joi, februarie 21, 2008

Ce fel de stil educativ aveti?

google.com


Am gasit astazi un text interesant, care m-a pus pe ganduri. Este vorba de o lista in care sunt prezentate cateva caracteristici ale copilului din familia centrata pe copil, si cele ale copilului din familia centrata pe Dumnezeu.

Multi dintre noi incercam sa ne crestem copiii astfel incat ei sa ajunga adulti echilibrati, cu un caracter frumos, care sa asculte  de Dumnezeu,  dar uneori suntem prea centrati pe copil in felul nostru de a educa , fiindu-ne frica sa  fim exigenti si consecventi atunci cand nevoia o cere.

Parintii imbunatatiti au incercat sa ne avertizeze asupra acestor lucruri. Episcopul Irineu de Ekaterinburg spunea :

"Justificand faptele rele ale copiilor si tinerilor, ca si esecul propriu in educatia lor, parintii iresponsabili pot obiecta : "nu se pot cere si spera virtuti inca de la varsta copilariei!" De ce nu?Oare la varsta copilariei si adolescentei Domnul nostru Iisus Hristos nu ne serveste drept exemplu pe care sa-l urmam cu totii?(...) Oare nu sunt destule relatari in vietile sfintilor care arata ca unii dintre ei au fost impodobiti inca din pruncie cu virtuti ca : bunavointa, cinste, ascultare, curatie?"

De aceea va spun: vai de acei parinti care nu se ingrijesc sa sadeasca in inimile copiilor lor deprinderi bune si simtiri alese de la varsta cea mai frageda! Ei vor da socoteala pentru aceasta in fata Domnului. Nu exista nici o scuza pentru parintii care n-au fost in stare sa-si educe copiii. Chiar si cel mai mic poate si trebuie sa fie educat."

Desigur, si psihologia are rolul ei.In educatie trebuie sa tinem cont de specificul copilului , adica de particularitatile de varsta si de dezvoltare.Nu putem cere unui copilas de un an-doi sa se comporte ca unul de zece. Deasemenea, trebuie sa tinem cont si de stilul nostru de viata, de organizarea familiei, etc..Dar este bine ca modul nostru de a educa sa fie calauzit de principii sanatoase, care sa il ajute pe copil sa se dezvolte armonios si echilibrat.Deasemenea, sa nu uitam de dragoste, de blandete si de rabdare.Roadele educatiei nu se arata pe loc.Ca un copacel, copilasul se dezvolta in ani, sub atenta ingrijire plina de dragoste a parintilor, si roadele se vor vedea in luni, sau poate ani.

Apoi, sa nu avem asteptari false.Noi nu suntm sfinti, si nici copiii nostri nu sunt, cu siguranta.Educatia e o impreuna lucrare cu Dumnezeu a parintilor, si asupra lor, si asupra copilului. Desigur, prin vietile sfintilor citim despre tot felul de copii extraordinari si cand ne uitam la ai nostri s-ar putea sa ne ia depresia :)), dar sa nu uitam ca acele vieti au fost scrise dupa moartea sfintilor, de catre alte persoane decat parintii lor, dei viziunea asupra copilariei acestora este idealizata si probabil nu foarte fidela realitatii :))

Oricum,  lista de mai jos ne ofera cateva repere  de meditatie si evaluare.
 

 "Cateva din caracteristicile copilului din familia centrata pe copil:

  • Intrerupe adultii cand vorbesc.
  • Foloseste manipularea si impotrivirea pentru a obtine ceea ce doreste.
  • Dicteaza programul familiei ( timpul de masa, de culcare, etc.)
  • Are prioritate fata de nevoile sotului/sotiei.
  • Are un vot egal sau mai mare in toate deciziile.
  • Solicita timp si atentie excesiva de la parinti, in detrimentul altor indatoriri  ale acestora.
  • Scapa de consecintele comportamentului sau pacatos/incorect si iresponsabil.
  • Vorbeste cu parintii ca si cum acestia ar fi egalii lui.
  • Este principala influenta in casa.
  • Este mai degraba distrat si rasfatat, decat disciplinat atunci cand este bosumflat.

