Se afișează postările sortate după dată pentru interogarea simplitate. Sortați după relevanță Afișați toate postările
Se afișează postările sortate după dată pentru interogarea simplitate. Sortați după relevanță Afișați toate postările

luni, decembrie 29, 2025

Cuvântul anului 2026 (și cum să-ți alegi și tu cuvântul )



 ...al TREISPREZECELEA an în care îmi aleg un cuvânt călăuzitor pentru anul care vine :)

Înainte de a vă spune ce cuvânt mi-am ales pentru 2026 vă reamintesc că puteți găsi, apăsând pe linkurile de mai jos, resurse care să vă ajute în alegerea propriului vostru cuvânt
CUVANTUL ANULUI - CUM IL ALEGEM?

Iata si cuvintele mele din anii trecuti :

♥ 2014 : SIMPLITATE
♥ 2015 ÎNFLORESTE
♥ 2016 RECONECTARE
♥ 2017 DETERMINARE
♥ 2018 PASIUNE
♥ 2019 A PROSPERA
♥2020 BUCURIE
♥2021 MAI MULT ...din ceea ce contează cu adevarat
♥2022 ÎNCREDERE
♥ 2023 SINE 
♥ 2024 CONSECVENȚĂ

 ♥ 2025 PREZENȚĂ


 Pentru 2025 cuvântul ales a fost  PREZENȚĂ

În 2024 am simțit că sunt prea împrăștiată și mi-am dorit ca în 2025 să fiu mai atentă la ceea ce fac, la ceea ce trăiesc. Nu cred că am reușit mare lucru, este foarte greu să fii prezent în moment când ai foarte multe lucruri de făcut zilnic. Și, oricât ai dori să mai simplifici viața, asta pare adesea o sarcină imposibilă în ziua de azi.

Trăgând  o linie, 2025 mi s-a părut un an greu, parcă n-am avut spor în nimica și m-am simțit tristă, obosită și deprimată de prea multe ori.N-aș putea spune că a fost un an rău, dar nici nu pot să spun că am realizat ceva.Am avut un adânc sentiment al zădărniciei, al lipsei de sens, de rost, și parcă tot ce îmi aducea bucurie până acum nu m-a mai binedispus de loc.Aș zice că am avut un an neguros mental.Am văzut din plin doar partea goală a paharului, am trecut prin stări groaznice de anxietate și de nemulțumire continuă.Mi s-a părut că totul merge din rău în mai rău și parcă nu mai vedeam nici o speranță la orizont.

E clar pentru mine că nu pot continua așa. Întâi pentru că e neplăcut și deprimant să fii mereu într-o stare de cârtire  și nemulțumire, apoi fiindcă e clar că starea asta nu e deloc de la Dumnezeu și de aceea vreau să nu o mai cultiv  și să ies din ea. De aceea  cuvântul meu pentru 2026 este OPTIMISM. 


 

OPTIMISM s. n. Concepție filosofică opusă pesimismului, potrivit căreia lumea existentă este cea mai bună dintre lumile posibile sau, cel puțin, în lume binele precumpănește asupra răului; atitudine a omului care privește cu încredere viața și viitorul; tendință de a vedea latura bună, favorabilă a lucrurilor. – Din fr. optimisme, germ. Optimismus.

 sursa: DEX '09 (2009) 

 În 2026 vreau să lucrez în mod conștient  la optimismul meu. Cred că o stare de spirit pozitivă este strâns legată de încrederea în Dumnezeu, de rugăciune și de cultivarea , în mod intenționat, a unei gândiri orientată spre mulțumire și spre nădejdea că orice rău va fi transformat în bine, la un moment dat.

 Cum intenționez să cultiv OPTIMISMUL în 2026 :

  •   văd binele și frumosul în ceea ce mă înconjoară - și  le împărtășesc cu ceilalți
  •   mă concentrez pe soluții, nu pe probleme - în loc să stau pasivă și să mă vait,  caut soluții și fac tot ceea ce ține de mine pentru rezolvarea problemelor
  • reîncadrarea provocărilor și a nereușitelor   când întâmpin un obstacol, mă întreb: „Ce oportunitate se ascunde aici?” sau „Ce pot învăța din asta pentru a reuși data viitoare?” 
  •  exersez zilnic recunoștința și mulțumirea pentru toate lucrurile. Optimismul se hrănește din recunoștință. Recunoașterea  micilor victorii zilnice și a lucrurilor bune  antrenează creierul să vadă progresul acolo unde alții văd doar stagnare
  •  folosesc un limbaj pozitiv - cuvintele au puterea să te darâme sau să te ridice, de aceea voi fi atentă la limbajul pe care îl folosesc
  •  îmi protejez spațiul mental - într-o lume plină de știri negative, aleg să consum conținut care mă  inspiră și să mă înconjor de oameni care îmi alimentează entuziasmul, nu care mi-l consumă.
  • mă port frumos cu ceilalți și  fac tot binele pe care îl pot face  
  •  am grijă la gândurile mele - pun gândul cel bun înainte

 

Pentru 2026 îmi iau ca motto acest verset din Biblie : 

 Mai departe, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice (lucru vrednic de ) laudă, la acestea să vă fie gândul.

