Se afișează postările cu eticheta despre rugaciune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta despre rugaciune. Afișați toate postările

joi, octombrie 28, 2021

Munca e rugaciunea mainilor

 

pinterest.com

 

Buna dimineata!

 mi-a placut mult de tot aceasta imagine si m-am gandit sa o impartasesc cu voi :)

Azi e o zi frumoasa, se anunta soare si temperaturi de 18-20 de grade, asa ca intentionez sa ma ocup un pic de gradina - sa curat plantele uscate, sa musuroiesc trandafirii, sa fac un plan pentru ce vreau sa plantez in primavara.Ma gandesc si la un mic solar, in care sa pot pune salata si verdeturi pe iarna, dar deocamdata studiez problema, habar n-am ce anume mi-ar trebui si cat costa.

Trebuie sa pregatesc muscatele pentru iarna si sa le bag in terasa, fiindca noaptea e frig, dimineata da bruma, si n-as vrea sa raman fara ele.

As mai vrea sa pun rufe la spalat, sa fac un pic de curatenie, sa gatesc si sa mai tricotez ceva.

Cu gandul la cate am de facut si la cate as vrea sa fac in fiecare zi, am dat peste acest cuvant de folos al parintelui Teofil Paraian :


,,Am găsit undeva o expresie care mi-a plăcut foarte mult, într-o carte de predici a Părintelui Episcop Vasile Coman de la Oradea, Dumnezeu să-l odihnească. El zicea că: „Munca e rugăciunea mâinilor”. E foarte, foarte frumos: „munca este rugăciunea mâinilor”.

Sfântul Antonie cel Mare a primit îndrumarea aceasta: să împletească rugăciunea cu munca. Nu i s-a spus câtă rugăciune să facă, nu i s-a spus câtă muncă să presteze, dar i s-a spus să nu se bazeze numai pe rugăciune și să nu se bazeze numai pe muncă, ci să împletească munca cu rugăciunea. Aceasta este, de fapt, directiva esențială din Pateric. Să nu te ții numai de muncă, ci este cel mai bine să faci și din muncă o rugăciune. Am zis că munca este rugăciunea mâinilor. Să îi dai valoare de mântuire, valoare aducătoare de mântuire muncii pe care o prestezi, pe care și prin care te disciplinezi lăuntric.

La mine vin oameni la spovedit și îi întreb dacă se roagă dimineața și seara, și-mi zic: „Părinte, dimineața-s grăbit și seara-s ostenit”. Și așa este, e o realitate. De ce? Pentru că omul nu găsește timp, nu iși proporționează lucrurile în așa fel încât să aibă timp și pentru Dumnezeu. E adevărat că sunt oameni care nu pot să-și găsească timp, de exemplu oamenii de la țară, care lucrează toată ziua, de dimineața până seara, cum se zice „zi-lumină”. Sigur că nu se mai pot angaja la rugăciune cu un program mai întins și cu citiri din cărțile de rugăciuni și nu putem avea pretenția să-și facă un program asemănător cu al călugărilor. Însă altceva putem să facem, și anume, să-i îndemnăm ca lucrul pe care-l fac, munca pe care o prestează, să o facă cu gândul la Dumnezeu și să le fie ca un fel de rugăciune.

În Filocalie, în volumul I, este o scriere a Sfântului Ioan Casian intitulată Despre cele opt gânduri ale răutății, și acolo, în al șaselea cuvânt, „Despre trândăvie”, se spune că cineva care muncește, de obicei e luptat de un singur drac, pe când cei care nu muncesc, sunt luptați de o mulțime nenumărată de draci și că e mai ușor să te lupți cu unul decât cu mulți."



Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 92-93

sursa: Doxologia 
 
Va doresc o zi frumoasa, cu spor in toate!
 
 

 

 Iti mulțumesc ca vizitezi Dulce Casa!Daca ti-a placut acest articol impartaseste-l si altora folosind butoanele de mai jos :). Deasemenea, te astept sa  vizitezi  si sa  apreciezi  pagina de Facebook si pe cea de Instagram a blogului.

joi, mai 20, 2021

Dupa ploaie





    Saptamana asta a plouat torential cateva zile si toate plantele sunt foarte fericite :).Inainte de a incepe ploile am reusit sa mai lucrez putin la gradinuta si am plantat castraveti, rosii, vinete si niste flori.Imi pare rau ca n-am reusit sa plantez tot ce as fi vrut , dar e bine si asa. Trandafirii nu au inflorit inca, dar nu cred ca mai dureaza mult.Abia astept sa-i vad!N-am planuri mari pe uichend, vreau sa termin curatenia si poate reusesc sa cos , am inceput a doua maneca de la ie. Va las cu niste cuvinte frumnoase ale Sf. Siluan Athonitul :

,,Odinioară, credeam că Domnul face minuni numai la rugăciunile sfinţilor, dar acum am cunoscut că Domnul face minuni şi pentru cel păcătos, de îndată ce sufletul lui se smereşte, fiindcă atunci când omul învaţă smerenia, Dom­nul ascultă rugăciunile lui.

