Se afișează postările cu eticheta despre post. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta despre post. Afișați toate postările

marți, februarie 21, 2023

Blog 365 #52


 

 

Provocare adusă în blogosferă de către Sandra -
Diary of a stay a home mum

 Azi a fost o zi calda, cu soare, dar cu vant foarte puternic.O zi excelenta pentru uscat rufe, asa ca am spalat vreo trei cosuri mari si le-am intins afara.E foarte bun uscatorul , iarna si in perioadele umede ma salveaza de multe ori, dar totusi nu se compara cu uscatul la vant si la soare :).

 Am mai facut una alta prin casa, apoi am lucrat la paturica, cu diverse  intreruperi inerente vietii de familie :). Sunt cu vreo 12 patratele in urma si intentionez sa recuperez una pe zi in urmatoarele doua saptamani.

Am intins paturica pe pat, sa vad dimensiunile, si Momo s-a asezat imediat pe ea, fiindca tine foarte cald, desi e subtire.


 Citesc zilnic Talcuiri din Sf,Scriptura pentru fiecare zi din an de Sf. Teofan Zavoratul.Pasajul de azi a fost din cartea profetului Ioil, capitolul 2

Poporul evreu trecea printr-o mare nenorocire in acel moment - o invazie nemaivazuta de lacuste distrusese absolut tot , nu mai era nimic de mancare, nici macar iarba pentru animale.Totul fusese pustiit.In acest context , profetul cheama poporul la pocainta din inima, la intoarcere catre Dumnezeu, ca sa fie ascultati si binecuvantati de catre El.
Ce am inteles eu, pentru mine :
Imi place cat de frumos este evidentiata bunatatea si indurarea lui Dumnezeu.Promisiunile Lui sunt minunate pentru cei care se intorc catre El din toata inima.
Dumnezeu ne cheama la o pocainta din inima, nu de fatada.Nu trebuie sa ratam altora ca postim, ca ne ,,smerim,,.Dumnezeu asteapta de la noi sa constientizam relele facute, sa le regretam si sa luam decizii mai bune in viitor.Pocainta nu e revarsare emotionala dramatica, nu trebuie sa ne stoarcem lacrimi ca sa se vada cat de pocaiti suntem, ci sa avem in minte vorba aceea, ca s-o urmam  :,, te iert, dar nici tu sa nu mai faci".
 
 
Ce am scris pe blog in anii trecuti, la aceasi data:  
 
 
 
  
Va doresc o noapte cu pace!


marți, iunie 23, 2020

Din ultima vreme...







N-am mai scris in jurnalul saptamanii ca n-am prea avut timp. Saptamana trecuta m-am ocupat putin de curte - am tuns iarba, am aranjat ghivecele cu flori, am curatat trandafirii, etc., etc.. Apoi curatenie, cumparaturi, un eveniment in familie si o vizita la spital ca sa ii scoata ghipsul Ilincai. Cred ca va dura destul de mult recuperarea, inca nu poate sa-si miste mana din cot, incheietura e intepenita. Medicul zice ca isi va da drumul cu exercitii, cam intr-o saptamana, si sper sa fie asa si sa nu aiba nevoie de kinetoterapie, fiindca vreau s-o vad bine cat mai repede si,in plus, ca ultimul lucru pe care mi-l doresc e sa extind aria de iesiri si de contacte.
Vad ca virusul asta n-are de gand sa ne lase in pace, asa ca incercam sa pastram un minim de masuri in continuare - distantare pe cat e posibil, igiena mainilor si purtarea mastii.
Aud tot felul de teorii ale conspiratiei, unii spun ca de fapt virusul nici nu exista si asa mai departe. Eu prefer sa fiu prudenta, oricum igiena si statul pe acasa nu au daunat nimanui niciodata, din contra. Sfintii Parinti recomanda mereu insingurarea, pe cat posibil, si neparticiparea la vartejul patimas al lumii. Nici nu vreau sa cad in extrema de a nu lua nici o masura, in ideea ca ma pazeste Dumnezeu. Eu sunt sigura ca Dumnezeu si Maica Lui ne acopera, dar nu e bine sa ispitesti nefolosind mijloacele pe care tot El le-a inspirat omenirii pentru a se pazi si a se vindeca de boli. Sincer, cand aud ca exista oameni care in secolul 21 pretind ca nu exista microbi, virusuri si bacterii...mda...ce sa ne mai faca Dumnezeu, daca noi refuzam sa utilizam creierul din dotare?Nu sunt pentru extreme, cred ca echilibrul e bun in toate.
Acum e post si putem sa ne ostenim putin trupeste si duhovniceste, dupa puteri, si ajutorul lui Dumnezeu nu se va lasa asteptat. Mi-a placut mult ce am citit despre post, din aminitirile ucenicilor Sf. Porfirie :