 Cele ce aţi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut la mine, acestea să le faceţi, şi Dumnezeul păcii va fi cu voi. 

 Filipeni 4 : 8-9 


Tu ce cuvânt ți-ai ales pentru 2026?
Lasă gândul tău la comentarii 😍

 Update : și-au ales cuvântul anului 

 Katia - blogul Doar un leu 

Andreea - blogul Condei fără cerneală 

 

 Cu drag, Irina

 

sâmbătă, decembrie 28, 2024

Cuvantul anului 2025 (si cum sa-ti alegi si tu cuvantul )

 

...al DOISPREZECELEA an in care imi aleg un cuvant calauzitor pentru anul care vine :) 

Cuvantul anului 2024 a fost CONSECVENTA.

Am ales acest cuvant cu gandul de a fi consecventa si perseverenta in lucrurile mici, de a prioritiza progresul si a renunta la tendinta de a nu face lucruri din cauza perfectionismului. Deasemenea, speram ca de-a lungul anului sa mai finalizez din diversele mele proiecte incepute si neterminate, in loc sa incep alte lucruri noi. Ce sa vezi..Anul 2024 a fost un an destul de stresant, in care am muncit mult si am intampinat destul de multe schimbari si lucruri neprevazute. In general, tragand o linie, pot spune ca a fost un an bun din multe puncte de vedere si cred ca m-am descurcat destul de bine cu toate. Pe masura ce trece timpul invat sa fiu mai blanda cu mine si sa nu ma mai epuizez incercand sa fac totul perfect. Imi dau seama ca timpul pare ca fuge foarte repede fiindca noi vrem sa facem foarte multe lucruri intr-o zi si, daca se poate, mai multe odata si toate sa fie facute cat mai bine posibil. Inchei acest an cu recunostinta pentru toate reusitele si realizarile pe care le-am avut eu, dar si noi, ca familie, si au fost destul de multe.Si inchei acest an cu recunostinta pentru puterea primita de a trece prin probleme, dificultati si dureri, desi viata mea spirituala a fost destul de anemica anul acesta.

Inainte de a va spune ce cuvant mi-am ales pentru 2025 va reamintesc ca puteti gasi, apasand pe linkurile de mai jos, resurse care sa va ajute in alegerea propriului vostru cuvant
CUVANTUL ANULUI - CUM IL ALEGEM?

Iata si cuvintele mele din anii trecuti :

♥ 2014 : SIMPLITATE
♥ 2015 INFLORESTE
♥ 2016 RECONECTARE
♥ 2017 DETERMINARE
♥ 2018 PASIUNE
♥ 2019 A PROSPERA
♥2020 BUCURIE
♥2021 MAI MULT ...din ceea ce conteaza cu adevarat
♥2022 INCREDERE

 ♥ 2023 SINE 

♥ 2024 CONSECVENTA

Pentru 2025 cuvantul care m-a ales este PREZENȚĂ

Imi doresc ca in 2025 sa fiu cu luare aminte la ceea ce fac, la ceea ce sunt, la ceea ce gandesc sau simt. Imi doresc sa fiu prezenta si atenta la ceea ce se intampla in viata mea, sa traiesc cu intensitate clipa. Sa nu mai traiesc, pe cat posibil, pe pilot automat, sa fiu acolo, prezenta, in fiecare moment de rutina al vietii mele . Sa nu ma mai las furata de valul urgentului, sa imi iau de-a lungul zilei momente in care sa fiu constienta de mine si de ceea ce e in jur.Sa Il chem pe Dumnezeu in toate clipele mele si sa impartasesc cu El ceea ce simt, ceea ce traiesc, cea ce inteleg. Sa nu ma mai las coplesita de emotii si de ganduri, ci sa fac orice gand ,,rob al ascultarii de Hristos" (2 Corinteni 10:5) , sa Ii cer lui Dumnezeu sa ma umple de acele ganduri si atitudini care Ii sunt placute Lui.Imi doresc sa dedic mai mult timp rugaciunii, lecturii , scrierii in jurnal, exprimarii creative. Sa fiu prezenta in relatiile mele, sa fiu atenta la ce imi spun ceilalti si sa invat noi tehnici de comunicare asertiva. Imi doresc sa tac cand trebuie si sa vorbesc cu miez si sens atunci cand deschid gura.

Tu ce cuvant ti-ai ales pentru 2024?
Lasa gandul tau la comentarii 😍

 

miercuri, decembrie 27, 2023

Cuvantul anului 2024 (si cum sa-ti alegi si tu cuvantul )


...al UNSPREZECELEA  an in care imi aleg un cuvant calauzitor pentru anul care vine :)

Cuvantul anului 2023 a fost SINE.Cand am ales acest cuvant am avut in minte un an in care sa am mai multa grija de mine. Sa ma ascult mai mult, sa ma ingrijesc mai mult, sa imi acord mai multa compasiune, intelegere si timp. Acest an

marți, decembrie 27, 2022

Cuvantul anului 2023 (si cum sa-ti alegi si tu cuvantul )



...al ZECELEA an in care imi aleg un cuvant calauzitor pentru anul care vine :) .

