Se afișează postările cu eticheta blogonoiembrie 2021. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta blogonoiembrie 2021. Afișați toate postările

marți, noiembrie 30, 2021

Blogonoiembrie 2021, ziua 30

pinterest.com

 

Am ajuns si in ultima zi de toamna, de maine incepe decembrie , incepe iarna :)

Azi e Sf. Andrei, ocrotitorul Romaniei, asa ca urez ,,La multi ani!" tuturor celor care poarta acest frumos nume.

S-a terminat si provocarea de noiembrie, cu mici sincope am reusit sa postez in fiecare zi, ceea ce ma bucura.Imi pare bine ca am revenit in blogosfera, intre oameni frumosi, intre cuvinte calde, intre vieti obisnuite.

Multumesc celor care m-au insotit pe acest drum : Corina, Mniko si Alexandra

Fiindca mi-a placut aceasta reintoarcere pe blog vreau sa particip, in continuare, la Jurnalul de Advent  

si la  Adventul de Hartie lansate de Mniko. Cred ca fetele mele mai mici se vor bucura mult sa facem activitati impreuna.Daca doriti sa participati, scrieti un comentariu la postarea lui Mniko si veti primi un cod de classroom , cu care veti putea intra folosin classroomul de pe adresa voastra de mail.

De cand a inceput scoala fizic programul nostru e asa de incarcat, ele sunt plecate aproape toata ziua, sau sunt ocupate cu lectiile, asa ca petrecem mai putin timp in familie.Cred ca ar trebui sa imi propun sa creez momente speciale impreuna, fiindca timpul trece si ele cresc asa de repede.Cum spunea cineva, cand ai copii mici zilele trec greu, dar anii trec repede.Si am realizat asta azi, uitandu-ma pe niste fotografii, de cand erau micute.Parca a fost ieri si uite ca in cateva luni, Ilinca implineste 18 ani, si va porni pe propriul ei drum in viata. Motiv de bucurie, dar si de putina tristete.Ei cresc si noi imbatranim.Hai ca am cazut in butoiul cu melancolie :)).

Va urez o seara frumoasa si, cu voia lui Dumnezeu, ne vedem maine!

Cu drag,

luni, noiembrie 29, 2021

Blogonoiembrie 2021, ziua 29

 luni, 29 noiembrie

Lunea gospodinei fericite ( saptamana 48/52)

saptamana 48 : 29 nov. - 5 decembrie 2021

  ♥♥ Vremea ♥♥

Vremea a fost foarte frumoasa saptamana trecuta, cu soare si temperaturi bune pentru perioada asta a anului.Ieri a fost chiar foarte cald, o zi buna de stat pe afara. Saptamana asta se anunta umeda :)), cu precipitatii, si chiar e posibil sa ninga.


♥♥ Cum a fost saptamana trecuta ♥♥ 

Serviciu, casa, treburi, nimic deosebit. Am reusit sa mai fac cate ceva prin curte. Ieri am gasit la Hornbach bulbi la reducere de 80%, cu 20 de ron am cumparat peste 200 de bulbi de mai multe feluri, inclusiv de ghiocei.M-am hotarat pana la urma sa fac gradina anul viitor, asa ca ieri am trasat cateva repere, ca sa imi fac o idee si sa stabilesc un loc pentru bulbi.Vreau sa mai plantez si cativa coacazi rosii, poate niste mure, sa mut vreo doi trandafiri ...dar sa vad daca tine vremea cu mine :))

 
♥♥ Cum ma simt in aceasta dimineata ♥♥

Ma simt cumva deprimata si fara nici un chef, am o stare cam proasta in ultima perioada.
Trebuie  sa citesc sau sa fac ceva care sa-mi ridice moralul.


♥♥ La micul dejun ♥♥
 
As manca cereale cu lapte vegetal si fructe, sau o budinca de chia, dar n-am toate ingredientele.Poate o sa desfac un borcan de zacusca...
 
 
♥♥ Cartile de pe noptiera ♥♥ 

Citesc carti pentru copii cu Ale.Azi o sa caut toate cartile de Craciun pe care le avem, si poate o sa mai comand cate ceva, daca mai gasesc la reduceri
 
♥♥ La tv ♥♥ 
 
Tot la Seinfield ma uit, n-am chef de chestii complexe sau de filme care sa dureze mult.
 
♥♥ Ce ascult  ♥♥ 

Ascult muzica ambientala de Craciun.

♥♥ De facut prin casa si prin gradina♥♥ 

 Prin casa - de spalat rufe, curatenie, mancare...treburile de rutina.Spre sfarsitul saptamanii poate incepem sa decoram de Craciun

Prin curte - de musuroit trandafirii si de plantat bulbii cumparati ieri

♥♥ Meniul de saptamana aceasta ♥♥

Postul Craciunului

Meniul este orientativ.

Luni - bors de fasole, paste cu sos
Marti - bors de fasole,macrou marinat, cu stafide
Miercuri -supa-crema de legume, cartofi la cuptor, ciuperci pane, salata
Joi -supa crema de legume, conopida cu sos
Vineri -supa-crema de ciuperci, mancarica de mazare, friganele
Sambata -supa-crema de ciuperci, spanac cu mamaliguta si usturoi, si cartofi copti, crochete de peste
Duminica - supa cu taitei, peste prajit cu mamaliguta si usturoi

 ♥♥ Ceva ce vreau sa impartasesc ♥♥ 

puloveras de Craciun pentru Barbie :).Ce ziceti, cu beteala sau fara?



♥♥ Din aparatul foto ♥♥  

Lumanarile de advent de anul acesta :)


♥♥ Un citat inspirational, un verset din Biblie sau o cerere de rugaciune ♥♥   
 
  
 
Exista intotdeauna flori pentru cei care vor sa le vada :)
 

Va doresc o saptamana minunata si multumesc pentru vizita!

