Se afișează postările cu eticheta journaling. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta journaling. Afișați toate postările

duminică, noiembrie 23, 2014

Cu penita si hartie...

sursa-google

Traim intr-o epoca ocupata si agitata, stim cu totii, nu mai trebuie s-o spun. Obligatiile familiale, de serviciu, sociale si asa mai departe ne acapareaza si rar sau deloc ne gasim ragazul pentru lucruri care alta data faceau parte in mod obisnuit din viata noastra.
Astazi totul e rapid, in special comunicarea. Avem smartfone cu facetime, skype, messenger si email. Prieteni din celalalt colt al lumii sunt la un click  distanta.
Daca alta data comunicarea lua timp si necesita creativitate, astazi totul se rezolva un-doi. 
Din multe puncte de vedere acest lucru are avantajele lui. Pe de alta parte, cand ati trimis ultima data o scrisoare cuva drag? Oare copiii nostri vor mai stii ce sunt acelea scrisori, sau ele vor ramane doar o tema de lectie la limba romana, peste care vor trece cu rapiditate?
Cand e ultima data cand ati scris o scrisoare? O scrisoare adevarata, cu cerneala si hartie frumos imprimata?
Imi amintesc cu drag cu cata nerabdare asteptam sa primesc scrisori de la prietenele mele plecate departe!de cate ori pe zi verificam posta si cu cata nerabdare deschideam plicul mult-dorit!
E un moment special cand primesti  o dovada tangibila din partea cuiva drag.
Poate nu mai avem timp sau inspiratie sa scriem scrisori lungi, dar putem trimite un biletel, o vedere sau o felicitare, in care sa scriem doar cateva cuvinte.
Daca n-ati mai facut de mult asa ceva, iata cateva idei de cum puteti incepe :
1.Fa o lista
Noteaza toate persoanele carora vrei sa le scrii : rude sau prieteni plecati departe, si afla adresa unde poti trimite plicurile. Iti poti face o mica agenda cu nume, adresa, eventual cu zilele de nastere si de nume.
2. Cumpara vederi sau felicitari
Cauta la librarie cateva vederi sau felicitari potrivite, sau poate un set de corespondenta.Asigura-te ca ai plicuri si timbre suficiente.Nu ar strica sa-ti faci un mic stoc, ca sa nu ai de umblat prea mult data viitoare cand vrei sa scrii cuiva.
3.Roaga-te
Roaga-te pentru persoana careia ii scrii, ca Dumnezeu sa-ti dea cuvinte potrivite pentru ea. Poate ca respectiva trece printr-o perioada grea- ce cuvinte de incurajare ai putea gasi?
4.Scrie!
Nu trebuie sa compui romane!sunt suficiente cateva cuvinte care sa transmita dragostea, grija si gandurile tale bune.Poti adauga si cate un verset biblic potrivit situatiei, sau un citat motivational. Se gasesc  de cumparat mici carduri sau semne de carte cu versete biblice sau cu citate inspirationale, pe care le putem pune in plic.
5. Pune scrisoarea la posta!
E cel mai important pas!scrie adresa, lipeste timbrele si expediaza plicul!
Ne place sa stim ca altora le pasa de noi, si tin la noi- si o mica scrisoare poate face asta!
In curand se apropie Sarbatorile de iarna. In loc sa trimitem mesaje reci si impersonale pe mail sau telefon, haideti sa trimitem cate o felicitare si un cuvant scris din suflet!

sâmbătă, noiembrie 23, 2013

Inca nu ma gandesc la Craciun!(decat un pic :)) )

Vad ca lumea a inceput sa intre in atmosfera de Craciun- fata blogurilor s-a schimbat, apar postari despre pregatiri si cadouri, in magazine am vazut deja mosi de ciocolata, decoratiuni si toate cele cuvenite :)).
Eu ma incapatanez  sa raman inca  in atmosfera de  toamna, intentionez sa savurez noiembrie pana la ultima ultima frunza ruginie :).