,,Părintele Porfirie lega mereu lupta duhovnicească de problema lăcomiei pântecelui. Spunea că, dacă omul reuşeşte să mănânce cu măsură şi în mod raţional, Dumnezeu îi completează lipsurile pe care le are. Mai zicea că diavolul a reuşit să-l scoată pe om din Paradis tot din cauza lăcomiei pântecelui, iar acum, Dumnezeu îl cheamă pe om ca să se lupte şi să ia înapoi împărăţia pe care a pierdut-o, zicând : „Războieşte-te cu el ca să iei înapoi puterea pe care ţi-a luat-o“.
Atunci i-am zis părintelui Porfirie :
– Aşadar, lupta cu lăcomia pântecelui este foarte importantă. Iar el mi-a răspuns astfel :
– Lupta aceasta este atât de importantă pentru urcuşul duhovnicesc, încât Părinţii Bisericii noastre obişnuiau ca, atunci când îşi făceau de mâncare, să pună peste ea un pahar de zeamă amară, ca să nu simtă plăcerea mâncării.
– Şi ce iese de aici ?
– Ce iese ? Ascultă să-ţi explic : atunci când omul se nevoieşte astfel, nu apucă să ridice mâinile spre cer, şi asupra lui coboară harul lui Dumnezeu.,,

Si inca ceva, tot de la Sf. Porfirie, care se potriveste tare bine cu atmosfera din societatea noastra :

,...Când am intrat în autobuz, am văzut că nişte pasageri se certau între ei : „Scoală-te de aici... Aşează-te mai încolo ! Strânge-ţi picioarele...“ Strigau unul la altul şi se înjurau. Atunci m-am gândit : „Copiii aceia sunt orfani de tatăl pământesc, iar aceşti copii sunt orfani de Tatăl ceresc“. Şi părintele Porfirie a continuat :
Pentru că oamenii sunt orfani de Dumnezeu, Care înseamnă bucurie, ei nu mai ştiu ce fac şi îşi ies din fire. Dar dacă omul reintră pe drumul lui Dumnezeu şi al Bisericii şi-L cunoaşte pe Tatăl său ceresc, atunci el nu se mai poartă ca un orfan şi este tot timpul plin de bucurie. Ce este stresul, dacă nu tocmai starea de orfan faţă de Părintele ceresc ?,,

 Maine e sarbatoare, sunt Sanzaienele.Din pacate n-o sa ajung la biserica :((( fiindca sunt implicata in examenul de bacalaureat.Si nici  ia mea nu e gata, asa cum mi-as fi dorit, dar nu-i nimic, o sa ma imbrac in ie de la chinezi :)).
Sa aveti o zi frumoasa si succes celor care au examene!

