sâmbătă, noiembrie 23, 2019

Si eu cu cine votez?raspunsul parintelui Calistrat



sursa

- "VOI SUNTEȚI LUMINA LUMII".(Sf.Evanghelie).
- O întrebare primită în ultima vreme, de sute de ori, de la credincioșii noștri și prietenii paginii noastre.
- PĂRINTE CU CINE SĂ VOTĂM ?
- Pe cât de simplu este răspunsul, pe atât de adânc și incert.
- Spune Sfânta Scriptură, că omul a fost făcut să asculte de Dumnezeu.
- Dar în cursul istoriei lui cerești a respins binele divin și Cuvântul lui Dumnezeu, primind îndemnul și sfatul diavolului.
- După izgonirea din Rai, omul a ajuns să simtă nevoia de conducători pământești, iar începând după potop a avut primul conducător, pe Nimrod.
- Istoria lumii ne-a consemnat, în mersul culturilor și civilizațiilor că omul, acest rege al creației, chipul și asemănarea lui Dumnezeu, a avut urcușuri, căderi, progres și regres în cursorul vieții pământești a lumii.
- Astăzi rămân doar amintiri modelele iluștrilor eroi, liderii politici și spirituali, domnii, voievozii și regii sau alți mari conducători ale neamurilor care au traversat cronologic și geopolitic istoria lumii și a timpului.
- Odată cu coborârea Fiului lui Dumnezeu în istoria omenirii, lumea a simțit lumina divină revărsată din mila și dragostea lui Dumnezeu față de umanitate.
"Nu a suferit să vadă neamul acesta, chinuit de diavol și de stricăciune".(Sf.Scriptură).
- Dacă ar fi să căutăm omul înțelept, iubitor de Hristos, viteaz, cumpătat, întreg la suflet și la minte, iubitor de popor și de țară, cum au fost voievozii, cum i-au descris cronicarii, nu mai avem de unde să îi luăm.
- Ne spune Sfânta Scriptură:
"Omul se cunoaște după fapte ca pomul după roade".
Proverbul popular zice:
"Vorba sună, fapta tună".
"Taci tu, dar lasă să vorbească faptele tale".
Iarăși Sfânta Scriptură spune:
"Omul bun scoate cele bune din vistieria inimii sale, iar omul rău pe cele rele".(Sf.Evanghelie).
- Stând și analizând atât obiectiv dar și subiectiv, din punct de vedere moral și etic, biserica a fost, este și va rămâne, singurul factor coagulant și de comuniune, care adună toată suflarea creștină sub puterea și lucrarea Duhului Sfânt, la porunca Tatălui sub puterea Crucii și Învierii.
- "Din câți mi i-a dat Tatăl, nu vreau să pierd pe nici unul".(Sf.Evanghelia- Ioan).
- Eu vreau ca toți să fie una, precum Eu și Tatăl una suntem".(Sf.Evanghelia- Ioan).
- Dacă ne uităm atenți, la toxicitatea dogmelor politice, a fiecărui partid de guvernământ, constatăm doar dezbinare, ură, dușmănie și mii de interese mărunte, personalizate după rangul și puterea fiecărui păstor năimit în parte.
- Oare nu sunt deajuns cei 30 ani trecuti prin experiența de conducere, în scena politică, de a converge spre un numitor comun, toate culorile politice din România ???
- Dacă ei ca oamemi cu pregătire în domeniu, nu au putut cădea de acord, sau să ajungă la un numitor comun, pentru binele lor și al țării, cu ce pretenție mai vii la electoratul obosit și sufocat de atâtea aversiuni politice, să-ți arăți incompetența jignind în stânga și în dreapta că votanții nu sunt înțelepți să voteze cum vor unii și alții, de ce este vinovat omul de rând, pentru inconsecvența din politica țării???
- UNDE NE SUNT MODELELE DE URMAT?
- Care este omul providențial, care să dea direcție țării și poporului?
Ca o idee de final, fiecare creștin și român să cugete adânc în inima sa, ca patriot, ca cetățean, ca suflet al bisericii Ortodoxe românești, cu multă discernere, să-și exprime votul cum crede el de cuviință în inima și rațiunea minții lui, atunci când intră să ștampileze buletinul de vot.
- Să ținem cont, că prin votul nostru trebuie să avem grijă de câteva temeiuri sociale de bază a cetățeanului român:
1. Libertatea de credință a românilor.
2.Unitatea și integritatea familiilor noastre, singura instituție generatoare de valori morale și intelectuale.
3.Integritatea teritorială a țării, a limbii, a culturii, a valorilor naționale, culturale și spirituale.
4. Respectarea Constituției și a legilor țării.
- În ultimii 30 ani, parcă România nu mai este a poporului, nici poporul al României.
- Statul uită că România nu este moșia personală a politicienilor, ei sunt ai țării prin vot electoral.
- De aceea grija lor trebuie să fie centrată pe grija față de România și popor, nu numai de binele și interesul personal, care slavă Domnului nu-i ocolește.
- Un politician demn și de valoare, nu are nevoie de trucuri, de pomenii electorale, de mila alegătorilor, nici de stimularea votanților pentru un vot, un conducător demn de a strânge poporul în jurul lui, precum matca roiul de albine.
- CALITĂȚILE unui conducător și lider adevărat sunt:
- Bărbăția și demnitatea
- Cuvântul cu prestanță fară minciună, dres cu blândețe și adevăr.
- Credința dreaptă în Dumnezeu, singurul Conducător al Universului.
- Dragostea de țara și poporul care le are sub cârmuire.
- Să fie cinstit și onest, să aibă grijă de toți supușii.
- Să fie făcător de pace, să vrea binele țării lui și prosperitatea ei.

