Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, s-a apropiat de El o femeie, având un vas de alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui, pe când şedea la masă.
Şi văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: De ce risipa aceasta?Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor.
Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine.
Matei 26:6-10
In viata mea de credinta am avut o perioada in care nu am inteles exact care trebuie sa fie relatia intre viata duhovniceasca si celelalte aspecte ale vietii unei persoane care traieste in lume. Deoarece cartile pe care le-am citit erau in special destinate monahilor, confuzia mea a sporit si mai mult, intelegand ca trebuie ca viata mea sa se dedice exclusiv lucrurilor duhovnicesti ”inalte”, eliminand atractiile asa zis ”lumesti”, neglijand lucrurile care nu erau ”spirituale”.
Din confuzia aceasta m-a scos parintele Serafim Rose. In cartea ”Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”
( o recomand cu mare caldura tuturor, merita si banii, si timpul destinat lecturii) capitolul 96 trateaza exact acest lucru. Pornind de la explicatiile Sf. Teofan Zavoratul asupra firii omenesti, el concluzioneaza :
”Una dintre erorile comune cautatorilor duhovnicesti de astazi : ei cauta sa-si satisfaca anumite nevoi religioase, fara a fi ajuns la pace cu unele din celelalte nevoi ale lor (in special cele psihologice si emotionale) sau mai rau - se folosesc de religie in chip nelegitim, pentru a-si implini aceste nevoi psihologice. La astfel de oameni, religia este un lucru artificial, care nu a atins partea cea mai adanca din ei si, adeseori, un eveniment neplacut din viata lorsau chiar atractia fireasca fata de lume sunt de ajuns pentru a le spulbera universul de plastic si a-i indeparta de religie.
In zilele noastre principalul ingredient care lipseste din aceasta armonie ideala a vietii omenesti este ceea ce s-ar putea numi dezvoltarea emotionala a sufletului. Este un lucru nu direct duhovnicesc, dar care adeseori impiedica dezvoltarea duhovniceasca. Este starea omului care, crezand ca inseteaza dupa nevointe si dupa o inalta viata de rugaciune, abia daca este in stare sa raspunda la dragostea si prietenia omeneasca normala.
Asa stand lucrurile, este nevoie adeseori sa ne smerim impulsurile si nevointele noastre duhovnicesti pentru a le testa prin disponibilitatea noastra umana si emotionala pentru ele. Asa se face ca uneori un duhovnic poate sa-si opreasca ucenicul de la citirea unor carti duhovnicesti si sa-i dea un roman de Dostoievski sau de Dickens, ori sa-l indemne sa se familiarizeze cu anumite genuri de muzica clasica- si aceasta fara vreun scop estetic (caci poti fi expert in aceste domenii si chiar bine dezvoltat emotional fara a avea cel mai mic interes pentru nevointa duhovniceasca, ceea ce este tot o stare de dezechilibru), ci numai pentru a-i subtia si forma sufletul,, facandu-l sa fie mai pregatit pentru intelegerea adevaratelor scrieri duhovnicesti.”
Mergand mai departe el explica cum se aplica acest lucru in cresterea si educarea copiilor, si face o referire specifica la dezvoltarea simtului artistic. El isi aminteste de profesorul sau de germana din liceu care, prezentandu-le deosebirile dintre o cladire moderna, si una victoriana spunea :” care este deosebirea dintre aceste doua cladiri?Priviti cu atentie: una are caramizi, are linii; cealalta este din beton, este plata.Una este calda, cealalta rece; una are in ea un simtamant omenesc, cealalta nu are nimic, este abstracta; prima este potrivita spre a fi locuita de oameni...”
