Acatistul de multumire

Daca nu ati citit sau nu ati ascultat niciodata acest Acatist, neaparat s-o faceti acum - este atat de frumos, si de mangaietor!

"Vad cerul Tau stralucitor de stele. O, cat esti de bogat si cate lumini ai! Prin razele indepartatilor luminatori ma priveste vesnicia; Sunt asa mic si neinsemnat, dar cu mine este Domnul si pretutindeni sunt pazit de dreapta Lui cea iubitoare.


Slava Tie, pentru necontenita Ta purtare de grija!
"Acatistul de multumire “SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE” a fost scris in anii de dupa revolutie de catre mitropolitul Trifon (Boris Petrovici).

S-a nascut la 24 noiembrie 1861, la Moscova. Tatal sau cneazul petru Nicolaevici Turkestanov era urmasul unei vechi famili nobiliare din Gruzia. Mama viitorului ierarh Varvara Alexandrovna, nascuta principesa Nariskina era nepoata decembristului Nariskin. In perioada unei boli grave a fiului, inca din pruncie, in timp ce medicii isi pierdusera orice speranta de a-l vindeca, mama lui s-a dus la biserica Sfantului Mucenic Trifon si s-a rugat pentru insanatosirea fiului, fagaduind sa il inchine Domnului. Micutul s-a insanatosit si in curand Varvara Alexandrovna a facut un pelerinaj la Pustia Optino, la staretul Ambrozie, vestit in intreaga Rusie. Iesind in intampinarea lor, staretul pe neasteptate le-a poruncit celor ce-l inconjurau: “dati-va la o parte vine Arhiereul!!!” Oamenii s-au dat repede in laturi, vazand cu mirare in loc de arhiereu o femeie cu copil.

In 1887 Boris cu binecuvantarea parintilor a intrat ca poslusnic in Pustia Optino la staretul Ambrozie. In 1891 Boris a luat chip monahicesc cu numelel de Trifon, in cinstea Sf Muc Trifon asa s-a implinit fagaduinta data de mama sa. Staretul Ambrozie i-a dat blagoslovenie sa intre la academia de teologie din Moscova. In 1901 a fost numit Episcop Vicar al Eparhiei Moscovei. Pe acest taram episcopul Trifon a desfasurat o intensa activitate bisericeasca, sociala si de propovaduire, neuitand si lucrarile sale stiintifice. Pentru marele sau har de a predica a fost supranumit Gura-de-Aur.

In timpul razbiului a slujit in armata, a fot ranit. Din 1918 se pensioneaza si locuieste la Moscova fara a mai participa la treburile administrative ale Bisericii. Valuri de credinciosi veneau la el pentru a-i cere povatuire si pastorire duhovniceasca. Patriarhul Tihon il iubea foarte mult deseori slujea cu el iar in 1923 l-a facut arhiepiscop. Dupa sfarsitul patriarhului Tihon, in 1925 rolul arhiepiscopului Trifon a crescut si mai mult iar in anul 1931 a fost ridicat la rangul de Mitropolit.

In anii ‘20-’30 cuvantul vladicai Trifon era lege pentru cei ce pastrasera adevarul credintei si cugetarea duhovniceasca in mijlocul grozaviilor vietii rusesti.

Cu putin timp inainte de sfarsitul sau, Mitropolitul Trifon a scris acest minunt acatist care a devenit mostenirea lui duhovniceasca - "SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE" - in aceste cuvinte este exprimat rostul exeperientei duhovnicesti a Bisericii ortodoxe Ruse in vremurile celor mai crunte prigoane indurate vreodata, in istoria Bisericii lui Hristos.

Sa ne amintim ca prin aceste cuvinte si-a incheiat cuvantul sau , la judecata, mitropolitul Veniamin al Petrogradului, condamnat si impuscat fara vina:- Insusi Hristos a zis: “in lume necazuri veti avea, dar indrazniti. Eu am biruit lumea”. De aceea, oricat de grele si amarnice ar fi evenimentele istorice pamantesti, puterea lui Dumnezeu totdeauna invinge!-
(fragment din introducerea la Acatistul “SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOAtE” aparut la editura Bunavestire)





"Acatistul de multumire


Slava lui Dumnezeu pentru toate !