Afara e o vreme mohorata si umeda, numai buna de stat in casa.
Mi-am facut un ceai fierbinte si parfumat si ma gandesc sa mai jurnalesc un pic, si sa caut un model de tricotat.


Inca nu stiu ce voi face din acest fir teribil de tomnatec...Poate o esarfa, asta dupa ce mai termin salurile incepute. E lana 100%, special pentru tricoturi subtiri, dantelate. Am cumparat-o din shop-ul online al Dianei, unde se gasesc multe minunatii (nu va spun ce lista lunga de dorinte am, lol :))  ).
Am facut si o prajitura cicolatoasa de post, jurnalul e la indemana...


Va las in compania unui cuvant al parintelui Paisie Olaru- Dumnezeu sa-l odihneasca cu Sfintii!si va doresc un sfarsit de saptamana placut!

Mândria este atunci cand te încrezi în tine, în mintea şi puterile tale; când socoteşti că eşti mai priceput decât altul, mai bun decât altul, mai frumos decât altul, mai sporit în fapte bune şi mai plăcut lui Dumnezeu decât altul. Atunci eşti stăpânit de păcatul cel urât al mândriei, de care să ne ferească pe toţi Dumnezeu, Cel ce S-a smerit pentru mântuirea noastră.
Să ne smerim, fratilor, că cel mândru nu se poate mântui.
Să plângem păcatele noastre aici ca să ne bucuram dincolo în veci, că după plecarea noastră din trup, toţi ne vor uita.
Să nu ne punem nădejdea în oameni, ci numai în Domnul.Ca omul se schimbă.
Azi îţi dă şi mâine îţi cere, azi te laudă şi mâine te ocăreşte.
Ci să ne punem nădejdea în mila lui Dumnezeu şi nu vom greşi niciodată. Să vă ajute Dumnezeu cu harul Lui să vă folosiţi de restul vieţii, sporind în fapte bune şi mai întâi în smerenie şi dragoste, ca să vă mântuiţi sufletele voastre şi să folosiţi şi pe alţii, îndemnându-i spre Hristos."

Irina

joi, octombrie 31, 2013

Noiembrie- luna multumirii- si o provocare



Anul trecut mi-am propus, si am reusit, zic eu, sa transform luna noiembrie intr-o luna a multumirii. Revin si anul acesta cu aceeasi provocare, intai pentru mine, dar si pentru voi, daca vreti s-o primiti.
In aceasta luna o sa fac un exercitiu de recunostinta pentru toate lucrurile bune si rele pe care bunul Dumnezeu le-a ingaduit si le ingaduie in viata mea, si va provoc sa faceti la fel :).
 De-a lungul acestor zile voi completa un jurnal de multumire, in care sa notez :
  • citate despre recunostinta
  • cel putin 10 lucruri pentru care ii multumesc lui Dumnezeu
  • motive de multumire in situatii neplacute
Pe langa asta le voi citi fetelor Polyanna- secretul multumirii , iar pe Ilinca o voi ajuta sa completeze un mic jurnal al multumirii.
 
Pentru confectionarea unui jurnal, gasiti si aici un tutorial.

 In plus voi incerca sa citesc sau sa ascult zilnic Acatistul de multumire.
In aceasta luna voi posta zilnic cate un citat legat de multumire, si sugestii pentru notite in jurnal, in caz ca doriti sa transformati si voi noiembrie intr-o calatorie a recunostintei :). Voi relua postarile de anul trecut, si voi completa sau voi revizui unde va fi nevoie.
Provocarea se va incheia cu un dar de blog la care va putea participa oricine va dori.
Va astept cu drag, si va doresc un noiembrie binecuvantat!
Irina

joi, august 11, 2011

Jurnalul de rugaciune

Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului şi-mi voi aduce aminte de minunile Tale, dintru început.
Şi voi cugeta la toate lucrurile Tale şi la faptele Tale mă voi gândi.

