Se afișează postările cu eticheta despre implinirea poruncilor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta despre implinirea poruncilor. Afișați toate postările

miercuri, martie 30, 2016

Problema



Din ,,Cuviosul Nikon Vorobiov- scrisori despre viata duhovniceasca" :
,,Marisa s-a suparat ca nu-i dau indicatii ce sa faca si ce sa citeasca , dar ea nici cinci minute nu implineste.Iata, Marisa, fa ce am zis acum, numai fa cum trebuie: atunci n-o sa trebuiasca sa mai citesti nimic si o sa primesti cu mult mai mult decat daca ai citi de dimineata pana seara.
Toata problema noastra e ca citim si stim ce trebuie facut, dar de facut nu facem. Asteptam sa vina cineva si sa faca in locul nostru. Or, asa se poate ajunge la soarta smochinului neroditor Blestemat oricine face lucrul Domnului cu nebagare de seama!Iar noi cum facem lucrarea mantuirii noastre?Cum ne rugam, cum implinim poruncile, cum ne pocaim,etc., etc.? Securea este la radacina pomului..."
Cam asa ma simt si eu cateodata- citesc  multe, dar cand vine vorba de practica...slabut....



duminică, ianuarie 12, 2014

Gandul de duminica



Marto, Marto, te ingrijesti si pentru multe te silesti; dar un singur lucru trebuie: caci Maria partea cea buna si-a luat, care nu se va lua de la ea
 (Luca 10, 41).

duminică, februarie 12, 2012

Duminica, ziua Domnului...

Cinstiti zilele Mele de odihna, ca sa fie semn între Mine si voi, ca sa stiţi ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
(Iezechiel 20:20 )

sursa- google

Confuzia gândurilor şi a sentimentelor voastre se va linişti cu timpul; este de ajuns ca voi să nu încetaţi să vă interesaţi cu toată râvna de un lucru: cum veţi face întotdeauna ceea ce este plăcut Domnului.

Şi, pentru ca să reuşiţi, trebuie întâi de toate să păstraţi continuu în mintea voastră amintirea lui Dumnezeu şi amintirea morţii. Aceste două amintiri vor naşte şi vor întări în voi frica de Dumnezeu, care îndeamnă la virtute, se îngreşoşează de păcat păstrează în suflet pe cele bune şi le şterge pe cele rele.

Prin pomenirea lui Dumnezeu, Îl veţi vedea continuu pe Domnul înaintea voastră şi în voi, şi în acelaşi timp veţi dobândi puterea să sesizaţi ceea ce se naşte pătimaş în inimă şi să-l alungaţi. În aceasta constă lupta duhovnicească.

Să NU spuneţi: ,,Nu pot!”. Această afirmaţie nu este creştinească. Noi creştinii trebuie să spunem: ,,Pe toate le putem, însă nu singuri, ci cu ajutorul lui Dumnezeu”.
E adevărat că pentru a păstra amintirea lui Dumnezeu se cere osteneală şi luptă. La începutul acestei lupte nu veţi putea să-L pomeniţi pe Dumnezeu mai mult de zece minute pe zi. Spre sfârşit însă, nu veţi putea să-L uitaţi mai mult de zece minute pe zi. Şi în cele din urmă, Soarele Dreptăţii, Hristos, va străluci cu toată lumina prin tăria sufletului nostru. Şi va continua să strălucească neîncetat, pentru totdeauna.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul - Călăuzire către viaţa duhovnicească)

Va doresc o duminica placuta!
Irina

duminică, februarie 05, 2012

Sa facem partea noastra

 
Cinstiti zilele Mele de odihna, ca sa fie semn între Mine si voi, ca sa stiţi ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
(Iezechiel 20:20 )
sursa-google

Dumnezeu intervine numai când omul nu mai poate. De aceea când suntem bolnavi trebuie să mergem la doctor. Hristos a făcut ca din câteva pâini şi câţiva peşti să se sature mii de oameni, a făcut o minune, însă atunci când mergeau pe cale, Iisus şi ucenicii cumpărau cele necesare pentru hrană, cum vedem şi din întâlnirea lui Iisus cu femeia samarineancă. Evanghelistul Ioan ne spune că ucenicii Lui se duseseră în oraş ca să cumpere hrană (Ioan 4, 8). Sigur că cel ce săturase atâtea mii de oameni nu ar fi avut nevoie să cumpere, dar Hristos lucra şi ca Dumnezeu şi ca om, iar dumnezeirea intervine doar atunci când omul nu mai poate.

     Părintele Rafail Noica: „de la Dumnezeu nici să nu aşteptăm mai puţin decât imposibilul, pentru că mai puţin decât imposibilul putem şi noi”. Atât cât putem din punct de vedere omenesc trebuie să facem, apoi să cerem ajutorul lui Dumnezeu. Ne rugăm pentru un bolnav, dar trebuie dus şi la doctor, ne rugăm pentru un examen, dar trebuie să şi învăţăm, ne rugăm pentru împăcare, dar trebuie să şi iertăm.