 


 Iti mulțumesc ca vizitezi Dulce Casa!Daca ti-a placut acest articol impartaseste-l si altora folosind butoanele de mai jos :). Deasemenea, te astept sa  vizitezi  si sa  apreciezi  pagina de Facebook si pe cea de Instagram a blogului.

vineri, noiembrie 26, 2021

Blogonoiembrie 2021, ziua 26

 26 noiembrie, vineri

pinterest.com


Ma gandeam dimineata ce sa scriu  pe blog, și parcă n- am avut nimic zis.Ziua a decurs cat se poate de banal- slava Domnului.M-am ocupat un pic de bugetul familiei, de facturi, de citit contoare si alte plictiseli de felul asta :)), apoi mancare, rufe, curatenie si spoof, ziua s-a terminat.

Cum stateam eu asa, fara nici un subiect pe taste :)), primesc mesaj de la scoala, ca de joia viitoare elevii vor primi teste, cate 2 pe saptamana, ca sa le faca acasa luni si joi.Presupun ca toate scolile vor da teste elevilor si profesorilor acasa, deci la noi in casa va trebui sa ne testam patru persoane  🤦‍♀️, sau cinci, daca o duc si pe Ale la gradinita.

Ma intreb, ce urmeaza daca un test iese pozitiv?stam acasa cu totii si chemam salvarea?si pana vine rezultatul testului PCR ce facem, nu mai mergem la scoala, la serviciu?si oare cat dureaza sa faci testele astea, ca eu n-am pus mana pe asa ceva pana acum- din fericire.Si ce facem cu testele, le ducem la scoala, le aruncam acasa?

Nu e o idee rea asta cu testele, dar depinde cum va fi pusa in practica.Voi ce parere aveti despre testarea din scoli?eu chiar nu stiu ce sa zic, astept cu multa curiozitate sa vad ce urmeaza :))

 


joi, noiembrie 25, 2021

Blogonoiembrie 2021, ziua 25

 25 noiembrie, joi

pinterest.com

Mi-au placut mult aceste farfurii, portocaliul acesta viu si verdele oliv sunt printre culorile mele preferate.Cred ca m-am plictisit de vesela mea alba, monotona :), dar , desi mi-ar face mare placere :)), n-o sa mai cumpar alta pentru sarbatori (mi-ar place ceva pe visiniu), fiindca dupa aceea trebuie s-o depozitez pe undeva.

Au trecut cam multe zile de cand n-am mai scris nimic, desi am vreo doua postari incepute prin arhiva, dar efectiv nu am gasit ragazul necesar, am avut foarte multe de facut.

Am mai terminat ce am vrut sa fac prin curte, am bagat florile in casa, dar inca pendulez intre a face sau nu o gradinuta.Parca imi pare rau, totusi, sa pun doar iarba, cand pot sa am ceva legume proaspete la indemana.Am lasat asa, deocamdata, si o sa vedem in primavara, poate punem totusi un solar si cateva straturi.

Ma bucur ca o sa avem mini-vacanta de 1 decembrie,  ca sa mai ajung la zi cu tot ce mi-am propus sa fac si sa ma gandesc la pregatirile de sarbatori.

As vrea sa pregatesc un calendar de advent cu carti pentru Ale, si poate un calendar cu activitati pe care sa le facem impreuna, inspirata de Laura .Ca o paranteza, o admir asa mult ca face atatea activitati frumoase cu copiii, si ca iese atat de mult cu ei.Recunosc, eu urasc sa umblu prin Bucuresti, distantele sunt atat de mari, si e atata aglomeratie, ma oboseste ingrozitor orice iesire.De la serviciu abia astept sa ajung acasa.Ma linistesc copacii, si campurile din jur, si aerul curat, si linistea...Ma bucur ca fetele au crescut si pot iesi cu prietenii in oras, daca isi doresc.

Edit : am vazut ca si Mniko are o provocare cu activitati de Advent, ma voi inspira si de la ea 

Va las, vreau sa citesc ce a mai scris lumea pe bloguri :).

Va doresc o zi frumoasa!

 


luni, noiembrie 22, 2021

Blogonoiembrie 2021, ziua 22

 luni, 22 noiembrie

Lunea gospodinei fericite ( saptamana 47/52)

 

saptamana 47 : 22-28 noiembrie 2021

 

  ♥♥ Vremea ♥♥

Vremea e frumoasa, saptamana trecuta nu a coborit sub zero si au fost pana in 18 grade afara.Saptamana asta se mai raceste putin, se anunta si ceva ploi.

 

♥♥ Cum a fost saptamana trecuta ♥♥ 

Saptamana trecuta am avut multe drumuri de facut, de asta nici nu am avut cand sa scriu pe blog, fiindca am ajuns aproape  in fiecare zi tarziu acasa, foarte obosita.

♥♥ Cartile de pe noptiera ♥♥

Mi-e si jena sa mai pun rubrica asta, avand in vedere ca, momentan, nu citesc nimic.Parca mi-au facut cu ochiul cateva carti in ultima vreme, dar pur si simplu nu sunt in dispozitia potrivita ca sa citesc.

