miercuri, ianuarie 22, 2020

Daca nu schimbi nimic, nimic nu se va schimba




Citind jurnalul Irinei pentru saptamana ce a trecut, mi-a placut mult ideea ei cu intrebarile saptamanale si mi s-a parut foarte utila, asa ca m-am gandit si eu la niste intrebari zilnice  ,,de control" :) :
1. Cum a fost ziua mea astazi?
2. Cand ma uit la tot ce am facut astazi, m-am purtat ca acea persoana care imi doresc sa fiu?
3.Daca voi continua asa pana la sfarsitul anului, unde voi ajunge?
4.Daca vreau cu adevarat sa imi indeplinesc obiectivele si visele, cat de diferita ar trebui sa fie o zi obisnuita pentru mine, fata de cea de astazi?
5.Ca sa-mi ating obiectivele/visele, cum ar trebui sa arate o zi normala?

Ceea ce spunem, gandim si facem trebuie sa se afle in armonie, pentru a fi impacati si fericiti. De multe ori stim ca trebuie sa facem anume lucruri pentru a obtine ceea ce ne dorim, si totusi ne purtam exact invers. Desigur, intotdeauna gasim scuze si justificari pentru ceea ce facem - dar, cand ne sabotam zilnic, ne pierdem increderea in noi.
Daca vrem sa ducem candva acea viata pe care o consideram ideala pentru noi, va trebui intai sa incepem prin a concepe si trai ziua ideala pentru noi.
update - in urma comentariilor primite, consider ca e nevoie de o completare : ziua ideala pentru fiecare e ziua pe care si-o concepe singur, in functie de situatia sa : varsta, ocupatie, stare civila, numar de copii, varstele lor, nepoti, etc. Evident ca ziua MEA ideala din aceasta perioada a vietii, pe care am detaliat-o mai jos, nu e la fel cu ziua mea ideala de acum 10 ani si posibil ca ea sa arate total diferit in 2030, daca ajung, cu voia Domnului, pana acolo :).Si ziua MEA ideala s-ar putea sa nu fie ideala pentru altcineva, tocmai din cauza factorilor enumerati mai sus :)

De exemplu, ziua mea ideala ar arata cam asa :
-ma trezesc devreme, la ora 5-5.30, dupa un somn odihnitor de 7-8 ore
-ma hranesc in mod constient cu alimente sanatoase, tinand cont de nevoile corpului si nu de placeri si pofte
-ma hidratez suficient
-ciesc Biblia, ma rog si meditez 15-30 min dimineata, dar si in scurte momente de-a lungul zilei
-scriu in jurnale
-merg pe jos in ritm alert cel putin 30 min si fac exercitii de tonifiere/forta 30 min
-imi planific ziua in avans si urmez programul stabilit
- ma ocup in mod eficient de nevoile familiei si de treburile gospodaresti, urmand o rutina/program stabilit dinainte
-imi stabilesc obiective personale si profesionale, si fac tot ce tine de mine sa le ating
-imi ajut copiii sa isi stabileasca obiective si sa le atinga
-dezvolt si hranesc relatii frumoase in familia noastra
-citesc carti pentru dezvoltarea mea interioara/personala si folosesc de acolo ce mi se potriveste
-fac ceva creativ (scriu, lucu de mana, fotografii, jurnale, etc.)
- utilizez ecranele pentru lucruri pozitive, care ma ajuta in dezvoltarea mea si nu pierd minute pretioase butonand aiurea sau privind lucruri car nu ma ajuta sa ma dezvolt in directia dorita

Cu fiecare zi care trece as vrea sa devin un om mai bun, mai luminos, mai bucuros, mai impacat cu mine si cu ceilati, mai ingaduior, mai iubitor, mai calm, mai intelept, mai increzator in Dumnezeu, in mine si in ceilalti, mai echilibrat, mai zambitor.

Desigur, zilele nu sunt toate la fel si de multe ori intervine neprevazutul, dar daca zi de zi as urma cele de mai sus, cum ar arata viata mea peste un an?cu siguranta, mult mai bine!cum m-as simti?cu siguranta, excelent! :)

Din pacate multi dintre noi am pierdut complet controlul asupra timpului nostru, si e mai usor de spus decat de facut. Dar este realizabil sa inlocuim obiceiurile rele cu obiceiurile bune si, incetul cu incetul sa ne schimbam viata. Pentru a reusi avem nevoie de obiective specifice pentru fiecare zi, motivatie intrinseca(sa ne pese cu adevarat si sa stim de ce facem niste lucruri) si limita de timp.