     Trebuie din punct de vedere al omenescului să facem cât ne stă în putinţă, nu las un lucru în drum şi spun: lasă că are Dumnezeu grijă. Aceasta este ispitire şi Dumnezeu spune: să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău. Apostolii, când erau urmăriţi, fugeau şi se ascundeau, nu aşteptau ca Dumnezeu să-i facă invizibili. Sfinţii Părinţi mărturisesc toţi că cel ce se bagă singur în ispite greşeşte. Sunt mulţi care se chinuiesc fără nici un rost, după cum spunea şi sfântul Ignatie Briancianinov despre aşa numiţii asceţi care fac nişte nevoinţe suprafireşti fără nici un rost, ispitind în felul acesta pe Dumnezeu.

    Mâncarea o binecuvântezi, dar dacă ai făcut-o rău, ea te vatămă, pentru că îşi păstrează partea firească chiar dacă este sfinţită. La fel cu toate lucrurile sfinte: poţi să te îneci în aghiasmă, poţi să-ţi spargi capul cu o cruce sau cu o icoană, pentru că ele îşi păstrează şi proprietăţile fireşti, lucrarea firească, alături de cea harică.

               (Extras din `Deşertăciunile lumii`, Ierom. Ioan Buliga, Măn. Jacul Românesc, 2008)


Va doresc o duminica placuta!
Irina

duminică, ianuarie 22, 2012

Sa nu fugi din realitatea pe care o traiesti...

Cinstiti zilele Mele de odihna, ca sa fie semn între Mine si voi, ca sa stiţi ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
(Iezechiel 20:20 )


Apoi, și e foarte important, ai nevoie să-L aduci pe Domnul în viața ta cea reală, concretă, de fiecare clipă! Pentru asta, când te gândești la Domnul să nu „faci abstracție” nici de ceea ce faci, nici de ce simți în acel moment. Să nu fugi din realitatea pe care o trăiești, chiar dacă nu este sau nu pare bună din perspectiva dorului tău de Dumnezeu! Să-L chemi pe Domnul în tine, în cel ce ești în acea clipă! Altfel, între tine și El se va așeza bariera gândurilor tale referitoare la cum „ar trebui să fii ca să vină Domnul”!
Vezi tu, Om drag, în tine e un dor mare care se lovește de neputința ta de a manifesta în relațiile tale ceea ce trăiești în adâncul și în dorul tău! Așa suntem toți oamenii înainte de a îndrăzni să lucrăm cu harul lui Dumnezeu porunca pocăinței.
Când conștientizezi că nu poți trăi așa cum tânjește dorul tău de Domnul, ce simți?
Dacă te vei culpabiliza, vei căuta „explicații”, scuze, sau soluții „în afara ta” și vei deznădăjdui! Ca să nu cazi în deznădejde e nevoie doar să accepți că nu poți! Când vei conștientiza profund că nu poți să faci ceea ce dorești mai bun și mai înalt în adâncul tău, vei simți o mare durere. Să nu fugi de ea, să o trăiești, pentru că ea, această durere, este începutul pocăinței. Atunci vei striga la Domnul că nu poți și că El poate și să te ajute! Să vină la tine și să facă El ce nu poți tu, după cum a făgăduit!
Așadar, să fii cât mai atent la cele pe care le faci și le trăiești când te silești să asculți de poruncile Domnului și să accepți durerea de a nu putea să le faci după cum ți-ai dori și să ceri, atunci, în acel moment dureros, ajutor de la Domnul „ținând mintea în iad”, adică fiind mereu conștient de durerea pe care o simți din cauza acestei neputințe! Acestă durere e ceea ce numesc Părinții „străpungerea inimii” și calea bucuriei în Domnul! 
(Maica Siluana)

https://sfintiiarhangheli.ro/node/1819
Va doresc o duminica placuta!
Irina

duminică, ianuarie 15, 2012

Sa iesim din ,,mintea rationala,,

Cinstiti zilele Mele de odihna, ca sa fie semn între Mine si voi, ca sa stiţi ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