Cuvantul anului 2022 a fost INCREDERE. Simteam nevoia sa fiu mai increzatoare, mai optimista si mai puternica.Intradevar, acesta a fost un an in care am muncit mult si mi-am reamintit ca sunt puternica si ca pot face lucruri, chiar daca sunt neplacute pentru mine.Am primit ajutor si biruinta de la Dumnezeu in multe situatii, si pentru asta multumesc.Am avut ocazia sa trec prin probleme care mi-au pus rabdarea si increderea la incercare, in asteptarea vremurilor mai bune.

Ies din 2022 cumva intarita , dar si secatuita, cu bateriile pe zero barat.

Inainte de a va spune ce cuvant mi-am ales pentru 2022 va reamintesc ca puteti gasi, apasand pe linkurile de mai jos, resurse care sa va ajute in alegerea propriului vostru cuvant
CUVANTUL ANULUI - CUM IL ALEGEM?

Iata si cuvintele mele din anii trecuti :

♥ 2014 : SIMPLITATE
♥ 2015 INFLORESTE
♥ 2016 RECONECTARE
♥ 2017 DETERMINARE
♥ 2018 PASIUNE
♥ 2019 A PROSPERA
♥2020 BUCURIE
♥2021 MAI MULT ...din ceea ce conteaza cu adevarat
♥2022 INCREDERE

Cuvantul meu pentru anul  2023  este  

SINE

Sine = 1. pronume servind de complinire; 2. el însuși; 3. ființă, fire (dexonline.ro) 

Anul acesta vreau sa lucrez la  :

iubirea de SINE
grija de SINE
respect/stima de SINE
cunoasterea de SINE
constiinta de SINE
increderea in SINE
multumirea de SINE
exprimare de SINE
daruirea de SINE



In 2023 sunt deschisa sa devin .Sunt deschisa sa ma gandesc mai mult la mine, nu in sensul egoist, ci in sensul de a-mi oferi suficient timp cu mine insami ca sa-mi dau seama unde sunt si incotro vreau sa o iau.In anul 2023 sunt buna cu mine, imi ofer timp, ingrijire, compasiune, ma ascult, ma iubesc, traiesc frumos, usor si bine :).
In 2023 ma uit in liniste inlauntrul meu, aprind lumina din ochi, sterg praful si paianjenii de la colturi.Deschid larg ferestrele catre Cer si catre ceilalti, las inauntru Soarele si aerul curat. Gasesc Bucuria si Recunostinta, si le pun frumos pe masa.Regasesc scopul si intelesul vietii mele, astfel incat fac in fiecare zi o diferenta pozitiva pentru viata mea si a celorlalti.Ma impac cu mine insumi si ma iubesc cu rele si cu bune.
Ma ingrijesc de corpul si de sanatatea mea - mananc echilibrat si sanatos, adaug mai multe legume la dieta mea zilnica, fac miscare, beau suficienta apa, imi fac examene medicale de rutina
Ma ingrijesc de sufletul meu - ma impac si ma iert cu toti, traiesc in pace cu toti, atat cat tine de mine, ma incarc zilnic cu har in momentele de rugaciune si meditatie, acasa si la Biserica.Caut sa ma vindec acolo unde am nevoie de vindecare.
Ma ingrjjesc de mintea mea - citesc si invat lucruri noi, lucruri bune, care ma ajuta sa cresc. 

Ma ingrijesc de relatiile mele - invat sa iert, sa iubesc, sa ii accept pe ceilalti, sa le fac bine.Invat sa pun limite sanatoase si sa spun nu cand e cazul, atat in relatia cu mine, cat si in relatia cu ceilalti.Imi fac timp sa pastrez si sa cultiv legaturile cu prietenii.
Ma ingrijesc de partea mea creativa
- ma bucur de firele de tricotat pe care le am deja, de andrele si de crosete, nu imi mai fac planuri, nu imi mai stabilesc date de finalizare, ci ma bucur pur si simplu de proces.
Muncesc cu bucurie, cu harnicie si cu seriozitate!orice lucru inceput il duc la capat, fara amanare.
2023 va fi un an bun, fiindca am un plan mai bun pentru viata mea si fac tot ce pot mai bine in imprejurarile date.

Fiindca ma simt intr-o dispozitie de culoare verde pentru anul  care vine ( mi-am luat si agenda in ton deja ), am cautat sa vad care chackra e la culoarea verde :), ca anul trecut lucrurile s-au potrivit cumva si am fost curioasa sa vad daca mai am vreun centru energetic blocat , ca sa ma ocup :)).Culoarea verde este legata de centrul energetic al inimii, este locul unde partea fizica si cea spirituala se intalnesc. Chackra inimii este legata de compasiune, iubire, iertare, bucurie, acceptare, recunostinta, empatie si generozitate, fata de noi insine si de ceilalti.Deci sunt pe drumul cel bun, ca sa zic asa :)), stiu unde am de lucru. Mi se pare interesant ca toate afirmatiile legate de centrul energetic al inimii se potrivesc cu cuvantul meu pentru 2023 :).Cred ca o sa fac o postare separata cu ele, fiindca deja ma lungesc :).