Ps. 76 : 11, 12

In sfarsit ploaia s-a reintors, iubesc zilele noroase, si picurii de apa care bat in geam :). Imi place sa ma cuibaresc intr-un colt de canapea- eventual sub patura, daca e frig- cu o ceasca de ceai , si sa crosetez, sa citesc sau sa scriu in jurnal.
Am inceput sa tin un jurnal pe cand eram in scoala generala, dupa ce am citit „Caietul cu scoarte rosii” de Valeri Voskoboinikov.


Stiti cartea? cam comunista, dar „inspirationala” :)). Daca aveti copii care se apropie de adolescenta cred ca ar fi interesant pentru ei s-o citeasca- si-ar face si o idee si despre vremurile de atunci, pe cand nu existau jocuri pe calculator si desene animate (despre vremurile preistorice, adica :))  ).
De atunci am ramas cu pasiunea pentru „jurnalit”, pentru caiete si carnetele, pentru pixuri, creioane, culori, si tot ce face scrisul in jurnal mai placut.
De-a lungul anilor, pe langa jurnalul cu note din viata zilnica, am mai tinut un jurnal  cu citate din cartile duhovnicesti pe care le-am citit, un jurnal „vizual” , cu imagini si citate motivationale, un jurnal de organizare al casei, si  jurnale de rugaciune.


Am inceput sa-mi scriu rugaciunile personale intr-un jurnal cu mai multi ani in urma, si este interesant sa-l rasfoiesc azi si sa vad in ce moduri minunate a lucrat Dumnezeu in viata mea, si cum a raspuns cererilor mele.
Sf. Teofan Zavoratul o sfatuieste pe una din fiicele sale duhovnicesti :
”Cum trebuie sa se roage omul acasa?Ai spus bine ca omul trebuie sa mai adauge putin la pravila obisnuita. Da, asta este necesar. Este mai bine daca nu citesti doar mai multe rugaciuni, ci te rogi ceva mai mult fara cartea de rugaciuni, spunandu-i lui Dumnezeu nevoile tale duhovnicesti. ”
(Viata duhovniceasca si cum o putem dobandi)
 


De ce un jurnal de rugaciune?Jurnalul e un proces (de dorit) zilnic de examinare si evaluare a vietii personale, sau de rugaciune, in forma scrisa, care ne ajuta sa ne disciplinam. Viata noastra agitata si ocupata ne face ades sa pierdem din vedere ceea ce este important- legatura cu Dumnezeu prin  rugaciune. Fara rugaciune nu avem cum sa primi putere ca sa ducem o viata duhovniceasca. Fara rugaciune ramanem lipsiti de calauzire, intelepciune, luminare si ajutor din partea Tatalui ceresc. De multe ori avem impresia ca ne rugam, dar gandurile ne zboara aiurea.
Scrisul in jurnal ma ajuta foarte mult sa-mi pastrez concentrarea, si ma ajuta sa vad mai clar ce incearca sa ma invete Dumnezeu, si ce doresc eu sa-I spun. Deasemenea, ma determina sa incetinesc ritmul vietii, si sa elimini distragerile si lucrurile care nu sunt asa de necesare, ma obliga sa-mi fac timp si loc pentru aceasta activitate.


