De mult mi-am propus sa imi fac obiceiul de a planifica un meniu saptamanal, si am tot amanat, dar iata ca Fly Lady propune pentru luna noiembrie formarea acestei obisnuinte. Asa ca o sa profit de aceasta ocazie pentru a ma deprinde cu planificarea meniurilor inainte de inceperea saptamanii.
Planificarea meniului este foarte importanta, deoarece nu putem manca ceva ce nu avem in casa. Simplul obicei de a gandi meniul pentru saptamana ce vine, apoi de a face lista de cumpraturi si a cumpara tot ce trebuie ne salveaza timp si bani, si ajuta familia sa manance bine si sanatos.
Prima masa ce trebuie planificata este micul dejun. Multa lume nu ia micul dejun (de obicei si eu beau doar o cafea cu un biscuit alaturi ), ceea ce intre noi fie spus e un obicei cat se poate de nesanatos, dar pentru copii trebuie sa pregatesc ceva. Este bine sa ne facem o lista cu alimente pentru micul dejun pe care sa le avem mereu in frigider - lactate, branzeturi, pateu/pasta de carne sau de legume, zacusca, oua, etc..
Apoi trebuie planificat pranzul. De obicei noi consumam un fel la pranz(ora 13/14), si celalalt la cina (17/18) , apoi mai avem o gustare usoara la ora 19/20. Intre mese(la 10 si la 16) mancam cate un fruct sau bem sucuri de fructe si legume.
Din sfaturile lui Fly Lady:
"De cate ori ati stat la vremea cinei in fata frigiderului deschis, gandindu-va cu ce sa va hraniti familia? Toata osteneala de a prepara mancarea devine o corvoada fiindca nu planificati inainte.
- stabiliti dinainte un moment al saptamanii in care sa realizati meniul. Incepeti planificand un meniu folosind felurile preferate ale familiei, sau ganditi-l in functie de ce aveti in camara sau frigider
- scrieti pe calendar ce veti avea la cina in fiecare zi saptamana aceasta, chiar daca veti manca in oras
- faceti o lista de cumparaturi inainte de a pleca la magazin, si cumparati doar ce aveti nevoie
- acum stiti ce veti manca toata saptamana si aveti si ingredientele. Spor la gatit!
Setati cronometrul la 15 minute si incepeti sa sortati tot ce aveti. Puneti pe un raft conservele, grupandu-le pe categorii. Inr-un cos mare puneti pungile cu fasole uscata, linte, naut, etc.. Intr-un cos mai mic puneti pungutele de condimente, ierburi uscate, etc.. Depozitati separat faina, zaharul, cerealele, etc. (cel mai bine in borcane mari de sticla). Aruncati tot ce a expirat. Faceti o lista cu ce ar mai trebui cumparat. "
Meniul pentru saptamana asta
Luni
mic dejun- gris cu lapte
pranz - mancarica de ficat, piure de cartofi, salata de sfecla cu hrean
cina -salata orientala
Marti
mic dejun - orez cu lapte si scortisoara
pranz - branza cu smantana si mamaliguta
-pui si legume la steamer
-ananas in aluat (delicios- reteta aici )
cina - sandvis cu unt si cascaval, ceai
Miercuri
mic dejun- ceai, zacusca
pranz - mancarica de mazare
- ou fiert cu unt si mamaliguta (fetele)
cina - fasole batuta, ceai ; taitei cu lapte (fetele)
Joi
mic dejun- lapte, paine cu unt , pasta de branza
pranz-supa crema de legume
- pui cu smantana
cina - budinca cu dulceata
Vineri
mic dejun- ceai, paine cu zacusca
pranz - supa-crema de legume
- tocanita de cartofi
cina - sote de morcov
Sambata
micul dejun - omleta cu branza
pranz - bors de pui
- chiftelute moldovenesti, piure de cartofi, gogosari cu sos
- cataif cu frisca
cina- lapte, paine cu unt si dulceata
Duminica
mic dejun - ou cu maioneza, ceai
pranz - bors de pui
- friptura de pui cu cartofi prajiti
- tort cu nuca
cina - orez cu lapte si scortisoara
Fructe- mere, portocale
Irina
Iruna ai dreptate cu organizarea meniului;si eu deschid frigiderul cateodata si stau si ma uit luuuung in el si tot nu stiu ce sa gatesc;ba n-am una,ba cealalta mi se termina;multumesc ca ai abordat acest subiect;de fapt cred ca organizarea sta la baza oricarui lucru;si mai multumesc pt.ca m-ai indrumat spre site-ul Fly Lady:este grozav;pe cand o alta tema de organizare?
RăspundețiȘtergereIrina, eu programez din timp meniul Annei, la noi e mai greu de controlat, Marius obisnuia sa rontaie de prin frigider in afara meselor, asta pana cand l-am obligat sa respecte masa de dimineata (inainte nu manca deloc), sa stam toti la masa la 16 cand venea acasa (la mine este cina, la el abia pranzul). Si cand mergem la cumparaturi, se cumpara mult in plus peste lista, in functie de pofte...off, din pacate la noi se consuma multi bani aiurea...Dar incet, incet, sper sa reusesc sa organizez lucrurile. Cand eram necasatorita mereu aveam meniu saptamanal insa era usor pentru o singura persoana. Si eram atat de sanatoasa...mancam de la piata, nu de la market, in fine.
RăspundețiȘtergereIrina, imi place blogul tau. Esti o mamica plina de pasiune. Te-am adaugat la Bolg Roll.
RăspundețiȘtergereNobine, multumesc, ma bucur ca un tatic gaseste util blogul meu :).
RăspundețiȘtergereMarilena, si la noi se cumpara peste lista, dar vrem sa punem capat acestui(prost) obicei si sa traim mai cumpatat.