♥♥ La tv ♥♥

Ma uit in continuare la Seinfield cand mai am un pic de timp, bine ca are multe sezoane  :)). Si am mai vazut un film foarte dragut,  pe Netflix, ,,Religie in criza". Tot indian:)

Movie Dharam Sankat Mein 2015, Story, Trailers | Times of India

 

♥♥ De facut prin casa si prin gradina♥♥ 

 Prin casa - de reorganizat dormitorul fetelor mici, ordine la noi in dormitor

Prin curte - de strans frunze,  de musuroit trandafirii. As fi vrut sa plantez niste ghiocei, dar nu mai gasesc nicaieri  bulbi la un pret decent  :(((



♥♥ Ca sa ma relaxez, o sa ♥♥ 
 
o sa invat sa brodez :)).Stiu niste puncte de baza, dar vreau sa ma dezvolt in aceasta arie a lucrului de mana

♥♥ Meniul de saptamana aceasta ♥♥

Post

Luni - bors de cartofi, paste cu sos, salata
Marti - bors de cartofi, salata de ton, icre,
Miercuri - supa de linte, tocanita de cartofi, salata
Joi -supa de linte, peste marinat
Vineri - ciorba de fasole, cartofi prajiti cu mamaliguta si usturoi
Sambata -ciorba de fasole, piure, crochete de peste, salata
Duminica - supa crema de dovleac, peste prajit cu usturoi si mamaliguta

 

 ♥♥ Un citat inspirational, un verset din Biblie sau o cerere de rugaciune ♥♥

Nadejdea vede invizibilul, simte intangibilul si realizeaza imposibilul.
 

Va doresc o saptamana minunata si multumesc pentru vizita!

 
 Iti mulțumesc ca vizitezi Dulce Casa!Daca ti-a placut acest articol impartaseste-l si altora folosind butoanele de mai jos :). Deasemenea, te astept sa  vizitezi  si sa  apreciezi  pagina de Facebook si pe cea de Instagram a blogului.


luni, noiembrie 15, 2021

Blogonoiembrie 2021, ziua 15

pinterest.com

 15 noiembrie, luni

“De ce ne este atât de greu să punem un strop de bucurie în tristețea din jur? Ce ne împiedică să aducem bucurie în casă, când ne întoarcem seara de la serviciu? Să se bucure cei dragi că venim.
Ce ne împiedică să nu intrăm pe ușă întunecați, bosumflați și negri de tristețe, apăsați de griji lumești, mai mereu nemulțumiți, plini de frustrare și de furie?”
E atâta suferință și atâta durere în lumea aceasta, încât dacă tu însuți vei adăuga război și durere în ea, nu știu care mai e rostul existenței?
Cum putem dobândi viața cea veșnică? Nu știu ce vă imaginați, dar eu cred că e tare aproape și la-ndemână. Poate doar punând un strop de bucurie și un zâmbet în jur, ajutând un om să se ridice din tristețe și din deznădejde? Da, eu cred că pentru atâta lucru Domnul coboară peste noi Harul Său…
 
♥♥♥
 
Incep acest post cu aceste cuvinte minunate ale parintelui Visarion Alexa, de fapt intreaga postare (sursa - pagina de fb a parintelui)  mi-a vorbit intr-un mod special, si as vrea sa o pastrez aici :
 
Cum putem dobândi viața cea veșnică? Nu știu ce vă imaginați, dar eu cred că e tare aproape și la-ndemână
Cred că nu este creștin care să nu se întrebe:
“Ce să fac ca să moștenesc viața cea veșnică?”
“Cum sa te cunosc pe tine, Doamne, încă din viața aceasta și să am garanția că voi merge în viața veșnică alături de Tine?”
Cei mai mulți dintre noi funcționăm după niște progrămele care rulează în mintea noastră după cum am fost crescuți. De la felul de a ne purta, de a ne îmbrăca, până la relația cu Dumnezeu.
Dacă, de exemplu, mama, bunica ne spuneau, atunci când, copii fiind făceam câte-o trăznaie: “Te vede Dumnezeu și se supără pe tine! sau, și mai rău: “…te pedepsește”, noi am
devenit niște adulți care trăim într-o relație de vinovăție cu Dumnezeu, bazată pe teama de pedeapsă.
Credeți că felul acesta de a ne raporta la El face posibilă cunoașterea, dobândirea vieții veșnice?

Cine credeți că va cunoaște mai degrabă Bucuria vieții veșnice: un om trist, care trăiește vinovat și care-și plânge existența și doar se vaită sau un altul, care vine la biserică, se spovedește, da’-i vesel și zglobiu ca un cintezoi pe cracă?
E o mare dilemă, pentru că nu știm exact care-i calea. În discuția din Evanghelia de ieri, pe care-o are cu învățătorul de lege, Mântuitorul nu spune nimic de posturi, de metanii, de privegheri de noapte, de înfometare, ci spune că cel care are milă dobândește viața cea veșnică.
Viața creștinească este paradoxală. Nu înfățișarea cuvioasă, afișată cu dorința de a impresiona oamenii, ne va mântui. Nu omul tras la față de rugăciune și de post are garanția că este pe Cale.
Spune Sfântul Vasile cel Mare că există chiar preoți și monahi care, din dorința de a câștiga adepți, ucenici, slăbesc, își lasă barba lungă și uneori chiar se ung cu șofran pe față ca să pară asceți.
Iar Evanghelia ne spune în multe locuri că vameșii, desfrânatele și păcătoșii stăteau nefățarnici lângă Domnul și primeau binecuvântarea Lui.
“Aveți grijă ca nu cumva aceștia s-o ia înaintea voastră.”, zice Domnul. El se uită la inima omului, nu la înfățișarea lui, nu la ceea ce vrea el să arate și care, de cele mai multe ori, este înșelător.
Am fost de curând în Muntele Athos și am constatat, din nou, că arată, din unele puncte de vedere, cum arată și lumea în care trăim noi.
O multitudine de oameni, cu feluri diferite de viețuire, care își doresc viata cea veșnică.
Când am fost data trecută, l-am cunoscut pe Părintele Nicolae. Un ascet convins. Mănâncă puțin, doarme pe o scândură, nu risipește timpul. M-a uimit și m-a impresionat asceza lui. Îl îndrăgesc tare mult, am văzut în el un om care se străduiește din toate puterile.
Anul acesta, am vizitat “chilia fraților gemeni”. Doi monahi, gemeni identici, care viețuiesc într-una din chiliile Schitului Lacul, unde-și lucrează mântuirea. Ei, aici, situația se schimbă: paturi cu saltele, bucurie și veselie cât cuprinde.
Eram obișnuit cu tipul monahului retras, cu capul plecat, cufundat în rugăciune, care scoate câteva cuvinte pe zi. M-au uimit acești doi frați, cum “zumzăiau” de fericire toată ziua, ca niște copii.
Lumea venea la chilia lor precum bondarii la stupul de albine, să mănânce miere. Mulți tineri, atrași de bucuria pe care o găsesc acolo. Slujbe, privegheri și agape pentru tot omul ce le trece pragul. Primii la pus masa, primii la strâns masa, primii la gătit, primii la spălat vasele. Tot timpul slujeau pe ceilalți. Simplitate și vioiciune sufletească nemăsurată.