Versetul pe care mi l-am ales pentru anul acesta este din Cartea lui Isaia :


Tu ce cuvant ti-ai ales pentru 2022?


https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjCLkU8N5FJqNnubp9cfN0gutdvtkXKth90CYPmRjoimq5WbmhwCXdsVZBwbPtBNDGvE2qIDd5JoLNTHnqfPFyWyDgzmpdZV6w-TORCA7yup4TTaH0S422hfeOo5ONz4bdfJF929sXnW60/s1600/e1.jpg

duminică, iunie 05, 2022

Opt abilitati de gospodina pentru femeia moderna


Lilly Martin Spencer

 

 Sa fii gospodina e un job in sine si pentru toata viata, fara iesire la pensie :).Cred ca tuturor ne place sa traim intr-o casa curata, bine organizata, in care rufele sa fie spalate si mancarea buna gata pregatita. Dar toate acestea nu se obtin fara munca si fara deprinderi specializate, si fara o investitie destul de mare de timp.Unele femei aleg sa fie gospodine cu norma intreaga, altele aleg sa lucreze si in afara casei.Daca lucram in afara casei e bine sa impartim si sa delegam din sarcinile gospodaresti sotului si copiilor, fiindca singure nu le putem face pe toate.

Ca in orice meserie, faptul ca stapanim  priceperile de lucru ne ajuta sa ne facem bine si eficient treaba.De aceea voi prezenta cateva abilitati de gospodina traditionala care ne pot ajuta sa ne transformam casa intr-un camin confortabil pentru noi si familia noastra .

 

Trei abilitati de baza

1.GATITUL 

Francois de Bruycker ,  The Posy / Preparing The Meal

Fie ca traim singure, fie ca avem o familie,  gatitul e o pricepere de baza, fiindca toti trebuie sa mancam :).Desigur, exista persoane pasionate de gatit, care ridica aceasta abilitate la rangul de arta. Eu, cu siguranta, nu ma inscriu printre ele :)). In general, gatesc destul de frugal si n-am o placere deosebita sa zabovesc in mod excesiv printre oale.

De obicei invatam sa gatim inca din copilarie - adolescenta de la mamele si bunicile noastre si/sau folosind cartile de bucate sau, mai nou canalele de youtube si/sau diversele aplicatii create in acest scop.

Daca suntem incepatori in ale gatitului e bine sa invatam intai cum se face micul dejun, care e o masa importanta a zilei.Sa fierbem sau sa prajim un ou, sa facem un ceai sau o cafea, sa ungem unt pe painea prajita, sa inmuiem cereale de ovaz sau chia peste noapte, sa facem un sandwish hranitor sunt lucruri de baza si foarte usor de deprins.Dupa care putem trece la feluri din ce in ce mai complicate.

E important nu doar sa invatam sa gatim, ci sa adunam cunostinte despre nutritie, astfel incat sa avem o dieta sanatoasa si hranitoare, care ne va oferi energia si sanatatea de care avem nevoie.

Citeste si : RETETELE MELE

 

 

2.CURATENIA

Abraham van Strij - De ketelschuurster

 

E foarte important sa stim cum sa pastram casa curata si organizata.Desi nu pare asa de complicat la prima vedere, pastrarea curateniei nu e o sarcina chiar asa de usoara si implica foarte multa munca.Deasemenea, sa (re)instaurezi ordinea si disciplina intr-o casa murdara si dezorganizata poate fi o sarcina coplesitoare.Pentru incepatori , pasii FLY LADY despre care am mai vorbit pe blog si pe gare ii gasiti AICI sunt foarte utili.

Citeste si :

Fa chiuveta din bucatarie sa straluceasca! 

Debaraseaza casa 15 minute zilnic!

 Regulile „Fly Lady” 

Șase lucruri de făcut zilnic

 Fa-ti casa sa straluceasca!

 

3.RUFELE


Nu stiu cum e la voi , dar pentru mine spalatul, uscatul, intinsul, stransul, calcatul, impaturitul rufelor mi se pare cea mai grea sarcina in casa si imi ocupa destul de mult timp. Este important sa ne organizam in acest domeniu si sa stabilim o rutina de spalat rufele. De cand am cumparat masina de spalat cu uscator imi este mult mai usor cu rufele in perioadele ploioase si/sau friguroase.Desigur, mai ales de cand cu scumpirile la energie electrica, sa usuci rufe la masina costa ceva mai mult, dar pentru familiile mari chiar mi se pare unul din itemii de baza, mai ales daca ai o garderoba minimalista si trebuie sa speli mai des.Voi reveni cu o postare separata despre rutina mea de spalat rufe.

