Da, știu, toată lumea e ocupată cu pregătirile de Sărbători acum, dar ce sa fac, pe mine m-a lovit autoanaliza și dorința de a lua rezoluții pentru noul an.
Problema principală de pe lisa mea e țipatul ocazional la copii (la copiii mei, desigur).
Mi-ar place să spun că am biruit această deprindere păcătoasă, dar nu e deloc așa :( . Sunt momente în care nu reușesc să îmi controlez mânia, și asta mă mâhnește foarte mult.
Mi-am dat seama că există câțiva declanșatori pentru momentele în care nu-mi mai controlez tonul:
- stările mele de proastă dispoziție, care nu au legătură cu comportamentul copiilor
- neglijarea îndelungată a disciplinei, astfel încât problemele de comportament ale copiilor ajung să mă copleșească
- frustrarea provocată de persistența unui comportament negativ pe care m-am săturat să-l tot corectez
- imposibilitatea sau incapacitatea de a mă opri din ceea ce fac pentru a corecta un comportament negativ, astfel încât folosesc tonul ridicat al vocii pentru a rezolva problema
Trebuie să recunosc că până acum n-am luat mânia prea în serios, dar am văzut cât de mult îmi afectează sufletul, și relația mea cu ceilalți, în special cu copiii mei, precum și comportamentul lor. În Sf. Scriptura scrie că :
Orice amărăciune şi supărare(iuțime) şi mânie şi izbucnire(strigare) şi defăimare(clevetire) să piară de la voi, împreună cu orice răutate.(Efeseni 4:31).
Sf. Ioan Casian detaliază această problemă :
Să credem că nu ne este iertat să ne stîrnim mînia nici pentru pricini drepte, nici pentru nedrepte. Căci duhul mîniei întunecîndu-ne mintea, nu se va mai afla întru noi nici lumina care ne ajută să deosebim lucrurile, nici tăria sfatului drept, nici cîrma dreptăţii. Dar nici templu al Duhului Sfînt nu ni se mai poate face sufletul, cîtă vreme ne va stăpîni duhul mîniei întunecîndu-ne mintea. Iar la urma tuturor, avînd în fiecare zi în faţă icoana morţii, care nu ştim cînd poate veni, să ne păzim pe noi înşine de mînie şi să ştim că n-avem nici un folos nici de neprihănire, nici de lepădarea de cele pămînteşti, nici de posturi şi privegheri, căci de vom fi stăpîniţi de mînie şi ură, vinovaţi vom fi judecăţii.
(Sfântul Ioan Casian - Filocalia volumul I)
Nici o îngăduință în privința asta, o derogare cât de mică?Nuuuu.
Mi-am dat seama că manifestările mânioase (precum țipatul) sunt propria mea alegere. Lucru demonstrat de faptul ca în mijlocul unei ședințe de morală pe ton ridicat mă pot calma brusc pentru a răspunde la ușă sau la telefon cu un ton amabil :).
Are mânia vreun efect bun asupra copiilor mei?Desigur, le poate schimba momentan comportamentul, dar nu va produce o schimbare pozitivă a inimii lor. Ei vor învăța că:
- eu nu vorbesc serios dacă nu țip
- este acceptabil sa-ți descarci pe alții furia în acest mod
Ce mi-am propus să fac pentru a schimba lucrurile:
- în primul rând să mărturisesc mânia ca păcat (la spovedanie) și să cer ajutorul lui Dumnezeu pentru biruirea ei
- m-am hotărât să nu mai țip la copii orice ar fi. În caz că sunt foarte mânioasă o să trimit copiii în camera lor până mă liniștesc și pot aborda problema cu calm
- voi lăsa orice lucru pe care îl fac (spălatul vaselor, măturatul, vorbitul la telefon sau blogurile mai pot astepta :)) ) pentru a corecta IMEDIAT un comportament negativ, nu voi aștepta până lucrurile vor degenera până acolo încât să simt nevoia de a recurge la țipete- știuuu, nu va fi deloc ușor :((
- mă voi gândi întotdeauna că, deși scopurile educative trebuie să fie înalte, nu mă pot aștepta la schimbări peste noapte. Clădirea caracterului și învățarea sunt lucruri care necesită timp - și în cazul copiilor, dar și în cazul meu.
