şi slujitorii s-au hrănit. Prin rugăciunile ei, pâinea era dulce şi nimeni din casa ei nu s-a îmbolnăvit din cauza foamei.
Cu această pâine ea hrănea săracii şi nu lăsa pe nici un cerşetor să plece din casa ei fără să-l hrănească, căci în acea vreme erau nenumăraţi cerşetori. Vecinii îi întrebau: „De ce vă duceţi la casa Iulianei, căci ea însăşi moare de foame?”, dar cerşetorii le spuneau că au mers prin multe sate unde au primit pâine bună, dar nicăieri n-au mâncat o pâine atât de dulce ca a acestei văduve – căci mulţi nu ştiau cine era ea. Vecinii ei, care oricum aveau destulă pâine, au trimis la casa ei să ceară nişte pâine, pe care după ce au gustat-o au mărturisit şi ei că este foarte dulce. Uimiţi fiind, ziceau între ei: „Slujitorii ei sunt foarte pricepuţi la coacerea pâinii”, căci nu înţeleseseră că pâinea ei era dulce datorită rugăciunii. Ar fi putut să-L roage pe Dumnezeu să nu-i lase casa să sărăcească, dar nu s-a opus voii lui Dumnezeu, ci a îndurat cu răbdare şi mulţumire, căci ştia că prin răbdare aflăm Împărăţia cerurilor. A răbdat astfel în sărăcie vreme de doi ani fără să se mâhnească sau să se tulbure; nici nu s-a văitat, nici a păcătuit cu cuvântul şi nici n-a luat numele Domnului în deşert. Dar nici nu a cedat sărăciei, ci era mai veselă decât în anii din urmă.

Hristos s-a înălțat!

Hristos s-a înălțat!

Doamne, lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pogorându-Te din înălţimile cereşti pentru a noastră mântuire şi hrănindu-ne cu bucurie duhovnicească în sfintele şi prealuminoasele zile ale învierii Tale, şi iarăşi, după săvârşirea slujirii Tale pământeşti, Te-ai înălţat cu slavă de la noi la ceruri şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui! 

În această senină şi atotluminoasă zi a Dumnezeieştii Tale Înălţări la ceruri, pământul prăznuieşte şi saltă, cerul se bucură astăzi de Înălţarea Ziditorului făpturii, oamenii slavoslovesc neîncetat văzând firea noastră cea rătăcită şi căzută, pe umerii Tăi, acum, Mântuitorule, luată şi înălţată la ceruri.

Îngerii se veselesc zicând: Cine este acesta, care a venit cu slavă puternic în lupte şi tare în războaie? Acesta este cu adevărat Împăratul Slavei?

Învredniceşte-ne şi pe noi, neputincioşii, care gândim încă la cele pământesti şi săvârşim neîncetat cele plăcute trupului, să cugetăm la înfricoşătoarea Ta înălţare la cer, grijile cele trupeşti şi cele lumeşti să le lepădăm şi împreună cu Apostolii Tăi să privim acum la cer şi, cu toată inima şi cu tot cugetul nostru, să ne amintim că acolo sus, în ceruri, este sălaşul nostru, iar aici pe pământ suntem doar străini şi călători, plecaţi din casa Părintească în ţara îndepărtată a păcatului. 

Pentru aceasta Te rugăm cu osârdie Doamne, ca prin preaslăvită înălţarea Ta, să însufleţeşti conştiinţa noastră, să ne scoţi din robia acestui trup şi a acestei lumi păcătoase şi să ne învredniceşti să cugetăm la cele înalte, nu la cele pământeşti; că nu se cuvine să ne fie nouă pe plac, ci Ţie, Domnului şi Dumnezeului nostru, să-Ţi slujim şi să lucrăm, până când dezlegându-ne de legăturile trupului şi trecând vămile văzduhului, să dobândim cereştile Tale locaşuri, unde stând de-a dreapta Slavei Tale, împreună cu Arhanghelii şi Îngerii şi cu toţi Sfinţii, vom proslăvi Preasfânt Numele Tău, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţa Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

(din Acatistul Înălțării Domnului)

Vă doresc o zi frumoasă, 
Irina

Astazi praznuim Acoperamantul Maicii Domnului

O sarbatoare care imi este tare draga, fiindca imi aminteste ca Maica Domnului ne ocroteste mereu.