Cu drag, Irina

duminică, noiembrie 17, 2013

Ce m-a invatat postul


sursa-google.com

Intamplator am deschis azi televizorul si mi-a atras atentia, pe un program oarecare de stiri, o discutie despre post. Pe scurt, jurnalistii cu pricina faceau mare caz de cata banetul scoate postul din buzunarul romanului, ca e scump, maica, sa mananci de post. Basca, multi romani mananca in post doar varza si cartofi, se ingrasa si isi distrug sanatatea. Clar, e scump si periculos sa tii post!
Intr-adevar, exista un oarecare sambure de adevar in toata povestea asta, in sensul ca romanii nu sunt obisnuiti sa gateasca mancare vegetariana variata, gustoasa si sanatoasa si nici sa manance in cantitati moderate..Nici eu, cand am inceput sa postesc,acum cativa ani, nu prea stiam ce sa gatesc, de fapt si in prezent ma lasa inspiratia de multe ori, si ma gandesc ca mi-ar fi mult mai usor sa arunc o friptura in tigaie.
Dar faptul ca m-am luptat sa respect aceasta disciplina a postului mi-a adus multe beneficii.
 Postul m-a invatat sa fiu foarte atenta la ce mananc, si acest lucru a devenit o obisnuinta in general. Daca la inceput eram atenta sa vad daca ceea ce pun pe masa e de post, treptat am inceput sa ma gandesc si la calitatea mancarii- e intr-adevar hranitoare pentru corp sau doar imi umple stomacul si astampara senzatia de foame?Asa am inceput sa invat sa gatesc mai simplu si mai sanatos, cautand sa folosesc ingrediente cat mai putin rafinate, multe cruditati, cereale, nuci, si fructe in loc de dulciuri. Acest lucru s-a extins si in afara perioadelor de post.
Postul m-a invatat sa mananc ca sa ma hranesc, nu ca sa ma simt bine. Oricat ne-am obisnui cu ea, mancarea de post nu e asa de placuta pentru simturi precum cea de dulce.Adeseori, in post, am observat ca, desi nu imi este foame, mi-as dori sa mananc ceva ,,bun,, ca sa imi mai ridic moralul in vremuri de suparare sau depresie :). O cafeluta sau o ciocolata calda cu frisca, avand alaturi un croissant fierbinte cu unt imi creeaza practic o atmosfera speciala, mai confortabila, in plus gustul e mult mai placut, decat  atunci cand beau doar o cafea simpla cu un biscuite de post. Postul m-a ajutat sa constientizez care este de fapt relatia mea cu mancarea, ca o folosesc ca solutie la problemele mele emotionale, si nu ca si ,,combustibil", cum ar fi normal.
Postul m-a invatat autocontrolul. Inainte, cand nu eram deprinsa cu posturile, eram obisnuita sa-mi satisfac toate poftele alimentare. Daca doream sa mananc ceva nu eram obisnuita sa astept, ci cautam imediat sa cumpar sau sa pregatesc ceea ce-mi doream.Ideea de autocontrol in domeniul alimentar imi era total straina, mai ales ca nu am avut niciodata probleme cu greutatea si puteam manca orice, oricat, fara probleme. Sa postesc mi s-a parut ceva foarte greu (nici acum nu mi se pare usor) si fiecare zi de post reprezenta o lupta obositoare cu poftele mele. 
Postul m-a facut mai constienta de mine insumi, de ceea ce-mi doresc, de felul in care gandesc. Postind mi-am dat seama cum lucreaza ispita, la inceput la nivel de gand (as manca ....), apoi la nivel de imaginatie (ma vedeam in minte mancand bunatatea respectiva, ah, ce gust bun, ah ce aroma) si deja treceam la fapte, fiindca nu mai rezistam poftei. Postul m-a invatat ca ispita trebuie blocata in primul stadiu- si asta cred ca e lupta de o viata, fiindca ceea ce e valabil pentru ispita alimentara e valabil si pentru alte tipuri de ispite, si aiciintervine lucrarea harului si nu doar stradania noastra. De cate ori am ,,cazut,, a fost fiindca m-am bazat pe slabele mele puteri, si nu pe harul lui Dumnezeu. Lupta duhovniceasca nu poate fi dusa prin forte omenesti,  si orice cadere ar trebui luata spre smerire, fiindca atunci se vede cine suntem cu adevarat.
Postul m-a invatat sa mananc ca sa traiesc, nu sa traiesc ca sa mananc. Nu am fost nici inainte o mare mancacioasa, dar aveam ideea asta ca nu poti trai fara sa mananci o zi, sau mancand mai putin. Am fost invatata sa mananc de cinci ori pe zi - trei mese principale si doua gustari- iar la pranz cel putin trei-patru feluri erau musai. Postul m-a invatat sa gatesc mai frugal si sa mananc mai cumpatat.Am vazut ca nu se moare daca tii si post negru din cand in cand, daca mananci cate un fel la fiecare masa si, in loc de gustari gen paine cu unt sau prajituri  rontai niste seminte, un fruct, o leguma, sau bei o cana de apa.
Postul m-a invatat sa apreciez mancarea. Obisnuinta de a manca zilnic de toate ma facea la un moment dat parca sa nu-mi mai placa nimic si sa nu mai apreciez cu adevarat gustul mancarii.Dupa primul meu post al Pastelui tinut integral mi-au dat lacrimile mancand o banala branza cu smantana :)) - mi se parea ceva divin, parca niciodata nu mai mancasem ceva asa de bun :)).
Voi postiti?daca nu, ce va impiedica sa incercati?daca da, ce lectii ati invatat postind? :)