Dupa obisnuitul inceput se zic Condacele si Icoasele:
Condacul 1


Imparate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricaciune, Tu tii in dreapta Ta toate cararile vietii omenesti cu puterea proniei Tale celei mantuitoare. Iti multumim pentru binefacerile Tale cele aratate si cele ascunse, pentru viata pamanteasca si pentru cerestile bucurii ale Imparatiei Tale. Arata-ne si de acum mila Ta, celor ce cantam: Slava Tie, Dumnezeule in veci!



Icosul 1

Venit-am pe lume prunc slab si neajutorat, dar Ingerul pazitor a intins aripi luminoase, ocrotind leaganul copilariei mele. Dragostea Ta straluceste de atunci peste toate cararile mele, in chip minunat calauzindu-ma catre lumina vesniciei. Cu slava s-a aratat, din prima zi si pana acum, darurile Proniei Tale cele imbelsugate. Iti multumesc si iti strig cu toti cei care te cunosc pe Tine:


Slava Tie, Celui ce m-ai chemat la viata,


Slava Tie, Celui ce mi-ai aratat frumusetea lumii,


Slava Tie, Celui ce ai deschis inaintea mea cerul si pamantul ca pe o carte a vesnicei intelepciuni,


Slava Tie, pentru vesnicia ce se arata in lumea cea vremelnica,


Slava Tie, pentru milele Tale cele aratate si cele ascunse,


Slava Tie, pentru fiecare suspinare in incercarile mele,


Slava Tie, pentru fiecare pas al vietii, pentru fiecare clipa de bucurie.


Slava Tie, Dumnezeule in veci!'"



Irina

Noutati

Zilele trecute, citind despre o noua aparitie de carte am facut si eu o mica comanda la "Sophia" .

Intai am profitat de reduceri si am cumparat niste comentarii la Sfanta Scriptura.

Apoi cartea pe care o dorisem initial - "Taramul minunilor" de E. White. Este excelenta- scurta si la obiect, cu foarte multe idei practice.




Pentru Ilinca am cumparat ceva foarte dragut- o carte cu sablonul unei biserici din hartie, abia astept s-o "construim".


Si tot pentru ea am cumparat si o carte cu activitati matematice pentru prescolari- asta e de la noi de la librarie. E foarte atractiva,are niste abtibilduri cu un ursulet, care se lipesc dupa cum cer exercitiile , si Ilincai i-a placut foarte mult.




Irina

Credinta, intre declaratie si traire

Mi-a placut foarte mult acest articol din ziarul "Apostolat in tara Fagarasului", fiindca indeamna la reflectie si shimbarea vietii, asa ca il postez aici spre lectura, cu ingaduinta autorului:






"Observăm de cele mai multe ori în vieţile creştinilor noştri că nu există o acoperire practică a credinţei. Adică, deşi se numesc creştini, în comportamentul, viaţa, atitudinea şi modul lor de gândire există o ruptură faţă de modul în care ar trebui să se comporte, să trăiască, să gândească un adevărat creştin. De ce? Uneori lipseşte informaţia, alteori nu este interesat pur şi simplu din varii motive…


„Tradiţiile“ – credinţa noastră


A fi creştin nu înseamnă numai a face act de prezenţă la slujbele care se ţin la biserică (care de cele mai multe ori sunt neînţelese, tot din cauza dezinteresului), ci înseamnă ca TOATĂ viaţa noastră „lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, cum mărturisim la Sfânta Liturghie.


S-ar putea întreba cineva: cum adică nu trăiesc cu adevărat creştineşte? Uite, eu merg la biserică, mă rog cât de cât… Ce-mi lipseşte? Am să iau cu un exemplu: la o înmormântare, după ce s-a ieşit afară pentru a continua slujba, una dintre femei, (pe care o ştiam că merge la biserică), a fugit repede şi a luat o cană spărgând-o în cameră după ce a fost scos afară mortul iar oamenii au ieşit în curte. Am întrebat-o de ce a făcut gestul acesta, pentru a vedea ce explicaţie dă. Răspunsul a fost acesta: „Aşa-i tradiţia.“


Nu de puţine ori mi-a fost dat să aud acest răspuns în multe alte contexte, indiciu al faptului că mulţi dintre ai noştri creştini fac ceea ce fac nu fac conştient şi convinşi de ceea ce fac, ci multe lucruri le împlinesc în virtutea unei aşa zise „tradiţii”. Mai cunoaştem şi alte multe „tradiţii“: spoveditul la repezeală în ultima săptamână înainte de Paşti, parastasele „udate” din belşug cu băutură, pe la sate intratul la crâşmă „la una mică” după slujbă, bârfele şi uitatul prin biserica pentru a vedea cine cu ce e îmbrăcat şi multe altele..., care în nici un caz nu aparţin unei vieţi creştine.