Mulţi zic din lipsă de experienţă: Cutare sfânt a făcut o minune, dar eu am cunoscut că Duhul Sfânt Care viază în om săvârşeşte minunile. Domnul vrea ca toţi să se mântuiască şi să fie veşnic împreună cu El, şi de aceea ascultă rugăciunile omului păcătos pentru folosul altora sau al ce­lui ce se roagă.

Cu lacrimi îl rog pe Domnul pentru cei ce îmi cer să mă rog pentru ei: „Doamne, dă-le Duhul Tău Cel Sfânt, ca ei să Te cunoască prin Duhul Sfânt!””.

(in: Cuviosul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu)


Va doresc un uichend placut si multumesc pentru vizita!


 Iti mulțumesc ca vizitezi Dulce Casa!Daca ti-a placut acest articol impartaseste-l si altora folosind butoanele de mai jos :). Deasemenea, te astept sa  vizitezi  si sa  apreciezi  pagina de Facebook si pe cea de Instagram a blogului.

sâmbătă, iulie 09, 2016

Trebuie sa ne facem partea noastra

Toata predica mi-a placut, daca aveti timp poate o ascultati. Mai jos sunt cateva idei de la final :

,,A-ţi dori foarte mult ceva de la Dumnezeu, şi a începe să te justifici în faţa Lui, că nu poţi face nimic: "Doamne, dar mă pui pe mine la cazne?
Dacă vrei, poţi să îmi împlineşti ceva, doar pocnind din degete..
Sau fă ca magicianul, să dai din baghetă, şi să se împlinească!
Dar să mă implici pe mine, într-o muncă din asta personală.. !?!
Mai scuteşte-mă! Adică nu ţii cont de "Mersul Societăţii"?
Lumea este grăbită, este stresată, are super-probleme.. Este Secolul Vitezei!
Tu vii cu mărunţişuri din astea să mă ţii pe mine flămând şi să citesc din Psaltire?
Dar ce? Nu mai poţi asculta pe sătul?"
Aceasta este mentalitatea Omului Modern!

Merită sau nu merită să te implici într-o problemă pentru cineava?
Indiferent cine este! De ce? Pentru că te pui tu chezaş la Dumnezeu! Tu chiar îl rogi să-l ajute, dar ăla nu ştie să zică un: "MULŢUMESC!". Şi nespunând, Dumnezeu primeşte hula din partea lui!
Este un act de mârlănie şi de necredinţă!
Nu Preotul! Preotul nu poate să facă nimic! El este simplu slujitor care implică cererea ta, în Puterea Sfintei Liturghii! Dar tu ca om, trebuie să citeşti acasă un Paraclis la Maica Domnului, să aprinzi o lumânare, să dai o pâine la un sărac... să dai 5 lei la un amărât!
Deci când te duci să ceri ceva de la Dumnezeu, şi Evanghelia spune exact acelaşi lucru: "De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea..."(Marcu 11:24) "Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să-I cereţi voi" (Mat. 6:8). Rugăciunile voastre nu-l informează pe Dumnezeu despre situaţia în care vă aflaţi. El cunoaste toate nevoile voastre mai înainte ca macăr voi să-l rugaţi. Însă rugăciunile voastre deschid uşa şi-i îngăduie lui Dumnezeu să facă acele lucruri pe care dorea să le facă, dar nu încălcând propria voastră voinţă liberă.




din predica parintelui Calistrat : Vindecarea slabanogului din Capernaum - 27 03 2016

