„Premisa
că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii noastre e
fundamental greşită şi produce foarte multă frustrare, pentru că oamenii
intră în competiţie cu un model ireal, utopic.
Viaţa nu e o fericire
continuă, cum nu e nici efort continuu. Viaţa e o împletire de strădanie
şi bucurie, iar bucuria vine adesea ca răsplată pentru efort, vine din
împlinirea unei datorii, a unei sarcini,
din felul în care-ţi lucrezi talanţii ce ţi s-au dat. Dumnezeu a muncit
şase zile şi în a şaptea s-a odihnit. Obsesia fericirii cu orice preţ e
păguboasă. Înseamnă că dorinţele tale au luat-o înaintea vieţii şi au
devenit nefireşti. E fundamental să nu-ţi doreşti ceea ce nu se poate,
să te bucuri de ceea ce ai, şi de cele bune, şi de cele rele, să găseşti
un sens în tot ceea ce ţi se intampla.”
(pr. Pantelimon de la Oașa )
(pr. Pantelimon de la Oașa )
Lumea mea astazi : bulbi de toamna, pregatiti pentru plantat; toamna aurie in curte ; motanila, zis Portocala :), nu ne scapa din ochi ; manute harnice ; bucatareala si curatenie; acatistul Sf. Nectarie, de ziua Lui ; un apus de soare teribil de frumos, cu ceruri care spun slava lui Dumnezeu.
Sper ca si voi ati avut o zi frumoasa, si va doresc o seara placuta!