- mă voi strădui să conștientizez momentele în care sunt morocănoasă din cauza oboselii, a unei boli sau altor probleme, și să mă descurc cu ele fără să afectez familia. Voi încerca să dorm suficient, sunt sigură că momentele mele de iritare vor scădea semnificativ :).
- voi reorganiza rutina noastră zilnică, în funcție de schimbările intervenite în familia noastră în ultima vreme, astfel încât toată lumea va ști ce are de făcut - rezultă mai mult calm, mai puține ocazii de țipat :)
- voi încerca să îmbunătățesc comunicarea mea cu fetele - să le prezint mai clar regulile, și consecințele încălcării lor.
- sunt sigură că nu va fi ușor, că voi avea căderi, de aceea voi cere iertare fetelor de câte ori țip la ele, și le voi spune că acesta e un lucru rău pe care nici mami, dar nici ele nu trebuie să-l facă.
Ok, acestea fiind zise vă rog urați-mi succes!Și dacă aveți sfaturi sau idei pentru o mămică țipăcioasă, provenite din experiența proprie, m-aș bucura să le citesc la comentarii :).
Irina
Draga mea Irina,
RăspundețiȘtergereCata dreptate ai si cat de bine ai sintetizat starea de fapte, cum m-am regasit (cu mare tristete) in radurile tale pe mine insami.....
Si mie mi se intampla acelasi lucru, si desi acum mi se intampla din ce in ce in mai rar, totusi tot nu am reusit sa scot COMPLET tipatul, cateodata tot ma mai trezesc racnind ca o zapacita (dar din ce in ce mai rar si din ce in ce mai scurt, tot e ceva, nu?). Si cat de rau imi pare dupa aceea si cum ma rusinez fata de copii....
Imi voi scoate la imprimanta propunerile tale de rezolvare a conflictului, cateva puncte le-am aplicat deja, unele inca nu, iar lista ta este cu siguranta de mare ajutor (imi propun sa o citesc in fiecare dimineata).
Iti multumesc din suflet pentru tot ce mi-ai dat tu mie, cu atata bunatate in anul acesta, te imbratisez cu drag si-ti doresc tie si familiei tale sarbatori fericite si un an nou bun! La multi ani!
Cu drag,
Mimi
Copilul meu mi-a zis saptamana asta: "tu ma cresti ca sa tipi la mine!" Astept si eu si alte sfaturi pentru a nu mai tipa. dar poate si pentru a corecta copilul cand greseste. Pentru ca tip atunci cand ii spun de "o suta de ori" ca nu are voie sa faca ceva si el tot face.
RăspundețiȘtergereSucces:). Cred ca e buna hotararea de a lasa totul balta pentru a corecta momentan o situatie de criza. Trebuie actionat pe moment cat totul e proaspat. Iti doresc infinita rabdare:)
RăspundețiȘtergereFoarte bun articol pentru inceputul de an. Am sa cuget si eu la el si poate reusesc sa schimb ceva.
RăspundețiȘtergereSarbatori linistite!!
Gabrielama
toata lumea spune despre mine ca sunt intruchiparea calmului. si cu toate astea, m-am isterizat si eu o data la fetita mea mai mare. dar urat. o, nici nu vreau sa imi amintesc.
RăspundețiȘtergeredar nu am obtinut nimic bun. 1. pentru ca, copilul obisnuit cu mama calma nu a reactionat in nici un fel, decat cu uluire si atat. a trebuit sa ma linistesc pentru a-i spune ce are de facut. 2. nu am acumulat decat frustrare si supapare fata de propriile proniri pe care nu am putut sa mi le stapanesc.
eu nu fac niciodata rezolutii la sfarsit sau inceput de an, dar poate ar trebui sa incep de acum cerand si eu un pic mai multa rabdare si intelepciune.
si am uitat sa spun ca eu am numai doua fete. tie la 3 iti trebuie intreita rabdare. bafta multa!
RăspundețiȘtergeresi eu ma confrunt cu problema asta, doar ca pt ca nu am copii inca am alta problema: tip la mama sila sora mea, si nici una din noi nu are rabdare sa depaseasca momentul. cred ca trebuie exersat mai mult, dar trebuie si ca ceilalti sa fie dispusi sa te sprijine.