Aud adesea: “Părinte, eu nu nădăjduiesc să mă sfințesc. Eu nu-s preot sau călugăr să fac sute de metanii, nu pot să mă rog mult, nu pot să țin toate posturile.”
Oameni dragi, în Muntele Athos, deși cu toții se unesc în credință, la Liturghie, călugării aceștia au fiecare un stil de viață aparte, care în sine este mântuitor.
Am plecat de acolo gândindu-mă: “De ce ne este atât de greu să punem un strop de bucurie în tristețea din jur? Ce ne împiedică să aducem bucurie în casă, când ne întoarcem seara de la serviciu? Să se bucure cei dragi că venim.
Ce ne împiedică să nu intrăm pe ușă întunecați, bosumflați și negri de tristețe, apăsați de griji lumești, mai mereu nemulțumiți, plini de frustrare și de furie?”
E atâta suferință și atâta durere în lumea aceasta, încât dacă tu însuți vei adăuga război și durere în ea, nu știu care mai e rostul existenței?
Cum putem dobândi viața cea veșnică? Nu știu ce vă imaginați, dar eu cred că e tare aproape și
 la-ndemână. Poate doar punând un strop de bucurie și un zâmbet în jur, ajutând un om să se ridice din tristețe și din deznădejde? Da, eu cred că pentru atâta lucru Domnul coboară peste noi Harul Său…
 
pinterest.com
 
 
Cred ca noi, ca popor, avem multe probleme psihologice, multe traume nevindecate, multe rani, si toate acestea se reflecta in felul in care Il vedem pe Dumnezeu, si in modul in care ne traim viata noastra duhovniceasca si viata, in general. Aceste probleme au iesit puternic la suprafata in acesti doi ani de pandemie.
Am fost ani de zile tributara acestui mod de a vedea lucrurile, anxios, rigid.In relatia mea cu Dumnezeu era multa frica,  multa tristete.
De-a lungul timpului am depasit aceasta imagine a unui Dumnezeu razbunator, care sta la colt sa te altoiasca cu boli, cu pagube, cu nenorociri, daca nu esti cuminte, si un foarte mare rol in asta au avut draga maica Siluana, vesnica ei pomenire si parintele Teofil Paraian si nu numai.Am invatat multe si de la crestini, si de la necrestini.Am cautat sa inteleg mai mult cine sunt eu si cine este Dumnezeu.
  Treptat am invatat sa caut raspunsurile in sufletul meu, in inima mea, in acel loc tainic unde simt ca imi vorbeste Dumnezeu in mod unic si personal si sa nu fac ceea ce cred altii ca e bine pentru mine, daca eu simt altceva. Desi citesc sau vorbesc despre experientele duhovnicesti ale altora, si caut sa invat cat mai mult din ele,  eu am propria mea cale, propriul meu drum, propriile mele trairi, si nu am nevoie sa caut validarea lor la ceilalti. Atata vreme cat imi asum raspunderea , cu gand si inima curata, pentru deciziile pe care le iau, sunt sigura ca Dumnezeu ma va indruma si ma va corecta acolo unde gresesc.Suntem aici sa invatam, sa crestem, sa devenim mai buni si mai frumosi in omul dinlauntru, nu sa aratam ca suntem perfecti, sfinti, asceti, etc..
Sa nu se inteleaga in mod gresit ca as spune ca nu avem nevoie de duhovnic, de spovedanie, de Biserica de post si de toate celelalte.Din contra, cred ca avem foarte mare nevoie de toate acestea, fiindca sunt mijloace prin care lucreaza harul lui Dumnezeu.Dar, cu ajutorul lor, trebuie sa ne gasim calea proprie si sa fim noi insine, tot mai luminosi pe zi ce trece.

Eu va doresc un post cu folos si cu bucurie, un post in care sa va intalniti tainic cu voi si cu Dumnezeu!

duminică, noiembrie 14, 2021

Blogonoiembrie 2021, ziua 14

14 noiembrie, duminica

pinterest.com 

 Desi toamna nu s-a incheiat, de maine, odata cu inceperea postului, intram in atmosfera sarbatorilor de iarna.E perioada mea preferata din an, o astept mereu cu drag si cu nerabdare.

Zilele acestea as vrea sa trec prin lista de obiective si de dorinte pe care mi-am stabilit-o la inceput de an,sa vad ce as mai putea bifa acum, pe ultima suta de metri.

Cel mai rau imi pare ca nu am reusit sa citesc Biblia intr-un an, asa cum mi-am propus.Am inceput destul de bine, dar m-am lenevit pe parcurs.Voi incerca sa recuperez cat pot din planul de lectura pana la sfarsitul anului.Mi-am instalat o aplicatie cu Biblia audio, si o sa ascult pe drum si oricand am timp.Chiar daca nu va fi citit-citit, tot conteaza.

Sunt si altele pe care nu le-am facut, dar multe dintre ele sunt bifate deja, total sau partial, :), ceea ce ma bucura mult.

Voi cum stati cu indeplinirea obiectivelor pe anul acesta?v-ati propus ceva, ati reusit sa realizati?