(Iezechiel 20:20 )

sursa:google

Evenimentele care se întâmplă în jurul nostru nu se întâmplă "în jurul nostru", ci sunt evenimentele lumii şi nu în lume, ci în mine. Adevărata semnificaţie a întâmplării este în capul meu. Acolo este o reprezentare a ceea ce cred. Înţeleg un lucru în funcţie de ce am eu în cap. Iar ce am eu în cap nu e de la mine, ci de la lume.
Când credinţa pe care o am este înăuntrul capului meu... eu cred că e bun acela care-mi face pe plac; or, dacă Dumnezeu nu-mi face pe plac, credinţa lumii din capul meu ar fi că Dumnezeu ori nu e aşa de bun cum se spune, ori eu nu sunt destul de bună, ca să-mi facă pe plac.
Ca să ajungem la adevărata credinţă e nevoie să ajungem la cealaltă minte a noastră (nous).
...Adevărata lepădare de lume înseamnă să scoţi din minte tot ce ţi-a băgat lumea în cap că e adevărat şi să bagi pe Dumnezeu.
...Când nu ştim nimic, e o stare de deschidere a celeilalte minţi, când ce am de făcut e „Doamne, nu ştiu ce să fac!” „Doamne, ce să fac acum?”
Avem nevoie să învăţăm cum să ieşim din mintea raţională. Toţi ortodocşii sunt invitaţi să înveţe asta.
Cum:
1. mă lepăd de lume
2. n-am încredere în ce gândesc şi ce simt eu (care vin pe ce am învăţat de la lume)
3. am încredere în Dumnezeu şi El mă învaţă cum şi ce să fac prin Porunci, iar rugăciunea mă învaţă cum să aplic concret Poruncile.
4. rugăciunea şi Sfintele Taine
În felul acesta scoatem lumea din mintea noastră şi ajungem la adevărata credinţă.
... Drama este că numim bine ceea ce ne place şi rău ceea ce nu ne place. Ori asta e lumea: fuga de durere şi alergarea după plăcere, de la cele mai materiale, la cele mai rafinate.
Noi avem nevoie să ieşim din lume şi să numim bine ceea ce este plăcut lui Dumnezeu şi rău ceea ce nu este plăcut lui Dumnezeu. Când sunt cu Dumnezeu, dacă sunt cu Dumnezeu, orice mi s-ar întâmpla, eu sunt în bucuria pe care n-o mai ia nimeni de la noi.
Toate necazurile pe care ni le facem este pentru că avem anumite valori, anumite convingeri. Dacă renunţăm la aceste convingeri, noi nu mai avem necazuri. Când suntem în situaţie, ne rugăm şi vedem ce facem.
(Maica Siluana)
   sursa http://maicasiluana.blogspot.com/2011/11/47-noi-nu-avem-credinta-noastra-ci.html

Va doresc o duminica placuta!
Irina

duminică, ianuarie 01, 2012

Viata este fericire

Cinstiti zilele Mele de odihna, ca sa fie semn între Mine si voi, ca sa stiţi ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

(Iezechiel 20:20 )


„Viata este fericire. Aceste cuvinte pot fi ciudate.Cum se poate viata numi fericire, daca in ea, la orice pas, se intalnesc nereusite, ruinari si suparari.Cate amaraciuni indura oamenii!Viata, spun oamenii, este munca, si adesea este munca nerecunoscuta; cum poate sa fie aici fericire?Viata devine fericire pentru noi atunci cand invatam sa implinim poruncile lui Hristos si sa-L iubim pe Hristos.Atunci vom trai cu bucurie, vom indura cu bucurie necazurile care se ivesc, iar inainteanoastra va straluci cu lumina Soarele Dreptatii- Domnul , spre Care noi nazuim.Toate poruncile evanghelice  incep cu cuvantul „Fericiti...”: „Fericiti cei blanzi”...,„ Fericiti cei milostivi”..., „Fericiti facatorii de pace”...(Mt.5, 5-7-9).De aici reiese adevarul ca implinirea poruncilor le aduce oamenilor cea mai mare fericire.” 

( din „Staretul Varsanufie de la Optina”, ed. Bunavestire )

Va doresc o duminica placuta!
Irina

duminică, iulie 18, 2010

Duminică - ziua Domnului...

Cinstiţi zilele Mele de odihnă, ca să fie semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

(Iezechiel 20:20 )




Duminica cu deosebire este mai potrivită pentru milostenie. Poate tu vei zice: „Cum se poate recomanda pentru binefacere un timp mai mult decât altul?”. Iată cum! În această zi se odihnesc oamenii de toată lucrarea, dar prin odihnă şi duhul se face mai vesel şi mai senin, şi prin aceea mai aplecat spre a da. Şi mai mult încă, pentru acestei zile avem noi înşine a-i mulţumi pentru un bine peste măsură. În această zi s-a biruit moartea, blestemul s-a ridicat, păcatul s-a stârpit, porţile iadului s-au deschis, diavolul s-a încătuşat, războiul cel îndelungat s-a sfârşit, Dumnezeu iarăşi S-a împăcat cu oamenii, neamul nostru s-a reîntors nu numai la bunăstarea de mai înainte, ci încă la una şi mai înaltă, iar soarele întru această zi a văzut minunea cea mai vrednică de mirare şi de uimire, adică omul s-a făcut nemuritor. De toate acesta să ne aducem aminte, şi atunci Duminica va fi un mijlocitor pentru săracii care strigă către noi.
Adu-ţi aminte, omule, cât de multe şi mari daruri ai dobândit tu astăzi şi din câte rele mari te-ai slobozit. Duminica este ziua naşterii întregului neam omenesc, căci noi eram pierduţi şi astăzi iarăşi ne-am aflat, eram morţi şi iarăşi am înviat, eram vrăjmaşi şi ne-am împăcat.
De aceea, să cinstim această zi într-un chip duhovnicesc, nu prin ospeţe şi băuturi, nu prin beţie şi dans, ci prin aceea ca să sprijinim cu dărnicie pe fraţii noştri cei mai săraci. Fiecare, în această zi, precum a poruncit Pavel corintenilor, să depună ceva din averea sa pentru Domnul (I Corinteni 16, 1-2). Şi faceţi-vă vouă aceasta ca lege şi obicei neschimbat, ca în viitor să nu mai aveţi nevoie de îndemnare la aceasta.