Irina

joi, noiembrie 27, 2008

Scoala-te suflet adormit

Acest cuvant era mai potrivit la inceputul postului, dar nu e tarziu nici acum. E din cartea "Predici la Triod" a Sfantului Teofan Zavoratul. Desi predicile respective sunt pentru perioada Triodului (in Postul Mare ) ele ar fi bine de citit in fiecare post, caci ne reamintesc de ce si cum trebuie sa postim:





"Jalnici sunt toţi cei ce nu-şi simt căderea şi nu caută scularea. Cu
atât mai jalnici sunt creştinii şi cei care trăiesc având în faţă creştinismul,
în faţa noastră este casa mântuirii, şi în ea ne-am împărtăşit deja de
puterile tămăduitoare ce lucrează în ea; este un lucru jalnic dacă am ieşit
din ea, gustând mâncarea ce ne-a adus pierzarea. Dar e un lucru şi mai jalnic dacă, stând afară, privim cu nepăsare pierderea şi în lenevia noastră nu năzuim să intrăm înăuntru iarăşi şi să ne desfătăm de bunătăţile aflate acolo.

Aşadar, treziţi, fraţilor, sufletele voastre, dacă au adormit. Treziţi-le
zicând: „Scoală-te, suflete adormit şi istovit în păcate - scoală-te, şi te va sfinţi Hristos! Ai fost deja sfinţit, şi ştii ce mare este fericirea celor sfinţiţi! Umple-te iar de râvnă pentru acelaşi lucru şi scoală-te! Iată, acum este vremea bineprimită, iată, acum este ziua mântuirii!"

Am căzut prin mâncare, să ne străduim a ne ridica prin post; am
căzut prin părerea de sine, să ne sculăm prin defăimarea de sine; am
căzut prin nepocăinţă, să ne sculăm prin lacrimile străpungerii; am căzut
prin lenevie şi uitare de Dumnezeu, să ne sculăm prin grija de mântuire şi
frica de Dumnezeu; am căzut dedându-ne plăcerilor, să ne sculăm prin
vieţuire aspră şi îndurare de bună voie a lipsurilor; am căzut prin
înstrăinarea de Biserică, să ne sculăm prin mersul în casa lui Dumnezeu;
am căzut ascultând cântece ruşinoase şi îngăduindu-ne să dansăm, să ne
sculăm prin ascultarea cântecelor bisericeşti şi prin metanii dese; am
căzut prin multa vorbire, să ne sculăm prin tăcere; am căzut prin
împrăştiere, să ne sculăm prin însingurare şi păzirea luării aminte; am
căzut prin ascultarea de vorbe deşarte şi citirea de cărţi deşarte, să ne
sculăm prin ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu şi citirea de cărţi
mântuitoare.

Iată, încă puţine ceasuri şi va veni vremea mântuitoare a Postului, ce cheamă la sculare. Să ne folosim de ea aşa cum ne arată mama noastră cea înţeleaptă şi grijulie, sfânta Biserică. Să ne folosim de ea, fiindcă nu
ştim de ni se va mai da o vreme ca aceasta - şi cine vrea să rămână în
cădere şi să se înfăţişeze în cealaltă viaţă căzut? Acesta, poate, e cel din urmă an când mai suntem lăsaţi între cei vii, poate-poate vom aduce roadele pocăinţei, poate-poate ne vom îndrepta. Şi dacă nici acum nu ne vom îndrepta, vom fi tăiaţi şi aruncaţi în foc. Având acest lucru în gând, să luăm hotărârea ca de acum, intrând în Post, să intrăm şi în nevoinţele sculării din cădere. Asta cere de la noi Domnul; asta aşteaptă sfânta
Biserică, asta doresc toţi sfinţii lui Dumnezeu, ce se gândesc la noi cu grijă
şi privesc cu împreună-pătimire la abaterile vieţii noastre! Amin."

din "predica la duminica lasatului sec de branza"
5 martie 1861


marți, noiembrie 25, 2008

De ce sa tin post?

Alexandrina a vizitat blogul meu si a lansat cateva intrebari nu doar pentru mine, ci pentru toti cei care postesc. Puteti raspunde la "comentarii" sau pe blogul dvs., si atunci va rog sa lasati linkul.




Iata ce spune Alexandrina:

"Irina, stiu ca a inceput postul de mai bine de o saptamana, nu sunt foarte marcata de preocupari religioase, dar de data asta mi-am propus sa fiu un pic mai implicata. Nu am nimic de pierdut, din contra, cred ca uneori sunt mecanizata de taskuri, deadline-uri, uit sa fiu prezenta si sa gandesc crestineste.