 Cum procedez? Incep prin lectura Sf. Scripturi. Citesc in functie de un program anual, Vechiul si Noul Testament in paralel. Imi notez in jurnal ce am citit, ca sa am o evidenta. Daca ma impresioneza foarte mult un verset il scriu - uneori impreuna cu gandurile mele referitor la el. Alteori „personalizez” versete- adica le scriu ca si cum mi-ar fi fost adresate mie, sau ma rog parafrazandu-le. Sau imi notez indemnuri, invataturi, porunci ori fagaduinte si ma gandesc cum pot sa le aplic in viata mea, sau daca le-am incalcat- si atunci imi cer iertare.
Apoi Ii multumesc lui Dumnezeu in mod concret pentru orice binecuvantare duhovniceasca, materiala sau legata de relatiile mele cu ceilalti. Incerc sa ma feresc de multumirile generale,  sa fiu cat mai specifica.
Urmeaza rugaciunile pentru ceilalti- sotul meu, copiii, parintii, prietenii, pentru mine, pentru casatoria noastra, finante, etc. - pe probleme concrete.
De multe ori imi scriu ingrijorarile, temerile- si le incredintez lui Dumnezeu, sau imi notez intrebari si  nedumeriri, ori cereri de calauzire in anumite situatii.
Tot in jurnalul de rugaciune imi scriu citate legate de rugaciune, sfaturi si indrumari ale duhovnicului, sau ale parintilor imbunatatiti, sau rugaciuni care m-au miscat.


Ce nu scriu in jurnal - nu scriu despre defectele sau pacatele celorlalti, si nici cu ce m-au suparat. Prefer sa nu scriu in jurnal cand sunt furioasa-  eventual, daca simt nevoie sa ma descarc in scris, folosesc o foaie pe care apoi o rup si o arunc. Nu obisnuiam sa fac asta, dar recitind vechile mele jurnale am gasit locuri in care imi exprimam frustrarea , supararea sau nemultumirea fata de altii- si sentimentele de atunci au revenit de parca nici n-ar fi trecut timpul, desi problemele respective fusesera rezolvate, iertate si uitate de mult. Mi-am dat seama ca nu vreau sa tin minte raul, din viata mea si sa-l „scormonesc” periodic , ci sa-mi indrept mereu gandul spre lucrurile bune, frumoase, de folos.
Daca nu aveti inca un jurnal de rugaciune va incurajez sa incepeti unul, mai ales ca ne aflam in post, un timp potrivit pentru a ne revitaliza viata duhovniceasca, si pentru a stabili noi scopuri si directii.

Va doresc „jurnalit” placut! :)

Irina

joi, aprilie 30, 2009

Ai un "jurnal duhovnicesc"?



"Pentru a te ajuta în sporirea vieţii duhovniceşti, şi a-ţi reaminti de adevărurile duhovniceşti, ar fi bine să ţii un jurnal (te poţi folosi de „agendele” cartonate care se vând la papetărie) care să includă fragmente din scrieri duhovniceşti care crezi că ar avea vreo valoare pentru tine sau care se pot aplica şi la starea ta, de asemenea şi scurte comentarii personale făcute în urma lecturii şi reflecţiei, incluzând şi scurte comentarii asupra lipsurilor tale pe care trebuie să ţi le corectezi. Sfântul Ioan din Kronstadt găsea foarte utilă această practică, aşa cum se poate vedea în [jurnalul lui] Viaţa mea în Hristos."

