Ce sa fac ca sa fiu mantuit?

Daca nu l-ati ascultat inca pe parintele Serafim Badila poate va gasiti un pic de timp, sigur va veti folosi.Din conferinta de mai jos aflam ce trebuie sa facem ca sa ne mantuim:

0 comentarii Linkuri de întoarcere către această postare

Ce este "Miercurea fara cuvinte"?

Miercurea , pe internet, bloggerii care participa la "Wordless Wednesday" ( "miercurea fara cuvinte"), posteaza pe blogul lor o fotografie (de preferinta proprie, si nu luata de pe net) care nu are nevoie de explicatii. De aici si titlul "wordless"- adica "fara cuvinte". Se considera ca fotografia vorbeste de la sine, astfel incat nu mai e nevoie de o descriere. Desigur, daca cineva doreste sa adauge cateva cuvinte nu e nici o problema.


Mi s-a parut o idee interesanta, pe care am preluat-o. Asa ca va astept aici pe "Dulce casa" in fiecare miercuri, pentru a pune linkul catre postarea voastra in casuta lui "Mr. Linky", astfel incat cei care doresc sa va poata vizita.

Daca vreti, puteti adauga grafica de mai sus in postarea voastra ( o salvati in computer si apoi o incarcati pe blogger).

Va astept cu drag in fiecare miercuri .





Daca doriti sa participati (oricine are un blog poate participa), un link catre postarea voastra la comentarii, deoarece momentan Mr. Linky nu functioneaza .

Irina

Placinta cu visine

Invat. Sau cel putin incerc. Pe 15 am examen de titularizare. Cartile au coperti de culoarea visinilor din placinta si din compot :).




Reteta o gasiti aici -in loc de caise am pus visine.


Daca sunteti mari amatori de visine si de cirese va recomand sa va achizitionati un aparat de scos samburi. Eu am ceva de genul asta produs de Fackelmann. Acum l-am folosit prima data, desi il am de vreun an, si am fost super-incantata. In 10 minute am curatat 2 kg de visine fara sa ma chinui cu scobitoarea sau alte metode asemanatoare :)). Pentru cei care sunt amatori de dulceturi din fructele sus-amintite aparatul asta e o mina de aur :).
Daca va intrebati cum functioneaza- se apasa pe manerul alb si se "composteaza" visina- fructul cade in castronel, iar samburele in "rezervor".
Irina

Revista "Lucru de mana" - vara 2009

De anul acesta revista "Lucru de mana" apare in fiecare anotimp. Zilele trecute am gasit de cumparat numarul de vara.



Are multe modele dragute, dar cel mai mult mi-a placut fata de masa cu trandafirasi.


N-am cusut niciodata o fata de masa, in schimb am inceput o fata de pernuta pentru Ilinca. Modelul e de fapt pentru un tablouas, dar m-am gandit ca e mai practica o pernuta. Voi hotara la final ce va fi, in functie de cum iese :)) .


Si fiindca la firma mea preferata de kituri in punct de cruciulita aveau reduceri m-am gandit sa profit si am cumparat cate ceva:






Irina

Caldura mare

Caldura mare... asa ca alaltaieri am fugit la tara. Nu la noi, ci la o prietena despre care am vorbit aici. Pacat ca n-am facut fotografii, sa le vedeti pe buburuzele mele mazgalite ca purceii. Au alergat toata ziua (desculte) prin curte cu cei trei copii mai mari ai prietenei mele, au tras matzele de coada (la propriu), s-au balacit in piscinuta, au mancat rosii si caise din gradina, au hranit gainile, au fugarit puii si asa mai departe.
La noi la tara :) lucrarile avanseaza, azi va fi gata si gardul. Nu am facut ceva elaborat, e un gard simplu, cu plasa de sarma, pentru imprejmuire. Avem si o gramada mare de nisip, care se va transforma in groapa de nisip a fetelor. Mi-ar place sa fac ceva de genul asta:


Dupa ce vom amplasa acolo si un garaj o sa putem duce un topogan, leagan si eventual o piscina micuta.