duminică, februarie 16, 2014

Gandul de duminica

sursa: google.com

,,Totul se dobândeşte prin rugăciune, repeta Stareţul. Voi, acum, vă apropiaţi de prima treaptă, încă nu vă ridicaţi, ci doar vă apropiaţi. Trebuie să treceţi prin uşă şi prin nici un fel de efort nu se poate intra, dacă nu va fi milostivirea lui Dumnezeu. De aceea trebuie să cerem în primul rând: «Uşa milostivirii deschide-mi mie, Doamne».
Când vei fi supărat şi deznădăjduit să spui doar: «Doamne, cruţă-mă, mântuieşte-mă şi miluieşte pe robul Tău!».
  În orice timp vă veţi afla, orice aţi face: şedeţi, mergeţi sau lucraţi, spuneţi din toată inima: «Doamne, miluieşte!»
Când vor fi dureri şi nu le veţi putea duce, atunci îndreptaţi-vă către Domnul, către Născătoarea de Dumnezeu, către Sfântul Ierarh Nicolae, către sfântul al cărui nume îl purtaţi şi durerea se va uşura.”
În diferite nenorociri el sfătuia să spunem: “Doamne, cred că rabd ceea ce trebuie să primesc, ceea ce merit. Dar Tu, Doamne, după mila Ta, iartă-mă şi mă miluieşte, - şi să repeţi acestea până când vei simţi linişte în suflet”.
“Sunt oameni, observa Părintele Nectarie, care niciodată nu se adresează lui Dumnezeu, nu se roagă. Şi deodată se întâmplă să le vină în suflet melancolie, în minte zbucium şi în inimă mâhnire. Şi simte omul că, în această situaţie dezastruoasă, pe el nu îl ajută altul, nici nu îl ascultă şi nenorocirea nu i-o înţelege. Atunci omul se adresează lui Dumnezeu şi, suspinând, îi spune: «Doamne, miluieşte!», şi Domnul  îl ascultă; dar la început omul abia simte harul, iar mai apoi îl simte din ce în ce mai mult şi primeşte uşurare.”
(Stareţul Nectarie de la Optina, Editura Doxologia - Colecţia Cuvioşi stareţi de la Optina,  p. 57)

duminică, octombrie 21, 2012

Duminica- ziua Domnului...

J.Mitchell- Cottage Charm


Intai sa va rugati si dupa aceea sa va apucati de orice actiune. Daca nu te-ai rugat mult, nu reusesti in ziua aceea mult. Faceti incercarea aceasta. Si eu am observat aceasta. De pilda, eu mai stiu niste rugaciuni pe de rost. Cand ma duc la drumuri lungi undeva sau chiar pe tren intr-o deplasare si am un obiectiv foarte important de realizat, fac si eu ce rugaciuni pot, si inchei cu Acatistul Bunei Vestiri, pe care noi calugarii il stim pe de rost, ca e de datorie sa-l stie orice calugar. Sa vezi ce bine iti merge atunci. Cand ai facut numai pe jumatate acatistul, primesti numai pe jumatate. Cand e facut tot, parca toate usile se deschid si reusesti. Rugati-va mai mult, sa vedeti cum reusiti. Rugati-va mai mult si sa vedeti cum Dumnezeu le rezolva prin ingerii Lui. Ca daca le-am face toate numai noi, unde mai sunt ingerii lui Dumnezeu? Totul este sa-L slavim pe Dumnezeu. Nu-i nevoie sa-I ceri lui Dumnezeu ce-ti trebuie. Slaveste-L pe Dumnezeu si El iti da si ce-ti trebuie tie. Nici nu te astepti, si gasesti blidul cu macare pe masa.
Par. Ioanichie Balan

duminică, octombrie 16, 2011

Randuiala zilnica de rugaciune


sursa: google


„Va tulburati ca in timpul rugaciunii nu va pu­teti aduna gandurile, ci va imprastiati. Sa stiti ca rugaciunea fara imprastiere este partea celor de­savarsiti, iar noi, cei neputinciosi, care ne aflam in lupta cu patimile, trebuie sa ne adunam gan­durile ce ratacesc, si sa ne smerim atunci cand ne bantuiesc gandurile, si sa nu ne tulburam nicide­cum, pentru ca tulburarea ii da vrajmasului pu­tere sa se inarmeze si mai mult impotriva noas­tra, pe cand smerenia il alunga. Daca am avea intotdeauna rugaciune curata, fara imprastie­re, tot n-am scapa de gandurile slavei desarte si mandriei, pe care vrajmasul le-ar aduce negresit asupra noastra. Aduceti-va aminte ca Dumne­zeu primeste rugaciunea celor smeriti.
Intrebati ce rugaciuni sa cititi zi de zi. Nestiind care este situatia din casa dumneavoastra, care va sunt indeletnicirile si puterile, nu va pot spune intocmai – dar daca va vine la indemana va propun urmatoarele: dimineata sa cititi rugaciunile diminetii, iar daca aveti timp – o catisma sau o slava; seara – rugaciunile celor ce merg spre somn-de-a lungul zilei, dimineata sau seara, canonul Maicii Domnului si cel al ingerului pazitor; sambata – acatistul Maicii Domnului, iar duminica acatistul lui Iisus, cate un capitol din Apostol si din Evanghelie, precum si cateva metanii. Toate acestea sa le savarsiti cu smerenie, fara sa ganditi: „bine fac”, cum gandea fariseul. Daca in urma unor piedici sau chiar si din lenevire nu reusiti sa impliniti vreo parte din aceasta pravila, nu trebuie nicidecum sa va tulburati, sa va trandaviti si sa cadeti cu duhul, ci trebuie sa va smeriti si sa va socotiti mai prejos decat toti.„