parintele Serafim Rose in "Scrisori misionare", pag.22


"Viata duhovniceasca nu inseamna a fi in nori, rostind Rugaciunea lui Iisus sau trecand prin felurite miscari; ci inseamna a descoperi legile vietii duhovnicesti ce se aplica propriei pozitii, propriei situatii. Aceasta vine in decursul anilor, prin citirea atenta a Sfintior Parinti cu carnetelul in mana, notand pasajele care ni se par cele mai semnificative, studiidu-le, descoperind cum ni se aplica si, daca e nevoie, revazand parerile anterioare asupra lor pe masura ce le patrundem ceva mai adanc, descoperind ce spune un Parinte despre un lucru, ce spune al doilea si asa mai departe. Nici o enciclopedie nu-ti da aceste lucruri. Nu poti sa hotarasti ca vrei sa afli totul despre un anumit subiect sa sa incepi a-i citi pe Sfintii Parinti. Unele scrieri au indexuri, dar nu poti ajunge pur si simplu la viata duhovniceasca in acest mod. Trebuie sa o iei putin cate putin, asimiland invatatura pe care poti sa o absorbi, revenind asupra acelorasi texte in anii urmatori, reabsorbindu-le, luand mai mult, si ajungand treptat sa-ti dai seama in ce fel ti se aplica tie acele texte duhovnicesti. Facand astfel, ne dam seama ca de fiecare data cand citim un Sfant Parinte aflam lucruri noi. Patrundem intotdeauna tot mai adanc…
Parintele Nicolae Deputatov, un om cu multa dragoste pentru Sfintii Parinti, le-a citit scrierile si le-a subliniat, notandu-si citatele in carnetele. El spune: ;Cand am o stare foarte proasta, cand sunt descurajat si deprimat, deschid unul din carnetelele mele si incep sa citesc ceva ce ma insuflase odinioara. Si aproape fara gres , citind ceea ce ma insuflase candva, ma umplu din nou de insuflare, fiindca insusi sufletul meu este cel care a fost candva insuflat, si vad acum ca ceea ce m-a insuflat atunci ma poate hrani si acum. Deci a deschide ceea ce m-a insuflat candva devine un fel de insuflare automata;”.
parintele Serafim Rose
sursa

Ce mai poate contine un "jurnal duhovnicesc"?
  • marturisirea pacatelor de peste zi - astfel vom avea o evidenta amanuntita pentru atunci cand vom merge la spovedit
  • multumiri pentru binecuvantarile pe care Dumnezeu ni le-a dat in ziua respectiva
  • o scurta meditatie asupra zilei care a trecut- am petrecut timpul cu folos, sau l-am risipit?
  • rugaciuni specifice pentru o anume problema sau persoana - si multumiri pentru raspunsul dat de Dumnezeu, atunci cand il vom primi
  • ingrijorari sau dureri pe care sa le incredintam lui Dumnezeu
  • lista de lecturi duhovnicesti pe luna in curs
  • meditatii, ganduri asupra lecturii din Sf. Scriptura sau din Sfintii Parinti
  • versete din Scriptura sau citate din lecturile noastre, care ne-au impresionat

daca mai aveti sugestii sau experiente de impartasit sper ca le veti lasa la comentarii. Multumesc. :)


Irina

marți, ianuarie 27, 2009

Cu creionul pe hartie...




Zilele astea, ca tot m-a luat melancolia in ceea ce priveste trecutul, mi s-a facut dor de "jurnalitul" clasic, cu hartie si creion.

Gandindu-ma la asta mi-am amintit ca am vazut pe unul din blogurile mele preferate, "Eyes of wonder", cateva articole despre realizarea unui jurnal cu imagini.


Asa ca m-am pus cu ravna pe treaba :). Mi-am cumparat un caiet tip registru, format A4, cu coperti cartonate. Din reviste vechi am decupat imagini. Am mai folosit creioane colorate, pix, lipici. Dupa fantezia fiecaruia se mai pot utiliza panglici, vederi, fotografii, hartie cu diverse modele, etc.. Fiindca am decupat mai multe imagini decat am folosit, le-am depozitat intr-o mapa, unde am sa adun tot ce mai gasesc potrivit de lipit in jurnalul meu.

In jurnal putem scrie tot feluri de lucruri - ganduri personale, citate care ne-au placut, poezii, lucruri de care vrem sa ne amintim, rugaciuni, retete, idei, vise, notite de calatorie, amintiri, si lista poate continua. Nu exista un mod corect de a-l realiza, ci e suficient sa ne folosim creativitatea.

Trebuie sa spun ca m-a relaxat extraordinar sa lucrez la el- si Ilinca ma ajuta cu mare placere. Am cautat imagini potrivite, le-am decupat, le-am lipit, e foarte placut.


Daca va tenteaza, iata cateva imagini care m-au inspirat:






Alte fotografii minunate, precum si mai multe sugestii, gasiti aici.



Irina