miercuri, octombrie 10, 2018

Caminul tau, un colt de rai! retrospectiva la saptamana 1



Şi s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi au învăţat.

Şi El le-a zis: Veniţi voi înşivă de o parte, în loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin. Căci mulţi erau care veneau şi mulţi erau care se duceau şi nu mai aveau timp nici să mănânce.
Şi au plecat cu corabia spre un loc pustiu, de o parte.

Marcu 6 :30-31
Evenimentele saptamanii trecute parca au fost regizate incat sa dea pe fata raspunsuri la toate intrebarile mele :).
Am realizat ca, pusa fata in fata cu  temerile mele, cu tot ce ma incarca si ma oboseste, cu toata negativitatea si uratul din mine si din jur, cu toate lucrurile facute din obligatie si ca sa nu supar pe altii, nu am alta solutie decat sa las toate poverile in rugaciune, la picioarele lui Hristos. 
Mi-am dat seama ca am nevoie ca de aer de repausul meu de dimineata si de seara, in care sa fac liniste si sa ma gandesc la ce am de facut, sau la tot ce s-a intamplat si sa primesc pace si indrumare de Sus.Sau mai bine zis, dinlauntru, fiindca Dumnezeu nu e undeva sus, departe, ci e in fiecare din noi, asteptand sa Ii vorbim si El sa ne vorbeasca. Dumnezeu e aici!iata un cuvant pe care am nevoie sa-l rostesc mult mai des, ca sa nu uit, si mai ales, sa-l simt si sa-l traiesc.Acum am inteles mai bine cum uitarea si pacatul ne despart de Dumnezeu. El, ca si Soarele, da din lumina Lui tuturor, doar ca noi ne ascundem sub umbrela poverilor si incercarilor noastre de a face singuri totul.
Uneori ai nevoie pur si simplu de un moment din asta de intelegere ca sa te intorci, sa te racoresti la Fantana Vietii si sa pornesti din nou la drum, cu izvorul susurand in tine.
Ce am constientizat inca o data e ca experienta noastra cu Dumnezeu este individuala, personala, unica. Sigur, toti putem sa mergem la aceeasi Biserica, sa impartasim aceleasi ritualuri sau idei, dar fiecare traieste acest lucru in mod diferit. Si e bine ca e asa, si ar trebui sa nu ne fie frica sa ne aratam asa cum suntem, fiecare in stadiul lui de crestere si de traire. Cred ca de aceea e interzis cu asa strasnicie a nu judeca pe altul, fiindca ceea ce se petrece in fiecare suflet e o Taina ascunsa, intre el si Creatorul Sau. Nu putem intra acolo cu picioarele, nu putem spune cuiva ca ceea ce traieste nu e corect, nu e adevarat, ca trebuie sa fie asa si nu altfel.
Pe  viitor, imi propun sa ma lupt si mai mult pentru aceste momente pretioase de liniste si de incarcare din viata mea- cel de dimineata, cel de seara si cel de duminica.
Sa ma deconectez de la media si de la online, macar partial, a fost foarte bine, parca mintea a inceput sa mi se limpezeasca si ma simt mai odihnita. Vreau ca si in continuare sa ma tin departe de agitatie si sa pastrez ritmul mai redus. Ma gandesc chiar sa imi inchid telefonul si sa nu mai accesez mailul dupa 7 seara.Nimic nu merita sa alergam in felul asta, nimic nu e asa urgent incat sa nu poata astepta pana a doua zi.
Cum a fost saptamana trecuta pentru voi?

 ♥  
 
 

14 comentarii:

  1. Între toate provocările, cea cu lumânarea mi s-a părut cea mai apropiata de sufletul meu. Dar am uitat de fiecare dată sa cumpăr una... Ieri am intrat intr-un magazin bisericesc si un bătrînel venise să îsi ia o candelă, spunea:
    -Doamnă, Eu m-am născut în Moldova, având candelă în casă, tot cu candelă vreau să mor...
    Apoi cu lacrimi in ochi, si-a exprimat durerea pentru acest neam.
    Am luat si eu o candelă. Am pus-o în bucătărie, în locul lumanarii parfumate.
    Tatiana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, sunt unele intalniri care schimba ceva in noi, doar dintr-o vorba....