Cum ne petrecem ziua e un indicator clar asupra a ceea ce vom deveni.
Asa ca ia-ti si tu un pic de timp si imagineaza-ti ziua ta ideala, pune-o pe hartie si incepe sa urmaresti daca zilele tale seamana cu ea, caci ...DACA NU SCHIMBI NIMIC, NIMIC NU SE VA SCHIMBA!

 Irina


!Iti mulțumesc ca vizitezi Dulce Casa!Daca ti-a placut acest articol poti il poti impartasi altora folosind butoanele de mai jos :). Deasemenea, poti vizita si aprecia pagina de Facebook sau pe cea de Instagram a blogului.


17 comentarii:

  1. Ziua ta ideală e ideală pentru un om care începe lucrul la 8, poate chiar 9, cum e pe la privat. Pentru mine, care încep la 7, e greu tare să pun pe foaie o astfel de zi. Ca să nu mai spun că gândindu-mă la ideal, m-aș frustra că lucrez așa devreme și n-are niciun rost, din moment ce nevoile familiei și ale copiilor mi-au solicitat un astfel de program de lucru. E frumos, e bine să reușești să îți planifici ziua și să îți și iasă, dar în unele cazuri e peste mână.

    Rămân, momentan, la celelalte: "Cu fiecare zi care trece as vrea sa devin un om mai bun, mai luminos, mai bucuros, mai impacat cu mine si cu ceilati, mai ingaduior, mai iubitor, mai calm, mai intelept, mai increzator in Dumnezeu, in mine si in ceilalti, mai echilibrat, mai zambitor."

    Ocazii sunt, slavă Domnului! 😊

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pai asta e ziua MEA ideala :), normal ca nu se potriveste cu ziua altcuiva :).Cu siguranta iti poti crea si tu o zi ideala tinand cont de programul si de munca ta, sau poate deja zilele tale sunt exact cum iti doresti si nu simti nevoia sa schimbi nimic :)

      Ștergere
  2. dar sa stii ca poti urma un astfel de program chiar si cand incepi la 7.De exemplu jumatatea de ora de mers alert o faci de la/pana la serviciu ( eu asa fac), poti asculta Biblia audio pe drum (asa fac de multe ori), sa mananci hranitor fara ciuguleli si rontaieli e la idemana oricui deci...nu trebuie sa ai program de la 9 ca sa faci lucrurile de pe lista mea, daca vrei :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, zilele mele nu sunt ideale, nu am timp de scris în jurnale, abia apuc să încep o postare pe blog (apropo, scriu și 3 zile la câte una și poate are doar câteva paragrafe :)) ) nu am mese regulate, (lucrez 8 ore, cu publicul, de la 7 la 11 sunt în foc continuu la muncă, nu am bucătărie sau sală de mese, mănânc la birou, printre 2 întrebări și 3 răspunsuri, iar la 5 nu pot mânca, nici să vreau), abia strecor un citit dintr-o carte, cu copiii punând zeci de întrebări... Am mai schimbat una, alta, dar încă ar mai fi multe. Merg cu autobuzul la muncă, pe jos aș face o mie de ani, așa fac 10 min până în stație și vreo 15 cu autobuzul și așa mai ascult câte ceva, dacă nu stau ca sardina în cutie. :))

      Nu e că nu vreau, e că depinde de multe, nu mă apuc să înșir aici. Eu mă străduiesc, oricum, în continuare! :) Am renunțat la multe tabieturi de câteva luni încoace, pentru că a fost nevoie, ca să am mai mult timp de petrecut cu copiii. Am învățat să mă bucur de zile așa cum sunt ele și să nu mai sufăr când nu pot face ceva pt mine! Tocmai că savurez din plin orice clipă în care pot strecura ceva ce-mi place! 😊

      Ștergere
    2. inteleg ca in momentul de fata ti-ai dori ca ziua ta sa arate altfel, dar nu este posibil.Sugestia mea : contureaza ziua ideala pentru tine, compara cu ce traiesti acum si vezi ce ai putea schimba ca sa ajungi acolo unde doresti.Poate ai nevoie de un plan pe 5 ani, de exemplu.Nu te lasa oprita de aparentele obstacole!
      si eu as face mai putin cu autobuzul pana la serviciu, pe jos fac in jur de 30 de minute, dar prefer asa, daca nu e foarte frig.
      pupici!