(sfantul  Macarie de la Optina-  Sfaturi duhovnicesti pentru mireni )

duminică, august 14, 2011

Sa vorbim cu El, nu despre El

Cinstiţi zilele Mele de odihnă, ca să fie semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

(Iezechiel 20:20 )
Woman on the Sea Shore C. Monet



Duminica umblarii pe mare si a potolirii furtunii

Hristos Dumnezeu este aproape, este Fiinta si Persoana si, pentru aceasta, este gata sa ne intinda mana si sa ne salveze de acolo de unde ne este greu in viata. Pentru faptul ca a stiut sa intre in dialog cu El, prin rugaciune, Domnul i-a raspuns lui Petru ca Persoana. Ce ne-am face daca El ar fi doar entitate sau energie impersonala, naluca, himera, ori daca ar fi o minte inabordabila? El insa este Fiinta care ne aude, ne vede, ne asculta si, mai ales, ne ajuta fiecaruia atunci cand stim sa I-o cerem!

Astfel, daca Apostolul a reusit si s-a salvat, este pentru ca L-a abordat pe Dumnezeu ca pe o Persoana, ca pe un Parinte, ca pe un invatator si prieten, iar nu ca pe o forta impersonala. Numai aceia dintre noi care vom vedea pe Dumnezeu ca pe o Persoana apropiata si capabila de dialog, si-L vom aborda in acest chip personal, vom putea dobandi ajutorul si binecuvantarea Lui. Nu cei care vorbesc despre El, iar nu cu El, pentru ca vedem pe multi vorbind frumos despre Dumnezeu, dar haideti sa vedem ca se si roaga Lui, pentru ca aceasta inseamna dialog cu El! Haideti sa vedem cati stiu sa intre in comuniune cu El?

Cati se spovedesc? Cati se impartasesc? Cati cauta sa-L „cucereasca”, asa cum ne straduim sa cucerim o persoana draga? Nu izolandu-L pe Dumnezeu undeva si vorbind foarte frumos despre El. Acela nu este dialog si, prin urmare, nu ne va putea niciodata aduce ajutorul si binecuvantarea Lui.”

                                                              
PS Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor:
VIATA CA O MARE

joi, februarie 19, 2009

"Pravila" de rugaciune a copiilor

Din viata ieromonahului Nicon, ultimul duhovnic de la Optina:

"Oricat ar parea de curios pentru o familie cu predispozitii religioase, cum era cea a Beliaevilor, copiii, cand erau mici, mergeau rar la biserica, mai ales in timpurile friguroase, probabil de teama sa nu raceasca.Copiii erau iubiti, alintati, dar nu erau lasati de capul lor si nu cutezau sa iasa din casa fara a-si cere voie.

Dar fusesera invatati inca de mici sa se roage lui Dumnezeu, dimineata si seara. Li se stabilise chiar o mica "pravila" compusa din rugaciunile 'Imparate ceresc", "Tatal nostru","Aparatoare Doamna", "Nascatoare de Dumnezeu, bucura-te".Apoi o scurta rugaciune catre Sfantul Ierarh al carui nume il purtau. Mica pravila de rugaciune se termina intotdeauna cu o rugaciune pentru sanatatea celor apropiati,fiind pomeniti fiecare cu numele, de la bunici la fratele mai mic. Dupa ce bunicii si bunicile au murit, au fost adaugate si rugaciuni pentru odihna sufletelor lor. Rugaciunile erau spuse pe de rost, si cu randul. La ele lua parte intotdeauna si mama."

("Jurnalul ultimului duhovnic de la Optina- ieromonahul Nicon" , ed. Sofia, 2005, pag. 410)

duminică, decembrie 21, 2008

Ganduri de la o mama cu 7 copii

Am gasit acest interviu in format audio acum cativa ani, si m-a impresionat foarte mult. Fiindca l-am gasit si scris, il redau mai jos, fiindca e foarte incurajator si plin de invataturi de folos.



"- Câţi copii aveţi?
- Şapte copii.

- Cum i-aţi crescut, cum i-aţi învăţat, v-a fost greu, cum v-aţi străduit să-i creşteţi?
- M-am străduit să-i cresc în frică de Dumnezeu pentru că nici o avere pe lumea aceasta nu poţi s-o dai şi nu este mai mare decât frica de Dumnezeu. Dacă îţi dai copilul în mâna lui Dumnezeu şi-l înveţi cu frică nu-ţi va fi frică niciodată. În orice situaţie se va afla el va şti că trebuie să ceară ajutorul lui Dumnezeu şi Dumnezeu este Cel de Sus care totdeauna o să-l asculte şi totdeauna o să-i îndeplinească rugăciunea şi în faţa nici unui lucru nu i se va părea greu pentru că-L are totdeauna pe Dumnezeu cu el.

