...de pe strada pe care ma intorc de la serviciu :)
luni, aprilie 16, 2007
sâmbătă, aprilie 14, 2007
Copilul in mijlocul ispitelor...
Illustration by Susan Wheeler |
"(...)Dar ce pot face părinţii pentru a-i ajuta pe copii să înfrunte ispitele lumii?… Zilnic noi trebuie să fim gata să înfruntăm influenţa lumii printr-o educaţie creştină sănătoasă. Tot ce cunoaşte copilul la şcoală trebuie să fie controlat şi corectat acasă. Nu trebuie să gîndim că ceea ce îi dau copilului învăţătorii este pur şi simplu folositor sau neutru: căci chiar dacă el îşi însuşeşte cunoştinţe şi îndemînări folositoare (iar cea mai mare parte a şcolilor contemporane eşuează ruşinos chiar şi în aceasta), lui i se vor preda şi multe păreri şi idei greşite.
Aprecierea de către copil a muzicii, istoriei, artei, filozofiei, ştiinţei şi, desigur, a vieţii şi religiei trebuie să vină în primul rînd din familie şi Biserică, altminteri copilul va căpăta o educaţie greşită. Părinţii trebuie să supravegheze ce învaţă copiii lor şi să repare aceasta acasă, menţinîndu-se pe o poziţie sinceră şi relevînd numaidecît aspectul moral, care lipseşte cu desăvîrşire în instruirea laică.
Părinţii trebuie să ştie ce muzică ascultă copiii lor, ce filme privesc (ascultînd şi privind împreună cu ei, dacă este necesar), ce limbă aud şi cu ce limbă vorbesc ei înşişi – şi la toate acestea să dea o notă creştină.
În casele în care nu ajunge bărbăţie pentru a arunca televizorul pe geam, acesta trebuie supravegheat cu asprime, urmărindu-se evitarea influenţei otrăvitoare pe care o exercită chiar în casă asupra oamenilor tineri acest principal mesager al ideilor şi părerilor anticreştine.
(...)
şi totuşi nu trebuie să vedem lumea din jur ca pe un rău absolut. Noi trebuie să fim destul de înţelepţi, ca să folosim în scopurile noastre tot ce e pozitiv în ea. Multe din cele care, la prima vedere, nu au nici o atribuţie la Ortodoxie, pot fi folosite în interesele educaţiei ortodoxe.
Copilul care de mic este deprins cu muzica clasică, care s-a dezvoltat sub influenţa ei, nu este supus ispitei ritmului brutal al rockului, pseudomuzicii contemporane, în măsura în care sînt supuşi cei care au crescut fără nici o educaţie muzicală. O bună educaţie muzicală, după cuvintele stareţilor de la mănăstirea Optina, curăţă sufletul şi-l pregătesc pentru primirea impresiilor duhovniceşti.
Copilul deprins cu literatura bună, drama, poezia, care a simţit influenţa ei asupra sufletului, care a primit o satisfacţie autentică, nu va deveni un adept iraţional al televiziunii moderne şi al romanelor ieftine, care pustiesc sufletul şi îl abat de la calea creştină.
Copilul care s-a învăţat să vadă frumuseţea picturii şi sculpturii clasice, nu se ademeneşte uşor de pervertita artă contemporană, nu va fi atras de producţiile dezgustătoare ale reclamei şi cu atît mai mult ale pornografiei.
Copilul care ştie cîte ceva despre istoria lumii, şi mai ales despre cea creştină, despre aceea cum au trăit şi au gîndit oamenii, prin ce hăţişuri au trecut îndepărtîndu-se de Dumnezeu şi poruncile Lui, şi ce viaţă minunată şi demnă au dus atunci cînd I-au fost credincioşi Lui, va putea judeca corect despre viaţa şi filozofia timpului nostru şi nu-i va urma orbeşte pe "învăţătorii" veacului acestuia.
(..)
Anume de aceea în lupta noastră împotriva duhului lumii acesteia noi putem şi trebuie să folosim ceea ce poate să ofere lumea mai bun, ca să mergem mai departe de acest mai bun; tot ce este mai bun în lume, dacă numai ne ajunge înţelepciune ca să vedem aceasta, indică spre Dumnezeu şi Ortodoxie. "
Ieromonah Seraphim Rose
sursa:
http://www.romfest.org/rost/iun2005/copilul-in-mijlocul-ispitelor.shtml
Abonați-vă la:
Postări (Atom)