Hristos s-a inaltat!
Seara buna tuturor!sper ca ati petrecut o zi frumoasa, mai ales ca azi a fost pentru noi zi de mare sarbatoare - Inaltarea Domnului- dar l-am praznuit si pe Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.
Am auzit pe multi plangandu-se- iar e sarbatoare!!dar pentru mine orice zi de sarbatoare e o bucurie, fiindca imi ofera un ragaz nu doar pentru odihna fizica, ci si un ragaz duhovnicesc - pot sa particip la Sf. Liturghie, am timp sa citesc, si sa petrec momente placute alaturi de familie si/sau de prieteni, imi pot reincarca bateriile spirutuale, sufletesti si trupesti.
Astazi mi-a atras atentia un cuvant al Sf. Teofan Zavoratul, referitor la cum trebuie sa traim in lumea aceasta :
În Iisus Hristos suntem deja în cer, ne rămâne să ne mutăm acolo cu mintea şi cu inima, ca să ne fie şi inima acolo unde ne este comoara. Într-acolo trebuie să le îndreptăm pe toate: şi gândurile, şi cuvintele, şi faptele. Intr-acolo trebuie să ne aţintim toate grijile şi toată petrecerea noastră pământească trebuie astfel să o chivernisim, încât să ne fie o pregătire pentru veşnica, fericita petrecere în cer, cu Iisus Hristos, Domnul nostru.
Trăind pe pământ, nu se poate să nu le facem pe cele pământeşti şi ale traiului zilnic. Dar toate acestea pot fi astfel conduse, încât să devină o cale care să ne aducă acolo unde Se află Hristos, de-a dreapta lui Dumnezeu. Ai o bogăţie — trimite-o acolo, prin săraci. Ai stăpânire — dobândeşte domnia de acolo prin înmulţirea faptelor bune. Ai un dar — nu îngropa talanţii în pământ, ci dă-le voie să crească, pentru ca, fiind vrednic în cele mici, peste multe să fii aşezat. Ai energie — munceşte, ca să guşti acolo din roadele tale. Chiar de ai sărăcie, supărări şi dureri, şi pe acestea, cu răbdare necârtitoare, cu nerăutate şi cu mulţumire, transformă-le în mijloace de agonisire a bucuriei nepieritoare.
(cititi restul aici)
Sper sa va fie de folos, si va doresc o seara placuta in continuare, si o noapte cu pace!
Irina