joi, august 11, 2011

Jurnalul de rugaciune

Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului şi-mi voi aduce aminte de minunile Tale, dintru început.
Şi voi cugeta la toate lucrurile Tale şi la faptele Tale mă voi gândi.

Ps. 76 : 11, 12

In sfarsit ploaia s-a reintors, iubesc zilele noroase, si picurii de apa care bat in geam :). Imi place sa ma cuibaresc intr-un colt de canapea- eventual sub patura, daca e frig- cu o ceasca de ceai , si sa crosetez, sa citesc sau sa scriu in jurnal.
Am inceput sa tin un jurnal pe cand eram in scoala generala, dupa ce am citit „Caietul cu scoarte rosii” de Valeri Voskoboinikov.


Stiti cartea? cam comunista, dar „inspirationala” :)). Daca aveti copii care se apropie de adolescenta cred ca ar fi interesant pentru ei s-o citeasca- si-ar face si o idee si despre vremurile de atunci, pe cand nu existau jocuri pe calculator si desene animate (despre vremurile preistorice, adica :))  ).
De atunci am ramas cu pasiunea pentru „jurnalit”, pentru caiete si carnetele, pentru pixuri, creioane, culori, si tot ce face scrisul in jurnal mai placut.
De-a lungul anilor, pe langa jurnalul cu note din viata zilnica, am mai tinut un jurnal  cu citate din cartile duhovnicesti pe care le-am citit, un jurnal „vizual” , cu imagini si citate motivationale, un jurnal de organizare al casei, si  jurnale de rugaciune.


Am inceput sa-mi scriu rugaciunile personale intr-un jurnal cu mai multi ani in urma, si este interesant sa-l rasfoiesc azi si sa vad in ce moduri minunate a lucrat Dumnezeu in viata mea, si cum a raspuns cererilor mele.
Sf. Teofan Zavoratul o sfatuieste pe una din fiicele sale duhovnicesti :
”Cum trebuie sa se roage omul acasa?Ai spus bine ca omul trebuie sa mai adauge putin la pravila obisnuita. Da, asta este necesar. Este mai bine daca nu citesti doar mai multe rugaciuni, ci te rogi ceva mai mult fara cartea de rugaciuni, spunandu-i lui Dumnezeu nevoile tale duhovnicesti. ”
(Viata duhovniceasca si cum o putem dobandi)
 


De ce un jurnal de rugaciune?Jurnalul e un proces (de dorit) zilnic de examinare si evaluare a vietii personale, sau de rugaciune, in forma scrisa, care ne ajuta sa ne disciplinam. Viata noastra agitata si ocupata ne face ades sa pierdem din vedere ceea ce este important- legatura cu Dumnezeu prin  rugaciune. Fara rugaciune nu avem cum sa primi putere ca sa ducem o viata duhovniceasca. Fara rugaciune ramanem lipsiti de calauzire, intelepciune, luminare si ajutor din partea Tatalui ceresc. De multe ori avem impresia ca ne rugam, dar gandurile ne zboara aiurea.
Scrisul in jurnal ma ajuta foarte mult sa-mi pastrez concentrarea, si ma ajuta sa vad mai clar ce incearca sa ma invete Dumnezeu, si ce doresc eu sa-I spun. Deasemenea, ma determina sa incetinesc ritmul vietii, si sa elimini distragerile si lucrurile care nu sunt asa de necesare, ma obliga sa-mi fac timp si loc pentru aceasta activitate.