Din sinaxar:

Trebuie sa stim ca acest praznic a început a se praznui pentru o pricina ca aceasta: în zilele împaratului Leon cel întelept în Constantinopol, spre o duminica, facându-se priveghere de toata noaptea în sfânta biserica Vlaherna a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, si multimea poporului stând înainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos si-a ridicat ochii în sus împreuna cu ucenicul sau, Fericitul Epifanie, si au vazut pe Împarateasa cerului, pe ocrotitoarea a toata lumea, pe Preasfânta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, stând în vazduh si rugându-se, stralucind cu lumina si acoperind pe popor cu cinstitul sau omofor, înconjurata de osti ceresti si de multime de sfinti, care stateau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai alesi, Sfântul Ioan înaintemergatorul si Evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilinta graiuri ale rugaciunii ei catre iubitul sau fiu, si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: "Împarate ceresc, primeste pe tot omul cel ce Te slaveste pe Tine, si cheama în tot locul preasfânt numele Tau; si unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinteste, si preamareste pe cei ce Te preamaresc pe Tine, si pe cei ce cu dragoste ma cinstesc pe mine Maica Ta. Primeste-le toate rugaciunile si fagaduintele si-i izbaveste din toate nevoile si rautatile". Stiind si noi pe solitoarea si acoperitoarea noastra, sa nazuim catre dânsa cu umilinta strigând: "Acopera-ne pe noi cu acoperamântul tau, Preasfânta Fecioara, în ziua rautatilor noastre; acopera-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va desparti, de fata sa ne stai întru ajutor, si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din vazduh, cele de sub cer, si în ziua înfricosatoarei judecati, sa ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperamântului tau".

Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului




Irina

Despre Maica Domnului - Hranitoarea Vietii

Vorbeam aici de o icoana a Maicii Domnului intr-o reprezentare mai putin obisnuita - Maica Domnului alaptand- Hranitoarea vietii ( Galaktotrofusa). La vremea aceea nu am gasit nici un acatist, o rugaciune, ceva, dar azi dimineata, rasfoind cartea "Familia Ortodoxa" de pr. Evgheni Sestun am gasit o rugaciune catre aceasta. O puteti citi aici.


Irina

Din scrisorile lui Valeriu Gafencu

Citisem mai de mult cateva din scrisorile lui Valeriu Gafencu, si mi-au lasat o impresie foarte adanca. Nu stiam foarte multe despre el, nici despre miscarea legionara, din care a facut parte.



Anca a avut cateva postari foarte interesante, referitoare la asta:

Despre chestiunea legionară (1) - A fost justificata Miscarea din punctul de vedere al invataturii lui Hristos?

Despre chestiunea legionară (2) - S-a dezbracat Gafencu de “camasa verde” pentru “camasa lui Hristos”?

Despre chestiunea legionara (3)


Cu gandul la ce a scris Anca, am vazut ieri ca la editura Agaton a aparut un volum cu scrisorile lui Gafencu.

Iata si cateva fragmente din scrisorile lui, preluate de aici :


"Penitenciarul Aiud, 22 noiembrie 1943
(...)
Viaţa e un dar de la Dumnezeu, şi noi trebuie să ştim a o trăi în chipul cel mai vrednic. Să ne curăţăm de păcate, care ne urmăresc la tot pasul, să fim cu iubire faţă de semenii noştri, să ajutăm, să răspundem la rău prin bine şi la ură prin dragoste, să ne mărturisim păcatele şi să luăm temeinic hotărârea de a nu le mai săvârşi.

Iată, a venit şi postul Crăciunului. Pregătiţi-vă sufleteşte pentru această mare sărbătoare creştină, prin post şi rugăciune şi nu uitaţi milostenia pentru cei săraci şi lipsiţi, căci milostenia acoperă o mulţime de păcate. Aşa că, faceţi această faptă măreaţă, ca la Sfintele Sărbători să daţi la câte un sărac, lipsit de ajutor, ba o pâine, ba o prăjitură, ba un bănuţ, că mult vă va răsplăti Dumnezeu şi în viaţa aceasta şi în viaţa viitoare.

Mie îmi pare tare bine că voi înţelegeţi această lume. Mi-aduc aminte că, încă în sat, îi mai ajutaţi din când în când şi pe ţiganii şi pe nevoiaşii de pe la noi! Ştiţi voi ce înseamnă lucrul acesta!? Fericirea este sensul întregii noastre vieţi. Şi eu vă mărturisesc azi, după ani de suferinţă, meditaţie şi frământări, cu viaţă aspră, că Viaţa nu are nici un sens fără Hristos! Că toate alergările noastre, fără Iisus sunt deşertăciune şi goană după vânt! De aceea, să căutăm ca prin modul nostru de trăire să-l câştigăm pe Mântuitorul în inimile noastre. Numaidecât să vă spovediţi şi împărtăşiţi. Să faceţi o spovedanie cât mai serioasă şi mai adâncă. Să luaţi hotărârea de a vă lepăda de păcate, să duceţi lupta cu răul inimii voastre, înclinate a-i judeca şi condamna pe alţii pentru faptele lor, când noi înşine săvârşim aceleaşi păcate. Vă rog foarte mult, grijiţi-vă de suflet.