Faptul că există un număr statistic majoritar de creştini ortodocşi (90%) nu înseamnă că toţi aceştia sunt şi creştini în adevăratul sens al cuvântului. Ba chiar mulţi nici nu au habar ce înseamnă creştinism. Şi aceasta reprezintă un semnal de alarmă, pentru că atâta timp cât nu este înţeles creştinismul în profunzime şi corect, atât timp cât nu este aplicat în viaţa de zi cu zi, nu putem spune că avem o relaţie autentică cu Dumnezeu şi, deci, că suntem creştini. Toate aceste „tradiţii“, superstiţii şi erori de înţelegere trebuie înlăturate şi corectate, deoarece prin ele nu numai că nu ne trăim credinţa, dar nu-i lăsăm nici pe alţii să o trăiască. Cum se întâmplă asta? Pentru că cei care ar vrea să se apropie de Biserică şi dau de tot felul de oameni care sunt preocupaţi mai degrabă cu respectarea a tot felul de „tradiţii“, care nu au nimic de a face cu o credinţă sinceră, dau bir cu fugiţii.


Cum aflăm voia lui Dumnezeu?


Ce este însă de făcut? Primul lucru care trebuie înţeles fundamental de către credincioşi este că Biserica lui Hristos o formăm cu toţii, laici şi clerici. Numai împreună putem vorbi despre o adevărată Biserică a lui Hristos, iar despre noi ca despre nişte mădulare active, nu moarte, ale acestui corp al Bisericii. Pentru că fiind fiecare mădular al Bisericii lui Hristos, fiecare avem funcţia noastră REALĂ, nu închipuită, nu înţeleasă metaforic, ci pur şi simplu noi suntem o particică activă a trupului lui Hristos, adică al Bisericii, şi fiecare avem un loc şi un plan binecunoscut lui Dumnezeu. Cum îl putem cunoaşte şi noi ? Cu ajutorul DUHOVNICULUI. Este primul lucru din abecedarul credinţei pe care trebuie să-l înţelegem şi de fapt cel mai important. Cu aceasta ar trebuie nepărat să începem.


Dar iată că noi astăzi nu mai prea vorbim de duhovnic, ci vorbim impersonal de preotul cutare la care m-am spovedit. Şi dacă nu era el, e bun şi altul. Apoi, în Postul Paştilor, buluc la biserică în mod deosebit în ultima săptămână, şi... pe unde om nimeri.


Dragii mei, vă întreb aşa, după mintea şi sufletul dumneavoastră, credeţi ca asta se numeşte duhovnic? Că aşa superficial putem noi cunoaşte voia lui Dumnezeu cu noi? Că aşteptăm miracole de la o spovedanie care durează uneori la fel de scurt ca şi un blitz al aparatului de fotografiat? Această noţiune - DUHOVNIC - creştinii zilelor noastre trebuie să o înţeleagă şi să o asume. Duhovnicul este tatăl nostru duhovnicesc, el este unul singur şi pe acela trebuie să-l păstrăm necontenit. Este cel prin care Dumnezeu călăuzeşte paşii omului. Fără acesta, omul este realmente în derivă. Spovedania adevărată se face cu răgaz, la un duhovnic care te cunoaşte, îţi cunoaşte viaţa şi durerile, se roagă pentru tine, iar în timpul spovedaniei are şi vremea de a cere lui Dumnezeu să îi dea cuvântul de folos pentru tine.


Preţuiţi-vă sufletul!


Apoi mai este o problemă gravă. De duhovnic se leagă automat o altă stare pe care creştinul ar trebui obligatoriu să o deţină: ascultarea. Adică să asculţi de ceea ce spune părintele duhovnicesc, duhovnicul. Aici însă e o altă problemă majoră: „Cum, zice creştinul nostru, să ascult eu de popa? Păi el îmi zice să postesc, să mă înfrânez, să nu mai înjur etc. Fugi, dom’le de aici...“


Da, dragul meu creştin, să asculţi de el, de duhovnic, pentru că degeaba ai duhovnic dacă nu-l asculţi. Şi preţuiţi-vă sufletele, dragii mei, căutaţi duhovnici care să vă crească sufleteşte, să simţiţi că prin ei grăieşte Dumnezeu. Aşa cum atunci când sunteţi bolnavi căutaţi să mergeţi la un doctor bun şi nu vă lăsaţi pe mâna oricui, acordaţi cel puţin aceeaşi atenţie şi sufletului.


