luni, septembrie 29, 2025

Căminul tău, un colț de rai !resurse și idei pentru săptămâna 1

 


SĂPTĂMÂNA 29 sept. - 5 oct. 2025

 

Spune  STOP

Săptămâna aceasta lucrez la MANAGEMENTUL TIMPULUI

În această săptămână ne vom concentra asupra TIMPULUI – fiecare dintre noi primește zilnic o porție de 24 de ore. Ce facem cu ele? De ce ni se pare că nu avem suficient timp? Încotro alergăm?
Săptămâna aceasta vom spune STOP caruselului în care ne rotim. Vom încetini ritmul, vom lua lucrurile pe rând, vom trăi fiecare clipă la intensitatea ei maximă.

Săptămâna aceasta vom spune stop, ne vom deconecta și vom lua zilnic măcar două pauze de la agitația din jur și din noi. Săptămâna aceasta spune stop zgomotelor din căminul tău și deconectează-l de la agitație și negativitate. Ne vom gândi cum ne folosim timpul zilnic și vom căuta soluții pentru a petrece fiecare zi astfel încât să avem timp pentru ceea ce este cu adevărat important pentru noi.

Săptămâna aceasta lucrez la ÎNCETINIREA RITMULUI:
opresc Facebook-ul, Instagramul, tik -tok , știrile și orice altceva care mă distrage sau mă încarcă negativ. Dimineața și seara îmi ofer 15–20 de minute în care să stau liniștită și să devin conștientă de mine, de gândurile și de nevoile mele, și să îmi completez jurnalul.

Săptămâna aceasta:

♥ CUMPĂRĂ O LUMÂNARE DEOSEBITĂ și așeaz-o în punctul central al casei tale. De câte ori o vezi, fă o rugăciune pentru pace, pentru liniște și amintește-ți să încetinești ritmul

♥ SCRIE într-un  Jurnal al provocării de octombrie - poți printa și folosi materialele create de mine

♥ FĂ O PLIMBARE LENTĂ: mergi zilnic 10–15 minute fără grabă, observând conștient ce vezi, ce auzi și ce simți. SCRIE UN GÂND SAU O REFLECȚIE: notează la finalul zilei o propoziție care descrie ce ai învățat sau ce ai simțit.

♥ PRACTICĂ RESPIRAȚIA CONȘTIENTĂ: ia 3–5 pauze scurte pe zi în care faci doar respirații profunde, lente.

♥ FOLOSEȘTE TIMERUL POMODORO: lucrează concentrat 25 de minute, apoi ia 5 minute pauză – ajută la organizare și prevenirea oboselii.

♥ STABILEȘTE „ORA DE DIGITAL DETOX”: alege o oră seara când închizi toate ecranele (telefon, laptop, TV).

♥ CREEAZĂ O RUTINĂ DE SEARĂ: aprinde lumânarea, bea un ceai cald, scrie în jurnal și lasă ziua să se închidă liniștit.

♥ ALEGE UN RITUAL DE RECUNOȘTINȚĂ ÎN FAMILIE: fiecare membru spune seara un lucru bun care s-a întâmplat peste zi.

♥ ORGANIZEAZĂ SPAȚIUL DE LUCRU: aranjează-ți biroul astfel încât să fie simplu, curat și fără distrageri.

♥ STABILEȘTE „CELE 3 VICTORII ALE ZILEI”: dimineața scrie 3 lucruri pe care vrei neapărat să le finalizezi și seara notează ce ai reușit să finalizezi și apreciază-te pentru tot ce ai realizat

♥ ÎNVINGE TENTATIA MULTITASKING-ULUI: alege să faci o singură activitate o dată și finalizeaz-o înainte să treci la alta.

 

Materiale pentru jurnalul provocării ( click dreapta, salvare în computer) 

 





 


Vă doresc o săptămână cu pace!

 

 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.