Postări

Se afișează postări din decembrie, 2010

Planuri

Imagine
În București ninge de dimineață cu fulgi mărunți și deși. Îmi place să văd crengile copacilor încărcându-se de alb. Mai sunt cinci zile până la sfârșitul acestui an și știți ce?- îmi pare bine că se termină. Abia aștept. Pentru mine a fost un an dificil, în care m-am confruntat cu diverse lucruri neplăcute pe care îmi doresc să le las în urmă. Să ajung la vorba lui Creangă- cele rele să se spele, cele bune să se-adune :). Așa, ca neaua de-afară.

Și pentru a avea o senzație cât mai concretă de nou început m-am decis să văruiesc bucătăria și holul. În alb. Mă gândesc să îi dau o notă de shabby chic cu câteva obiecte decorative. Și cu zambile roz  :).


Irina

Crăciun Fericit tuturor!

Imagine
Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte, şi pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slăvesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci! (Condacul Naşterii Domnului)
Crăciun Fericit tuturor!

Irina

Au mai rămas trei zile

Imagine
Da, mai sunt doar trei zile până la Crăciun și sunt oarecum  în grafic, deși, ca la toate sărbătorile de anul acesta cheful de pregătiri mi-a venit pe ultima sută de metri.  Din fericire am făcut bradul de Sf. Nicolae, ca de obicei, așa că am avut un punct mai puțin pe listuță. Fiindcă nu aveam loc în altă parte l-am pus în camera fetelor, spre bucuria lor. Nu l-am împodobit decât cu beculețe și beteală, iar în loc de globuri am pus cărticelele din cartea Povestiri de Crăciun de Tony Volf.
Citim câte o cărticică în fiecare seară, apoi o atârnăm în pom, iar Ilinca numără zilele rămase până la marea sărbătoare. Regret că nu mi-a venit ideea de anul trecut, am fi evitat distrugerea aproape completă a tuturor ornamentelor de brad pe care le aveam :)).





Urmează să facem împreună și ornamente din figurine de turtă dulce.



Coșulețul nostru de cărți pentru Crăciun și luna decembrie s-a îmbogățit cu câteva titluri :



Curățenia e aproape gata, mâine vom face turtă dulce și o prăjitură (deja cla…

Câteodată mami(adică eu) țipă

Imagine
Da, știu, toată lumea e ocupată cu pregătirile de Sărbători acum, dar ce sa fac, pe mine m-a lovit autoanaliza și dorința de a lua rezoluții pentru noul an. Problema principală de pe lisa mea e țipatul ocazional la copii (la copiii mei, desigur). Mi-ar place să spun că am biruit această deprindere păcătoasă, dar nu e deloc așa :( . Sunt momente în care nu reușesc să îmi controlez mânia, și asta mă mâhnește foarte mult. Mi-am dat seama că există  câțiva declanșatori pentru momentele în care nu-mi mai  controlez tonul: stările mele de proastă dispoziție, care nu au legătură cu comportamentul copiilorneglijarea îndelungată a disciplinei, astfel încât problemele de comportament ale copiilor ajung să mă copleșeascăfrustrarea provocată de persistența unui comportament negativ pe care m-am săturat să-l tot corectezimposibilitatea sau incapacitatea de a mă opri din ceea ce fac pentru a corecta un comportament negativ, astfel încât folosesc tonul ridicat al vocii  pentru a rezolva problema Trebuie…

Căsuța șoriceilor

Imagine
Am descoperit-o  întâmplător pe Jill Barklem, scriitoare și ilustratoare de cărți pentru copii. Poveștile sale, despre o comunitate de șoricei care locuiește în Brambly Hedge - un loc idilic, unde valorile tradiționale și autogospodărirea sunt la loc de cinste- sunt superb ilustrate.

Pornind de la aceste ilustrații  Rita Pillman (Germania) a creat căsuța în miniatură a familiei Apple. Sunt atât de frumoase, nu-i așa? Cu greu mi-am putut lua ochii de la ele.


Irina

Duminica - ziua Domnului...

Imagine
Cinstiţi zilele Mele de odihnă, ca să fie semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
(Iezechiel 20:20 )
Noi nu suntem conştienţi de viaţa noastră. Orice lucrare aici pe pământ, este şi lucrare şi în universul lui Dumnezeu. Iar noi întotdeauna lucrăm într-un chip rezervat, adică nesincer, dar nu numai lui Dumnezeu, ci nimănui nu-i place asta. Ştim că universul este a lui Dumnezeu, (că pământul) este planeta lui Dumnezeu, toate sunt ale lui, indiferent cine ne-a dat să facem lucrarea.

Dacă persoana aceea este rea sau bună, evlavioasă sau nu, conştiincioasă sau nu în munca sa, ea va răspunde pentru asta. Noi nu trebuie să acordăm atenţie cui ne porunceşte, cine ne dă să lucrăm, noi trebuie să ştim că fiecare lucrare, aici pe pământ, este lucrare şi în universul lui Dumnezeu şi trebuie să lucrăm din inimă, fără rezerve. Când lucrăm astfel, suntem sloboziţi de împotrivirea lăuntrică. Fiecare faptă a noastră este un ajutor dat tuturor oamenilor, ieşire din ce…

Brăduleț, brăduț drăguț, ninge peste tine...

Imagine
... nu azi, și nu în București :))





Vă doresc o iarnă frumoasă!
Irina

Tragerea la sorți

Imagine
Concursul de pe Breslo s-a încheiat ieri. Din păcate nu am câștigat, au intervenit niște schimbări spectaculoase pe ultima sută de metri :)). Dar nu sunt supărată- mă bucur că am putut participa, iar câștigul meu cel mai mare a fost să văd atâția oameni care m-au susținut cu drag. Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost alături de mine în această competiție.
Mai jos este lista tuturor celor care au comentat la postare sau în cbox. Sper că nu am uitat pe nimeni :)).
AureliaFluturasAnonimBogdanaBeatriceMihaelaDianaMihaela MariaFlo IrinaLilianaCameliaAna MariaMarianaAdrianaBAdrianaAdelinaAlexutDoralinaDarry AnnaCorinaDelia CarmenLadybirdionsiginaLilianaRoxanneMarilenaAlina TIoanaIrina CJanetMariaMArween Carmen DanaAnonimAmaliaAna PinescuAdriana TruscanEmiAlinagrosanDanielaLenaAllesiaAnaRuxandraAdriana CalinTerezia SicoeCristinaNarcisaAdriana Ada Rusu MileaAlina MihaelaCristinutaMihaelaIonelaCristinaDanaAnonimMimiMagdalaSilviaIuliaUn copilEna si AlexandraElenaAncaMarianagrmagdalena dascal…

linkwithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...