RăspundețiȘtergereIrina nu vin cu sfaturi pentru ca sunt si eu cu aceeasi slabiciune.In urma cu ceva postari am ridicat si eu aceasta problema la mine pe blog.I-am dat titlul despre Manie.Mania stiu ca e o rea facatoare, mai stiu ca nu se lasa usor induplecata e foarte greu educabila,aproape ca nu se poate controla.Ai amintit tu aici cativa factori cu care am putea sa ne inarmam si bineinteles sa-i cerem Maicii Preacurate ajutor.Fetitele tale sunt mai mici insa ai mei sunt mai mari si problemele se accentueaza in timp ce ei cresc.Sunt foarte greu educabili.Unui copil din aceasta epoca trebuie sa-i spui de zece ori un lucru si la randul lui iti spune ca nu a auzit ce i s-a spus.Ce sa mai spui!!??
RăspundețiȘtergereO sa urmaresc si eu comentariile poate vin mame cu sugestii si cu solutii.
Deci iti urez sa ai o saptamana linistita!
Draga Irina,
RăspundețiȘtergerePe mine m-a ajutat mult povestioara urmatoare: http://12inspire.blogspot.com/2006/04/why-people-yell-at-each-other.html
Citind-o am constientizat ce se intampla de fapt in momentul acela si ce ar trebui sa fac. De atunci, in momentele in care cineva, sau chiar si ceva, ma supara ma gandesc la ce simt de fapt pentru persoana sau lucrul respectiv. Ma gandesc la calitatile ei sau la faptul ca Dumnezeu face ca lucrurile sa se intample dupa voia Sa, pe care noi nu o putem intelege mereu (atunci cand e vorba de o situatie) si, prin urmare, in acel moment urmaresc sa simt iubire. Am observat ca de cand procedez asa chiar ma amuza lucrurile care altadata ma deranjau.
De ce sa te superi si sa strigi la un copil care iti picteaza peretii, de exemplu, cand ai putea sa apreciezi creativitatea lui si dorinta lui de a se exprima in acest mod. De ce sa te superi ca ti-a spart cana ta preferata... e doar o cana, nimic altceva ... Iti dai seama ca el, spre deosebire de noi, nu cunoaste toate regulile (lispite de suflet dealtfel)ale lumii in care traim. El vine cu o inocenta, o candoare si o puritate pe care ar trebui sa le admiram si la care ar trebui sa aspiram pentru ca acestea sunt calitati esentiale pentru a ne apropia de Dumnezeu. La asta se referea Iisus cand a spus "lasati copiii sa vina la mine" ... la copilul ce exista in sufletul tau, copil pe care lumea in care traim il ingradeste, il sufoca chiar cu reguli si rationamente.
Iubirea e cea care ar trebui sa o avem mereu in suflet si sa o manifestam atunci cand interactionam cu ceilalti (nu mania sau ura). In momentul in care in sufletul nostru e doar iubire (pentru noi, pentru ceilalti, pentru Dumnezeu) totul devine frumos si armonios.
Mult succes in a practica iubirea si calmul!
Anca
Si eu am intampinat aceeasi problema,chiar daca sunt o fire foarte calma .Problema mea era ca nu acceptam ideea ca nu pot fi supermama.De cand am constientizat asta,ma bucur ca pot sa fiu doar mama,si atat.(cu momente de oboseala,cu frustrari,dar cu multa intelegere,in acelasi timp.Fetita mea cea mare are 4 ani si un pic,mijlocia doi,iar mezinul opt luni.Nu am absolut niciun ajutor,in afara sotului,care vine acasa foarte tarziu.Cel mic,pana acum vreo doua luni nu-mi cobora din brate,si inutil sa mai zic ca si fetele aveam si au mereu nevoie de mine.Nu trece o zi in care sa nu-mi fac procese de constiinta ca nu am avut timp suficient pentru fiecare in parte,dar nu trece o zi fara sa-i iubesc si sa-i srtang in brate...Cand ma enervez,incerc sa nu reactionez atunci,pe moment,numar pana la zece,msi cu cel mai mare calm incerc sa lamuresc incet,dar ferm lucrurile.Nu-mi iese intotdeauna,dar cand simt ca lucrurile-mi scapa de sub control plec intr-o alta incapere,si incerc sa ma linistesc.Acuma la noi e faza in care vor amandoua in acelasi loc,vor amandoua aceeasi jucariue,vor amandouasa fie primele...ufffffff,trag amandoua de fratiporul cel mic...Pana acuma nici nu realizam ca mai si tip la ele.M-am socat cand mi-a explicat fetita cea mare ca eu am batut-o.Era sa lesin,intrucat eu sunt impotriva violentei de orice fel
RăspundețiȘtergereM-am cules de pe jos si am intrebat-o ce inseamna bataia,ca-mi era clar ca nu stie,nici nu stiam ca stie cuvantul
Mi-a raspuns
m-ai batut atunci cand te-ai enervat si cand ai strigat la mine
.De atunci,incerc mereu sa ma controlez,las lucrurile nefacute,casa-mi este vraiste mai mereu,ma pun cu ele pe jos si facem totui fel si fel de activitati,....Am pierdut-o pe mama in adolescenta,insa am o amintire blanda a ei.Asa vreau si eu sa-si aminteasca puii mei de mama lor;una blanda,duioasa.Multa putere va doresc.Mara
Fetelor dragi, ce comentarii minunate si pline de intelepciune, va multumesc mult de tot! Eu am mai invatat ceva de la voi toate, pentru mine au fost si postarea Irinei si comentariile voastre de mare ajutor, iar pe de alta parte, mi se pare tare linistitor gandul ca nu sunt totusi singura cu problema asta.....
