Se afișează postările cu eticheta gradinaritul de balcon. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gradinaritul de balcon. Afișați toate postările

sâmbătă, octombrie 20, 2012

Sambata roz- si bine v-am regasit!

  Bine v-am regasit, si sper ca sunteti cu totii bine, sanatosi ! Ei, poate va gandeati ca ati scapat de mine, dar ce sa fac, buruiana rea nu piere  ,  asa ca  am sters paianjenii de pe blog si am revenit cu forte (oarecum) proaspete
Nadajduiesc ca profitati din plin de toamna asta frumoasa. 
Eu tanjesc dupa niste zile reci si cetoase, eventual ceva bruma dimineata, dar cred ca mai este un pic pana atunci. Oricum, vremea e destul de rece si muscatele mele au profitat din plin, infloresc intruna.
Daca simt ca imi scade nivelul de roz din sange ma uit putin pe fereastra, si imi
revin



Daca depresia va da tarcoale, va invit la un ceai parfumat  si la muulte imagini pline de roz 

Despre Sambata Roz aici.
Daca doriti sa vedeti si postarile altor participanți la Sambăta Roz, intrati aici .


Va doresc o sambata roooz!

vineri, martie 16, 2012

Primvara, unde esti? :)

Parca mi-e dor de verdeata, si de pomi infloriti . Pana o sa apara verdele in natura, l-am invitat pe blog :).
Am niste primule in ghiveci, oare ar merge sa le plantez afara?stiu ca le place vremea mai rece, dar ma tem sa nu inghete.



Muscatele mele infloresc de zor, din fericire nu au inghetat in balcon, desi a fost frig. 

Ma gandesc sa pregatesc ceva rasaduri- anul acesta vreau sa pun din nou condurasi- preferatii mei,


si flori de piatra - sunt foarte potrivite pentru zonele extrem de insorite, si rezista bine la caldura.


Ati inceput sa va faceti planuri pentru gradinaritul de balcon?sau asteptati sa se mai incalzeasca afara? :)

Irina

sâmbătă, mai 28, 2011

Sambata mai mult alba decat roz :)


A mai trecut o saptamana, e din nou sambata- nu stiu cand trece timpul, mai ales de cand
a venit caldura si stam mai mult pe afara.
Miercuri, trecand prin piata, am gasit flori de soc.Erau atat de parfumate incat n-am rezistat sa nu cumpar. 
Nu obisnuiesc sa fac socata, 
desi imi place foarte mult, in schimb pun florile de soc in limonada, 
caci ii da un gust deosebit.




Un buchet de bujori albi si-a gasit locul potrivit pe masuta din balcon.


Au inflorit si cateva muscate, dar totusi nu sunt atat de frumoase si de bogate ca cele pe care
le-am avut acum un an. 
Sper totusi sa infloreasca abundent pana la urma, fiindca le-am pus ingrasamant special.




Cu lucrul la paturica sunt abia la jumatate, asta fiindca n-am rezistat sa nu mai incep cateva proiecte pe langa :). Nu stiu daca o s-o termin pana la 31 mai, dar ma stradui.
Sper ca ati avut o saptamana mult mai productiva decat a mea :). Va multumesc pentru vizite, si va doresc un sfarsit de saptamana placut in continuare!


Irina

luni, mai 23, 2011

Hortensia mea roz

Bine v-am regasit!sper ca ati avut un sfarsit de saptamana placut, mai ales ca multi si-au serbat ziua numelui. Felicitari si din partea mea celor care poarta numele
Sfintilor Imparati Constantin si Elena!
Eu am fost ocupata saptamana trecuta- am facut curatenie in balcon, si am avut de scos, de sortat
si de reorganizat  o gramada de lucruri pe care le depozitasem acolo in timpul iernii.
In ultimul timp am neglijat aceasta zona a casei, asa ca am cumparat si cateva floricele,
ca sa mai inviorez atmosfera.Cele pe care le aveam au murit toate :((.
Nu am luat cine stie ce - cateva muscate, niste petunii si piesa de rezistenta- o hortensie roz pal.
Teodora m-a ajutat s-o duc in casa :))



Nu am avut niciodata  hortensii, dar din ce am citit nu sunt foarte greu de ingrijit.Sper sa-i mearga bine, fiindca mi-e tare draga, buchetele ei mari de fori arata minunat si ma binedispun de cate ori o privesc.