 Cum procedez? Incep prin lectura Sf. Scripturi. Citesc in functie de un program anual, Vechiul si Noul Testament in paralel. Imi notez in jurnal ce am citit, ca sa am o evidenta. Daca ma impresioneza foarte mult un verset il scriu - uneori impreuna cu gandurile mele referitor la el. Alteori „personalizez” versete- adica le scriu ca si cum mi-ar fi fost adresate mie, sau ma rog parafrazandu-le. Sau imi notez indemnuri, invataturi, porunci ori fagaduinte si ma gandesc cum pot sa le aplic in viata mea, sau daca le-am incalcat- si atunci imi cer iertare.
Apoi Ii multumesc lui Dumnezeu in mod concret pentru orice binecuvantare duhovniceasca, materiala sau legata de relatiile mele cu ceilalti. Incerc sa ma feresc de multumirile generale,  sa fiu cat mai specifica.
Urmeaza rugaciunile pentru ceilalti- sotul meu, copiii, parintii, prietenii, pentru mine, pentru casatoria noastra, finante, etc. - pe probleme concrete.
De multe ori imi scriu ingrijorarile, temerile- si le incredintez lui Dumnezeu, sau imi notez intrebari si  nedumeriri, ori cereri de calauzire in anumite situatii.
Tot in jurnalul de rugaciune imi scriu citate legate de rugaciune, sfaturi si indrumari ale duhovnicului, sau ale parintilor imbunatatiti, sau rugaciuni care m-au miscat.


Ce nu scriu in jurnal - nu scriu despre defectele sau pacatele celorlalti, si nici cu ce m-au suparat. Prefer sa nu scriu in jurnal cand sunt furioasa-  eventual, daca simt nevoie sa ma descarc in scris, folosesc o foaie pe care apoi o rup si o arunc. Nu obisnuiam sa fac asta, dar recitind vechile mele jurnale am gasit locuri in care imi exprimam frustrarea , supararea sau nemultumirea fata de altii- si sentimentele de atunci au revenit de parca nici n-ar fi trecut timpul, desi problemele respective fusesera rezolvate, iertate si uitate de mult. Mi-am dat seama ca nu vreau sa tin minte raul, din viata mea si sa-l „scormonesc” periodic , ci sa-mi indrept mereu gandul spre lucrurile bune, frumoase, de folos.
Daca nu aveti inca un jurnal de rugaciune va incurajez sa incepeti unul, mai ales ca ne aflam in post, un timp potrivit pentru a ne revitaliza viata duhovniceasca, si pentru a stabili noi scopuri si directii.

Va doresc „jurnalit” placut! :)

Irina

19 comentarii:

  1. Nu am inca un asemenea jurnal, desi de mult imi doresc sa incep cu gandul ca ma va ajuta in momentele de descurajare. Intrebarea care imi apare insa imediat in minte este: cand as mai putea scrie si in el???

    RăspundețiȘtergere
  2. pai nu stiu, scumpa mea, depinde de fiecare sa-si faca loc in program, daca tine neaparat. Eu scriu dimineata devreme,seara, uneori mai notez cate ceva si de-a lungul zilei. Dar am limitat la maxim internetul, si no tv :).Cred ca, daca te apuci si-ti intra in obicei, devine rutina..

    RăspundețiȘtergere
  3. felicitari Irina si pentru acest articol! Profesionist!Duhovniceste, bineinteles.

    Mi-a placut foarte mult acest fragment:

    "Ce nu scriu in jurnal - nu scriu despre defectele sau pacatele celorlalti, si nici cu ce m-au suparat. Prefer sa nu scriu in jurnal cand sunt furioasa- eventual, daca simt nevoie sa ma descarc in scris, folosesc o foaie pe care apoi o rup si o arunc. Nu obisnuiam sa fac asta, dar recitind vechile mele jurnale am gasit locuri in care imi exprimam frustrarea , supararea sau nemultumirea fata de altii- si sentimentele de atunci au revenit de parca nici n-ar fi trecut timpul, desi problemele respective fusesera rezolvate, iertate si uitate de mult. Mi-am dat seama ca nu vreau sa tin minte raul, din viata mea si sa-l „scormonesc” periodic , ci sa-mi indrept mereu gandul spre lucrurile bune, frumoase, de folos."

    Foarte adevarat, pentru ca vom da socolteala pentru fiecare cuvant si nu cred ca va conta ca este scris sau vorbit.