Citeste si :

Obiceiul lunii august : sa tinem rufele sub control

Doua abilitati importante

1.ORGANIZAREA CASEI

 

New England Kitchen Window Painting by Mary Helmreich


Organizarea casei ajuta foarte mult la intretinerea curateniei.Este bine ca fiecare lucru sa aiba locul lui, unde sa poata fi gasit, si unde sa fie pus imediat dupa ce este folosit. Abilitatile de organizare se dovedesc extrem de utiloe cand vine vorba de dulapul de haine, de camara si de magazie (cine are) sau de alte locuri de depozitare.Pentru dezvoltarea abilitatilor de organizare e foarte util situl FLY LADY, dar si cartile Mariei Kondo.In general internetul este plin de resurse pe acest subiect, tine de noi sa alegem ce folosim si sa punem in practica.

Citeste si :
 
 
 

2.ORGANIZAREA BUGETULUI

A young woman writing by Frederico Oliva
  

Este important sa stim sa ne controlam banii castigati, sa stim sa economisim, sa investim, sa cheltuim cu cap.Banii sunt foarte importanti in viata fiindca pentru ei dam ore din viata noastra (muncim) si in schimbul lor obtinem lucruri extrem de importante pentru noi si familia noastra : locuinta, mancare, haine, educatie, sanatate, activitati recreative. Este important sa vedem ce conceptie avem despre bani, fiindca de multe ori ideile noastre gresite in acest domeniu ne pot face sa luam decizii foarte proaste pentru bugetul nostru. Exista foarte multe cursuri si situri de educatie financiara pe net. Mie mi-a fost util  situl lui Dave Ramsey, dar si cursurile de educatie financiara oferite de Crown Financial Ministries, care ofera o perspectiva crestina asupra acestui subiect.

Citeste si :

Ai o mentalitate de om sarac? 

Provocare de economisire 

 

Trei abilitati bonus

1.CONSERVAREA MANCARII

Cooking jam from a old recipe Natalia Tur

Este util sa stim cum sa conservam mancarea, prin congelare, deshidratare sau conserve, fiindca e o abilitate care ne poate ajuta sa economisim bani si uneori sa gatim mai sanatos.Mi se pare importanta pentru cei care detin o gospodarie proprie cu gradina mare, animale, pasari, etc., fiindca ei au exces de productie pe care trebuie sa il pastreze.Eu personal fac foarte rar conserve, fiindca nu am o camara unde sa le tin si nici nu prea se mananca.Investitia de bani si timp mi se pare mare in raport cu consumul de conserve in familia noastra.De obice prefer sa cumpar, si de foarte multe ori primim, fiindca, de obicei, vecinii au conserve in plus.Cu toate acestea e bine sa stii sa faci o conserva, sa usuci niste plante, etc..

 

2.COPTURILE

Making a Cherry Pie by Kilburne George Goodwin

 

Desi e legata de gatit , nu e o abilitate de baza, fiindca de deserturi si de produse de patiserie e bine sa ne lipsim, si sa le inlocuim cu variante sanatoase, gen fructe :).Dar e foarte greu sa iesim din niste obiceiuri impamantenite, de aceea e bine sa stim macar vreo doua trei retete de baza, mai simple, daca nu intentionam sa ne avantam in arta complicata a prajituritului.

 

3.GRADINARITUL SI CRESTEREA PASARILOR/ANIMNALELOR

Feeding the Chickens Painting | Charles Edward Wilson

Acestea sunt deprinderi de nisa, ca sa zic asa :)).Ne sunt utile daca ne mutam la casa, cu gandul sa devenim macar partial autosuficienti.Eu le-am incercat pe amandoua, am abandonat, acum incerc din nou si vreau sa perseverez.Este destul de greu pentru cineva crescut la bloc sa invete secretele gradinaritului si ale cresterii pasarilor si animalelor, dar nu imposibil.In plus este foarte sanatos pentru trup si suflet :).

Citeste si :

Simplitate in 2014 

 

Voi ce abilitati stapaniti mai bine si care va fac placere? 




sâmbătă, aprilie 30, 2022

Jurnalul saptamanii { 2022: s.17/52 }

 

 

♥ PENTRU SAPTAMANA 17

25-30 aprilie 2022
 
 

♥ VREMEA...

a fost  destul de rece, a mai si plouat.Intr-o dimineata m-am trezit pe la 5, incepuse o furtuna cu tunete si trasnete, ziceai ca explodeaza avioane, asa niste bubuieli se auzeau :)).Dar gradinuta e fericita :)


♥ MA GANDESC ...

ca am avut o saptamana destul de spornica. Am reusit sa mai pun in gradina capsunile , fasole, flori, si am inceput sa fac curatenie generala si sa debarasez casa.Asta imi va lua destul de mult timp, fiindca sunt multe lucruri de sortat, nu stiu cand s-au adunat atatea.Mai ales haine, am si primit multe, dar trebuie sa sortez ce nu e potrivit pentru noi.
Deocamdata am varuit dormitorul nostru si al fetelor mici, urmeaza mici proiecte de curatenie si reamenajare.Vreau ca in perioada urmatoare sa ma ocup mai mult de casa, de organizare, sa aduc mai multa simplitate si cat mai putina risupa in viata noastra. Cand ne-am mutat in afara orasului visam la un trai mai simplu, mai organic, mai aproape de natura, dar viata mi-a luat-o inainte, ca sa zic asa :).Imi propun sa revin la gandurile de inceput :). 
Primul pas a fost facut - cu gradinuta, pe care imi propun sa o dezvolt in cativa ani, dar o sa fac despre asta o postare separata.