- Creștinilor le rămâne datoria de a discerne și cugeta atent, că de votul lor depinde binele și soarta țării.
- AȘA SĂ NE AJUTE ȘI SĂ NE LUMINEZE DUMNEZEU, CU DUHUL SĂU CEL SFÂNT.
- Părintele Calistrat.
Un sfat duhovnicesc pentru ucenici.

sursa : facebook 


18 comentarii:

  1. Daca ar exista un astfel de om politic, nu ar putea razbate prin serparaia actuala. In conditiile actuale, o sa aleg o persoana care stapaneste limba romana.

    RăspundețiȘtergere
  2. fiecare voteaza cum crede ca e mai bine :).Pentru mine e important, printre altele, ca cel cu care votez sa fie roman si ortodox.Sa tina cu romanii si cu Romania, atat cat se poate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu cred la fel, cine nu a făcut greșeli de limbaj în viata lui măcar o singura data?
      Sa fim serioși 😊

      Ce a realizat președintele în funcție pt români și România?

      Doar lupta pentru putere cu PSD-ul....

      Deci voi vota cu un om care simte românește, care are și bune și rele, dar e român și are și alte viziuni comune..

      Ștergere
  3. Un popor majoritar ortodox se cade să aibă un președinte ortodox!

    RăspundețiȘtergere
  4. La nivel declarativ toti sunt buni romani. Dar bunii romani nu isi vand tara. Regina Maria nu a avut sange romanesc, dar a iubit tara asta si s-a luptat pentru ea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pai da, fiindca avea coloana vertebrala, nu era o molusca fara principii, ca multi dintre politicienii actuali.E greu sa gasesti printre politicieni un roman care sa iubeasca tara, din pacate :(

      Ștergere
  5. Asa este, fiecare voteaza cum considera. Sper sa nu ne fie rusine de cel care ne reprezinta in lume.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu sper sa fie cineva care sa nu distruga de tot tara asta si sa reprezinte tara cu demnitate, nu sa fie sluga la straini si sa se prezinte la ordin.

      Ștergere
  6. Roman si ortodox ... da, as vota, ar fi ideal sa pot alege un bun crestin. Dar n-am avut niciodata aceasta varianta, doar la nivel declarativ.
    Prin urmare conteaza omul, intentiile lui, modul in care actioneaza, onestitatea, nu e suficient doar sa se declare roman si ortodox. Faptele vorbesc.
    Regina Maria n-a fost nici romanca, nici ortodoxa, cu toate astea a iubit Romania si-a facut tot ce-a putut pentru a se infaptui Marea Unire. As fi votat-o.
    Voi vota candidatul pe care-l simt cel mai onest.
    Voi alege raul cel mai mic pentru ca cealalta varianta ma sperie de-a dreptul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. parca putem spune noi cine e bun crestin...Dumnezeu stie pe fiecare...ne straduim, fiecare cum putem, cum ne lumineaza Dumnezeu.Regina Maria s-a convertit la ortodoxie in 1926.

      Ștergere
    2. As fi votat-o pe Regina Maria pe atunci cand era anglicana si englezoaica, asta voiam sa evidentiez.

      Ștergere
    3. Mari, pai depinde cine ar fi fost contracandidatul :))

      Ștergere
  7. sa ne lumineze Dumnezeu pe fiecare, sa facem o alegere buna. In rest, voia Domnului...

    RăspundețiȘtergere
  8. Au mai fost si altii inainte de Regina Maria, dar de data asta, parca e prea de tot... intr-adevar, nu putem noi sti cine e bun crestin sau nu, dar eu m-am saturat sa avem mereu de ales raul cel mai mic... si nici pe acesta nu-l stim care e... are cineva vreo certitudine? din 14 candidati, printre care intelectuali si ortodocsi, romanii i-au ales pe cei care au avut sustinere si putere pentru a-si face campanie...paine si circ... pacat de tara asta si de popor! Am ramas la mila Domnului!

    RăspundețiȘtergere

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.