Pe Emil, creşteţi-l în iubire de Dumnezeu. Învăţaţi-l să se roage, să cânte cântece creştine, să se poarte cu dragoste şi nevinovăţie. El e un copil curat şi nevinovat la suflet. Şi eu mă stăruiesc să devin prunc la suflet, ca şi el. Voi, ca părinţi, aveţi o mare răspundere. Anume, aceea de a-i da o educaţie creştină, a-l creşte în cea mai mare curăţenie, a-1 îngriji şi a-i face Viaţa cu adevărat fericită, printr-o trăire curată a Domnului nostru Iisus Hristos. Iubiţi-vă voi şi iubiţi pe toata lumea. Purtaţi-vă cu toţi aşa cum vă purtaţi cu proprii voştri fraţi şi surori. Şi Dumnezeu, care vede toate, vă va răsplăti însutit.




Penitenciarul Aiud, 5 octombrie 1944
Trăiţi viaţa simplă şi nu uitaţi: esenţialul în viaţă este curăţenia sufletească şi trupească.


Penitenciarul Aiud, 10 aprilie 1945
Simplificaţi-vă viaţa cât mai mult. Întotdeaua învaţă-te să te mulţumeşti cu puţin, învaţă-te a te jertfi pe tine însuţi pentru binele aproapelui… rugăciunea este expresia cea mai curată a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele.

Când vei ajunge să te rogi cu adevărat, ai realizat pacea, fericirea…(...) Dar, să fim liniştiţi şi împăcaţi cu viaţa aşa cum ne-a dăruit-o Dumnezeu, căci este spre fericirea noastră.

Trăiţi în curăţenie de inimă, sinceri faţă de Dumnezeu, aproapele şi voi înşivă. Toate au un sens; noi nu avem decât datoria de a alege între Bine şi Rău…Viaţă şi Moarte…Să ne găsim cărarea vieţii care ne duce spre înviere şi să stăruim cu smerenie şi răbdare.

Penitenciarul Aiud, 25 mai 1945
Vă rog din suflet citiţi Biblia. În fiecare seară, înainte de a vă culca, în jurul mamei, strângeţi-vă voi, copile scumpe ale inimii mele, şi, cu seninătate, reculegeţi-vă câteva momente şi citiţi câte un capitol din Evanghelie, un capitol din Epistole şi câte un psalm.

Cu multă evlavie apoi, faceţi-vă rugăciunea de seară. E mult mai bine primită de Dumnezeu rugăciunea în comun, pentru că sufletele toate se întâlnesc în acelaşi duh şi se înalţă spre cer cu multă cucernicie şi tărie .

Cântaţi “Tatăl nostru”. Apoi culcaţi-vă liniştite, după ce, mai întâi, v-aţi închinat perniţele. Ar fi bine să aveţi candelă în dormitor. Cu candela aprinsă, în tăcere, fiecare să-şi examineze faptele, vorbele şi gândurile de peste zi. Imediat ce-aţi constatat o greşeală, să v-o mărturisiţi cu sinceritate, cerându-vă iertare. Apoi…somn uşor. Iubiţi-vă mult! Mult! Spuneţi-vă singure una alteia greşelile, cu dragoste. Ajutaţi-vă mereu. Iubitele mele, ar fi cel mai mare şi mai frumos lucru pe care l-aţi realiza: o familie creştină. Orice inimă necăjită să-şi găsească mângâierea între voi. "





Irina

Despre dobandirea Duhului Sfant

"Rugaciunea, postul, privegherea si toate celelalte practici crestine, nu constituie scopul vietii noastre crestine. Desi este adevarat ca ele slujesc ca mijloace indispensabile in atingerea acestui tel, adevaratul scop al vietii crestine consta in dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu. Cat despre rugaciune, post, priveghere, pomeni si toate faptele bune savarsite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobandi Duhul Sfant. Tineti minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: "Cel ce nu aduna cu Mine risipeste" (Luca 11:23).

Nu ca o fapta buna ar putea fi numita altfel decat agoniseala, caci chiar daca o fapta nu este facuta pentru Hristos, este totusi socotita buna. Scriptura spune: "In orice neam cel care se teme de Dumnezeu si face ce este drept este primit la El" (Fapte 10:35).