Ce mi-as mai dori  pentru balconasul meu este o canapeluta comoda, pe care sa pot sta sa crosetez, sau sa citesc. Si pe care s-o umplu cu pernute viu colorate :)

Deocamdata visez, ca e pe gratis :). 
Sper ca voi reusi de data asta sa mentin balconul ca pe un coltisor inflorit, 
potrivit pentru clipele de relaxare, si n-o sa ajunga iar depozit :)).
Va doresc o saptamana binecuvantata, cu spor in toate!


Irina

miercuri, octombrie 21, 2009

Miercurea fara cuvinte



Ce este "Miercurea fara cuvinte"?

Miercurea , pe internet, bloggerii care participa la "Wordless Wednesday" ( "miercurea fara cuvinte"), posteaza pe blogul lor o fotografie (de preferinta proprie, si nu luata de pe net) care nu are nevoie de explicatii. De aici si titlul "wordless"- adica "fara cuvinte". Se considera ca fotografia vorbeste de la sine, astfel incat nu mai e nevoie de o descriere. Desigur, daca cineva doreste sa adauge cateva cuvinte nu e nici o problema.

Mi s-a parut o idee interesanta, pe care am preluat-o. Asa ca va astept aici pe "Dulce casa" in fiecare miercuri, pentru a pune linkul catre postarea voastra in casuta lui "Mr. Linky", astfel incat cei care doresc sa va poata vizita.


Daca vreti, puteti adauga grafica de mai sus in postarea voastra ( o salvati in computer si apoi o incarcati pe blogger).

Va astept cu drag in fiecare miercuri .




(balconul nostru in octombrie)

Daca doriti sa participati (oricine are un blog poate participa), lasati numele vostru (in rubrica "your name"), si un link catre postarea voastra ( in rubrica "your url" ) mai jos , in casuta lui Mr. Linky .

Irina

joi, mai 07, 2009

Clematita

Balconul meu s-a imbogatit cu o floricica noua- o clematita din soiul "Nelly Moser". Va trebui sa-i gasesc alta modalitate pentru a se agata, dar deocamdata am prins-o cum se vede.

Prima zi :



A doua zi:


A treia zi:



O planta ajunsa la maturitate arata asa:


Au inflorit si trandafirii galbeni, miros superb.

Irina

duminică, mai 03, 2009

Mini-terasa de balcon :)



Dupa cum am mai povestit, de cativa ani tot fac efortul sa transform unicul balcon al apartamentului intr-o mica terasa si nu am reusit, mereu se gasea ceva de depozitat acolo si n-aveam loc.
Saptamana trecuta m-am mobilizat in sfarsit si m-am pus pe treaba. Am scos din el toate lucrurile, le-am sortat, am aruncat ce nu mai era nevoie, si celor care au ramas le-am gasit alt loc. Din cele patru dulapuri am pastrat doar unul, in care tin ghivecele goale. Desi cumparasem seminte de legume, pana la urma m-am decis sa pun flori, in principal muscate, fiindca sunt rezistente, au o perioada lunga de inflorire si sunt usor de ingrijit. Mai am iedera, begonii, trandafiri si aromatice- cimbru si menta.
Dupa ce am aranjat florile am constatat ca mi-ar trebui si o masuta :), asa ca impreuna cu Nicoleta am plecat in cautari. Am gasit intr-un hipermarket exact ce mi-am dorit- o masuta de lemn, cu doua scaune. Pernutele au fost incluse :).


A trebuit intai sa o montam (Nicoleta a fost de baza :)) )


si pe urma am probat-o :))


Acum astept sa se incalzeasca din nou, ca sa-mi pot bea cafeluta pe balcon.

Si cateva imagini cu florile:


muscate (am mai multe, dar n-au inflorit toate)


trandafiri


fantanita cu pitici :) (cadou de la sotul meu )


Pieris Japonica (are niste flori ca lacramioarele, si creste cam 2 m- e un arbust pentru gard viu)


iedera



menta si cimbru (langa menta se vede si regina noptii)

capsuni

Am mai pus seminte de patrunjel, levantica, busuioc, mazare, fasole, dar deocamdata nu au iesit.

Va doresc o saptamana frumoasa!

Irina

vineri, ianuarie 23, 2009

Pregatiri de primavara

Ieri, in Bucuresti, a fost o zi minunata, spuneai ca e primavara- era cald si soarele stralucea, asa ca am iesit la plimbare.