Sf. Ioan Gură de Aur -
Cuvânt la Duminica a VIII-a după Pogorârea Sfântului Duh



duminică, mai 09, 2010

Crestinilor, credeti?

Cinstiţi zilele Mele de odihnă, ca să fie semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

Ne întreabă şi pe noi astăzi Hristos: “Creştinilor, credeţi voi cu tărie în Hristos, Mîntuitorul lumii? Păziţi poruncile Lui? Credeţi voi în Sfînta Evanghelie ca să aveţi viaţa veşnică? Credeţi voi că Dumnezeu a creat lumea, că are milă de ea şi El singur o poate salva de la distrugere şi moarte? De răspunsul pe care îl vom da, depinde mîntuirea sau osînda fiecăruia dintre noi. Iar dacă credem în Fiul lui Dumnezeu cu tărie, atunci să împlinim poruncile Lui şi să facem ce a făcut orbul din Evanghelie. Că după ce i-a pus tină pe ochi l-a trimis să se spele la izvorul Siloam din apropiere şi îndată s-a vindecat şi a văzut. Tina de pe ochii sufletului este necurăţia păcatelor noastre, de care ne curăţim prin baia lacrimilor şi a spovedaniei. Să ascultăm de Hristos şi să facem ce ne porunceşte El. Să ne spălăm ochii sufleteşti, adică mintea, inima şi voinţa prin rugăciune, pocăinţă şi milostenii, şi atunci ne vom vindeca sufletul ca şi orbul din Sfînta Evanghelie.
(Despre orbirea sufletească - părintele Cleopa)


Vă doresc o duminică frumoasă, 
Irina

marți, iulie 29, 2008

Cum Il pot iubi tot mai mult pe Dumnezeu?

Zilele acestea am citit din raspunsurile la intrebari ale Maicii Siluana, si printre altele, mi-a ramas in minte si acesta in mod special:

"Cum pot dobândi smerenia? Dar smerenia adevărată, nefăţarnică. Şi mai mult: cum Îl pot iubi tot mai mult pe Dumnezeu?
Alina


Alina mea dragă,
Smerenia o dobândim în dar de la Domnul pe măsură ce o cerem şi împlinim poruncile Lui, demascând mereu acel insidios "m-ai văzut?" (slava deşartă) şi mulţumind lui Dumnezeu pentru orice faptă care ni se pare bună, pricepând că nimic nu putem face fără El. Învaţă să nu ripostezi, să nu te justifici, să nu ai ultimul cuvânt, să te rogi pentru cei care te jignesc, să accepţi că te poţi înşela chiar şi când eşti sigură sigură că ai dreptate... Să te bucuri că eşti, să te bucuri că eşti mică! Apoi, poruncile şi Rugăciunea te vor învăţa mereu mai mult.

Ca să-L iubeşti mai mult pe Dumnezeu, trebuie să fii cât mai mult timp cu El. Învaţă să-I arăţi şi să-I povesteşti tot ce faci, tot ce simţi, tot ce gândeşti. Cineva învăţa că numai în rugăciune Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu, pentru că numai Rugăciunea trece de psihismul şi sentimentalismul nostru, numai ea intră în duhul nostru unde vine şi se sălăşluieşte Duhul Sfânt. Şi acolo intrăm numai în rugăciune şi tăcere...

Împlineşte cât poţi, simplu şi pe măsura ta, Poruncile Lui, spovedeşte-te des, împărtăşeşte-te mereu, hrăneşte-te cu Sfintele lui Cuvinte şi bucură-te simplu de viaţa ta şi de darurile ei, şi acceptă necazurile inerente vieţii pe pământ cu nădejdea că ele nu trebuie să fie decât avertizoare de drum pe Calea Bucuriei, iar nu mlaştină şi iad.
Cu dragoste şi încredere,

M.Siluana"