Iată două realităţi fundamentale, la care trebuie să luăm aminte. Duhovnicul şi ascultarea de duhovnic. Cu aceasta facem primii paşi adevăraţi în viaţa duhovnicească, primii paşi cu Dumnezeu. Ascultându-l putem apoi împlini şi celelalte lipsuri ale noastre, iar diferenţele dintre ceea ce declarăm că ne este credinţa şi ceea ce facem în realitate se vor diminua simţitor."

Pr. Marius Corlean

Biblia intr-un an

Am initiat acest set de articole din dorinta mea de a a-mi organiza mai bine viata duhovniceasca. Unul din lucrurile de capatai pe care trebuie sa le faca un crestin ortodox este sa citeasca zilnic Sfanta Scriptura, fiindca in ea gasim cuvintele vietii vesnice. Asa ne indeamna si ne invata Sfanta Biserica, Sfintii Parinti si marii duhovnici.Dar sa nu ne oprim la o simpla lectura, ci sa punem in practica cele citite, cu ajutorul lui Dumnezeu.
La fiecare postare pe aceasta tema am pus si un citat din Sfintii Parinti sau din marii duhovnici, care vorbeste despre importanta Sfintei Scripturi in viata ortodoxa, si despre cum trebuie sa ne raportam noi, ca si crestini ortodocsi la ea.
Pentru lectura zilnica a Scripturii puteti folosi planificarea din aceasta serie de postari, sau cea randuita de Biserica,

"Dumnezeu ne arata prin cuvantul Sau ca n-a venit in lume pentru altceva decat pentru noi si pentru a noastra mantuire, si ne porunceste sa-L ascultam intru totul, daca vrem sa primim de la El viata vesnica.Acesta este Fiul Meu Cel iubit, intru care am voit: de El sa ascultati(Matei 17,5).
Cum sa Il ascultam ne invata Sfanta Lui Evanghelie, in care stau scrise ata viata Lui cea sfanta si fara de prihana, cat si invatatura Lui cea mantuitoare (...). Drept aceea, cine nu ia aminte la cuvantul lui Dumnezeu, acela e nepasator nu fata de vreun om, ci fata de Dumnezeu Insusi; si cine nu asculta de cuvantul lui Dumnezeu si nu traieste dupa el, acela nu asculta de Dumnezeu, care vorbeste prin cuvantul Sau.
Dimpotriva, inima credincioasa Il crede si Il marturiseste pe Dumnezeu ca Dumnezeu al sau si totodata isi insuseste sfantul Lui cuvant si il infaptuieste in viata sa, crezand orice este descoperit ori este vestit, orice este poruncit ori este oprit prin Sfanta Scriptura (...)avand Sf. Scriptura ca indreptar dupa care se straduie sa indrepteze viata sa."

Sf. Tihon din Zadonsk :
"Despre ascultarea si citirea cuvantului lui Dumnezeu"
(din "Despre indatoririle crestinului fata de sine insusi")



Ianuarie


14 Geneza 33-35, Matei 10:1-20
15 Geneza 36-38, Matei 10:21-42

16 Geneza 39-40, Matei 11

17 Geneza 41-42, Matei 12:1-23
18 Geneza 43-45, Matei 12:24-50
19 Geneza 46-48, Matei 13:1-30
20 Geneza 49-50, Matei 13:31-58
21 Iesirea 1-3, Matei 14:1-21
22Iesirea 4-6, Matei 14:22-36
23 Iesirea 7-8, Matei 15:1-20
24Iesirea 9-11, Matei 15:21-39
25 Iesirea 12-13, Matei 16
26 Iesirea 14-15, Matei 17




Iesirea
Matei


Irina

Principii de educatie crestina ( 8 )