 


Blogonoiembrie 2021, ziua 13

13 noiembrie, sambata

pinterest.com  



 Nu, n-am facut placinta cu dovleac ieri, desi am dovleacul cumparat , dar mi-a placut imaginea :))

Ieri am facut curatenie, am tricotat un pic, apoi am iesit in oras sa fac niste cumparaturi.

Sunt foarte multumita de ceaiurile de la Dacia Plant, asa ca am mai luat de urzica si de coada soricelului.Le-am amestecat cu celelalte si a iesit un ceai foarte aromat.

Chiar nu prea am ce sa povestesc despre ziua de sambata, uneori e foarte dificil sa surprinzi extraordinarul din banal, trebuie sa ai un anume talent pentru asta, nu stiu daca eu il detin :).

Dar o postare zilnica pe blog e o provocare pe care as vrea sa o duc la capat, fiindca simt ca imi face bine.Nu stiu voi, dar eu am ajuns sa detest fb, e absolut toxic, imi era dor de articolele  de pe bloguri, pe care le citesc  in tihna la o cafea.E alt ritm. De asta nici nu mai am pagina personala, doar pe cea a blogului, si ma straduiesc sa reduc la maxim interactiunea cu fb..

Voi ce preferati, blogurile fb, instagram?


vineri, noiembrie 12, 2021

Blogonoiembrie 2021, ziua 12

  12 noiembrie, vineri

favi.ro
 

 Azi dimineata, cand am plecat la serviciu, era foarte frig. Pe camp - o ceata groasa si parbrizul masinii inghetat bocna.Cand am ajuns in oras am intrat intr-un magazin sa-mi cumpar niste fructe si m-am trezit fredonand colinde in fata raftului cu ornamente de Craciun :)).

La pranz era mai insorita situatia, dar mi-a intrat Craciunul in cap :)). Luni incepe si postul, asa ca mi-am pus un play list de colinde si am inceput sa rasfoiesc www.FAVI.ro, unul din siturile mele preferate in materie de mobila si decoratiuni. Azi ma bantuie spiritul Craciunului  :)).

Imi place mult perioada asta de asteptare si de pregatire a Sarbatorilor, in special a celor de iarna, care sunt asa de frumoase si de luminoase!

Nu vreau sa incarc prea mult casa cu decoratiuni.Voi pune accentul pe luminite si pe masa de sarbatori.Sper sa ma tina entuziasmul :)) si sa pregatesc o masa in stil clasic, cu aperitive facute in casa si cu mai multe feluri de prajituri. Am o carticica din copilaria mea comunista : ,,Invitatie la Revelion" - pe care o citeam de fiecare data de Sarbatori, si ma gandeam ca mi-ar place mult sa aplic ce scrie in ea, dar nu aveam cu ce,ca nu se gaseau de nici unele. Pe vremea aceea citeam cartile de bucate ca pe romane :)).


Revenind la decoratiuni, ma gandesc la o paleta de culori calde, asemanatoare celei de toamna  : ).Inca nu sunt pregatita psihic sa trec la culori reci :))

Pe usa de la intrare voi pune o coronita cu bobite rosii, ceva in genul acesta, simpla, dar de efect.

favi.ro

As vrea multe luminite la ferestre 

Iluminat de Crăciun la ferestre 1,2 x 1,2 m, conectabil, stele
favi.ro

Pe langa icoana Nasterii Domnului, pe care o scot in fiecare an la inceputul postului, voi pune si o scena cu Nasterea Domnului, am ceva asemanator cu aceasta :

favi.ro

  Pe masa din bucatarie voi avea traditionalele lumanari de advent , in imagine sunt cele de anul trecut :

dulcecasa.blogspot.ro   

Pe langa decoratiunile de Craciun as vrea sa facem si activitati dragute, cum ar fi biscuitii sub forma de Mos Nicolae, despre care am scris AICI, si, tot pe favi.ro la sectiunea Gatit si copt de Craciun am gasit un set de forme pentru copt cu scena Nasterii Domnului !Mi-au placut foarte mult, vreau sa le cumpar ca sa facem si noi :

favi.ro

Imi doresc sa nu lipseasca colindele,  cadourile din ghetute si de sub brad, aroma de portocale si de scortisoara, cartile frumos ilustrate , cu povesti de Craciun, bucuria si pacea din casa, familia, prietenii si frumoasele slujbe de Sarbatori.

Voi cum va ganditi sa aduceti in casa spiritul Craciunului?




joi, noiembrie 11, 2021

Blogonoiembrie 2021, ziua 11

 11 noiembrie, joi

pinterest.com

Azi l -am praznuit pe Sf. Mina, la care eu am evlavie, cred ca nu suficient de mare pentru cat ajutor am primit de la Dumnezeu prin mijlocirea lui.

Multumesc lui Dumnezeu pentru tot binele pe care l-am primit , cu rugaciunile Sf. Mina, in situatii foarte dificile, in special din punct de vedere financiar.

E o mare mangaiere sa stim ca sfintii se roaga pentru noi si ne sustin inaintea lui Dumnezeu.

 


 

miercuri, noiembrie 10, 2021

Blogonoiembrie 2021, ziua 9

9 noiembrie, marti

pinterest.com

Ieri , cand am plecat spre serviciu, era innorat, cand am ajuns pe la jumatatea drumului picura usor, si , dupa cateva ore, ploua serios, si a plouat toata ziua.

O minunata zi de toamna :)

Ma gandeam cu regret ca nu am plantat gazonul, dar nu ma pot hotari daca sa pun gazon peste tot si sa inchei pentru totdeauna cu gradinareala :)), sau sa imi mai dau o sansa :)).Nu stiu cum reusesc sa aiba unii curti asa frumoase, ordonate si fara pir si alte buruieni, incep sa banuiesc ca totusi ierbicideaza, altfel nu imi explic. La noi, oriunde nu e trifoi creste pir, e groaznic de invadator si nu il poti starpi plivind, ba se face si mai rau. De cand stam aici , adica de 8 ani, nu am dat niciodata cu ierbicid, dar incep sa cred ca e timpul sa intru in randul lumii :))

In rest n-am facut mare lucru pe-acasa, am stat sub patura, la caldurica si am tricotat, ce poti sa faci intr-o zi ploioasa de toamna ...