In ceea ce priveste gradinaritul trebuie intai sa-mi procur cateva unelte de baza, nu cred ca merge sa sap cu lopatica mea pentru ghivece :)). Unul din pruni a fost sacrificat ( trecea gardul peste el ). Am chemat pe cineva si a cosit iarba, au mai ramas doar via si buruienile din ea. Cu via m-am gandit la doua variante- ori sa o scoatem de tot, ori sa pastram cativa butasi pe care sa-i replantam de-a lungul gardului, ca sa creasca ca o "perdea" verde. Desi as fi dorit sa plantam niste pomi in toamna ma tem sa nu ramanem fara ei- o sa ne hotaram atunci ce sa facem.
Tot in toamna o sa pun iedera, caprifoi si trandafiri agatatori de-a lungul gardului, ca sa aiba timp sa creasca.
Langa corcodus am descoperit si o tufa de macese, dar cred ca are o boala, ceva, ca e alba toata. N-as vrea s-o tai, as vrea sa mai pun alaturi si o tufa-doua de soc, si catina, daca o sa gasesc. Anul asta nu cred c-o sa gradinaresc mai mult de-atat, avand in vedere ca sunt deja in luna a 6 a, iar in toamna o sa nasc, cu voia Domnului, deci nu voi fi in conditia de a da cu sapa :)). Si oricum o gradina trebuie ingrijita, iar pentru asta trebuie sa ne mutam acolo. Este curios ca nu m-am gandit decat vag la cum as vrea sa fie casa, mai mult la gradina ma procupa ;)).

Irina

Pomi- studiu de caz

Astazi am fost la "mosie" si m-am uitat mai atent ce pomi sunt pe teren. In total vreo 7 bucati - presupun ca ar fi doi visini, 4 pruni, si un corcodus. De corcodus sunt sigura, fiindca are fructe, de ceilalti nu. As vrea sa ma ocup un pic de ei, presupusii pruni n-au nici macar o fructa, la fel si visinii. Ma puteti ajuta cu ceva sfaturi(in caz ca i-am identificat corect) - click pe imagini pentru a vedea mai bine

visinul nr. 1


visinul nr. 2

prunii


Corcodusul a crescut ca o tufa, trebuie tuns sau ceva de genul asta?



Mai este si o bucatica de vie, napadita de buruieni, ei ce-ar trebui sa-i fac?