"Precum vedem intr-o alta pilda sfanta, omul care face lucruri drepte este placut Domnului. Vedem Ingerul Domnului infatisandu-se, la vremea rugaciunii, lui Cornelie, sutasul cel drept si cu frica lui Dumnezeu, si graindu-i: "Trimite la Iope şi cheamă pre Simon, cel ce se numeşte Petru. Acesta iti va spune cuvintele vietii vesnice, prin care te vei mantui tu si cei ai casei tale". Astfel Domnul intrebuinteaza toate mijloacele Sale dumnezeiesti pentru a-i darui unui astfel de om, in schimbul faptelor sale bune, sansa de a nu-si pierde rasplata din viata ce va sa vina. Dar pana se sfarseste aceasta viata, trebuie sa punem inceput cu o dreapta credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit in lume sa mantuiasca pe cei pacatosi si care, prin dobandirea de catre noi a harului Duhului Sfant, aduce in inimile noastre Imparatia lui Dumnezeu si ne deschide calea spre castigarea binecuvantarilor vietii ce va veni.

Dar primirea de catre Dumnezeu a faptelor bune care nu sunt savarsite din dragoste de Hristos se limiteaza la aceasta: Ziditorul daruieste mijloacele pentru a le face sa vieze (cf. Evrei 6:1). Sta in puterea omului a le face sa traiasca sau nu. De aceea Domnul a spus iudeilor: "Daca ati fi orbi n-ati avea pacat. Dar acum ziceti: noi vedem. De aceea pacatul ramane asupra voastra" (Ioan 9:41). Daca un om precum Cornelie este placut in fata Domnului pentru faptele sale bune, desi acestea nu sunt facute de dragul de Hristos, si apoi crede in Fiul Sau, asemenea fapte ii vor fi socotite ca fiind facute din dragoste de Hristos.

Dar in situatia contrara, omul nu are nici un drept sa se planga atunci cand binele pe care l-a facut este nefolositor.

Acest lucru nu se petrece niciodata atunci cand binele este savarsit din dragoste pentru Hristos, intrucat fapta buna pentru El nu numai ca ne aduce o cununa a dreptatii in lumea ce va veni, dar si in aceasta viata ne umple cu harul Duhului Sfant. Mai mult, s-a zis: "Dumnezeu nu da Duhul cu masura" (Ioan 3:34-35).

"Acesta este, iubitorule de Dumnezeu! Dobandirea Duhului Sfant este adevaratul scop al vietii crestine, in vreme ce rugaciunea, postul, pomenile si alte fapte bune facute din dragostea de Hristos, sunt doar mijloace ale dobandirii Duhului Sfant."

Sf. Serafim de Sarov- Despre dobandirea Duhului Sfant

Moastele Sf. Teofan Zavoratul

Cineva m-a intrebat pe mail daca stiu cumva unde se gasesc moastele Sf. Teofan Zavoratul. Marturisesc ca nu aveam idee, asa ca am inceput sa caut pe internet ceva indicii, si iata ce am aflat.

Sfantul Teofan Zavoratul a fost ingropat in biserica din Kazan a Manastirii Vyshi(Vyshensky Uspensky Monastery - Вышенский Успенский монастырь ). In timpul comunismului biserica a fost devastata si transformata in depozit. In 1974 cativa preoti au dezgropat in secret osemintele Sf. Teofan , pe care le-au gasit intacte, si le-au pastrat pana in 1988, cand acesta a fost canonizat, si s-a construit o biserica in cinstea Sfantului in satul Emmanuilovka, unde au fost duse moastele.

Abia in 29 iunie 2002, la 28 de ani dupa dezgroparea acestuia, Sfantul s-a intors in biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului de la Manastirea Vyshi, redeschisa in 1990 (din 1938 functionase acolo un spital de psihiatrie ). La procesiune au participat peste 10 mii de credinciosi si in jur de 500 de preoti, in frunte cu patriarhul Alexei al II lea.


Daca stiti limba rusa gasiti mai multe aici .


In imagine este chilia in care a trait Sfantul Teofan in anii sai de zavorare (sursa)

Vedere de pe fereastra chiliei :


si imagine cu sfintele moaste (ambele foto de aici ):



Manastirea (in imaginea de mai jos - sursa) se gaseste la in estul regiunii Riazan (Rusia centrala), langa orasul Shatsk

Imagini de pe drumul spre manastire ( sursa )- din orasul Shatsk se merge pe autostrada M5 inspre Konobeevo:

indicatorul spre m-re

(din M5 se iese la dreapta, se trece peste rau, se traverseaza padurea Konobeevo si cam dupa 15 km se vede manastirea)

vedere de la distanta
Alte imagini ale manastirii gasiti aici .

Si harta google aici


Irina

La inceput de an bisericesc

Suntem pe 1 septembrie, vara s-a terminat si mi-am propus sa reintru in programul zilnic normal. Incerc sa reiau rutina si, pe langa treburile casei, sa fac din nou diverse activitati cu Ilinca.

Astazi incepe si noul an bisericesc, un prilej de a ma gandi sa pun inceput bun pentru viata mea duhovniceasca. Niste idei excelente am gasit la "Festal celebration's gallery".

