sâmbătă, martie 26, 2022

Dimineata mea



Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul prin bine.
Romani 12:21

E atata rau in lumea asta, nu-i asa?si el e prezentat peste tot, in mass -media, pe retelele de socializare, oriunde intorci capul auzi o veste rea, o intamplare negativa, si parca toate acestea ne fac sa disperam si sa ne intristam, poate fara sa ne dam seama.Ni se pare ca intr-un inainte iluzoriu era altfel.Nu, nu era altfel.Raul, boala, uritul au fost in lume de la inceput.Mereu, intr-o parte sau alta a lumii se duc razboaie, se  comit crime, se moare de foame si de sete, sau de boli urite.Si chiar in noi insine se dau razboaie, sufletul nostru moare de foame si de sete, ne imbolnavim, traim in dizarmonie cu Dumnezeu, cu noi si cu lumea care ne inconjoara. 

Cuvantul lui Dumnezeu e mereu actual, e valabil pentru noi cum a fost si pentru cei dinaintea noastra - sa nu ne lasam biruiti de rau, sa nu disperam, sa nu ne intristam la nesfarsit, sa nu pastram amaraciunea in suflet si in gand, ci sa biruim raul prin bine.Sa biruim prin bine raul din noi si o bucatica de lume va deveni mai buna astfel.

Eu nu pot sa opresc razboaiele lumii.Nu pot adaposti toti pribegii, nu pot hrani toti flamanzii, nu pot sa dau apa tuturor celor insetati. Dar daca pentru un singur om facem un pic din toate astea, i le facem lui Dumnezeu insusi, fiindca Dumnezeu e in fiecare.Si sa incepem prin a ni le face noua - sa ne hranim sufletul flamand, sa ne adapostim de frici si de groaza, sa ne imbracam mintea cu ganduri bune si frumoase.Si apoi, din putinul  nostru sa daruim si celorlalti, si de unde am dat vom primi si mai mult.Mi-am inceput dimineata cu aceste ganduri, cu o carte buna, cu un latte vagan :), cu soarele stralucind afara.

Azi vreau sa fac curatenie in curte, sa plantez in gradina sfecla rosie, morcovii si mazarea, sa gatesc ceva bun si sanatos, sa ma bucur de azi si de acum. Ceea ce va doresc si voua :).

Va imbratisez si va doresc o zi frumoasa!


 


Un comentariu:

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.