Aceste sfaturi sunt scrise de Elizabeth Krueger, o mamica ce isi creste si isi scolarizeaza acasa cei 10 copii.Eu le-am gasit ca fiind foarte interesante si utile,de aceea o sa incerc sa le redau aici pe parcursul mai multor postari(am tradus si am adaptat cele scrise de ea), si sper sa fie si altora de folos asa cum mi-au fost, si imi sunt si mie.Se gasesc , in lb. engleza , pe
"Raising godly tomatoes"
(capitolul care urmeaza a fost tradus de o prietena foarte draguta- multumesc, Ioana! )


Fundamentele educarii crestine a copiilor

„Fericit este omul pe care il vei certa, Doamne, si din legea ta il vei invata pe el” (Psalmi, 93:12)


Tentatia majoritatii parintilor este de a cauta retete simple si sigure de educare a copiilor – gen “cum sa fac daca…”, “ce sa spun când…” . Pentru a ajunge acolo, insa, este nevoie sa cantarim mai intai problemele care trebuie rezolvate, acelea de care, in calitate de parinti, ne lovim des, iarasi si iarasi. Eu cred ca reusita sau esecul in cresterea copiilor depinde de raspunsul la urmatoarele întrebari: care iti sunt prioritatile , ce cunosti despre autoritatea parinteasca, cat de determinat esti sa iti separi copiii de influentele lumesti si in fine, cat de dispus esti sa renunti la teoriile pur stiintifice de crestere a copiilor si sa aplici principiile biblice si teoria crestina in schimb.


“Copii, ascultati de parintii vostri in toate, caci aceasta este bine-placut Domnului.” (Coloseni, 3:20)


1. Prioritatile unui parinte


Am citit de curand despre o femeie care – dupa ce ani la rand nu a ramas insarcinata – s-a hotarat sa infieze cativa copii mici. Tanjise sa fie mama si isi dorea cu ardoare sa aiba pruncii ei. A pornit asadar in lumea parintilor cu dorinte si vise despre ce isi imagina ca avea sa o astepte. Ani buni mai tarziu, marturisea unei persone apropiate ca nu i-a placut deloc viata ei ca parinte. Ba chiar ajunsese sa urasca maternitatea si s-a simtit cu adevarat usurata abia cand ceea ce devenise deja o povara a luat sfarsit. Ce trist! M-am intrebat ce va fi fost in imaginatia acestei biete femei cand si-a adus pentru prima oara copiii acasa. Cel mai probabil avea in minte aceleasi imagini de vis despre copii pe care le au fetitele mici care se jocã cu papusile. Se gandea probabil la leganatul tandru al bebelusului care adoarme in bratele mamei, la copilasul vesel care se joaca ore la rand, in armonie, cu trenulete sau papusi, apoi la elevul dornic mereu sa invete si niciodata refractar, la adolescentul de incredere care isi imparte trairile cu mama si tata, si in fine, la tanarul matur, pregatit sã isi intemeieze o familie a lui.


Nu vreau sa spun ca imaginile aceastea ar fi total neraliste. Eu insami am trait toate aceste stari alaturi de copiii mei. Dar trebuie sa subliniem ca este totusi doar o parte a realitatii. Deci daca va imaginati ca viata va fi cam asa, in toate situatiile si-n fiecare zi, e momentul sa meditati ceva mai mult la asta. Pentru ca nu e asa! E mai aproape de realitate sa va ganditi ca daca depuneti eforturi sustinute si continue, punand educatia copiilor vostri pe primul loc, in fiecare moment,in fiecare zi, atunci situatiile din fantezia de mai sus vor deveni realitate si se vor intampla tot mai des, pe masura ce copiii vor creste. Dar nu veti gusta bucuria unei relaii oneste si intime cu un fiu evlavios si bine-crescut, decat daca sunteti dispus sa faceti din educatia lui prioritatea numarul unu a vietii dumneavoastra. Educarea copiilor trebuie sa fie privita ca un angajament cu norma intreaga, fara pauze si fara vacante. Dar daca va asumati aceasta, sa stiti ca veti primi “recompensa” mai curand, si mai minunatã decat ati fi putut visa vreodata.


“Cuvintele acestea, pe care ti le spun eu astazi sa le ai in inima ta si in sufletul tau; si sa le sadesti in fiii tãi si sa vorbesti de ele cand sezi in casa ta, cand mergi pe cale, cand te culci si cand te scoli” (Deutoronom, 6: 6-7)"


Mai mult din aceasta traducere puteti citi aici .


(va urma)