RăspundețiȘtergereDoamne ajuta!
Of Doamne! Grea problema! Cunosc...eu deja sufar de furie cateodata, se intampla rar, dar fereasca Domnul! Si n-am nici o scuza in afara de necazurile care mai apar in viata mea, nu am decat un singur pui destul de cumintel si o minune de sot cu care nici nu pot sa ma cert, chiar daca as vrea, pentru ca in momentul nr. 2 se ridica si paraseste incaperea...
RăspundețiȘtergereIn ceea ce ma priveste, privind cu sinceritate, asta este patima mea cea mai mare din care ies tot felul de rele...Nu am reusit niciodata sa ma vindec de ea de tot, desi taaaare mult mi-as dori!
Doamne ajută, Irina
RăspundețiȘtergereAm scris şi eu aici un comentariu-postare
http://femeiacrestina.blogspot.com/2010/12/re-cateodata-mami-tipa.html
Da, si eu am problema asta.. dar din ce in ce mai rar.. Un lucru care m-a ajutat a fost sa-mi imaginez ca o persoana importanta pentru mine ma priveste atunci cand tip, hehe.. De exemplu sotul, sau parintele duhovnic.. sau sotia lui, sau oricine altcineva la parerea cui ti..
RăspundețiȘtergerePentru ca nu e asa frumos sa tipi la propri copii.. si noi tinem la imaginea noastra de afara.. ce pacat ca nu tipam la copii si afara din casa, sa se vada mai bine cum ne e firea:))
Mai multe, pot sa spun ca nu suntem Wonderwoman, si ca uneori e necesara o explozie din asta (dar nu pe copiii nostri) si ca nici nu trebuie sa incercam sa le facem pe toate la timp, sa fim si frumoase si devreme acasa, etc.. doar trebuie cumpatare:).. Bine ca mi-ai adus aminte de mania-ca pacat, ca taman ce imi pregateam lista..:)
Si eu ma inscriu in clubul urlacioaselor!Cand i-am spus parintelui despre pacatul maniei mi-a spus sa fac asa:in loc sa tip sa-i inchin pe copii Sfantului al carui nume il poarta;Sf.Parinte Antonie binecuvinteaz-o pe fetita mea Antonia!
RăspundețiȘtergereBineinteles ca nu-mi iese de fiecare data si ma trezesc urland!
Si e adevarat ca nu reusesc nimic daca urlu!
multumesc! multumesc! multumesc!
RăspundețiȘtergereAcum ceva timp cautam articole despre cum ar trebui economisiti banii si am ajuns aici intamplator.De atunci te urmaresc mereu,am citit despre curatenia casei,despre buget,despre copii.Am invatat sa-mi curat casa datorita a ceea ce am citit aici.Acum iar am ajuns pe blogul tau,si vad articolul despre "mami care tipa",unde m-am regasit si eu.:( din pacate.E super ceea ce ai scris,ar fi si mai super daca as reusi sa ma calmez pentru ca saracutii mei copii nu au nicio vina ca sunt eu suparata.Astept sa vad cum va evolua la tine,si voi lua si eu aceste sfaturi si voi incerca sa vedem daca voi reusi.Sa ai succes in ceea ce ai hotarat.Claudia
RăspundețiȘtergerete pup dulce!