Prin contrast, copilul din familia centrata pe Dumnezeu:
  • Este fericit sa-i ajute pe altii.
  • Ii asculta bucuros pe parinti de prima data.
  • Nu-si intrerupe parintii cand vorbesc intre ei.
  • Intelege ca nu intotdeauna trebuie sa i se faca pe plac
  • Are programul organizat in functie de programul parintilor.
  • Se exprima cu privire la deciziile familiei, dar nu are in mod necesar un vot egal cu al parintilor.
  • Intelege ca Dumnezeu le-a dat parintilor si alte responsabilitati pe langa cea de a-i implini nevoile.
  • Suporta consecintele care vin din comportamentul lui pacatos si iresponsabil.
  • Nu vorbeste cu parintii ca si cum ar fi egalii lui, ci ii respecta.
  • Ii pune pe altii mai presus de sine.
  • Indeplineste diverse responsabilitati in casa.
  • Respinge influentele negative.
  • Nu-si dezbina parintii in ceea priveste disciplina.
  • Nu este mai apropiat de un parinte decat de celalalt."

(text tradus si adaptat din cartea “ The Heart of Anger” de Lou Priolo)



Irina

9 comentarii:

  1. Este foarte interesant articolul.
    Si cand te gandesti ca textul Pr. Serafim este din 1982. Asa era atunci in America.
    La noi, inca nu se vedeau prea multe de genul acesta. Inca se mai spunea "saru'mana" mamei si tatalui.
    Acum insa, am "avansat" si noi, rapid.
    Chiar m-am uitat cu strangere de inima la itemii listati, sa vad daca am o familie "centrata pe copil". :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. Cristina, da, nu se vedeau prea multe distractii, dar in schimb traiam in plin ateism :(.Sa ne gandim ca generatiile tinere de azi sunt copiii celor care atunci erau copii- care, poate au fost crescuti cu respect fata de autoritate, etc., dar fara Dumnezeu. Si se vad rezultatele :((.
    (am vazut ca ai si tu blog, titlul suna foarte interesant, nu-l dai la public? daca nu, indraznesc sa-ti cer si eu o invitatie :) ).

    RăspundețiȘtergere
  3. Am incercat sa vad unde se situeaza George: are din ambele cate ceva, am rasuflat cumva usurata ca din prima categorie nu are prea multe (deocamdata) insa si cele pe care le are greu le pot demonta:(. Sunt "probleme" cu care lucrez de multa vreme, insa tot ce vine din exterior, chiar si gradinita, au o influenta nu tocmai buna. De aceea si munca noastra ca parinti este mai anevoioasa si de multe ori am senzatia ca merg ca racul:(.

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte interesant! Eu admit ca la noi, Marius o rasfata foarte mult pe Anna si ca atare uneori devine un mic tiran. Iar in acele momente, eu abia ma mai pot impune (eu sunt factorul autoritate si educatie la copil).
    Ma bucur insa ca e inca micuta si chiar o sa iau Irina si eu linkurile ca sa-i dau si sotului meu ceva "teme de gandire". Nepotelul meu, de 3,5 ani, fiu de preot, era un copil tare dulce pana sa mearga la gradi. Acum o imbranceste pe Anna, ii ia jucariile, e agresiv, vorbeste obraznic...cumnata mea se plangea ca l-a surprins cand invata de la o fetita ... cum sa scuipe cu bolta!! Si multi parinti s-au plans de schimbari negative in comportamentul copiilor de cand au intrat in colectivitate. Este o problema reala... pe care noi trebuie sa o administram in mod corect.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mari, cum s-o administrezi, daca te vezi cu copilul abia seara (sau in cel mai bun caz la pranz)?deja nu prea mai ai cum sa indrepti lucrurile. Daca ai copilul acasa, si ti-ai propus niste standarde si niste reguli, il poti corecta imediat ce greseste, si asa el invata. Dar la gradinita cine sa-l corecteze, intai ca pe educatoare n-o intereseaza regulile fiecarui parinte, ca ar lua-o razna, apoi are multi copii, daca ar sta de fiecare unde ar ajunge?
    Poate sa se joace cu alti copii o ora-doua in parc,sau se poate forma un "grup de joaca", nu e nevoie de gradinita, cel putin din punctul meu de vedere.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ai dreptate, sunt de acord cu tine. De multe ori, prioritatile parintilor (job, bani mai multi, etc)conduc la erori in educatia copiilor care insa, au efecte pe termen lung. Parerea mea: decat un copil neglijat care se descurca cum poate la gradinita, si doua salarii, prefer un singur salariu si sa am posibilitatea de a alcatui eu programul copilului, cel putin in "cei 7 ani de acasa" (acum numai 6). Dar sunt si situatii (in unele familii) in care acest lucru nu este posibil din pacate.

