duminică, mai 06, 2007

educatia crestina(1)-despre autoritatea parinteasca




Prima problema care se pune atunci cand vorbim de educatia copiilor nostri este cea a autoritatii parintesti.Avem dreptul sa cerem ascultare copiilor nostri, avem dreptul sa-i disciplinam si sa incercam sa-i invatam ce este bine si ce este rau?
"De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele." (Ev. dupa Ioan 14:15) spune Sfanta Evanghelie. Deci copiii care isi iubesc parintii trebuie sa arate acet lucru ascultandu-i. Dar cum invatam pe copiii nostri sa asculte?Clarificand intai aceasta spinoasa problema a autoritatii.


Supunerea fata de autoritate

Astazi foarte multi oameni resping autoritatea.Sunt sigura ca este o atitudine comuna fiecarei generatii, dar in timpurile noastre a fost un val din acest tip de atitudine printre tineri. In timpul anilor '60 foarte multi tineri s-au revoltat contra parintilor si au respins valorile generatiei anterioare. Astazi multi dintre acestia sunt la randul lor parinti. Deoarece acesti parinti inca se confrunta cu lipsa lor de respect fata de autoritate, ei au imprimat aceeasi atitudine in copiii lor. Multi dintre acesti parinti au imbratisat credinta ca ei nu au dreptul sa astepte ca proprii copii sa se supuna autoritatii lor parintesti. Ei nu cred ca parintii lor aveau dreptul sa le spuna ce sa faca, deci simt ca este nedrept sa ceara ascultare(supunere) din partea propriilor copii. Daca acest lucru va caracterizeaza, si totusi doriti sa va cresteti copiii in mod evlavios, trebuie sa va schimbati modul de a gandi, deoarece nu este in armonie cu Sfanta Scriptura (si cu invatatura Sfintilor Parinti-n.m.), unde suntem invatati in mod clar sa ne supunem celor pe care Dumnezeu le-a dat autoritate peste noi, incepand cu parintii nostri.
"Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite.Pentru aceea, cel ce se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu. Iar cel ce se împotrivesc îşi vor lua osândă."
(Ep.catre Romani 13:1,2)



Cu totii ne aflam sub autoritatea cuiva

Cu totii ne aflam sub un tip sau altul de autoritate,fie ca ne place sau nu,nu-i asa? Daca autoritatea nu este reprezentata de parintii nostri, atunci e reprezentata de sotul nostru, sau de seful nostru, sau de guvern, sau de constiinta noastra, sau de Dumnezeu. Fie ca vrem ca viata sa fie asa, fie ca nu, astfel stau lucrurile.Trebuie sa ne descurcam cu aceasta problema a autoritatii si este intelept sa ne supunem autoritatii legitime si sa ne invatam copiii sa faca la fel. Daca aveti o problema cu supunerea fata de parinti, sot sau alta autoritate, este vremea sa va indreptati. In primul rand supuneti-va autoritatii legitime, apoi rezolvati problema referitoare la cine are autoritate asupra copiilor dvs.. Sugestie:parintii trebuie sa aiba autoritate asupra copiilor,nu invers.


"Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie." (Iesirea 20:12)

"Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ţa, cum ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău, ca să trăieşti ani mulţi şi să-ţi fie bine în pământul acela, pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă ţie." (Deuteronom 5:16)

"Copii, ascultaţi pe părinţii voştri în Domnul că aceasta este cu dreptate. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, care este porunca cea dintâi cu făgăduinţa.Ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ". (Efeseni 6:1-3)

"Copiilor, ascultaţi pe părinţii voştri întru toate, căci aceasta este bine-plăcut Domnului."(Coloseni 3:20)


Motivul pentru existenta autoritatii


Asa cum regele Solomon cauta sa-i invete pe cei de sub stapanirea sa modul corect de a trai, astfel cred ca Dumnezeu ne-a pus in pozitie de autoritate fata de copiii nostri pentru a-i invata auto-controlul, intelepciunea si nu in ultimul rand evlavia. Invatand aceste lucruri de la noi,ei vor invata despre autoritate insasi.Invatandu-i sa ne respecte, ii vom invata respectul fata de multe alte autoritati carora vor trebui sa se supuna mai tarziu in viata.Vor iesi treptat de sub autoritatea noastra,dar multe alte tipuri de autoritate ii va lua locul. Deasemenea copiii nostri vor avea intr-o zi autoritate peste altii - angajati,soti,studenti,si asupra propriilor copii. Este foarte benefic pentru ei nu doar a-i invata cum sa se supuna autoritatii, ci si cum sa o exercite.

Odata cu autoritatea primim si responsabilitatea


Odata cu autoritatea ce ne-a fost data ca parinti, am primit de asemenea si o mare responsabilitate. Ni se cere sa nu ne intaratam(provocam) copiii la manie .Peste tot in Sfanta Scriptura ni se cere sa fim corecti, drepti si milostivi in toate relatiile noastre. Aceasta include si modul in care ne exercitam autoritatea ca parinti.Noi trebuie sa o folosim pentru a invata copiii ce este bine, si trebuie sa facem asta intr-un mod bland si corect.
Prin modul in care ii invatam pe copiii nostri ce inseamna autoritatea, cum sa i se supuna, si cum sa o exercite, noi ii pregatim de asemenea pentru a fi parinti care isi vor invata copii la randul lor.Ni se cere sa n e invatam, hranim, iubim,etc. copiii si deasemenea sa ii disciplinam la nevoie. Daca cineva nu este convins ca Dumnezeu vrea ca el sa-si asume autoritatea peste copiii sai, il rog sa studieze urmatoarele versete si multe alte pasaje biblice care ne invata aceste principii.

Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i întru învăţătura şi certarea Domnului. (Efeseni 6:4)
Căci Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte şi ca un părinte pedepseşte pe feciorul care îi este drag. (Pilde 3:12)
Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc(Apocalipsa 3:19)
Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme(Pilde 13:24)

In concluzie Dumnezeu ne-a dat autoritate asupra copiilor nostri pentru a le oferi o educatie inteleapta si evlavioasa. Ca parinti suntem responsabili pentru sufletele lor,de aceea trebuie sa incercam, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa ne indeplinim datoria cat mai bine posibil.

autor:L. Elizabeth Krueger
(articol preluat si tradus cu permisiunea autorului)
despre autor: Elizabeth locuieste in Statele Unite, unde isi creste, educa si scolarizeaza la domiciliu cei 10 copii. Este autoarea cartii "Raising Godly Tomatoes".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.