Irina

Iarba verde de acasa

Oricat de impersonal ti-ai dori sa fie un blog, este imposibil sa-l pastrezi "neutru". Am recitit cateva parti din blogul Ancai, si m-am gandit ca au trecut ceva ani de cand ne-am cunoscut.Ma bucur mult ca am cunoscut-o, intr-un fel mi-a redat pofta de a visa. Uneori viata te trage atat de mult cu picioarele pe pamant, ba chiar te scufunda in el de-a dreptul, sufocandu-se, incat orice orizont dispare si iti este imposibil sa speri la mai mult, nicidecum sa visezi. Pacatul deznadejdii- urat, sufocant. Pacat nu ca l-ar deranja pe Dumnezeu in vreun fel, ci fiindca ne ucide pe noi sufleteste.
Am urat intotdeauna viata la bloc. Imi amintesc de copilaria mea intr-un cartier nou al orasului unde m-am nascut- de jur imprejur siruri de blocuri cu 10 etaje.Nici o floare. Din loc in loc in loc cate un petec ars de iarba, sau cate un pomisor anemic.Nu aveam bunici la tara, asa ca ramaneam vara de vara in pustia orasului, invidiindu-i pe cei care isi petreceau zilele insorite departe de el. Visam sa locuiesc candva la o casuta cu flori si multa verdeta. Apoi in adolescenta acest vis s-a estompat, altele imi preocupau mintea la vremea aceea- ca sa revina mai puternic cand m-am casatorit. Din pacate banii erau insuficienti pentru asa ceva. Cand ne-am mutat in Bucuresti am cautat cu disperare o casuta in banii pe care ii aveam. Am batut tot felul de coclauri, cautam dupa ziar, orientandu-ma dupa pret, necunoscand deloc orasul. In cele din urma am renuntat si am cumparat un apartament- cel in care stam si acum.
Dar visul casutei m-a bantuit mereu in fundal, mai ales dupa nasterea copiilor, fiiindca nu imi doresc sa creasca intr-o cusca de beton. In ultima vreme (cred ca de la hormonii de sarcina mi se trage :)) ) visul s-a transformat in obsesie. Ma trezeam dimineata cu ideea ca trebuie sa ne mutam. Il disperam pe al meu cu tot felul de planuri si idei care de care mai irealiste. Dar poate ca si dorinta fierbinte de a obtine ceva misca lucrurile, nu stiu. Asa ca Dumnezeu ne-a ajutat sa facem rost de bani- o suma destul de mica, care nu ne-ar fi permis anul trecut nici sa deschidem ziarul la rubrica imobiliare.A fost buna si criza asta la ceva, au mai scazut preturile :).
Asa ca din primavara am inceput sa caut- intai un teren. N-am gasit nimic convenabil atunci. Am colindat impreuna cu tata imprejurimile Bucurestiului, dar nu ne-a placut nimic. Terenuri prea inguste, prea inghesuite, si inca destul de scumpe. Ne orientasem mai mult spre zona de sud, fiindca m-am obisnuit aici, si imi place. Apoi am studiat si nordul nitel, e intradevar mai frumos, si cu o infrastructura mai buna, plus ca si acolo avem prieteni dragi. Chiar gasisem o oferta excelenta , aproape ca batusem palma, dar nu am fost impacata. M-am gandit ca mai bine cautam o casuta. Asa ca am luat-o de la capat. Tot in sud.
Am batut tot felul de drumuri prafuite pana am gasit ceva care mi-a placut. La o distanta cam mare, ce-i drept, dar curtea imensa, cu salcami si un nuc batran, casa cu cerdac brancovenesc, hulubaria - ma cucerisera. Ma si vedeam locuind acolo, aranjand gradina...dar ramanea un ghimpe- distanta de aproape o ora fata de oras. Vreau sa locuiesc la tara, dar trebuie sa fiu realista- depindem financiar de oras, si chiar daca mi-ar place sa cultiv una alta pentru placerea gradinaritului nu ma vad traind din agricultura( de fapt nici nu vad pe careva traind din agricultura, dar asta e alta poveste). Cu toate astea am continuat negocierile. Proprietarii casei au cerut un pret absolut aberant avand in vedere zona si drumul (distrus) pana acolo, lipsa scolii, farmaciei, transportului si asa mai departe. Le-am oferit cat ni s-a parut noua corect si recunosc ca am rasuflat usurata cand au refuzat.
Asa ca am luat-o de la capat cu cautarea unui teren. Imi doream sa fie cat de cat aproape de oras, sa nu fie ingust, sa aiba curent electric( cel putin), si daca se poate sa fie intre case noi. Si in sfarsit am gasit. Mi-era si frica sa ma bucur- oare visul chiar va deveni realitate? Ieri am incheiat actele.Nu-mi vine sa cred- dupa atatia ani in care am sperat, am visat primul pas a fost facut. Avem terenul. Desigur, va mai trece ceva timp pana vom mai construi si casa, cu voia Domnului, dar intr-un fel sunt linistita si ii multumesc lui Dumnezeu ca ne-a binecuvantat asa mult. Pot oricand sa ma duc si sa-mi pun sezlongul sub marul meu- ceea ce e minunat, si doar un om care a trait mereu sufocat intre betoane intelege ce inseamna asta. De azi blogul meu are o noua rubrica- iarba verde de acasa :).


Irina