- Cum i-aţi învăţat pe copii să se roage?
- Prima dată m-am aşezat eu în genunchi şi i-am obligat - dacă s-ar putea spune aşa - să stea alături de mine şi să facem rugăciunea. Eu citeam rugăciunea cu glas tare iar ei ascultau. Mai târziu, după ce s-au mărit, după aceea, fiecare şi-a luat cartea de rugăciuni şi a început să se roage pentru că îmi dădeam seama că de acuma nu ne mai puteam ruga împreună întrucât fiecare are felul lui de deschidere înaintea lui Dumnezeu şi nu mai puteam, luându-i pe toţi la un loc, nu se mai puteau deschide ei şi să vorbească ei direct cu Dumnezeu într-adevăr, de la inimă la puterea divină.


- Aţi întâlnit şi piedici, adică copiii s-au opus când i-aţi învăţat cum să se roage, cum să se închine, cum să vină la Biserică?
- Nu. Copiii au fost ascultători, în afară de cel mai mic băiat, pe care, cam cu greu îl aduceam la rugăciune. Lor le plăcea şi chiar de multe ori se aşezau la rugăciune înainte de a mă aşeza eu şi, chiar spre ruşinea mea, câteodată când nu mă rugam, ei încercau să spună: Mamă, nu ne rugăm, şi nu este timpul de rugăciune? Dar ei au mers totdeauna cu mine şi niciodată parcă nu am văzut în sufletul lor o împotrivire. Deci, erau totdeauna bine dispuşi să meargă la biserică şi cu acest prilej vreau să arăt dragostea unuia dintre copiii mei pe care nu am văzut-o la ceilalţi atunci când eu nu puteam merge la biserică într-o duminică, el, fiind la o vârstă foarte fragedă, era vorba şi de 4, de 5 ani, când de-abia putea merge pe drum singur, se îmbrăca, mergea la biserică şi asculta slujba până la sfârşit şi venea acasă de multe ori cu daruri şi cu recompensa celor din jur care vedeau că un copil care de abia se zăreşte printre oameni vine singur şi se închină şi merge la biserică şi acest copil îl văd astăzi cu aceeaşi râvnă şi mult ancorat, şi mult legat şi, deşi a trecut prin nişte momente foarte grele, a avut şi două accidente foarte mari, el totuşi este foarte legat şi cu gândul mereu spre Dumnezeu, spre a face cele bune pentru sufletul lui şi pentru ceilalţi .


- Ce bucurii aţi avut?
- Bucuria pe care o am de pe urma lor este aceea că toţi, cu excepţia unuia care merge mai greu, se roagă, merg la biserică, încearcă să vadă esenţa problemelor religioase, şi de multe ori am observat că ei, prin ceea ce au dobândit în timpul şcolii, în timpul predicilor de la biserică, m-au corectat în multe privinţe şi din aceasta am înţeles că totuşi pe ei îi preocupă şi pun un accent deosebit pe înţelegerea lucrurilor esenţiale pe când eu, le-am făcut nu totdeauna din dragoste, le-am făcut de multe ori poate şi din frică, şi din evitarea pedepsei pe care o merităm pentru păcatele noastre însă ei, am văzut că au înţeles problemele şi au înţeles esenţa şi pe Dumnezeu ca pe un prieten al nostru, nu ca un pedepsitor şi ca cineva care ar sta numai să ne vâneze greşelile noastre şi de multe ori chiar situaţii în casă ei nu s-au sfiit să ne spună: "Mamă, în problema aceasta să ştii că nu ai dreptate şi aici ai greşit” şi lucrul acesta pe mine nu m-a supărat şi, privind cu ochii înţelegerii şi cu ochii minţii, am văzut că în ceea ce ei mi-au reproşat şi mi-au făcut observaţii, într-adevăr erau cele adevărate, şi bineprimite şi binevenite .

- Cum i-aţi învăţat să postească?
- Postul, întâi a fost mai mult obligat. Deci, eu am introdus postul şi le-am spus că trebuie să postim şi mulţi ani m-am bucurat de dragostea lor pentru post şi, poate pe undeva îmi pare rău, ca om, că, de multe ori, când nu era mâncare de post în casă, chiar cei mai mici renunţau la mâncare şi nu mâncau de loc. Deci dacă nu găseau mâncare, atunci ei preferau să stea flămânzi decât să mănânce de frupt. Mult timp a fost lucrul acesta şi atât timp cât totuşi postul a fost peste ei şi rugăciunea şi ei au făcut rugăciune, am văzut pur si simplu cu ochii mei, cum, şi copilul care mi-a făcut mie probleme, a fost un copil bun şi a fost un copil care nu mi-a creat probleme. Din moment ce a părăsit postul, în special rugăciunea, copilul s-a schimbat.