Pr. Serafim spune :”De aici am invatat o lectie importanta, si anume ca pana si un lucru mic, cum ar fi prezenta unor linii sau a unor mici ornamente la arhitectura victoriana, care nu au nici o utilitate - da o oarecare calitate. Astazi, ideea de a face ceva mai mult decat strictul necesar s-a pierdut.Utilitarismul, obsesia de a face lucruri practice, este ucigatoare. Desigur, este mult mai ieftin sa faci lucrurile pur utilitarist, dar am pierdut foarte mult. Daca parintii sunt macar capabili sa arate unui copil ca ”aceasta cladire este buna; cealalta nu este buna, este mai curand moarta”- o astfel de educatie de temelie il va ajuta sa nu mai creada ca tot ce este modern, tot ce este recent este mai bun. (...) Educatia contemporana din scoli accentueaza asprimea, raceala si incapacitatea de a judeca ce e mai bun si ce e mai rau- relativitatea totala, care il zapaceste pe om si-l ajuta sa se acomodeze cu lumea apostaziei.”
Cuvintele pr. Serafim m-au facut sa constientizez si sa inteleg ca nevoia de frumos, care este prezenta din plin in sufletul femeii, si in sufletul meu implicit :)), a fost pusa acolo de Dumnezeu, ca s-o folosesc pentru crearea unui camin placut, confortabil si cald pentru cei dragi mie. Facand acest lucru eu imi manifest dragostea fata de ei, si le satisfac anumite nevoi emotionale si psihologice, asa cum Dumnezeu si-a manifestat dragostea fata de mine cand mi-a daruit un camin minunat- Pamantul- bogat in tot felul de frumuseti, parfumuri si culori.
As putea sa trantesc o mancare fara forma intr-o gamela de plastic, pe o scandura de lemn - pana la urma scopul- adica acela de a ne hrani- se atinge, indiferent in ce mod e servita mancarea - ca sa nu pierd mult timp si sa fug dupa aia sa ma rog :). Dar aleg sa o servesc intr-o farfurie frumoasa, intr-un mod aspectuos, pe o masa aranjata cu servetele si cu flori tocmai pentru a hrani si acea latura a sufletului care are nevoie de frumusete si caldura (si sa ma rog in timp ce fac lucrurile astea).
 |
| google.com |
Sau ma pot inveli si cu o patura oarecare- dar eu aleg sa crosetez una care sa fie si placuta ochiului.
Desigur, in toate aceste lucruri stiu ca trebuie tinut un echilibru.Trebuie sa ne folosim de lucrurile frumoase pentru anume scopuri- dar nu trebuie sa ne lipim inima de ele si sa traim doar pentru ele. Sau sa ne dezechilibram bugetul familiei in alergarea dupa lucruri, ajungand sa dam in patima. Putem face foarte multe lucruri frumoase pentru casa noastra avand un buget mic, dar punand indemanare, perseverenta si dragoste.
La fel cu ordinea si curatenia - acestea trebuie sa creeze pana la urma o atmosfera in care cei ai casei sa se simta bine, confortabil- si nu sa fie o obsesie, de frica careia sa nu miste nimeni ”in front”, ca nu cumva sa deranjeze vreun lucrusor.
 |
| google.com |
Atunci cand imi dezvolt si imi cultiv laturile creative ale persoanei mele, si le folosesc spre binele celorlati, multumind lui Dumnezeu pentru darurile pe care mi le-a dat, contribui la cresterea mea duhovniceasca. De aceea consider ca este extrem de important ca o fata sa nu se preocupe doar de cele legate de scoala (care sunt foarte importante, de altfel), cum adesea se intampla azi, ci si de tot ce este legat nu doar de gospodarie, ci si de infrumusetarea caminului.
Din fericire aici descoperirile moderne ne ajuta foarte mult :)). Daca nu avem o bunica sau o mama de la care sa invatam „artele” casnice si gospodaresti, gasim o multime de carti, situri, bloguri, filmulete care ne indruma in amanunt, astfel ca nu putem spune ca n-avem de unde invata :)).
Daca nu avem o „inima de gospodina” , daca ne place mai mult sa petrecem timp in afara casei decat sa lucram pentru confortul si frumusetea caminului nostru, sa-l rugam astazi pe Dumnezeu sa schimbe acest lucru in noi, si sigur vom primi tot ajutorul de care avem nevoie.
Va doresc o zi frumoasa, si o inima pentru caminul vostru!
Irina