Mi-e dor sa lucrez sosete si manusi, am niste fire faine special pentru asta, doar timpul imi lipseste :)).

Sa vedem, le pun pe lista :)

Dimineata am intrat intr-un magazin si n-am putut rezista unui pahar termic pentru cafea/ceai cu model de Craciun , incerc sa rezist ideii de iarna si de Craciun, si sa ma bucur de toamna care e pe terminate, dar e cam greu :)). Lunea viitoare incepe Postul Craciunului, in oras deja s-au montat instalatiile de sarbatori, prin magazine nu mai spun, in unele e Craciun din octombrie :)).La munte a nins, ce sa mai spui decat vin Sar-ba-to-rile,  vin Sar-ba-to-rile :))

Eu o sa mai stau putin, macar putin, prin toamna ... :)

 

 

 


marți, noiembrie 09, 2021

Blogonoiembrie 2021, ziua 8

 8 noiembrie, luni

Lunea gospodinei fericite ( saptamana 45/52) 


 saptamana 45 : 8-14 noiembrie 2021

 

  ♥♥ Vremea ♥♥

Inca e destul de placut afara, chiar foarte cald spre sfarsitul saptamanii, n-au mai fost temperaturi sub zero grade nici noaptea. Au fost zile si cu soare, dar si cu ploaie.

 


 

♥♥ Cum a fost saptamana trecuta ♥♥ 

Saptamana trecuta a fost a doua si ultima de vacanta neasteptata , si am fost mai mult pe acasa. Treaba si iar treaba, ca asa e, cand esti acasa le vezi pe toate, si toate tebuie facute.

♥♥ Cartile de pe noptiera ♥♥

Nimic n-am citit, pur si simplu nu simt nevoia de informatie.Chiar am fost pana la libraria Eminescu intr-o zi, ca niciodata n-am simtit nevoia sa imi cumpar o carte.Cu siguranta va trece aceasta faza, la un moment dat :)). Sper :)).

♥♥ La tv ♥♥

Ma uit la Seinfield pe Netflix :). Si am vazut un fil foooarte dragut, tot pe Netflix :Dragoste la distanta. Un pic de comedie, un pic de love :)), simpatic si relaxant.
 


♥♥ De facut prin casa si prin gradina♥♥ 

 Prin casa - treburi de rutina, nu imi propun nimic special.Poate ordine in sertare ?

Prin curte -  ordine in curte, de plantat bulbi si gazon


♥♥ Ca sa ma relaxez, o sa ♥♥ 
 
 o sa tricotez, o sa scriu pe blog si o sa fac fotografii frumoase (sper :))  )

♥♥ Meniul de saptamana aceasta ♥♥

Post miercuri si vineri

Luni - bors de perisoare cu smantana, hummus cu carne, salata
Marti - chiftelute de pui cu piure de cartofi si muraturi
Miercuri - mancarica de fasole
Joi -spanac cu smantana si oua ochiuri
Vineri - ciorba de fasole, cartofi prajiti cu mamaliguta si usturoi
Sambata -supa de gaina, dovleac umplut cu carne
Duminica - la fel ca sambata

 ♥♥ Un citat inspirational, un verset din Biblie sau o cerere de rugaciune ♥♥ 

O bucatarie cu atmosfera placuta, calduroasa te invita sa te simti ca acasa :)

Va doresc o saptamana minunata si multumesc pentru vizita!

ti mulțumesc ca vizitezi Dulce Casa!Daca ti-a placut acest articol impartaseste-l si altora folosind butoanele de mai jos :). Deasemenea, te astept sa  vizitezi  si sa  apreciezi  pagina de Facebook si pe cea de Instagram a blogului.

 

luni, noiembrie 08, 2021

Blogonoiembrie 2021, ziua 7

 7 noiembrie, duminica

 

eu ieri :)).

Bine, n-a plouat, si nici n-a fost foarte frig, dar a fost vreme inchisa, cu cer acoperit, si  m-am simtit lipsita de orice vlaga si de orice chef.

Fiind duminica, zi de odihna, am putut sa motai  linistita cam toata ziua, fara mustrari de constiinta :).

De luni iar la scoala, iar pe drumuri, iar nebuneala.

Dar sa lasam asta :)),  ma gandesc la dovleacul cumparat acum cateva zile, muscat de provence, soiul meu favorit, si cred ca o sa-l transform in supe, tarte si checuri de sezon, si neaparat o sa cumpar unul mai mic, sa-l fac umplut dupa reteta de aici.

Am si un cos mare de gutui, din care vreau sa fac gem zilele acestea, sper sa am timp.

Nu vreau sa-mi propun prea multe, sunt in modul slow luna aceasta :).

Spre seara ne-am uitat la un film fooaaarte dragut, desi putin cam trist :FINCH

Un film postapocaliptic, cu actorul meu preferat, Tom Hanks. 

Voi cum v-ati petrecut duminica?

 
Multumesc celor care participa la aceasta provocare :
 
 
 


duminică, noiembrie 07, 2021

Blogonoiembrie 2021, ziua 6

 6 noiembrie 2021


Mi-a placut mult imaginea asta, mi-ar place sa ies un pic la munte acum, cat inca padurea are culori minunate de toamna. O plimbare la padue ar fi fost super, mai ales ca vremea a fost foarte calda.Dar , in loc de asta, am facut curatenie si am spalat toate rufele, fiindca se anunta ploi si frig , si nu voi mai putea pune la uscat afara.