♥ UNUL DIN LUCRURILE CARE MI-A PLACUT SAPTAMANA ACEASTA... 

a fost sa varuiesc, imi place grozav mirosul de vopsea proaspata, peretii care devin alb imaculat si stralucitor, prospetimea care revine in casa.


♥ MA UIT/ASCULT... 
 
videoclipuri despre curatenie :))

 ♥ PLANURI PENTRU SAPTAMANA VIITOARE...

incepem scoala, serviciul, si va trebui sa ma organizez cat mai bine, ca sa pot face tot ce mi-am propus. Reorganizarea dormitorului celor mici implica ceva constructii :)).Camera este foarte mica, si a trebuit sa gasesc noi solutii pentru depozitarea hainelor, a jucariilor, a cartilor, a birourilor - fiindca cea mica incepe scoala din septembrie. Am incercat paturile suprapuse, dar nu merge, asa ca o sa facem niste paturi inaltate, sub care va exista un spatiu castigat.



 ♥ UN CITAT PREFERAT...
 
 

  ABIA ASTEPT SA ...
 
ma apuc de treaba :)

 ♥ O FOTOGRAFIE/MAI MULTE DE SAPTAMANA ASTA...
 



 
 Va doresc o saptamana minunata si multumesc pentru vizita!
 

luni, decembrie 27, 2021

Cuvantul anului 2022 (si cum sa-ti alegi si tu cuvantul )

 

 

...al NOUALEA an in care imi aleg un cuvant calauzitor pentru anul care vine :)

Cuvantul anului 2021 a fost ,,mai mult.."  …din ceea ce contează cu adevărat. Pot spune ca anul a inceput bine si, pe ansamblu, nu a fost un an rau, am realizat cateva lucruri pe care le aveam in obiectiv si am incercat sa ma bucur cat mai mult de viata asa cum e ea, fara sa ma stresez , pe cat posibil.Un an oarecum linistit, cu partea lui de suparari, dar si de bucurii.M-am simtit de multe ori lipsita de energie si entuziasm,  si oarecum deprimata, trista si obosita psihic, probabil in mare parte datorita situatiei cu covidul.

Inainte de a va spune ce cuvant mi-am ales pentru 2022 va reamintesc ca puteti gasi, apasand pe linkurile de mai jos, resurse care sa va ajute in alegerea propriului vostru cuvant
CUVANTUL ANULUI - CUM IL ALEGEM?

Iata si cuvintele mele din anii trecuti :

♥ 2014 : SIMPLITATE
♥ 2015 INFLORESTE
♥ 2016 RECONECTARE
♥ 2017 DETERMINARE
♥ 2018 PASIUNE
♥ 2019 A PROSPERA
♥2020 BUCURIE
♥2021 MAI MULT ...din ceea ce conteaza cu adevarat

Cuvantul ales de mine pentru 2022 este INCREDERE.Am ales acest cuvant fiindca simt ca am nevoie sa fiu mult mai increzatoare si mai sigura pe mine. Vreau sa fiu increzatoare ca pot realiza lucruri, ca sunt puternica si ca ma pot descurca in situatiile dificile.Deasemenea, vreau sa fiu mai increzatoare in viitor, in faptul ca imi va aduce lucruri bune, pozitive, luminoase, ca in viata mea vor veni schimbari benefice si oameni de la care sa invat ceva si care sa imi aduca bucurie.Am nevoie sa fiu increzatoare ca Dumnezeu este cu mine in orice situatie si ca vrea sa reusesc, sa biruiesc in ceea ce mi-am propus.


In filozofia orientala chackra solara (culoare galbena) reprezinta abilitatea de a fi increzatori si de a simti ca detinem controlul in viata noastra.Este centrul energetic al stimei de sine, al sentimentului de valoare, de incredere in sine, de putere personala si de autocontrol. Atunci cand exista blocaje la acest nivel , ne simtim lipsiti de energie, de incredere in sine, avem sentimente insecuritate, vointa slaba, mentalitate de victima , oboseala, lipsa de motivatie.

Nu stiu cum sa spun, dar la mine parca s-au potrivit perfect chestiile astea, simt ca am un blocaj in zona chacrei solare si intentionez sa rezolv situatia :)).

Versetul pe care mi l-am ales pentru anul acesta este din Cartea lui Iosua Navi :

Fii tare şi curajos, să nu te temi, nici să te spăimântezi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine pretutindenea, oriunde vei merge

Iosua 1:9



 Tu ce cuvant ti-ai ales pentru 2022?