    O saptamana placuta in continuare.

    PS. Tare mult mi-ar placea sa iti rasfoiesc jurnalul.

    RăspundețiȘtergere
  4. Keeping a prayer journal is such a wonderful idea.
    I giggled at "way before video games" tee hee.

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte inspirată ideea cu jurnalul de rugăciune!
    Te îmbrățișez, dragă Irina! Să ai folos și multă bucurie în inimă! Doamne ajută! SimonaN

    RăspundețiȘtergere
  6. Merita incercat intr-adevar...pana acum m-am gandit dar nu am aplicat! Multumim de articol!
    PS: frumos jurnalul din imagine! e cumparat?

    RăspundețiȘtergere
  7. va multumesc pentru aprecieri

    Claudia, iata momentul sa incepi :).Da, jurnalul e cumparat

    RăspundețiȘtergere
  8. Cred ca e vremea sa ma apuc si eu!Carnetele tot imi achizitionez dar de scris nu mai apuc.
    M-a impresionat faptul ca tu ai avut permanent jurnale in viata ta.Lucrul acesta mi se pare foarte feminin, si mai mult decat atat,este foarte important ca jurnalele tale s-au imbunatatit si asta te-a ajutat sa evoluezi duhovniceste.Sa-ti fie spre folos in continuare!

    RăspundețiȘtergere
  9. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  10. Idee foarte buna.Demult,demult imi doresc un astfel de jurnal duhovnicesc.Si tot zic ca am sa ma apuc de el si il aman.
    Dar tu m-ai stimulat si cred ca zilele astea chiar am sa-l incep.

    Dumnezeu sa iti ajute!

    RăspundețiȘtergere
  11. foarte frumoas !M-ai inspirat sa tin si eu un jurnal!:)

    RăspundețiȘtergere
  12. Camelia, Mirela, ma bucur foarte mult!Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  13. Draga Irina, iti citesc si rasfoiesc blogul de mai mult timp. Esti o reala binecuvantare pentru viata mea! Alina

    RăspundețiȘtergere
  14. Multumesc Irina pentru postare si de fapt pt toate postarile. Ai auzit de cartea "Jurnal duhovnicesc"? Mi-a recomandat-o de curand duhovnicul meu. E tot un fel de jurnal de rugaciune... a inimii :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Madalina,cunosc cartea de care vorbesti, o am chiar in prima editie, mi-a placut foarte mult.

    pe aceeasi tema iti recomand si
    Stefanos Anagnostopoulos : Rugaciunea in lume , aparuta tot la editura Bizantina

    RăspundețiȘtergere
  16. Doamne ajuta!
    Irina,am inceput acest jurnal si vreau sa iti multumesc.De mult timp imi doream acest jurnal sa-l incep,dar probabil nu aveam un impuls.Eh ,iata impulsul : articolul tau.
    Este foarte bun sa ai un jurnal de rugaciune,de cuvinte sfinte ale Sfintilor Parinti si ale Duhovnicului.Ma ajuta foarte mult in lupta .
    Nu stiam unde sa iti spun asta : pe mail,pe blog sau pe pilde :)).Am decis aici totusi.
    Doamne ajuta! O zi binecuvantata si Dumnezeu sa aiba grija de tine!

    RăspundețiȘtergere
  17. draga Camelia, eu iti multumesc, si tie, si tuturor celor care imi scriu cuvinte de incurajare.Doamne ajuta la scris!:)

    RăspundețiȘtergere
  18. Irina, de unde ai cumparat acest jurnal? vad ca paginile si coperta sunt, ca sa zic asa, "personalizate".

    RăspundețiȘtergere
  19. Bine te-am gasit!
    Si eu am o sumedenie de carnetele cu citate din cartile multor sfinti si parinti actuali!
    Imi place casa ta!
    Sigur o sa ne mai revedem!
    Noapte buna!

    RăspundețiȘtergere

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.