A fost o zi absolut banala, slava lui Dumnezeu, n-am facut nici o fotografie, ca nu am avut timp, n-am tricotat nici un randulet, doar munci casnice :)) toata ziua.Spre seara am adormit cu ochii la un episod din Seinfeld, ca eram praf de obosita :)) 

Ziua voastra cum a fost?

 

 

sâmbătă, noiembrie 06, 2021

Blogonoiembrie 2021 : ziua 5

pinterest.com

 Incep exact ca Laura, a carei postare m-a inspirat azi :)), as fi vrut sa scriu despre altceva :)), dar o sa vorbesc despre subiectele fierbinti ale zilei, asa cum le vad eu :  libertate si vaccinare.

O sa incep prin a spune ca nu achesez absolut deloc la curentul antivaccinist care circula in societatea noastra de vreo 15 ani, de altfel am mai scris aici pe blog despre vaccinare.Chiar mi se pare absolut jenant ca acest curent are o puternica sustinere in randul clerului si a credinciosilor atat ortodocsi, cat si din alte culte crestine, din cate am observat, mai ales in situatia in care Patriarhia Romana nu s-a pronuntat niciodata antivaccinare si nu a adus obiectii de etica cu privire la aceast act, ci , din contra, a sprijinit campaniile pro-vaccinare.

Ma uit in istorie si vad ca sfinti mari, cunoscuti, au sustinut medicina si vindecarea, atat cat se putea cunoaste la ora aceea, si multi dintre sfinti au fost mari intelectuali, cultivati ai vremii, cu cunostinte vaste in domeniul stiintelor exacte.Va recomand sa cititi ce scrie Sf. Teofan Zavoratul despre stiinte, sau cuvantarile si demonstratiile absolut extraordinare ale Sf. Ignatie Briacianinov despre matematica. Da, matematica, stiinte, acelea de care , mai nou, unii din  crestinii  nostri fug ca dracul de tamaie. Apropo de asta, divaghez putin, in vara a fost o conferinta despre stiinta si ortodoxie.Cu exceptia parintelui Sorin Mihalache, care a fost magistral, ca de obicei, restul prelegerilor m-au lasat cu un gust amar si cu multa dezamagire pentru nivelul scazut de intelegere a lumii.Niste clisee, niste anxietati apocaliptice, niste obsesii paranoice...jenant, sincer, jenant.Ma intreb de unde ni se trage aceasta aversiune fata de cunoastere si punerea ei in opozitie cu viata duhovniceasca?oare pentru ca multi dintre duhovnicii foarte populari la noi provin din randul oamenilor simpli, cu 3-4 clase, si asta a indus mesajul ca nu e nevoie de cunoastere intelectuala, ca uite x era cioban, dar era duhovnicesc? tot ce e posibil, dar eu una n-o sa fac niciodata apologia analfabetismului si a lipsei de cultura, si fuga de munca intelectuala, sub pretextul cultivarii duhovnicesti.

Referitor la libertatea pe care se tot vorbeste atata in ultima vreme, si despre care unii clerici predica mai mult sau mai putin agitat, cred ca e bine sa gandim echilibrat..In societate libertatea are niste limite si este ingradita de legi si reguli, nu exista libertate absoluta, adica sa faca fiecare ce vrea si cum il taie capul. In special crestinii ar trebui sa fie extrem de constienti ca libertate absoluta exita doar in duh, prin eliberarea de patimi.Ne vaicarim noi de lipsa libertatii?daca ai familie, casa,credit la banca, rate la nu stiu ce, telefon mobil si cont pe toate aplicatiile de socializare, asa zisa ta libertate este absolut iluzorie, esti prins in angrenajul societatii si poti fi oricand constrans sa faci ce nu vrei, ce nu iti place.Cu exceptia situatiei in care ai obtinut libertatea in duh, fiindca atunci nu poti fi constrans de nimic.De aceea calugarii se leapada de ,,cele lumesti" si exerseaza detasarea de legaturile afecive si de posesiunile materiale, tocmai pentru a nu putea fi constransi cu nimic. Aceasta libertate in duh a fost atinsa si de sfinti cu familie, Brancoveanu, de exemplu.Sa tinem cont de faptul ca ordinea sociala n-a fost niciodata contestata de crestinism. Crestinii n-au facut revolutii si razboaie ca sa schimbe ordinea sociala care ii ingradea, ci s-au retras din societatea care ii respingea si au schimbat lumea prin sacrificiul vietii lor, nu prin lupta sociala.Esti crestin si nu-ti convine vreo regula impusa in societate?nu prin miting in piata cu cruci si icoane ai sa schimbi lumea din contra, s-ar putea sa obtii exact efectul contrar.Crestinii au schimbat si vor schimba intotdeauna lumea prin iubire, rugaciune  si jertfa, nu prin lobby politic.

Din punctul meu de vedere, crestinii au fost amagiti si purtati pe cai total gresite, politizand masurile  sanitare gen masca, distantare sociala, reguli de igiena, vaccin.Deodata s-au trezit martiri iluzorii a unei apocalipse care nu exista.Se tin predici pompoase despre prigoana, furatul credintei, lipsa liberatii, samd..De la unele amvoane se filozofeaza superior despre frica de moarte si de boala si se arunca cu invective si sentinte. Se induce frica de stiinta, de medicina, de vaccinare, sub pretextul eliberarii de frica de boala si de moarte.Se creeaza diviziune intre crestini, se pune patima, ies la iveala ura, mandria si toata noaptea care zace in noi.Trebuie sa recunosc ca am fost si sunt dezamagita de modul in care o parte din clerul ortodox a gestionat aceasta pandemie si a influentat credinciosii.Am auzit chiar ca s-a ajuns pana acolo ca unii nu primesc credinciosi la spovedit daca s-au vaccinat!sau li se spune ca vor merge in iad, sau ca trebuie sa se ,,pocaiasca" fiindca au facut vaccin.Atatea aberatii iesite nu din Evul Mediu, ci direct din epoca de piatra...eu sunt socata, sincer. 