- V-a fost greu să postiţi sau chiar acuma vă este greu să postiţi?
- Când începe postul este o plăcere. Şi de multe ori spuneam în mintea mea şi câteodată spuneam şi altora, n-aş vrea să se termine postul niciodată pentru că noi îl luăm ca pe o înfrânare, dar înfrânarea aceasta devine apoi o deprindere şi, nu numai alimentele, căci eu nu socotesc că a te opri de la alimente este aşa un mare lucru dar, faptul că tot se spune mereu despre post, mereu ne oprim şi de la fapte - e Postul Mare, e postul Maicii Domnului, e postul Naşterii Domnului - să nu fac asta, să nu fac asta, şi pentru asta parcă aş vrea ca postul să nu se termine. Pentru că noi considerăm că perioada postului, dacă a trecut, gata, am terminat-o. Dar frica aceasta pentru a nu face ce nu este bun să ne intre după aceea în deprinderea noastră şi noi ar trebui să nu considerăm post numai cele 4 perioade de post care sunt rânduite de Sfânta Biserică. Ar trebui ca viaţa întreagă a noastră să o considerăm un adevărat post, aşa socotesc. Şi, ce sa mai spunem, carne parcă nu mi-ar trebui niciodată. Şi postul este atât de frumos şi aşa de mult îl aşteptăm că parcă n-am vrea să se termine, nu pentru că ne abţinem de la mâncare, ci pentru că sunt rugăciunile aşa de frumoase, sunt slujbele bisericii aşa de frumoase şi, mâncarea o punem pe planul doi.

- Ce aţi observat la copii în perioada aceasta de după revoluţie?
- Copiii mei, dacă eu i-am crescut în frică de Dumnezeu, pentru ei parcă… aşa…. Comportamentul lor după revoluţie n-aş putea spune că a fost mult diferit faţă de celălalt. Pentru că eu de la vârsta de 6 săptămâni după ce i-am născut şi i-am dus la Biserică eu nu i-am mai lăsat, pentru că educaţia religioasă nu o începem la 16 ani, o începem de la cea mai fragedă vârstă şi copilul, dacă este dus la biserică, dacă ascultă Sfânta Slujbă, chiar dacă este mic, de câteva luni, binecuvântarea preotului vine, copilul este în preajma lui Dumnezeu totdeauna prin binecuvântările pe care le face preotul şi atunci mie nu mi s-a părut atât de greu şi lor nu li s-a părut ceva… Ei veneau şi-mi spuneau acasă de comportările colegilor însă ei, fiind crescuţi într-un climat şi într-o atmosferă religioasă în casă, lor nu li s-a părut ceva extraordinar şi nici n-aş putea spune că au fost afectaţi pentru că ei deja erau crescuţi în acest climat. Deci eu nu le-am adus ceva în plus – că au văzut emisiuni la televizor de credinţă, că au auzit la radio mai mult, totuşi ei au fost adăpaţi de la izvorul Sfintelor Biserici şi îmi aduc aminte de fetiţa care a reuşit prima la seminar – ei nu i-a trebuit nici o oră de pregătire la preotul paroh pentru a intra la seminar. Deci cu ce ea a venit la examenul de admitere, la proba de religie: cu predicile preotului pe care ea le-a ascultat la Biserică plus un pic de parcurgere a bibliografiei obligatorii dar aceasta bineînţeles că nu o putea face în câteva săptămâni. Deci ea a avut deja pregătirea aceasta din cea mai fragedă vârstă şi a putut să facă faţă examenului cu uşurinţă.