In cinstea sarbatorii Inaltarii Sfintei cruci (14 septembrie) ei propun ca in luna septembrie sa studiem si sa practicam virtutea lepadarii de sine, prima din scara virtutilor a Sf. Ioan Scararul.

Ca motto este luat pasajul din Evanghelia dupa Luca, capitolul 9:
-->

23. Şi zicea către toţi: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie; 24. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine, acela îl va mântui. 25. Că ce foloseşte omului dacă va câştiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi?


Sunt sugerate activitati si subiecte de meditatie pentru toate zilele lunii , legate de semnificatia crucii pentru viata noastra duhovniceasca. Gasiti amanunte aici


Un articol foarte bun despre lepadarea de sine am citit aici :

"Sfantul Ioan Gura de Aur despre lepadarea de sine, luarea crucii si urmarea lui Hristos"

As vrea sa fac impreuna cu Ilinca si activitatea pentru copii (dar e un exercitiu foarte bun si pentru adulti), si anume "scara virtutilor". Fiindca nu am lemn o sa incerc o varianta din hartie.




(sursa imaginilor)




Va doresc un an nou binecuvantat, si cu folos duhovnicesc!

Irina

Mosii de vara

Maine, in ajunul praznicului de Rusalii, in toate bisericile din tara se face pomenirea generala a celor adormiti, pentru ca si ei sa se bucure de darurile Sfantului Duh.

"Biserica nu da uitarii pe cei adormiti nici dupa inmormantarea lor. Purtarea ei de grija se intinde si dincolo de pragul mormantului, pomenind pururea pe cei adormiti, rugandu-se si mijlocind pentru odihna si pentru iertarea pacatelor lor in zilele indatinate din cursul anului bisericesc, cum sunt sambetele mortilor, Mosii de Iarna, Mosii de Vara, cat si in ierurgiile speciale alcatuite de Biserica pentru pomenirea mortilor. Dupa traditia Bisericii se face rugaciune pentru cei morti la urmatoarele termene: ziua a 3-a, ziua a 6-a, ziua a 9-a, ziua a 40-a, la 3 luni, la 6 luni, la 9 luni si la 12 luni, apoi in fiecare an pana la implinirea a 7 ani de la moarte. Biserica Ortodoxa a consacrat pentru pomenirea generala a mortilor o zi liturgica pe saptamana, si anume sambata. De aceea, in slujba Miezonopticii de sambata, din Ceaslov, figureaza cantari si rugaciuni speciale pentru morti". Noi suntem datori sa aparam, sa conservam si sa oferim viata lui Dumnezeu ca dar al Sau. Sufletele crestinilor pecetluite de prima inviere, care inseamna botezul, fac parte din Biserica nevazuta, iar cele trecute dincolo, prin moartea intai, fac parte din Biserica nevazuta, triumfatoare, daca au lucrat cat au fost in trup. Cei vii se pot ruga pentru cei plecati dincolo, adica pentru cei adormiti in Domnul, pentru ca asa ne indeamna Evanghelistul Ioan. Adevaratii crestini simt nevoia legaturii cu fratii lor prin rugaciune, prin pomeniri si prin slujbe speciale, si au obligatia fireasca sa-i pomeneasca pe cei adormiti. Pomenirile si rugaciunile pentru cei adormiti sunt mai ales o dovada a dragostei de aproapele, fiindca toti suntem pecetluiti in Hristos, iar harul face inceputul mantuirii. Grija pentru cei plecati se gaseste la toate popoarele. Orice civilizatie din trecutul omenirii si-a pomenit pe cei trecuti dincolo. Ramanand in spatiul crestin, Sf. Ioan Gura de Aur indeamna pe ascultatorii sai sa se roage pentru cei morti, iar daca cel mort este pacatos sa i se dezlege pacatele, iar daca este un drept sa castige un adaos de plata si rasplata". (arhimandrit Vartolomeu Androni )

Maine se merge la Biserica cu coliva, colacei, vin, lumanari, si se dau de pomana ulcele si vase de lut umplute cu mancare sau dulciuri.

Irina

Sf. Ioan cel Nou de la Suceava

Astazi il praznuim pe Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava, ocrotitorul Moldovei. Il pomenesc pe Sfantul Ioan in mod deosebit fiindca m-am nascut si am crescut la Suceava, si mergeam adeseori la manastirea unde sunt moastele Sfantului, primind mult ajutor de la Dumnezeu cu rugaciunile sale.