Cativa preoti cunoscuti au avut o perspectiva echilibrata asupra acestei situatii. O perspectiva corecta, din punctul meu de vedere, au avut-o pr.Serafim Aldea - am scris aici , parintele Visarion Alexa parintele Sorin Mihalache si parintele Ioana. Poate mai sunt si altii, dar nu ii stiu eu.

Referitor la vaccinul anti-covid  exista o multitudine de pareri contra,  dar care merg pe aceleasi argumente antivacciniste din trecut, condimentate acum cu ceva sloganuri despre libertate si modul in care autoritatile noastre gestioneaza problema. Personal nu ma iau dupa modul in care auoritatile noastre gestioneaza situatiile, fiindca, din experienta zic, o vor face prost.Deci n-am pretentii de la autoritati, ci caut sa judec cu capul meu pentru binele meu si al familiei. 

Dupa ce am luat in considerare mai multe argumente pro si contra vaccinarii- evident ca exista si argumente contra, ca orice vaccin sau ca orice medicament si acesta poate provoca efecte adverse - am ajuns la concluzia ca e solutia buna pentru noi, am ales pfizerul, si ne-am vaccinat.In plus, am respectat tot timpul , pe cat posibil regulile de distantare si de igiena, dar acestea nu mai sunt sigure cand se deschid scolile, in absenta testarii si a vaccinarii, de aceea cred ca e mai bine sa fii protejat de vaccin, macar partial, avand in vedere ca e mai putin eficient contra noilor mutatii ale virusului - dar totusi reprezinta o bariera imunitara.

Covidul e o boala absolut mizerabila, care a lasat multi copii orfani, mult prea multe familii indoliate, foarte multi oameni cu suferinte pe termen lung, de aceea eu una consider ca e bine sa folosesc toate mijloacele existente ca sa ma protejez de el. Daca, Doamne fereste, covidul ma va baga vreodata la ATI, macar as fi impacata ca am facut tot ce tine de mijloacele omenesti ca sa impiedic acest lucru.

 Celor care prefera imunitatea obtinuta natural, cu riscurile aferente, le urez mult succes, nu ma inscriu in aceasta categorie.

Cam atata am de zis pe acest subiect, in caz ca va intereseaza parerea mea :)).Nu va indemn nici sa va vaccinati, nici sa nu va vaccinati, fiecare hotaraste pentru el, suportand beneficiile si riscurile aferente deciziei luate.Vorba veche romaneasca - capul face, capul trage :)).

Va doresc un uichend placut si linistit, si multumesc ca ma vizitati :)

 


vineri, noiembrie 05, 2021

Blogonoiembrie 2021 : ziua 4

4 noiembrie 2021

Imi plac diminetile petrecute pe blog, in care rememorez ziua de ieri, si ma gandesc cu recunostinta la cele bune primite de la Dumnezeu.Pe de alta parte, viata mai e si asa cum ne-o facem si nu trebuie sa stam si sa asteptam sa ne pice ceva din cer, ca nu se va intampla, cu siguranta.Lucrurile bune vin dupa multa gandire, planificare, munca , rugaciune si cu har de la Dumnezeu.Cele care nu tin de noi vin pur si simplu ca dar de Sus sau ca lectie de viata, pe care trebuie sa ne-o insusim si sa mergem mai departe. 

Ieri a fost o zi splendida de toamna, calduta, cu mult soare, cu lumina aceea aurie de toamna, care se strecoara peste tot.

O zi foarte buna pentru plimbare, dar si pentru spalat rufe :)).

Cat am intins rufele , Momo, una din pisicile noastre, m-a supravegheat cu atentie

La capitolul gradina stau foarte prost, ma tot gandesc la o reamenjare, o reconfigurare, ceva, dar nu-mi vine nici o idee inteligenta in minte , momentan :).Si nici timp n-am sa dau cu sapa. Merii, daca n-au fost stropiti anul asta, au facut niste fructe chinuite.Cel mai mult au rodit gutuiul si nucul.


 
Spre pranz am tras o fuga in mall, ca sa-mi cumpar uleiurile esentiale si sa iau ceva de imbracat pentru cea mica. Am purtat colierul meu de toamna, cu dovlecel, si un pulover in ton- pare mov in foto, dar e grena :)
 

 Culorile lunii noiembrie m-au urmarit si in farfurie :))
 

Pe langa uleiurile esentiale de ghimbir, scortisoara si portocale am cumparat niste ceaiuri foaaarte dragute, de la Yogi Tea si de la Dacia plant , cu gandul la serile reci si intunecoase care vor urma :). Am gasit si niste sapunuri faine, e prima oara cand cumpar - cel cu castane mi s-a parut foarte tomnatec :).Gelul de dus si scrubul sunt cu aroma de portocale - mirosul e teribiiil :)).

Mi-a placut foarte mult mesajul parintelui Pimen de aici si il iau in serios :), asa ca m-am dotat cu ceaiuri :)).Sa ne concentram pe lucrurile frumoase, sa vorbim cu oameni buni, calmi, linistiti, sa nu mai ascultam toate mizeriile de mesaje apocaliptice si sa permitem cuiva, chiar si unuia care isi zice crestin, sa ne aduca la disperare, la deznadejde cu toate prostiile pe care le debiteaza.

 Mi se pare foarte fain  ca ceaiurile au mesaj - cele de la Dacia Plant au un cuvant pe cutie, cele de la Yogi au mesaj diferit la fiecare pliculet, mi s-a potrivit perfect cel pe care l-am deschis ieri :)), fiind vorba despre creativitate.



 
Va doresc o zi frumoasa si multumesc celor care participa la aceasta provocare :