luni, octombrie 17, 2022

Caminul tau, un colt de rai! retrospectiva saptamana 1 si 2

 




 
Timpul trece asa de repede, nu stiu cand au zburat saptamana unu si doi a provocarii, si  eu n-am scris pe blog :((.

Prima saptamana a fost despre a spune stop si a incetini ritmul.Trebuie sa spun ca am facut un efort constient in acest sens, straduindu-ma sa ma detasez de tot ceea ce am de facut, sa fiu mai mult in pozitia de observator, sa inspir calm si sa expir stres :)), sa nu ma mai aglomerez cu multe treburi si sa mai las lucrurile asa cum sunt, daca a le face inseamna sa ma obosesc in mod excesiv. M-am bucurat de aranjamentul de toamna cu lumanarele, de ceaiuri calde , de rulouri cu scortisoara , de sandvisuri cu branza si de castane coapte :).Am inceput sa ma uit la fetele Gilmore, un serial in care predomina  o fermecatoare atmosfera de toamna, cu decoruri calde si bogate.Nici un pic de minimalism in filmul asta :)). Nu am mai deschis stirile, in general ma straduiesc sa uit ca traiesc in Romania :)), ceea ce nu-mi reuseste totdeauna, dar e foarte benefic pentru psihic.

A doua saptamana a fost despre ordine si curatenie, dar cea mica a fost racita si cu cateva nopti nedormite , plus stat pe la doctor, samd. nu prea am avut energie la activ. Cu toate astea am reusit sa reorganizez un pic dormitorul nostru. Prin casa nu prea am ce mare curatenie sa fac, fiindca am facut deja o curatenie generala.In schimb ar fi multe de facut in curte, dar nu stiu cand o sa gasesc timp si energie pentru asta.Poate in vacanta de octombrie.

Apropo, trebuie sa spun ca imi place mult noua structura a anului scolar, e printre putinele modificari din sistem facute in ultimii 20 de ani pe care chiar o apreciez.

In alta ordine de idei, mi-a placut acest pasaj din postarea Corinei, referitor la dialogul interior :

,,In plus am lucrat la identificarea tiparelor mentale din dialogul interior si inlocuirea lor. De exemplu aveam obiceiul de a spune ca "nu mai pot" cand oboseam (cred ca preluat de la mama din copilarie) si acum ma corectez inlocuind cu "sunt un pic obosita dar multumita de ce am facut". Sau "ar trebui sa....dar cand vom avea bani" l-am inlocuit cu "mi-ar place sa .... cat de curand". Si tot la capitolul curatenie in ganduri am descoperit ca am obiceiul de a zice ca "nu am facut nimic" fie la final de zi fie cand ajut pe cineva asa ca, la final de zi, imi notez tot ce am facut peste zi multumind ca a fost o zi spornica (trec si ce am facut pentru mine - citit, crosetat, etc) iar cand ajut pe cineva si imi multumeste ii amintesc ca am facut cu drag.,,

O curatenie in ganduri mi-ar prinde bine si mie, de aceea vreau ca saptamana aceasta sa imi resuscitez jurnalul de rugaciune si obiceiul Paginilor de dimineata, pe cat posibil, desi am in fata o saptamana extrem de incarcata, pe care o incep cu afirmatia : ,,Am timp pentru tot ce vreau sa fac" si nadajduiesc sa fie asa :).

Multumesc tuturor celor care ma insotesc in aceasta provocare : Corina, Mniko, Andreea  si Ioana

Va imbratisez si va doresc tuturor o saptamana binecuvantata!




2 comentarii:

din casuta noastra spunea...

Sanatate multa fetitei.
https://dincasutanoastra.blogspot.com/2022/10/provocare-saptamana-2.html

@irina_sweet_home spunea...

multumesc, e bine acum :).