Sfantul Ioan s-a nascut spre sfarsitul sec. al XIII lea, intr-un oras din Turcia de astazi. Se ocupa cu negotul si adeseori calatorea in diverse locuri.
Intr-una din calatoriile sale spre Cetatea Alba, in jurul anului 1330, a intalnit un negustor din Venetia, de credinta catolica, pe nume Reiz, cu care a avut discutii in care Ioan a sustinut cu putere adevarurile ortodoxiei. Suparat ca a fost infruntat astfel, Reiz s-a dus la conducatorul Cetatii Albe ( care era tatar), si i-a spus ca in cetate a venit un negustor, care doreste sa se lepede de crestinism si sa treaca la religia tatarilor. Bucuros, conducatorul cetatii l-a chemat la el pe Ioan si l-a indemnat sa se lepede de Hristos, dar acesta a refuzat, asa ca a fost supus la multe chinuri, in mijlocul carora el marturisea si mai puternic credinta ortodoxa:

“Binecuvantat esti Dumnezeule si preamarit esti Lumina in trei straluciri: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Sa nu-mi fie mie niciodata a ma inchina soarelui si focului, ci Parintelui luminilor si slavei celei neinserate. Multumescu-ti Tie Hristoase, ca m-ai invrednicit a-mi spala pacatele cu sangele meu si a ma sfinti cu puterea Sfantului Duh spre dobandirea vietii celei vesnice. Aceasta este ziua in care bucuria mea este deplina, pe care nimeni n-o va lua de la mine. Da-mi mie, Dumnezeule, sa ma impartasesc mai cu adevarat din slava zilei celei prealuminoase a Imparatiei Tale”.


In cele din urma lui Ioan i s-a taiat capul, si trupul sau a fost ingropat in cimitirul cetatii, la mormantul sau savarsindu-se multe minuni. Mai tarziu trupul sau a fost descoperit neputrezit si raspandind buna mireasma.

Vestea despre minunile savarsite de catre Sfantul Ioan cel Nou a ajuns si la urechile lui Alexandru cel Bun, domnitorul Moldovei, si in 1415 el aduce moastele acestuia la Suceava, care era capitala tarii si sediul Mitropoliei, si le aseaza in biserica Mirauti, unde au ramas pana in 1589, cand au fost mutate in noua catedrala mitropolitana, ctitorita de domnitorii Bogdan III si fiul sau Stefanita.

Odata cu aducerea sfintelor moaste la Suceava a fost scrisa si o scurta istorie a patimirii Sfantului. Praznuirea sa se face la 24 iunie, de ziua nasterii Sf. Ioan Botezatorul, cand mii de pelerini vin sa participe la procesiunea care are loc cu aceasta ocazie.

Particele din moastele Sfantului se gasesc si la M-rea Plumbuita din Bucuresti.

Gasiti mai jos linkuri spre:

• Acatistul Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava
• Paraclisul Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava
• Viata Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava
• despre Manastirea Sf. Ioan cel Nou

“Prealaudate Ioane, pe tine nici salbaticia tiranului, nici amagirea cuvintelor, nici groaza chinurilor, nici bataliile cele cumplite nu te-au despartit de Hristos, pe care din pruncie L-ai iubit; Caruia te si roaga sa ne daruiasca sufletelor noastre pace si mare mila”. (Podobia la laude, din Utrenia zilei de 2 iunie).

Irina

Pacatul judecarii preotilor

Astazi, intr-o discutie, cineva mi-a dat un link spre o postare de pe un blog, in care se povestea o intamplare din Sfanta Noapte de Inviere, preotul slujitor fiind judecat pentru o greseala oarecare. Nu dau linkul, ca sa nu mai smintesc si pe altii. Gandindu-ma la postarea respectiva si la comentariile de acolo, am gasit, absolut intamplator( sau mai bine zis din randuiala lui Dumnezeu) urmatorul cuvant al Maicii Siluana:

“Dar, oare, de ce este atât de mare păcatul judecării aproapelui, şi mai ales a preotului? Este păcat mare pentru că, în ultimă instanţă, asta înseamnă a-L judeca şi acuza chiar pe Dumnezeu: "cum de nu vede?", "de ce nu face nimic", "de ce nu a dat instrucţiuni mai precise?" Şi, chiar aşa! De ce îngăduie Dumnezeu toate acestea şi nu face nimic? Ei, aici e taina: îngăduie pentru că suntem liberi şi responsabili şi nu dă "instrucţiuni" precise pentru că orice învăţătură, poruncă şi rânduială a Sfintei Biserici sunt, de fapt, loc de întâlnire cu Dumnezeu, loc de împreună lucrare cu harul Lui şi nu reguli de comportare corectă! Aşadar, orice rânduială a Bisericii este, de fapt, lucrarea lui Dumnezeu care se cere activată prin primirea şi împreună lucrarea omului cu El. Dacă iei agheasmă, este ca să primeşti în tine puterea ei sfinţitoare şi să lucrezi cu ea toate ale tale, să-ţi sfinţeşti ziua întreagă. Dacă judeci pe cineva, această putere nu mai lucrează până nu te pocăieşti, până nu te întorci la lucrarea poruncii: nu judeca!