 


luni, noiembrie 15, 2021

Blogonoiembrie 2021, ziua 15

pinterest.com

 15 noiembrie, luni

“De ce ne este atât de greu să punem un strop de bucurie în tristețea din jur? Ce ne împiedică să aducem bucurie în casă, când ne întoarcem seara de la serviciu? Să se bucure cei dragi că venim.
Ce ne împiedică să nu intrăm pe ușă întunecați, bosumflați și negri de tristețe, apăsați de griji lumești, mai mereu nemulțumiți, plini de frustrare și de furie?”
E atâta suferință și atâta durere în lumea aceasta, încât dacă tu însuți vei adăuga război și durere în ea, nu știu care mai e rostul existenței?
Cum putem dobândi viața cea veșnică? Nu știu ce vă imaginați, dar eu cred că e tare aproape și la-ndemână. Poate doar punând un strop de bucurie și un zâmbet în jur, ajutând un om să se ridice din tristețe și din deznădejde? Da, eu cred că pentru atâta lucru Domnul coboară peste noi Harul Său…
 
♥♥♥
 
Incep acest post cu aceste cuvinte minunate ale parintelui Visarion Alexa, de fapt intreaga postare (sursa - pagina de fb a parintelui)  mi-a vorbit intr-un mod special, si as vrea sa o pastrez aici :
 
Cum putem dobândi viața cea veșnică? Nu știu ce vă imaginați, dar eu cred că e tare aproape și la-ndemână
Cred că nu este creștin care să nu se întrebe:
“Ce să fac ca să moștenesc viața cea veșnică?”
“Cum sa te cunosc pe tine, Doamne, încă din viața aceasta și să am garanția că voi merge în viața veșnică alături de Tine?”
Cei mai mulți dintre noi funcționăm după niște progrămele care rulează în mintea noastră după cum am fost crescuți. De la felul de a ne purta, de a ne îmbrăca, până la relația cu Dumnezeu.
Dacă, de exemplu, mama, bunica ne spuneau, atunci când, copii fiind făceam câte-o trăznaie: “Te vede Dumnezeu și se supără pe tine! sau, și mai rău: “…te pedepsește”, noi am
devenit niște adulți care trăim într-o relație de vinovăție cu Dumnezeu, bazată pe teama de pedeapsă.
Credeți că felul acesta de a ne raporta la El face posibilă cunoașterea, dobândirea vieții veșnice?

Cine credeți că va cunoaște mai degrabă Bucuria vieții veșnice: un om trist, care trăiește vinovat și care-și plânge existența și doar se vaită sau un altul, care vine la biserică, se spovedește, da’-i vesel și zglobiu ca un cintezoi pe cracă?
E o mare dilemă, pentru că nu știm exact care-i calea. În discuția din Evanghelia de ieri, pe care-o are cu învățătorul de lege, Mântuitorul nu spune nimic de posturi, de metanii, de privegheri de noapte, de înfometare, ci spune că cel care are milă dobândește viața cea veșnică.
Viața creștinească este paradoxală. Nu înfățișarea cuvioasă, afișată cu dorința de a impresiona oamenii, ne va mântui. Nu omul tras la față de rugăciune și de post are garanția că este pe Cale.
Spune Sfântul Vasile cel Mare că există chiar preoți și monahi care, din dorința de a câștiga adepți, ucenici, slăbesc, își lasă barba lungă și uneori chiar se ung cu șofran pe față ca să pară asceți.
Iar Evanghelia ne spune în multe locuri că vameșii, desfrânatele și păcătoșii stăteau nefățarnici lângă Domnul și primeau binecuvântarea Lui.
“Aveți grijă ca nu cumva aceștia s-o ia înaintea voastră.”, zice Domnul. El se uită la inima omului, nu la înfățișarea lui, nu la ceea ce vrea el să arate și care, de cele mai multe ori, este înșelător.
Am fost de curând în Muntele Athos și am constatat, din nou, că arată, din unele puncte de vedere, cum arată și lumea în care trăim noi.
O multitudine de oameni, cu feluri diferite de viețuire, care își doresc viata cea veșnică.
Când am fost data trecută, l-am cunoscut pe Părintele Nicolae. Un ascet convins. Mănâncă puțin, doarme pe o scândură, nu risipește timpul. M-a uimit și m-a impresionat asceza lui. Îl îndrăgesc tare mult, am văzut în el un om care se străduiește din toate puterile.
Anul acesta, am vizitat “chilia fraților gemeni”. Doi monahi, gemeni identici, care viețuiesc într-una din chiliile Schitului Lacul, unde-și lucrează mântuirea. Ei, aici, situația se schimbă: paturi cu saltele, bucurie și veselie cât cuprinde.
Eram obișnuit cu tipul monahului retras, cu capul plecat, cufundat în rugăciune, care scoate câteva cuvinte pe zi. M-au uimit acești doi frați, cum “zumzăiau” de fericire toată ziua, ca niște copii.
Lumea venea la chilia lor precum bondarii la stupul de albine, să mănânce miere. Mulți tineri, atrași de bucuria pe care o găsesc acolo. Slujbe, privegheri și agape pentru tot omul ce le trece pragul. Primii la pus masa, primii la strâns masa, primii la gătit, primii la spălat vasele. Tot timpul slujeau pe ceilalți. Simplitate și vioiciune sufletească nemăsurată.