      Ștergere
  2. Doamne ajută! Minunate cuvinte ai așternut și atât de adevărate! Săptămâna trecută s a încheiat trist, am plâns împreună cu prietenele mele, așa cu jale. Am plâns că acest popor nu a înțeles ce se întâmplă și am avut dureroasa certitudine ca l am ales duminica pe Baraba(ca să nu zic, ca am simțit ca Hristos a fost răstignit de neamul nostru românesc) Acum... vorba duhovnicului meu... să avem credința că Bunul Dumnezeu nu o sa ia tot harul Său de la noi. O săptămână cu pace îți doresc și ție și tuturor. Cu drag, Irina C

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Irina, ne-a smerit Dumnezeu...ce sa facem, mergem inainte.Cred ca asta a fost doar un simptom, ca boala e de mult aici

      Ștergere
  3. A fost o saptamana, as scrie de regasire cu mine. Mi-a priit tare mult aceasta experienta pe care o voi continua. M-am regasit mult in ceea ce fac, mi-am dat seama ca anumite lucruri sunt fara importanta si e bine sa am mai mult control asupra la ceea ce fac. La toate astea am sesizat ca a contribuit in mod special acele momente de liniste: eu cu mine. Relatia mea cu Dumnezeu e mai mult individuala. Locatia Biserica o vizitez de cele mai multe ori mai mult pentru frumosetea ei interioara si exterioara arhitecturala. Nu am gasit entuziasm in a participa la liturghii si a merge Duminica la Biserica. Momentele mele cu Dumnezeu sunt mai dese si sunt oriunde. Nu exista un loc anume. Dar, cum stii acesta este inceputul, lucrurile pot evolua. Provocarea cu lumanarea o mai facusem si a fost usoara, prilej a explica si fiicei mele acest obicei. Continuam provocarea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Carmen, in relatia cu Dumnezeu, cu Biserica, fiecare are propriul sau drum..Ma bucur ca ai avut o saptamana buna

      Ștergere
  4. o saptamana mai grea a fost pentru mine, am oaresce hotarari de luat si nu stiu calea cea buna, sper sa ma edific in curand si sa nu ma mai zbucium. In rest, incerc sa ma bucur de toamna, sper ca si tu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. legat de luarea deciziilor, am auzit o povestioara- un om bogat a fost intrebat cum de a ajuns la averea sa, si el a raspuns- am luat multe decizii bune.Si cum ati invatat sa luati decizii bune?si el raspunde :din greseli!pe care le-am facut luand multe decizii proaste :))

      succes in luarea de hotarari!orice ai alege, va fi bine :)

      Ștergere
  5. Daca nu venim la El sa lasam poverile noastre sa L rugam sa ne ajute nu avem cum sa facem fata fiecarei zile . Pt mine aceasta saptamana a fost un pik mai grea pt ca bebelusul meu de 11 luni este un pic racit cu febra cam 3 nopti nedormite sculat din 3 in 3 ore dar multumim lui Dumnezeu pentru tot! Mi am sters contul de faccebok am considerat ca nu ma ajuta cu nimic nu ma intareste pe cale si asa ca ma simt extraordinar fara Slava Domnului mai mult timp pt familie si casa!Multa sanatate si binecuvantari ceresti ! Te pop cu drag !

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce bine spui, Irina! Am avut parte cu adevărat de un dus rece după referendum! Și am tras multe concluzii, dintre care unele pe care nu le-aș fi vrut. De ceva vreme sunt extrem de dezamăgită de oameni dar nu mă gândeam că lucrurile stau in realitate chiar atât de rău. Chiar e un moment de cotitură pentru mine, lucru care într-un definitiv nu e tocmai rău. Zi faină!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. uneori avem nevoie si de dusuri reci, fac bine la sanatate :).Pupici, te imbratisez!

      Ștergere
  7. Irina, ma bucur mult ca ai revenit! te citesc demuuult si ma motiveaza mult orice postare de-a ta.
    Asa, putin offtopic, cum reusesti sa impaci serviciul / casa / cele patru fete / sotul?:) Eu am revenit la birou acum cateva luni, din cel de-al treilea concediu de maternitate si mi-e din ce in ce mai greu sa continui cu toate. Sincer, intreb pe toata lumea in jurul meu in ultima perioada cum le impaca, poate imi vine idei bune:) Imi vine sa las serviciul si sa stau doar acasa, pentru ca nu mai am timp deloc de copii...insa nu ne descurcam totusi financiar si uite asa, "bulgarele de dileme" creste..
    Ai putea sa-mi spui in ce domeniu profesezi? Poate si domeniul mai ajuta uneori sa nu fii chiar asa stors de energie..orice sfat ajuta:)
    Sa ne mai scrii si sa ne mai incanti macar o data pe saptamana :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Madalina, eu lucrez in invatamant, dar sa stii ca nu ajuta prea mult :)). Consumul de timp si energie este foarte mare si aici. Lucrez la serviciu, lucrez si acasa, sunt saptamani intregi cand nu mai am timp de nimic.Ca acum, de exemplu :).La mine copiii au mai crescut si ne descurcam, dar n-o sa zic ca e usor :).Cu ajutorul lui Dumnezeu mergem inainte.

      Ștergere

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.