duminică, decembrie 28, 2008

Regulile familiei Duggar


Pe situl familiei Duggar am gasit cateva lucruri de folos, printre care si regulile casei lor. Ma gandeam ca mi-ar place sa incerc ca, in fiecare saptamana, sa introduc una dintre aceste reguli in familia noastra, sa vad cum merg lucrurile. Este interesant ca ele sunt de fapt sfaturi si indrumari preluate din Sfanta Evanghelie, pe care ar trebui sa incercam cu totii sa le traim, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Traducandu-le una cate una mi-am dat seama ca le incalc aproape pe fiecare daca nu zilnic, atunci cel putin saptamanal :(.
Imi amintesc de o "semnatura" intalnita pe un forum - ceva de genul "e usor sa fii bun". Oare?
    • Foloseste intotdeauna cuvinte frumoase, chiar si atunci cand nu te simti bine.
    • Fii intodeauna bland si voios, chiar daca cineva s-a comportat urat cu tine.Trebuie sa-i ierti imediat in inima ta pe ceilalti inainte ca ei sa-si ceara iertare.
    • Fii intotdeauna entuziasmat si cauta oportunitati sa apreciezi caracterul altora.
    • Multumeste-i intotdeauna lui Dumnezeu si fi recunoscator Lui si celorlalti pentru modul in care te-au ajutat in viata.
    • Foloseste intotdeauna bunele maniere si fii respectuos fata de ceilalti, si de bunurile lor.
    • Fa intotdeauna ceea ce este corect, chiar daca altii nu fac asa, sau chiar daca nu te vede nimeni.
    • Multumeste-I lui Dumnezeu pentru modul in care te-a creat, pentru tot ceea ce ti-a daruit si pentru toate imprejurarile vietii tale (Romani 8:28)
    • Nu ii ridiculiza sau demoraliza pe altii. Dezvolta compasiunea si roaga-te pentru altii.
    • Niciodata nu te certa, nu te plange sau nu invinovati. Recunoaste repede cand ai gresit si cere-ti iertare (chiar daca tu ai doar 10% din vina). Nu astepta pana vei fi prins. Fii sigur ca pacatele tale vor fi descoperite. Cine isi ascunde pacatul nu va prospera, dar cine isi marturiseste pacatul si il paraseste va fi miluit.
    • Fa-ti un prieten apropiat cu care sa te rogi si caruia sa ii impartasesti zilnic ceea ce ai pe inima si care sa te ajute sa-ti mentii directia. Puterea pacatului sta in pastrarea lui in secret.
    • Fii grijuliu si cauta cai de a-i ajuta pe altii cu inima deschisa si nu cu gandul la castigul propriu.
    • Pastreaza-ti gandurile curate.(Filipeni 4:8, Romani 13:14).
    • Intotdeauna vorbeste-i de bine pe altii. Nu barfi!
    • Nu ridica niciodata mana asupra cuiva.
    • Nu lovi niciodata cu piciorul.
    • Nu arunca cu obiecte.
    • Nu tipa.
    • Nu te incrunta niciodata.
    • Foloseste doar cate o jucarie/ o activitate pe rand. Imparte cu ceilalti!
    • Fa tot ce poti ca sa pastrezi in jur ordinea, curatenia si organizarea.
    • Nu te duce niciodata la culcare suparat sau vinovat.
    • Pune-L pe Dumnezeu pe primul loc, pe ceilalti pe al doilea, si pe tine pe ultimul.

      Irina

      resurse :http://www.duggarfamily.com/

      sâmbătă, decembrie 27, 2008

      Zile de Craciun

      ...ma gandeam aseara la aceste zile de Craciun si am simtit nevoia sa Ii multumesc lui Dumnezeu pentru toate binecuvantarile pe care le-a trimis in viata mea, in marea Lui bunatate- familie, sanatate, prieteni, casa - dar mai ales pentru faptul ca El a venit sa se intrupeze pe acest pamant, in aceasta vale a umbrei mortii, ca sa avem cu totii nadejdea mantuirii.

      Anul acesta Ilinca a cantat pentru prima oara o colinda- singura. Cu o zi inainte de Ajun au venit trei fetite cu colinda, si ea a fost foarte impresionata de felul in care au cantat. La vreo zece minute dupa aceea am auzit-o cantand in camera cealalta "Domn, Domn sa-naltam" singurica. Cred ca a invatat versurile de pe cd-ul cu colinde pentru copii, pe care il ascultase de mai multe ori. Am observat ca are o memorie foarte buna, nu e prima oara cand reproduce texte pe care le-a retinut spontan, fara sa o fi pus sa le memoreze. M-am bucurat ca atunci cand am intrebat-o ce sarbatorim de Craciun mi-a raspuns : nasterea lui Iisus - nu pe mos Craciun, nu bradul, sau altceva.

      Aseara am avut parte de o surpriza extraordinara- Natalia si Ioana m-au sunat ca sa ne colinde, si au cantat miiinunat- imaginati-va cum se auzea un cor de zece persoane la telefon :). Aveam si musafiri, care au fost si ei impresionati de frumusetea colindelor. Inca o data multumesc, dragelor! )

      In seara de Ajun nu am facut nimic important, abia pe la 8 am terminat cu toate treburile, asa ca n-am mai ajuns la slujba din Ajun, in schimb am ascultat-o la radio Trinitas, iar seara am mers cu colinda la nasii Teodorei.


      Am primit cu totii cadouri , ne-am intalnit cu prietenii, si am petrecut clipe linistite si frumoase in familie.

      A, nu v-am zis ca a fost primul nostru Craciun fara televizor :). Acum vreo doua luni am renuntat la cablu, si cand am facut curatenia pentru Craciun am bagat si televizorul in camara, nu ne-am hotarat inca ce sa facem cu el. Recunosc ca nu m-am gandit vreodata ca as putea trai fara televizor in casa, dar vad ca n-am murit inca :)).