RăspundețiȘtergerem-ai mai linistit, stiam ca nu sunt singura tipacioasa, dar m-ai uns la suflet cu ceea ce ai scris tu si celelalte mamici
cred ca va trebui sa spun la parinte si acest pacat (pana acum nu mi-a trecut prin cap sa il mentionez)
un sfat nu am, am doar mustrari de constiinta mai ales ca dupa ce eu tip el vine si se alinte la mine
am impresia ca am prea multe pretentii pentru un copil sanatos si energic
va doresc sarbatori pline de liniste
dragele mele, va multumesc, nu ma asteptam la atatea comentarii.Am retinut toate sugestiile si ideile voastre.
RăspundețiȘtergereFaptul ca m-am hotarat sa nu mai tip, si ca am scris asta si pe blog m-a ajutat foarte mult.Inca nu am recidivat, ca sa zic asa, si imi doresc ca lucrurile sa continue in acest fel :).
Draga Irina, eu doar acum am gasit timp sa mai citesc de pe blogurile ce le urmaresc si vreau sa iti spun ca m-a impresionat fte tare postarea ta! Ma bucur ca esti o persoana asa sincera si deschisa fata de tine insuti, sunt convinsa ca asa esti si fata de restul lumii, imi esti tare draga! Te imbratisez cu drag si iti doresc si eu succes in misiunea asta deloc usoara pe care ti-ai propus-o, Dumnezeu sa iti lumineze mintea si sufletul in momentele in care ai nevoie! Un pupic dulce de la Alexut si bineinteles si de la mine :)
RăspundețiȘtergereDraga Irina, eu am descoperit blogul tau doar de cateva zile, cateva zile binecuvantate in care am reusit gratie exemplului tau, sa adun toate fortele din mine (forte acoperite total de vlaga si nedeterminare) si sa incep sa scot capul din noianul de treburi casnice care ma inglodeau ca o mlastina ucigatoare. Sunt o mami de 39 de ani cu trei baieti de 14,10 (ani) si 7 luni si jumatate. N-am ajutoare, ba chiar pe sotul meu as putea sa-l enumar printre copii dupa cat strang si in urma lui. I-am invatat prost din nestiinta, lipsa de educatie, de cunoastere, din lipsa de imaginatie si din toate lipsurile pe care le mai vrei ca le am pe toate. Sunt mari si nu fac mai nimic decat cu tipete, urlete,uneori am mai recurs la sanjaj emotional (metoda proasta pe care o folosea mama mea si care mie nu mi-a lasat decat gauri in suflet si frustrari). Sunt de multa vreme impotmolita la capitolul autoanaliza si cu cat imi scormonesc mai mult fiinta cu atat gasesc mai multe lucruri facute prost, pornite prost, duse in directii gresite... Revenind la subiectul maniei o sa-ti citez dintr-o fila de jurnal personal de acum vreo luna, o "revelatie" avuta in timp ce ma tanguiam la Dumnezeu si-L rugam sa ma ajute ca sunt manioasa si nu stiu cum sa ma vindec...
RăspundețiȘtergereMania este solutia celui lipsit de solutie. Incerc sa inteleg sursa adanca a maniei si realizez ca momentele in care ma infurii brusc si cu intensitate maxima coincid cu cele in care nu stiu sa solutionez in alt mod o oarecare problema. Aproape zilnic ma infurii pe David ca nu vrea si nu stie sa faca ceva cu timpul lui liber in afara de calculator si desene animate (nota: David e mijlociul, cel de 10 ani)
Dar vina imi apartine in procent de 90%, 10% ii las lui, e procentul inconstientei copilaresti. Insa responsabila de faptul ca el nu progreseaza cu nimic, sunt eu. Eu, pentru ca nu am nici eu solutii concrete, solutiile mele sunt mult prea evazive si generale, greu de realizat. Eu insami sunt o persoana dificila, greu de inteles, greu de multumit, de multe ori absurda, fara masuri precise, prea imprevizibila (ca vantul de primavara) si mai mult ca sigur, greu de suportat.
