duminică, septembrie 02, 2007

Copiilor despre rugaciune




"Vreau, copii, să stau de vorbă cu voi despre rugăciune. Ştiţi voi cum să vă deprindeţi cu ea? Mai întâi trebuie să vă rugaţi puţin, dar cât se poate de des. Rugăciunea se aseamănă cu o scânteie: cu timpul ea poate să se transforme într-o flacără puternică. Pentru aceasta va trebui să vă osteniţi neîncetat, e nevoie de timp şi iscusinţă. Să luăm, spre exemplu, două bucăţi de cărbune: unul să fie aprins, iar altul nu. Încercaţi să-l aprindeţi pe cel stins cu primul. Ce trebuie să faceţi pentru aceasta? Lipiţi cărbunele stins de cel aprins, dar chiar şi atingându-l, el nu se va aprinde până când voi nu veţi sufla cu stăruinţă şi neîncetat.


Vă daţi seama, de cât timp e nevoie, câtă muncă şi răbdare trebuie să depuneţi pentru a-l aprinde?


Şi iată vă spun, copilaşilor, că rugăciunea este foc şi vă mai spun că ea este asemenea cărbunelui aprins, iar inimile noastre sunt ca cărbunele stins. De aceea trebuie să ne rugăm zilnic, e la fel cum am atinge cărbunele stins al inimii noastre de cărbunele aprins al rugăciunii.


Credeţi-mă, copii, dacă mă veţi asculta şi vă veţi ruga în fiecare zi câte puţin, dar permanent, atunci şi inimile voastre se vor aprinde de focul dumnezeiesc, dar să nu întrerupeţi rugăciunea, adică o zi să vă rugaţi, iar alta nu, căci după întreruperea rugăciunii urmează lenea.


Începeţi a vă ruga aşa: mai întâi faceţi trei închinăciuni, zicând: ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, şi vă închinaţi o dată. Apoi ziceţi: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, şi iarăşi faceţi o închinăciune. Urmează o rugăciune adresată sfântului, numele căruia îl porţi. Aşa continuaţi să faceţi în fiecare zi şi o să observaţi că la început o să vă fie greu, iar dacă o să fiţi insistenţi, veţi simţi dulceaţa rugăciunii.


Adresaţi-vă lui Dumnezeu ca unui Tată. El este bun şi le ştie pe toate, El vă iubeşte cum îşi iubeşte mama copiii. Rugaţi-vă, copii, cât mai des şi cereţi sănătate pentru părinţi, rude, apropiaţi. În fiecare seară analizaţi-vă faptele voastre din decursul zilei. Cele rele străduiţi-vă să nu le repetaţi. Rugaţi-vă cât mai des şi Dumnezeu vă va ocroti întreaga viaţă."
Episcopul Iacov de Saratov

15 motive pentru a-i citi copilului tau




Iata 15 motive pentru a-i citi copilului zilnic:
  • imbogateste cunostintele copilului despre lumea creata de Dumnezeu si despre locuitorii sai
  • e un mijloc necostisitor de petrecere a timpului liber
  • asigura o activitate centrata pe familie, care va face placere tuturor, oriunde, oricand
  • asigura subiecte interesante pentru conversatiile, hobby-urile sau alte activitati ale familiei voastre
  • e o oportunitate pentru a descoperi eroi si modele de rol mult mai interesant si mai pozitiv decat prin intermediul tv-ului
  • dezvolta imaginatia
  • imbunatateste abilitatea copilului de a se concentra si dezvolta atentia
  • dezvolta abilitatea de ascultator a copilului
  • asigura copilului o practica necesara in a prevedea urmarile unei actiuni si de a gandi critic
  • mareste abilitatea copilului de a gandi simbolic si de a vizualiza concepte abstracte
  • consolideaza intelegerea limbajului si evidentiaza diferenta dintre comunicarea "de conversatie" si cea formala
  • dezvolta vocabularul copilului, fara cuvinte "colorate"
  • stimuleaza si incurajeaza gandirea creativa, pastrarea unui jurnal, etc.
  • e aproape cel mai important lucru pe care il poate face un parinte pentru a-si pregati copilul sa invete din alte surse
  • este distractiv!


TRADUS DUPA http://www.theologic.com/oflweb/raise-em/15read.htm



Irina