Anul asta as vrea sa scot ce mai am pe balcon (niste dulapuri vechi, plus alte lucruri care s-au adunat) si sa-l transform intr-o mica terasa cu flori si legume.

In consecinta am facut o vizita la serele romstal, si apoi la practiker, sa vad ce produse au si la ce preturi, ca sa-mi pot face o planificare.

La romstal nu aveau mare lucru, am gasit doar niste floricele in ghiveci la reducere- narcise, zambile si branduse, intre 1,00 si 1.5 ron bucata.
O narcisa, zambilele si brandusele sunt in cosulete de nuiele, arata foarte dragut la fereastra din sufragerie.



La practiker aveau foarte multe seminte . Am cumparat seminte de legume (rosii, dovlecei, mazare, fasole pitica- castraveti am de anul trecut) aromatice( cimbru, busuioc), verdeata (leustean, marar, patrunjel ) si cateva flori(lavanda si lobelii).

Am mai vazut si alte lucruri frumoase- suporturi pentru flori din fier forjat, mobilier de gradina, si o fantanita de interior foooarte simpatica ( cu siguranta s-ar potrivi in balconul nostru, dar pretul e cam mare 350 ron).


Ma gandesc ca ar fi interesant sa pun pe jos niste mocheta din asta verzulie, gen iarba (ca cea de sub fantanita), dar nu stiu cat de practic ar fi (avem gresie pe jos in balcon).



Mai am niste idei, dar va trebui intai sa masor balconul, si pe urma sa fac o socoteala, sa vad ce ne permite bugetul :).

Oricum, primavara e pe drum, nu aveti senzatia asta :) ?

Irina

vineri, mai 16, 2008

Condurasii mei de balcon



Am deschis dimineata geamul si am simtit parfumul verii navalind in casa. Stand la o margine de Bucuresti inca se mai simte mirosul campului, printre norii de praf si gazele de esapament.Salcamii si castanii au inflorit- la fel si florile mele din jardiniere.

De cand eram copil mi-a placut foarte mult natura si sufeream ca nu am niste bunici la tara in gradina carora sa ma desfasor. Ma chinuiam la bloc cu cate un ghivecel in care puneam boabe de fasole sau lastari de capsuni. Cand am ajuns "la casa mea"- un aparatament de bloc cu doua balcoane- am umplut-o de flori. Aveam chiar si un leustean in ghiveci.

Cand ne-am mutat in Bucuresti am luat si florile, dar n-au mai incaput in balconul mic si batut de soare al apartamentului actual. Acum mai am doar
cateva ghivece care au rezistat eroic la "jumulirile" Ilincai. Asa ca m-am hotarat sa renunt la majoritatea ghivecelor cu plante de apartament si sa pun doar cateva jardiniere la ferestre, cu flori de gradina.
Preferat
ele mele sunt condurasii (tropaeolum) si muscatele curgatoare. Condurasii i-am plantat direct in jardiniere, la inceputul lui aprilie, si deja au inceput sa infloreasca. Pe langa frunzele bogate si verzi, florile sunt de un portocaliu teribil, iar parfumul este superb.Imi pare rau ca nu am cum sa fotografiez jardiniera din afara.
Atractia mea pentru aceste flori provine, desigur, tot din copilarie Photobucket. Bunica mea avea cateva condurasi de plastic intr-o vaza, pe dulapul din dormitor, si imi placea grozav combinatia lor de verde- portocaliu. Dar in realitate am avut ocazia sa-i vad mai tarziu, si mi-au placut si mai mult.
Ce mi s-a parut mai interesant e ca toate componentele acestei plante (frunze, flori, semintele verzi, mugurii) se pot consuma in salate, fiind o importanta sursa de vitamina C si avand un gust usor condimentat. Recunosc ca n-am incercat inca sa-i mananc, mi-e mila de ei Photobucket. Fiindca infloresc din mai-iunie pana toamna tarziu sunt o alegere foarte buna pentru jardiniere si gradini.


Irina
Photobucket

duminică, decembrie 09, 2007

Aromatice


Astazi am primit in dar de la sotul meu 4 ghivece cu aromatice :patrunjel, rozmarin, cimbru si menta. Imi pare rau ca nu le pot pune in bucatarie, fiindca e un pic cam intunecoasa, inca nu m-am decis unde sa le asez. Nu-i asa ca sunt frumoase? Si foarte parfumate .

Irina