    RăspundețiȘtergere
  7. Desi nu sunt mamica am citit cu foarte multa atentie si admiratie multe articole si sunt placut impresionata.Eu am cam aceleasi conceptii despre educatia copiilor si despre felul in care pasim intr-o casnicie. FELICITARI !

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna Irina,

    Citesc din cand in cand blogul si gasesc informatii foarte utile. Acum m-am hotarat sa-l iau din scoarta in scoarta si sa storc tot ce pot (in masura in care timpul imi va permite desigur).
    Avem un baietel de 1 an si 9 luni. Primul si unicul copil deocamdata. E un copilas tare scump. Si sunt constienta ca daca ceva nu merge bine in comportamentul lui este numai si numai din vina noastra.
    Incercam de ceva vreme sa il convingem ca atunci cand tati si mami sunt la masa si mananca nu trebuie sa ii deranjeze (de obicei mancam impreuna iar el termina mult mai repede decat noi). Asta se intampla de obicei la masa de seara, si cum nu l-a vazut pe tati toata ziua, imediat ce il dau jos din scaun, il spal, fuge la el in camera si apoi se intoarce sa-l ia pe tati de mana ca sa mearga la joaca. Daca tati refuza ma ia pe mine la rand. Am incercat tot ce ne-a trecut prin cap : explicatii, lasat sa planga neconsolat pana se linisteste (nu se linisteste...), dus in camera si dat ceva de joaca, luat in brate si mancat cu el jucanduse in farfurie...
    Ai trecut cumva prin aceasta faza ?! Am senzatia ca pur si simplu este prea mic si nu intelege inca treaba asta si ar trebui sa mai asteptam putin. Pentru ca in lucrurile pe care le intelege si care ii sunt limpezi este foarte ascultator si nu trebuie sa repet de 2 ori.
    Am mai incercat sa ne impunem de cateva ori cu forta atunci cand ni s-a parut c anu ne asculta iar consecintele nu au fost placute (mi se pare ca a devenit mai precaut si mai dependent de noi...ca si cum si-ar fi pierdut putin increderea in noi). As vrea sa inteleg mai bine echilibrul intre forta (prin care inteleg ignorarea plansului, o palma la fund, un ton ridicat mai sever...), dragoste si educatie. Mi se pare ca echilibrul asta este diferit la fiecare varsta. Iar daca reusesti sa folosesti dragostea in orice situatie ai mult de castigat si tu si copilul.
    Astept cu interes opinii.

    Teo

    RăspundețiȘtergere
  9. buna, Teo. Eu as zice ca baietelul tau e mititel si nu te poti astepta din partea lui la prea multa rabdare deocamdata. Pe la 4-5 ani poti sa te astepti sa stea cu voi la masa pana la sfarsit. Ma gandesc, daca termina de mancat inaintea voastra, poate sa-i dai ceva de joaca la masa pana terminati voi- de ex. niste plastilina. Asa el obtine ce vrea- prezenta voastra, si voi obtineti ce doriti - sa mancati in (aproximativa) liniste pana la sfarsit :).

    RăspundețiȘtergere

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.