luni, ianuarie 23, 2012

Un verset pe saptamana - 4 din 52



amanunte aici
.................
Buna dimineata si bine v-am regasit la inceput de saptamana!
Versetul biblic pe care doresc sa-l memorez saptamana aceasta este din Epistola catre Efeseni, capitolul 4.
 
Nici un cuvant stricat(rau) sa nu  iasa din gura voastra, ci numai cel care este  bun, spre zidirea cea de trebuinta, pentru ca el  sa dea har celor ce-l aud.

„Care este cuvântul stricat? Dacă înveţi care este cel bun, atunci vei cunoaşte şi pe cel stricat. Căci spre a-1 deosebi de cel bun 1-a aşezat pe acesta. Iar care este cel bun nu te ruga să afli de la mine. Căci Pavel însuşi ne tâlcuieşte felul lui. Fiindcă după ce zice „dacă este vreunul bun", adaugă „spre zidirea Bisericii", arătând că acel cuvânt este bun, care zideşte pe aproapele. Aşadar, după cum cuvântul ce zideşte este bun, aşa şi cel ce distruge este stricat şi rău. Acum, dar, şi tu, iubite, dacă ai ceva de acest fel să spui, care poate să facă mai bun pe cel ce ascultă, nu opri cuvântul la vremea potrivită. Dar dacă nu ai decât vorbe rele şi stricate, taci, ca să nu fii osândit pentru aproapele.
Căci acest cuvânt este stricat, neziditor pentru cel ce ascultă, şi nimicitor. Dacă cuvântul se îngrijeşte de virtute, adesea se ridică împotriva lâncezelii şi lipsei de minte, iar dacă nu se îngrijeşte de ea, mai delăsător îl face pe ascultător. Dacă îţi vine să zici oarecare cuvânt de ruşine care [stârneşte] râsete, taci. Căci şi acest cuvânt este stricat, pornind spre desfrânare şi pe cel ce grăieşte şi pe cel ce ascultă, aprinzând poftele rele ale amândurora. 
După cum lemnele se fac focului materie şi hrană, aşa sunt şi vorbele pentru sfătuirile rele. De aceea nu trebuie deloc să grăim toate câte le avem în minte, ci să ne sărguim şi să scoatem din minte poftele rele şi tot gândul ruşinat. Şi dacă vreodată, uitând, primim gânduri murdare, nu cumva să le dăm afară prin limbă, ci să le înăbuşim prin tăcere. Căci şi sălbăticiunile şi şerpii, căzând în cursă, dacă află vreo cale de scăpare, când ies de acolo se fac mai sălbatici. Iar dacă rămân jos, fiind necontenit închişi din toate părţile, uşor se pot ucide şi pieri. 
Aşa e şi cu gândurile rele: dacă află vreo ieşire prin gura şi cuvintele noastre, aprind iar flacăra dinlăuntru. Dar dacă le ţărmurim cu tăcerea se fac mai neputincioase, şi, siluite ca de foamete prin tăcere, degrab pier din minte. 
Iar când pofteşti oarecare dorire neruşinată, nu grăi cuvântul de ruşine şi se va stinge şi pofta. Dacă nu ai mintea curată, măcar ţine-ţi gura curată şi nu-ţi dezgoli în afară tulburarea, ca să nu vatămi şi pe altul şi pe tine. Căci multă pată aduce nu numai celor ce grăiesc, ci şi celor ce ascultă de la alţii cuvinte de ruşine. De aceea vă îndemn şi vă sfătuiesc nu numai să nu vorbiţi unele ca acestea, ci să vă ţineţi de-o-parte şi de auzirea celor grăite de alţii şi să fiţi pironiţi pururea de legea dumnezeiască. Căci pe unul ca acesta şi proorocul îl fericeşte, când zice: „Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul ciumaţilor nu a şezut, ci în legea Domnului e voia lui şi la legea lui va cugeta ziua şi noaptea" (Ps l, 1-2).”

Va doresc o saptamana binecuvantata!daca participati la aceasta provocare, va rog lasati la comentarii versetul pe care doriti sa-l memorati, sau link catre blogul vostru, daca ati scris o postare pe aceasta tema.! daca doriti sa postati imagini, o puteti face pe pagina de facebook.
Irina

5 comentarii:

  1. Foarte frumos si de folos versetul ales.Repetat de mai multe ori cu siguranta ne va ajuta.

    RăspundețiȘtergere
  2. http://cristinalory.blogspot.com/2012/01/un-verset-pe-saptamana-4-din-52.html

    RăspundețiȘtergere
  3. Doamne ajuta ,versetele alese de mine saptamana aceasta sunt din psalmul 47:
    12 Puneti-va inimile voastre intru putere Lui si strabateti palatele Lui ,ca sa povestiti neamului ce vine ,
    13 Ca acesta este Dumnezeu ,Dumnezeul nostru in veac si in veacul veacului ;El ne va paste pe noi in veci.
    Multumesc ,C.A

    RăspundețiȘtergere
  4. Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc,
    Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
    Aceste versete le-am ales eu inainte de a posta Irina versetul. Sunt din Evanghelia dupa Matei, capitolul 5, 44-45. Cred ca saptamana viitoare voi memora versetul ei pentru ca imi pare foarte folositoare.Mie imi place sa aleg duminica versetul pentru a incepe de luni memorarea, odata cu inceputul saptamanii.Sper sa nu fie cu suparare.

    RăspundețiȘtergere

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.