Ce să faci când vezi ceva rău, ceva ce te doare? Să te rogi, să binecuvântezi şi să mergi la părintele tău ca să te înveţe cum să nu judeci în acel moment şi să te dezlege, dacă ai făcut-o cumva. “

(sursa imaginii)

Irina

Hristos a inviat!

"Cine va crede ceea ce noi am auzit si bratul Domnului cui se va descoperi?

Crescut-a înaintea Lui ca o odrasla, si ca o radacina în pamânt uscat; nu avea nici chip, nici frumusete, ca sa ne uitam la El, si nici o înfatisare, ca sa ne fie drag.

Dispretuit era si cel din urma dintre oameni; om al durerilor si cunoscator al suferintei, unul înaintea caruia sa-ti acoperi fata; dispretuit si nebagat în seama..

Dar El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a împovarat. Si noi Îl socoteam pedepsit, batut si chinuit de Dumnezeu

Dar El fusese strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat.Toti umblam rataciti ca niste oi, fiecare pe calea noastra, si Domnul a facut sa cada asupra Lui faradelegile noastre ale tuturor.Chinuit a fost, dar S-a supus si nu si-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus si ca o oaie fara de glas înaintea celor ce o tund, asa nu Si-a deschis gura Sa.

Ca El a purtat faradelegile multora si pentru cei pacatosi Si-a dat viata."

Isaia 53

Hristos a inviat!

Va doresc Paste fericit, cu lumina in suflet!

Irina

Sambata Mare

Sa taca tot trupul omenesc si sa stea cu frica si cu cutremur, si nimic pamantesc intru sine sa nu gandeasca, caci Imparatul imparatilor si Domnul domnilor merge sa se junghie si sa se dea spre mancare credinciosilor.

Heruvicul la Sambata Mare


"La Sfânta Liturghie s-au spus niste cuvinte care se spun numai o datã pe an, în Sâmbãta Mare: „Sã tacã tot trupul omenesc si sã stea cu fricã si cu cutremur si nimic pãmântesc în sine sã nu gândeascã". Este un îndemn al Bisericii noastre, o atragere a luãrii aminte: „Sã tacã tot trupul omenesc". De ce sã tacã? Pentru cã dacã ar vorbi, n-ar putea sã spunã ceea ce ar trebui. Mai bine sã stea cu fricã si cu cutremur, în tãcere, pentru cã viata nu se manifestã numai în cuvânt, ci si în gând. Toate aspectele vietii îsi au temelia în gând. Dupã versetul „Sã tacã tot trupul omenesc, sã stea cu fricã si cu cutremur" se adaugã: „si nimic pãmântesc în sine sã nu gândeascã". Cu alte cuvinte, dacã putem avea gânduri ceresti, sã gândim cu gânduri ceresti si nimic pãmântesc sã nu gândim. Rãstignirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Moartea Lui pe Cruce, Înmormântarea Lui, Asezarea în Mormânt, faptul cã a petrecut în mormânt timp de trei zile, sunt lucruri mai presus de gândul omului si nu le putem întelege cu mintea omeneascã"
(parintele Teofil Paraian)

Pelerinaj de Florii in Bucuresti

(sursa imaginii)



Sâmbătă, 19 aprilie 2008, în ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), va avea loc un pelerinaj organizat de Patriarhia Română împreună cu Arhiepiscopia Bucureştilor prin cele 3 Protoierii din Capitală şi Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române. Pelerinajul, la care vor participa preoţi şi credincioşi din Capitală, este o binecuvântare pentru Cetate şi o pregătire pentru sărbătoarea Învierii. Va începe de la Mânăstirea Radu Vodă la orele 17.00 şi se va desfăşura pe un traseu care va include biserica Sfântul Spiridon nou, paraclis patriarhal, biserica Sfânta Ecaterina, paraclisul Facultăţii de teologie ortodoxă Patriarhul Justinian a Universităţii din Bucureşti şi se va încheia la Catedrala patriarhală. Prea Sfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va conduce pelerinajul de la Mânăstirea Radu Vodă şi până la Catedrala Patriarhală unde pelerinii vor fi întîmpinaţi de către Prea Sfinţitul Ciprian Câmpineanul, episcop vicar patriarhal.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

"Vremea postului sa o incepem luminat, supunandu-ne pe noi nevointelor celor duhovnicesti. Sa ne lamurim sufletul, sa ne curatim trupul. Sa postim precum de bucate, asa si de toata patima, desfatandu-ne cu bunatatile Duhului. Intru care petrecand cu dragoste, sa ne invrednicim toti a vedea prea cinstita patima a lui Hristos-Dumnezeu, si Sfintele Pasti, duhovniceste bucurandu-ne."

