luni, decembrie 10, 2012

Simplitate versus austeritate


Cand vine vorba de simplificarea vietii multi oameni se gandesc ca acest lucru este echivalent cu austeritatea, cu refuzarea tuturor dorintelor si lucrurilor placute sau cu un trai saracacios, lipsit de orice bucurie.




Oare traiesc simplu daca nu-mi ingadui nimic frumos, si traiesc doar cu "strictul necesar"?Cred ca e important sa nu fim risipitori, sa ne chibzuim banii astfel incat sa avem ceva economii puse de-o parte pentru cazuri de urgenta, si sa nu intram de aiurea in datorii. Dar adevarata simplitate nu inseamna zgarcenie si o viata in saracie lucie, ci  efortul de a constientiza ce este cu adevarat valoros in viata pentru noi, si a folosi banii pentru a obtine acele lucruri in particular.Inseamna sa gasim  acel echilibru in viata, astfel incat sa ne simtim bucurosi, impliniti, multumiti.



Daca punem accentul pe obiecte - indiferent ca vrem sa adunam cat mai multe, ori sa scapam de ele- ne vom concentra prea mult pe material, riscand sa pierdem esentialul.
E important sa ne gandim la viitor si sa-l planificam, dar fara sa uitam a ne bucura de prezent.
O viata de simplitate nu poate fi decat asumata in mod benevol, e o alegere. In sensul ca poti castiga bani suficienti,sau chiar foarte multi :), dar alegi sa ii redirectionezi in asa fel incat sa obtii in viata ta un echilibru intre munca, viata de familie si timp personal. Cand esti nevoit sa te descurci lunar cu sume foarte mici de bani, nu se cheama simplitate, ci saracie.




Cred ca simplitatea inseamna sa iesim de buna voie din aceasta capcana a ritmului contemporan foarte rapid, pentru a avea timp sa ne bucuram cu adevarat de viata, sa savuram fiecare clipa la valoarea ei reala, sa traim intens fiecare moment, fara sa avem mintea la o mie de lucruri in timp ce facem ceva.

Irina