sâmbătă, mai 04, 2019

Un nou sezon al vietii- cum ma organizez


Ideea  acestui articol a venit de la Andra, care mi-a pus urmatoarea intrebare :
,Irina, te urmăresc de mulți ani... scrie-ne, te rog, un articol despre cum te organizezi cu copiii, cu casa, cu munca... Și-ți mai rămâne timp și pt agenda și alte lucruri frumoase. Cum faci?,,
Gandindu-ma cum sa raspund la aceasta intrebare, am realizat prin cate sezoane ale vietii am trecut, tinand acest blog - am fost mama de copil unic si casnica; apoi un copil, gravida, cu serviciu; apoi doi copii mici, casnica; apoi doi copii mici, gravida, casnica; apoi trei copii mici si casnica; apoi copil la scoala, copii mici, cu serviciu... pana la : trei copii la scoala, gravida, doua servicii, apoi patru copii - trei la scoala, unul mic- o scurta perioada concediu, apoi serviciu...asta ar fi in mare, pentru ca in acest rastimp am trecut prin tot felul de schimbari, mutari, probleme, dificultati...viata noastra a fost un carusel permanent...si inca mai e un carusel, fiindca asta e viata ...liniste, pace si lipsa de probleme gasim doar in locul cu verdeata :))
Acum sunt in situatia urmatoare - trei copii scolari, un prescolar, si cu serviciu - ceea ce e foarte bine, zic eu :).Perioada copiilor mici e cea mai solicitanta din punct de vedere fizic si psihic, de aceea nici nu poti sa-ti propui marea cu sarea in anii respectivi.Pe masura ce copiii cresc mai marisori intervin alt tip de probleme, dar totusi te descurci altfel cu ei, mai ales daca te-ai ocupat sa le oferi cei 7 ani de-acasa :)
In fiecare sezon al vietii a trebuit sa o iau de la capat cu organizarea si planificarea, pentru a bifa lista de prioritati...si la fel fac si acum. Agenda mea nu e ceva ce fac dupa ce termin cu toate treburile, ci e ceva ce fac inainte de a ma apuca de ele :)).Pentru a duce la capat toate lucrurile care sunt importante pentru mine am  nevoie de Dumnezeu :) si de planificare.
Mai mult ca oricand as putea spune ca cel mai important, inainte de toate, e sa-L chemam pe Dumnezeu in viata noastra si in lucrurile noastre.Cand facem lucrurile cu Dumnezeu, ne putem stabili prioritatile in mod corect si primim puterea, intelepciunea si sporul de care avem nevoie pentru a duce lucrurile la capat.


Nu intotdeauna am pus pe primul loc in viata mea relatia cu Dumnezeu si rugaciunea, si atunci lucrurile au mers prost. Atunci cand nu suntem conectati la Sursa de putere, intelepciune si har, ajungem sa ne epuizam foarte repede bateriile si viata se transforma in haos.
Indiferent de sezonul prin care trecem, pe primul loc trebuie sa fie relatia cu Hristos, si restul se vor aseza in ordine de la sine.Fiecare om are stilul sau de viata, personalitatea lui, familia lui, cariera lui si felul in care traiesc sau ma organizez eu, in conditiile mele personale de viata , de familie si de serviciu nu se pot aplica la altii..Dar sa punem relatia cu Dumnezeu pe primul loc - asta cred ca e de folos tuturor :). 
Alte lucruri pe care eu le-am urmarit de-a lungul vietii, in afara de planificare, pentru a ma organiza mai bine :
- minimalism : am redus cat am putut obiectele din casa - jucarii, haine, vesela, obiecte casnice.Inca mai am de lucru aici :).Fiind putine lucruri, curatenia se intretine destul de usor si e mai mereu ordine 
- folosesc masina de spalat vase
-gatesc cat mai  simplu, gen carne la cuptor/aburi, cu legume fierte/sotate, paste/orez si salate, cu un sos de iaurt alaturi.Si supe./ciorbe.Nu fac mancaruri complicate, prajituri, antreuri, budinci, etc.decat foarte rar, la vreo sarbatoare, ceva, dar uneori nici atunci.
-am invatat si invat  copiii sa fie responsabili si autonomi de mici si, in continuare, le cultiv, pe cat pot, responsabilitatea, independenta si autonomia personala. Copiii nostri s-au imbracat singuri au mancat singuri (adica nu i-am hranit daca puteau sa duca singuri mancarea la gura), si-au ingrijit lucrurile, si-au facut temele (aici doar verific ocazional si ajut cand imi cer), isi pregatesc lucrurile pentru scoala, bagajele pentru excursii, ajuta la treburile din casa.Nu am facut si nu fac , decat rareori, ceva ce copilul poate sa faca singur si nu preiau responsabilitati care ii apartin
- nu am incarcat programul familiei cu activitati extrascolare, la care copiii sa trebuiasca dusi, asteptati si adusi acasa.Cand au dorit sa aprofundeze ceva anume am folosit cursuri pe internet - acolo unde a fost cazul
- nu avem cablu, nu avem televizor. Cand avem timp sau chef ne mai uitam la cate un film sau un serial pe internet.Nu urmarim stiri, le ascultam ocazional la radio sau citim pe net, daca ne intereseaza ceva anume- in general chestii legate de politica, nu barfe, nu stirile zilei legate de accidente, nenorociri, prostii
- toate facturile si impozitele le platesc pe internet
-de obicei nu fac cumparaturi in uichend, ci doar in timpul saptamanii, pe cat posibil la ore in care nu e aglomeratie.Am lista de cumparaturi de baza, pe care le fac cand luam salariul si in rest cumparam ce mai e nevoie , cand e nevoie
- folosesc timpul pe care il petrec in mijloacele de transport pentru a asculta predici/conferinte interesante pe diferite subiecte/rugaciuni
- nu plec in concedii pe termen lung, nu plec departe de casa in concediu.In general nu sunt interesata sa calatoresc.In caz ca plec la drumuri lungi imi iau cu mine ceva de crosetat sau de tricotat
- nu am aplicatie de fb instalata pe telefon si, in general, evit sa deschid fb, ca pierd mult timp pe-acolo
- in general, dupa ora 16/17 imi inchid internetul de pe telefon.Daca e ceva urgent ce trebuie sa aflu, voi primi cu siguranta un telefon.In rest, totul poate astepta
-in general ma culc devreme si ma scol devreme, inclusiv in uichend
-la serviciu nu ma implic in proiecte sau activitati extra, care mi-ar lua din timp si din energie
- nu fac lucruri doar pentru ca ,,asa se face,, , ,,asa e obiceiul,, sau ,,ce-o sa zica lumea?,,
-desi mi-ar place multe lucruri ca hobby, mi-am redus aria de interes doar la tricotat/crosetat si, in general, lucrez proiecte simple, care nu necesita multa atentie
-in gradina am doar cateva straturi inaltate, pe care pun salata, verdeata, cateva rosii-  nimic complicat. In rest - pomi, trandafiri si trifoi
-accept orice ajutor care imi este oferit, din partea sotului, a copiilor, a parintilor sau a prietenilor, sau nu ezit sa cer ajutor cand am nevoie
Voi cum va organizati? :)


Irina