Nu am tinut tot postul niciodata, am incercat de cateva ori, dar foamea persistenta mai mult m-a iritat. Nu am reusit pentru ca nu am privit postul ca altceva decat o dieta vegetariana colectiva. Ii lipsea spiritualitatea.

Nu mi-am propus nici de data asta sa tin postul, mai degraba sa ii inteleg rostul, sa ma autoeduc intr-ale postului. Vreau sa incep cu cateva intrebari saptamana asta, intrebari la care m-am tot gandit, dar nu am gasit un raspuns pana acum.

1. De ce sa tin post?
2. De la ce sa tin post? Care sunt dependentele, viciile mele cele mai grozave, obiceiurile rele de care nu ma dezbar?

Mi-ar fi de mare ajutor daca mi-ati scrie si voi care sunt motivele pentru care tineti post si, in principal, de la ce postiti.

Cu multumiri crestinesti :) "

In primul rand referitor la foame, am trecut (si mai trec) prin aceasta experienta uneori. Plangandu-ma duhovnicului ca nu pot posti fiindca mi se face foame (sau cel putin asa aveam eu impresia) mi-a zis - daca ti se face foame mananca mai multa mancare de post :)).
Gandindu-ma la lucrul asta mi-am dat seama ca foamea mea nu e de fapt fizica- daca te uiti la rubrica de retete o sa observi ca e imposibil sa mananci si sa flamanzesti in post - ci tine de altceva- de lenea mea spirituala, de necredinta si de marea ingaduinta fata de mine insumi.

Sa incep cu prima intrebare - de ce tin post- intai pentru ca este o porunca a Bisericii, iar eu ma consider parte a Bisericii si asta implica ascultarea fata de randuielile ei.

Apoi tin post fiindca nu poti spune ca esti crestin daca nu postesti- Mantuitorul a postit, sfintii Apostoli au postit, si toti cei care i-au urmat au postit, in concluzie daca vreau sa-L urmez pe Hristos postul e obligatoriu.

Apoi sunt foloasele postului- duhovnicesti si trupesti- Sfintii Parinti spun ca postul si rugaciunea sunt cele doua aripi cu care zburam spre cer. Postul mai ajuta si la autodisciplinarea trupului si la slabirea patimilor. Nu in ultimul rand postul e un mic pas pe care eu Il fac spre Dumnezeu si Ii arat deschiderea mea catre El. Dumnezeu e delicat, El nu se baga in sufletul nostru cu de-a sila. Postul e mica noastra jertfa care arata ca asa cum suntem Il cautam si dorim sa ne apropiem de El.

Un alt motiv pentru care postesc este fiindca iubesc perioadele de post (chiar daca uneori mi se par grele), aduc in viata mea si in familia noastra o atmosfera speciala, introducandu-ne treptat in spiritul marii sarbatori care urmeaza dupa post. Fiecare perioada de post are specificul sau- de exemplu postul Craciunului e un post aproape vesel, un post al bucuriei, pe cand Postul Pastelui e un post sobru, aspru, de o "tristete luminoasa", cum spune parintele Schmemann.

Intrebarea a doua -De la ce sa tin post? Care sunt dependentele, viciile mele cele mai grozave, obiceiurile rele de care nu ma dezbar?

In principal (incerc) sa postesc asa cum ne invata Biserica.

Ea indica foarte clar de la ce trebuie sa tinem post - de la mancarurile de origine animala (carne, lactate, oua), iar cei casatoriti trebuie sa dubleze postul alimentar cu abstinenta. In functie de puterea fiecaruia duhovnicul indica un post mai aspru sau mai usor. Desigur postul nu trebuie sa fie doar alimentar si fizic, ci e un timp in care sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu, un timp in care sa primim putere, prin participarea la Tainele si la rugaciunea Bisericii, ca sa taiem dependentele, viciile si obiceiurile rele - adica sa omoram patima si pacatul din noi. Care sunt acestea ni le indica propria constiinta sau le gasim in indreptarul de spovedanie. Aceasta perioada e un moment potrivit pentru a ne cerceta pe noi insine si a pune inceput bun.

Cu speranta ca ti-am fost de folos astept intrebari noi, si sper sa raspunda si altii .

Irina