- Ce părere aveţi despre faptul că mulţi tineri căsătoriţi amână naşterea pruncilor sau chiar evită naşterea pruncilor?
- Este un lucru pe care eu îl socotesc a fi nelalocul lui dacă o luăm din multe puncte de vedere. În primul rând, rodul dragostei noastre sunt copiii. Copiii se aduc la tinereţe pentru că aşa este normal şi aşa este bine. Părinţii, aducând copiii imediat după căsătorie, au răbdare, au puterea de a-i creşte, de a-i educa. Pe măsură ce ei îmbătrânesc, trece vârsta, nu mai este puterea aceea de a-i ajuta pe copii. După aceea, copilul ajuns în familie, uneşte şi sudează familia extraordinar. De câte ori poate membri cuplului întâlnesc obstacole şi primul lucru este: să mă despart! Dar, faptul că apar copiii, ei te ţin legat şi nu-ţi mai dau voie. Mai ales că, nu ştiu pentru partea bărbăteasca, dar pentru parte feminină, pentru mamă, mama după ce a devenit mamă nu mai trăieşte pentru ea, ea trăieşte pentru copil şi tot ce are mai bun dă copilului şi atunci este un sens al vieţii, deci ai vrea să mori, ai vrea să termini cu viaţa, ţi se par lucrurile grele în viaţă dar nu mai poţi face asta pentru că ai o datorie faţă de acea fiinţă nevinovată care aşteaptă totul de la tine. Şi, aş putea spune, cu cât avem mai mulţi copii, cu atâta, şi Îl bucurăm pe Dumnezeu că nu ne opunem voinţei lui şi după aceea harul lui Dumnezeu coboară asupra noastră. De câte ori n-am fi putut fi pedepsiţi pentru păcatele noastre,dar copiii vin ca un zid, se interpun între noi şi Dumnezeu şi Îl obligă pe Dumnezeu să nu ne pedepsească pentru păcatele noastre. Nevinovăţia lor, curăţenia lor Îl fac pe Dumnezeu să ne ţină în viaţă şi pe noi ca părinţi şi să avem grijă de dânşii. Deci de câte ori n-am merita pedeapsa dar copii sunt aceia care opresc, câteodată, pedeapsa lui Dumnezeu şi părinţii, în felul acesta capătă îngăduinţa lui Dumnezeu, capătă şi minte şi supravieţuiesc şi trăiesc alături de copii. Nu sunt copiii o piedica. Dacă ţi-ai ales calea de căsătorie şi vrei să trăieşti în lume, atunci singurul lucru care te mântuieşte sunt copiii. Dar nu copiii să-i aducem ca să întărim rândurile iadului ci copii pe care să-i creştem pentru Dumnezeu. Şi asta trebuie să o ştie o mamă, şi dacă n-o ştie, mama să se ducă şi să întrebe şi să pună mâna pe o carte pentru că astăzi toate femeile ştiu carte şi avem aşa un izvor de bogat de cărţi. Dacă altădată nu le găseam şi nu ştiam pe cine să întrebăm, dacă n-avem timp să mergem la duhovnic să ne lămurească avem atâtea cărţi şi numai să vrem să punem mâna pe o carte, că în toate părţile găsim cărţi, şi atât de clare şi atât de edificatoare, care ne pot deschide şi lumina mintea şi suntem datoare ca mame să facem acest lucru pentru că răspundem în faţa lui Dumnezeu de sufletele pe care le-am adus pe lume.


- Foarte mulţi tineri căsătoriţi invocă motivul că ar vrea să aibă copii dar totuşi nu sunt stabiliţi la casa lor, nu-şi au o situaţie materială rezolvată, încă nu-şi au anumite condiţii. Spuneţi-mi, v-a fost greu, la situaţia pe care aţi avut-o, la salariul pe care l-aţi avut sau poate anumite condiţii în care v-aţi descurcat. Aţi rezolvat, aţi reuşit să-i creşteţi fără o prea multă aşezare sau bunăstare materială ?
- Nu este situaţia materială o piedică. De ce? Pentru că noi, dacă considerăm că partea materială este o piedică, atunci noi ne gândim că copilul îl hrănim numai ca pe un – iertat îmi fie – ca pe un animal. Din moment ce suntem maturi, noi nu creştem copilul numai în spiritul de a-l hrăni cu hrană pământească. Deci nu avem nici o scuză şi nu avem nici un motiv să amânăm venirea copiilor pentru că nu avem ce ne trebuie. În momentul în care apare un copil imediat Dumnezeu ne trimite şi posibilităţi de a-l creşte. Eu spun din propria mea experienţă, că, poate a fost şi vremea când a fost salariul mare, când am avut cu ce mă descurca dar, n-aş putea spune şi n-aş putea niciodată să mă plâng că atunci când veneau copiii pe lume nu aveam ce să le dau sau nu aveam ce să le ofer. Culmea, ca de fiecare dată, cu fiecare copil, Dumnezeu tot mi-o deschis o portiţă, şi tot mi-o trimis prin mâini nevăzute ajutor ca să-l cresc şi eu nu ştiu cum i-am crescut şi când a trecut timpul şi niciodată nu pot să spun că copiii mei au fost vreodată mici, şi am dus lipsă de ceva. Au trăit părinţii, m-au ajutat părinţii, m-au ajutat străinii,deci de undeva mi-a venit ajutor de la Dumnezeu şi totdeauna am avut ce le pune pe masă. Mi-e ruşine parcă aşa, să spun că s-a întâmplat vreodată să nu am ce le pune de mâncare, şi chiar dacă astăzi n-am avut, mâine Dumnezeu mi-o trimis şi tuturor le spuneam: nu vă gândiţi că n-o să aveţi ce le pune pe masă pentru că 7 copii pentru ziua de astăzi şi pentru timpul când i-am adus pe lume erau oricum o curiozitate şi o nedumerire pentru mulţi, dar din cei care mă întrebau erau persoane care aveau câte un copil. Nu vreau să-i judec, dar acele persoane care se îngrijeau aşa de mult de situaţia copiilor mei au ajuns astăzi să aibă nişte copii care nu le-au adus decât numai ruşine. Nu pot şi.. nu numai atât .. Dar am întâlnit persoane care de multe ori au venit şi mi-au cerut scuze şi mi-au spus aşa:Îmi pare rău că ţi-am făcut observaţie şi, poate, te-am judecat în mintea mea pentru că ai copii, că uite acum îmi dau seama că aş fi fost mult mai fericită dacă aveam mai mulţi copii pentru că, cu unul sau cu doi nu putem să avem bucuria de a fi părinţi şi de a ne simţi într-adevăr că am adus o roadă pe pământ cât am trăit.