(cantare la Vecernia din Duminica Iertarii)

Va doresc post cu folos, binecuvantat, spre mantuire!

Irina

Sfintii 40 de mucenici din Sevasta

( sursa imaginii)

Maine Biserica noastra ii praznuieste pe cei 40 de mucenici din Sevasta, care au fost martirizati pentru credinta in secolul 4 dupa Hristos.

Din viata Sfintilor 40 de mucenici:

"Pe vremea împărăţiei necredinciosului împărat Liciniu (308-324), fiind mare prigoană împotriva creştinilor şi pe toţi credincioşii silindu-i spre jertfirea idolilor, era în Sevastia, cetatea Armeniei, un voievod cu oaste, anume Agricolae, pierzător, sălbatic şi isteţ spre slujba idolească.

Într-acel timp li se poruncea creştinilor, care se aflau în cetele ostăşeşti, să aducă jertfă diavolilor. Şi erau în ceata lui Agricolae, în părţile Capadociei, nişte ostaşi, patruzeci la număr, care, de asemenea, slujeau într-o dregătorie ostăşească şi aveau dreapta credinţă în Hristos Dumnezeu, fiind bărbaţi tari şi nebiruiţi în războaie, iar în dumnezeieştile Scripturi foarte iscusiţi.

Înştiinţîndu-se voievodul despre trei dintre aceştia, Chirion, Candid şi Domnos cît şi despre însoţitorii lor cum că sînt creştini, i-au prins şi i-au silit spre închinarea la idoli; că zicea către dînşii voievodul astfel: "Precum în războaie aţi fost cu un suflet şi cu un cuget şi v-aţi arătat vitejia voastră, tot aşa şi acum, cu un cuget şi un suflet, să arătaţi supunerea voastră la împărăteştile legi şi să jertfiţi zeilor de voie, mai înainte pînă a nu vă sili cu muncile".

La aceste cuvinte sfinţii ostaşi, răspunzînd tiranului, au zis: "Dacă pentru împăratul cel pămîntesc ne-am luptat în războaie şi am biruit pe vrăjmaşi, precum singur mărturiseşti, ticălosule, cu atît mai vîrtos ne vom nevoi pentru Împăratul cel fără de moarte şi vom birui a ta răutate şi al tău vicleşug".

Atunci a zis voievodul Agricolae: "Una din două stă înaintea voastră: ori zeilor să aduceţi jertfă şi să luaţi mai mari daruri, ori, nesupunîndu-vă, să fiţi necinstiţi şi izgoniţi din dregătoria ostăşească. Gîndiţi-vă şi alegeţi ceea ce vi se pare vouă că este mai de folos".

Sfinţii ostaşi au zis: "Despre ceea ce ne este nouă de folos, se îngrijeşte Domnul". Zis-a voievodul: "Nu grăiţi multe, ci, lăsînd vorbele cele mincinoase, pregătiţi-vă să jertfiţi de dimineaţă zeilor". Acestea zicîndu-le Agricolae, a poruncit să-i ducă în temniţă, unde, intrînd sfinţii, şi-au plecat genunchii la rugăciune şi ziceau către Dumnezeu: "Scoate-ne pe noi, Doamne, din ispită şi din smintelile celor ce lucrează fărădelegea". Iar după ce a înserat, au început a cînta psalmul acesta: Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperămîntul Dumnezeului cerului se va sălăşlui - zicînd şi cealaltă parte a psalmului aceluia, pînă la sfîrşit. Iar după cîntare se rugau şi iarăşi cîntau după rugăciune. Deci astfel au petrecut fără somn, pînă la miezul nopţii.

În cîntare începea stihurile Sfîntul Chirion, iar Sfinţii Candid şi Domnos, împreună cu ceilalţi, cîntînd după Chirion, repetau acele stihuri. Iar la miezul nopţii li s-a arătat Domnul, zicîndu-le: "Bun este începutul nevoinţei voastre, dar cel ce va răbda pînă în sfîrşit, acela se va mîntui". Acel glas al Domnului toţi l-au auzit şi s-au înspăimîntat, apoi s-au bucurat şi n-au dormit pînă a doua zi....( cititi viata lor pana la capat aici).

Resurse:

• Acatistul Sfintilor 40 de mucenici

• “Acum este prilejul de pocainta” – pe ''Razboi intru cuvant”

Irina

Minune dumnezeiasca

O stire foarte impresionanta, transmisa la tv... Casa unui satean a luat foc - a ars in intregime- 7 camere si tot ce era in ele. Cu o singura exceptie - o icoana a Maicii Domnului, cumparata de la M-rea Polovragi. Icoana si peretele pe care se afla au ramas neatinse de flacari. Vedeti filmuletul de mai jos.



Irina