Revenind, iti multumesc mult pentru tot ce scrii esti o adeavarata oaza in desert. In sfarsit am inteles niste lucruri, am inteles de ce nu imi ajunge timpul pentru nimic, de ce sunt vlaguita si haituita in permanenta alergand in zeci de directii, incepand 10 treburi deodata si nefacand nimic bine, nu sunt organizata, asta e miezul problemei, nu stiu sa ma planific. Multumesc din suflet, Dumnezeu sa-ti rasplateasca tot binele. Planificarea treburilor mi-a dat vigoare, si am reusit sa ma impac cu mine pentru ca mereu eram pe fuga sa mai pot prinde macar un rand dintr-o carte (sunt pasionata de lectura duhovniceasca). Eram suparata ca nu ma pot tine de pravila, dar vad ca merge rugaciunea cu stilul asta de viata planificata, se imbina perfect. Fii binecuvantata!
Cu mult drag, Ionela
draga Ionela, ma bucur ca ce am invatat de la altii ti-a fost si tie de folos. O sugestie- desfinteaza calculatorul si televizorul. Stiu ca e greu, ca e asa bine sa fii lasata in pace si sa ai linste, dar pe termen lung va fi mai folositor pentru voi, si in special pentru copii. Pregateste tu activitati pentru ei, si nu le oferi alternativa calculatorului sau tv-ului. Mai ales ca David e mare, ar putea citi, sau sa invete sa mestereasca ceva, baietilor le place f mult asta. Eu am gasit la anticariat niste carti f vechi despre lucru manual, si acolo detaliaza cum sa invete un baiat tamplarie, electronica si multe altele. Chiar o sa le prezint, sunt carti f bune.
RăspundețiȘtergereDraga Irina, le-as desfiinta cu drag dar nu se poate din nefericire. Povestea mea e lunga si intortocheata, o sinteza mica despre cum m-a gasit Dumnezeu si m-a scos din groapa se gaseste in cartea editata de Ciprian Voicila, Sfantul Nectarie minuni in Romania la pagina 38 si se numeste "Rugaciunea este jertfa". Daca ai timp s-o rasfoiesti, (e scurta) iti dau un link catre carte: http://www.cartidownload.ro/Diverse/2211844/Sf_Nectarie_Minuni_in_Romania
RăspundețiȘtergereEu m-am trezit ortodoxa de vreo 3 ani, nu ca nu m-as fi nascut asa.... Sotul meu e foarte rigid, are niste limite extrem de clare si bine definite, nu accepta biserica decat tangential si si-asa i se pare enorm.. Putinul lui timp liber il ofera televizorului asa ca sugestia ta e greu de pus in practica. Nu avem nici parinti prea credinciosi cu faptele doar asa usor teoretic. Copiii nostri nu prea au de unde sa primeasca educatie crestina iar eu m-am trezit mult prea tarziu cand deja relele in educatie erau facute (pentru cei mari), ma straduiesc acum sa fac tot ce pot pentru cel mic, cu ajutorul lui Dumnezeu. Exista oare sperante si pentru specimene de teapa mea?????
cu drag Ionela
Ionela, cred ca daca ii prezinti sotului tau situatia in mod obiectiv, fara sa aduci vorba de biserica si educatie crestina, el va fi de acord cu tine.Vizionarea tv exagerata, si jocurile pe calculator sunt un rau in sine, nu dpdv crestin. El, fiind adult deja format, nu ii dauneaza sa se mai uite, dar copiii trebuie sa-si dedice timpul studiului si jocurilor in aer liber, sau jocurilor care sa le dezvolte indemanarea- mai ales baietii, care sunt mai energici- ca sa se dezvolte armonios.
RăspundețiȘtergerechiar daca exista tv in casa el poate fi folosit doar de sotul tau, iar celor mici sa le stabilesti un program. Noi avem tv in casa iar (il desfiintasem la un moment dat), dar fetele si-au ales un desen (strada Sesami) si se uita doar la el, in rest sta inchis,ca noi ii mai dam drumul doar seara,cand mai ascultam stiri sau emisiuni politice.La jocuri e calculator nu le dam voie deloc. Ii dadusem Ilincai la un moment dat, si am observat ca isi pierduse placerea pt altceva, asa ca le-am taiat rapid.
Niciodata nu e prea tarziu, trebuie doar sa gasesti metodele si mijloacele adecvate ca sa indrepti lucrurile, dar fara sa fortezi nimic Ai rabdare, incearca sa petreci mai mult timp alaturi de copii, sa dezvolti relatia cu ei, cautati sa fiti mai mult timp impreuna ca familie,sa stabiliti niste reguli clare si ferme pt copii, si lucrurile vor veni si de la sine, oarecum.
Multumesc pentru raspuns Irina, ma voi stradui mai mult.
RăspundețiȘtergereIonela