- Ce vreţi să transmiteţi ascultătorilor noştri, îndeosebi tinerilor căsătoriţi, un cuvânt spre încheiere?
- Tinerilor care se căsătoresc le-aş dori ca, câteva momente pe săptămână, dacă nu în fiecare zi, să rezerve pentru hrana sufletească şi să apeleze cu timp şi fără timp la duhovnici, la rugăciune, la cărţile sfinte şi să se înarmeze cu învăţătura cea buna, despre rolul pe care îl are familia în societate, şi, de asemenea, neapărat trebuie să se înarmeze cu cunoştinţe referitoare la creşterea şi educarea copiilor pentru că bunul Dumnezeu a instituit căsătoria şi căsnicia ca pe ceva sfânt şi dacă noi nu ştim ce trebuie să facem faţă de copii şi cum să-i creştem, ne trezim că anii trec şi nu vedem în copiii noştri un adevărat creştin şi pentru aceasta bine-nţeles că dăm socoteală înaintea lui Dumnezeu. Deci, pe lângă celelalte preocupări să ne facem timp cum putem şi să cercetăm Biserica, să cercetăm cărţile sfinte şi să vedem ce şi cum trebuie să procedăm în cazul când vin copii pe lume şi în cazul în care apar şi în casa noastră dificultăţi pentru că atât timp cât noi suntem puşi în gardă şi avem cunoştinţe şi ne rugăm la Dumnezeu, tot ce apare în viaţa noastră nu ni se pare decât un mic prag. Şi dacă noi vom lăsa problemele religioase pe planul doi, să ştiţi că toate se duc de râpă şi nu avem nici o mulţumire şi nu sporim în aproape nimic. Degeaba avem casa plină de giuvaeruri, degeaba la noi este casa “lună”, aşa cum se spune în ceea ce priveşte curăţenia, dacă noi nu ne curăţim sufletul şi nu ne curăţim prin mijloacele pe care le avem la îndemână mă tem să nu transmitem şi copiilor noştri şi timpul de reculegere şi timpul de remuşcare nu va întârzia să se arate. Şi este păcat să aducem copii pe lume şi să nu-i învăţăm ce trebuie. Suntem mai mult, noi părinţii, suntem mai mult, iertată-mi fie expresia, criminali, dacă noi nu dăm hrană sufletească copiilor. Nu învăţat, nu mare parlamentar să dorim din copilul nostru, ci să dorim un copil smerit,un copil ascultător,un copil răbdător,un copil care să se mulţumească totdeauna cu ce are, un copil harnic şi un copil care să dorească avutul lui numai pe muncă cinstită şi un copil care să-şi îndrepte gândul spre Dumnezeu. Asta trebuie să fie grija noastră cea mai mare. Şi dacă noi vom reuşi să facem asta din copiii noştri, celelalte, după aceea, încet, încet ne vom debarasa de ele şi nici nu ne vor trebui pentru că nu e altă avere a omului decât atunci când are pe Dumnezeu în suflet, în sufletul lui şi în toate preocupările lor.

- Vă mulţumim foarte mult şi îl rugăm pe Bunul Dumnezeu şi pe Preacurata Sa Maică să-şi reverse harul Său peste toţi acei care, într-adevăr iubesc pe Dumnezeu şi vor să-L cunoască, vor să-L asculte, vor să-I urmeze şi, să putem cunoaşte şi noi cât de multe bucurii şi cât de multe binefaceri primesc acei care nu se păzesc de a naşte copii şi de a-i creşte în frica lui Dumnezeu."

Irina

joi, octombrie 23, 2008

Rugaciunile mesei




Am vrut sa avem la indemana rugaciunile mesei, asa ca am scos la imprimanta imaginile de mai jos, le-am plastifiat si le-am prins cu un magnetel de frigider ( idee si imagini preluate de pe blogul "Taina casatoriei ").



(click pe imagini pentru rezolutie maxima)













Sunt foarte potrivite si pentru a le darui .


Irina