"[Fapte 16, 16-34; In. 9, 1-38]. Se confrunta simplitatea credintei cu necredinta vicleana. Credinta, venind la orbul ce îsi recapatase vederea, i-a luminat si ochii mintii, iar el vede limpede adevarul. Priviti cât de logic este la el totul, îl întreaba: “Tu ce zici despre El, ca ti-a deschis ochii ?”. “Prooroc este”, a raspuns el, adica trimis al lui Dumnezeu, îmbracat cu puterea facerii de minuni. Corectitudinea concluziei este de netagaduit!

Dar carturarii “culti” nu vor sa vada acest lucru si cauta sa evite consecintele lui; dar întrucât nu reusesc, se întorc catre simplitatea necarturareasca îndemnând-o astfel: “Da slava lui Dumnezeu; noi stim ca Omul Acesta este pacatos”.

Simplitatea credintei nu poate sa faca legatura între pacatosenie si savârsirea de minuni, spunând asta pe fata: “Daca este pacatos, nu stiu; un lucru stiu: ca eram orb, iar acum vad”.

Ce se mai poate spune împotriva unui asemenea rationament?

Dar logica necredinciosilor e încapatânata si, în pofida evidentei, nu se rusineaza sa sustina ca nu stie de unde este Cel ce a deschis ochii orbului. “Tocmai în aceasta sta minunea”, le spune logica sanatoasa a credintei, “ca voi nu stiti de unde este, iar El mi-a deschis ochii; si noi stim ca Dumnezeu nu-i asculta pe pacatosi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu si face voia Lui, pe acesta îl asculta. Din veac nu s-a auzit sa fi deschis cineva ochii unui orb din nastere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea sa faca nimic.”

S-ar parea ca oricine ar fi trebuit sa se plece în fata puterii acestei concluzii: însa carturaria învatatilor nu poate suferi logica sanatoasa a credintei, asa ca a dat-o afara…

Mergi acum de dovedeste adevarul oamenilor a caror minte s-a stricat din pricina încapatânarii în necredinta.

Necredinciosii din toate timpurile sunt oameni din acelasi aluat."

din “Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an”, Sfantul Teofan Zavoratul