vineri, octombrie 05, 2007

Sa citim copiilor


In educatia copiilor nostri consideram ca este foarte important sa le dezvoltam dragostea pentru carti si interesul pentru lectura. In primul rand am oferit Ilincai exemplul personal: cumparam carti, si citim carti , fiindca degeaba asteptam ca cel mic sa faca ce zice popa . Apoi i-am cumparat carti si i-am citit inainte de a implini un an. Are mica ei biblioteca personala, la care contribuim si noi, si bunicii. Din cand in cand mergem cu ea la librarie si o lasam sa-si aleaga o carte care ii place. Ii citim zilnic povesti, poezii, iar seara, la culcare, lecturam impreuna ceva din "Biblia copiilor", sau din carticele de rugaciuni pentru copii.
Caut mereu sugestii noi referitoare la acest domeniu, asa ca am gasit si am spicuit cateva idei si sfaturi pentru parinti, referitoare la alegerea cartilor pentru copii si dezvoltarea interesului pentru lectura al acestora din volumul "Copilul, familia si gradinita" de M.Dumitrana (ed. Compania) :
  • varsta prescolara este cea mai propice pentru a obisnui copilul cu cartile si a-i deschide gustul pentru lectura
  • citirea povestilor poate incepe inca din primele luni de viata
  • in aceasta perioada copilul va fi "antrenat" pentru a se obisnui cu procurarea si citirea cartilor
  • cartile vor fi selectate de catre adult, ferind copilul de cele indezirabile
  • cu prilejul unor sarbatori importante copilul trebuie sa primeasca, pe langa jucarii, si cate o carte, si i se va amenaja o mica biblioteca personala( acolo unde nu exista posibilitatea instalarii unor rafturi se va folosi macar un cos sau o cutie speciala)
  • pana la doi ani se vor alege carti cu paginile din carton gros, material textil sau plastic, pentru a putea fi manipulate fara sa se deterioreze, cu imagini mari, colorate si foarte concrete
  • adultul va sta cu copilul pentru a-i rasfoi cartea,a-i arata imaginile, a le numi, si a-i arata, acolo unde e posibil, corespondentul lor in realitate
  • cand copilul a mai crescut se vor alege carti care au doua-trei imagini pe pagina si cuvinte scrise, sau chiar un text scurt
  • parintele va intreba copilul despre ceea ce vede, sau va canta impreuna cu el versulete din text
  • de la 2 ani pot fi abordate primele carti pentru numarat
  • de la 3 ani se vor introduce carti cu texte mai complexe, in functie de copil
  • de la 4 ani pot fi introduse carti in care copilul are sarcini grafice diverse: sa traseze linii pe spatiul punctat(intai diverse obiecte, apoi litere si cifre)
  • pana la 5-6 ani dezvoltarea copilului este foarte rapida si profunda, astfel incat, in functie de nivelul copilului si de interesele sale parintele va alege cartile potrivite.
  • chiar daca pana la aceasta varsta copilul stie litere si cifre, si uneori a invatat chiar sa citeasca, parintele are sarcina si obligatia de a-i citi copilului povesti sau poezii, chiar si dupa ce acesta a terminat clasa a doua; desi copilul a capatat deprinderea scris-cititului, el oboseste usor si nu poate prinde intelesul textului; refuzul adultului de a-i citi, pe motiv ca cel mic stie deja sa o faca, poate diminua interesul copilului pentru citit, si implicit pentru invatatura
  • asadar, parintii trebuie sa citeasca copilului cat mai des si cat mai mult timp
Irina

Un comentariu:

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.