      Ștergere
  3. Foarte frumos spus! Noi suntem agenții schimbării! Nu putem sta degeaba și spera într-o îmbunătățire a vieții noastre! Chiar daca facem pași mai mărunți, trebuie sa ii facem! Nu am făcut o analiză a fiecărei zile dar poate e timpul sa o fac! Ca de obicei, inspirationala! Delia

    RăspundețiȘtergere
  4. si eu imi doresc zile ideale, mie imi pare greu cand ai program de alaptat copilul, copil care nu doarme singur, am avut o perioada ideala in sarcina cand ma trezeam devreme si reuseam sa le randuiesc pe toate, la noi apar si foarte multe neprevazute in timpul saptamanii, dar daca fac minimul apoi e mai usor de gestionat neprevazutul. Multumesc Irina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si la mine apar zilnic multe neprevazute, dar am cateva repere fixe de care ma lupt sa ma tin :)

      Ștergere
  5. Și eu cred că e f ok sa îți planifici o astfel de zi ideala. Dar cum faci când programul tau depinde în mare măsură și de programul unui copil mic (pe care incerc sa îl țin destul de riguros, dar nu îmi iese mereu), depinde de nevoile lui combinate cu ale fraților mai mari, iar seara oboseala e maxima. Trezitul la 5 pt mine e încă un plan al meu greu de pus in practica, din cauza trezirilor pt lapte ale celui mic. Deși sunt și în club 5am că sa mă motivez, nu de puține ori mi s-au întâmplat să mă trezesc la 5, i-am dat lăptic, am bifat prezenta in club 5am, apoi am adormit langa copil până la 9😁. Iar când voi incepe munca (în curând), nici nu știu pe unde voi scoate cămașa pt făcut mâncare/curățenie/ dus-adus copiii, ce sa sa mai vorbesc de nevoile mele de dezvoltare personală și altele.
    Insa recunosc, ideile tale cu mers alert până la munca și ascultat Biblia/cărți online sunt chiar fezabile😉.
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pai iti dai seama ca ziua mea ideala de acum 10-15 ani , cand aveam copii mici si nu mergeam la munca, nu seamana cu ziua ideala de acum, cand am copii mari si merg la serviciu :).Ziua mea ideala de mama cu copii mici arata cu totul altfel. Trezirea la 5 ca sa citesc nu intra in program, ca nu stiam cum sa mai dorm printre alaptat si scutece :)

      Ștergere
    2. Bun, deci nu-s chiar așa anormala că vreau sa dorm când toată lumea prioritizeaza tot felulobiective și își stabilește tot felul de rezoluții de început de an😀

      Ștergere
    3. cand ai copii mici prioritatea ta trebuie sa fie odihna, altfel o iei razna.Rezolutia ta pentru anul asta - ma odihnesc cat de mult pot :))

      Ștergere
  6. Imi place titlul: " Daca nu schimbi nimic, nimic nu se va schimba".
    Nu imi mai planific ziua ideala. Variabilele sunt prea multe asa ca am invatat sa profit si sa apreciez lucrurile marunte si sa ma bucur de cum vin.
    Ce tin in continuare strict e la disciplina alimentara si igiena somnului (cine e cu "auto immune desorders" ma intelege), ambele direct imi afecteaza sanatatea si de ceva ani am remarcat ca si starea mintala. Mi-am gasit echilibrul, nu ne-am mai imbolnavit de multi multi ani si fac tot efortul sa pastrez asta.
    De fapt in orice e greu sa ne gasim un echilibru. E nevoie sa recunoastem ca ceva ceva din ce facem e gresit, totul pleaca de la creier si incet incet sa imbunatatim tot de la creier asa ca imi place titlul: " Daca nu schimbi nimic, nimic nu se va schimba".

    RăspundețiȘtergere
  7. Imi plac toti pasii propuși de tine! Foarte mulți dintre ei ne sunt comuni 🤗, probabil de asta si imi place sa te citesc...Ce nu reusesc eu (si am 2 copii...nu 4) este sa citesc o carte pe luna...Cum le alegi? Le cumperi?
    Îți doresc toate cele bune și mult spor!
    Madalina

    RăspundețiȘtergere
  8. Imi place cum gandesti, imi place de tine.Imi este dtrag sa citesc ce scrii tu.

    RăspundețiȘtergere

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.