Aud adesea: “Părinte, eu nu nădăjduiesc să mă sfințesc. Eu nu-s preot sau călugăr să fac sute de metanii, nu pot să mă rog mult, nu pot să țin toate posturile.”
Oameni dragi, în Muntele Athos, deși cu toții se unesc în credință, la Liturghie, călugării aceștia au fiecare un stil de viață aparte, care în sine este mântuitor.
Am plecat de acolo gândindu-mă: “De ce ne este atât de greu să punem un strop de bucurie în tristețea din jur? Ce ne împiedică să aducem bucurie în casă, când ne întoarcem seara de la serviciu? Să se bucure cei dragi că venim.
Ce ne împiedică să nu intrăm pe ușă întunecați, bosumflați și negri de tristețe, apăsați de griji lumești, mai mereu nemulțumiți, plini de frustrare și de furie?”
E atâta suferință și atâta durere în lumea aceasta, încât dacă tu însuți vei adăuga război și durere în ea, nu știu care mai e rostul existenței?
Cum putem dobândi viața cea veșnică? Nu știu ce vă imaginați, dar eu cred că e tare aproape și
 la-ndemână. Poate doar punând un strop de bucurie și un zâmbet în jur, ajutând un om să se ridice din tristețe și din deznădejde? Da, eu cred că pentru atâta lucru Domnul coboară peste noi Harul Său…
 
pinterest.com
 
 
Cred ca noi, ca popor, avem multe probleme psihologice, multe traume nevindecate, multe rani, si toate acestea se reflecta in felul in care Il vedem pe Dumnezeu, si in modul in care ne traim viata noastra duhovniceasca si viata, in general. Aceste probleme au iesit puternic la suprafata in acesti doi ani de pandemie.
Am fost ani de zile tributara acestui mod de a vedea lucrurile, anxios, rigid.In relatia mea cu Dumnezeu era multa frica,  multa tristete.
De-a lungul timpului am depasit aceasta imagine a unui Dumnezeu razbunator, care sta la colt sa te altoiasca cu boli, cu pagube, cu nenorociri, daca nu esti cuminte, si un foarte mare rol in asta au avut draga maica Siluana, vesnica ei pomenire si parintele Teofil Paraian si nu numai.Am invatat multe si de la crestini, si de la necrestini.Am cautat sa inteleg mai mult cine sunt eu si cine este Dumnezeu.
  Treptat am invatat sa caut raspunsurile in sufletul meu, in inima mea, in acel loc tainic unde simt ca imi vorbeste Dumnezeu in mod unic si personal si sa nu fac ceea ce cred altii ca e bine pentru mine, daca eu simt altceva. Desi citesc sau vorbesc despre experientele duhovnicesti ale altora, si caut sa invat cat mai mult din ele,  eu am propria mea cale, propriul meu drum, propriile mele trairi, si nu am nevoie sa caut validarea lor la ceilalti. Atata vreme cat imi asum raspunderea , cu gand si inima curata, pentru deciziile pe care le iau, sunt sigura ca Dumnezeu ma va indruma si ma va corecta acolo unde gresesc.Suntem aici sa invatam, sa crestem, sa devenim mai buni si mai frumosi in omul dinlauntru, nu sa aratam ca suntem perfecti, sfinti, asceti, etc..
Sa nu se inteleaga in mod gresit ca as spune ca nu avem nevoie de duhovnic, de spovedanie, de Biserica de post si de toate celelalte.Din contra, cred ca avem foarte mare nevoie de toate acestea, fiindca sunt mijloace prin care lucreaza harul lui Dumnezeu.Dar, cu ajutorul lor, trebuie sa ne gasim calea proprie si sa fim noi insine, tot mai luminosi pe zi ce trece.

Eu va doresc un post cu folos si cu bucurie, un post in care sa va intalniti tainic cu voi si cu Dumnezeu!

joi, decembrie 17, 2020

Cuvantul anului 2021 (si cum sa-ti alegi si tu cuvantul )


...al OPTULEA an in care imi aleg un cuvant calauzitor pentru anul care vine :)

Cuvantul anului trecut a fost ,,bucurie".Dupa un an destul de dificil, cu multe provocari :)), ca sa ma exprim elegant si pozitiv :)), trag concluzia ca bucuria adevarata, cea care nu dispare indiferent de imprejurarile vietii, e tare greu de obtinut si eu mai am de lucru pana acolo. Ea vine doar prin rugaciune, cand ne odihnim linistiti si increzatori sufletul in bratele Tatalui Ceresc, cu convingerea ca El ne iubeste si ca ,, Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui

Romani 8,28

Inainte de a va impartasi cuvantul meu pentru 2020, va reamintesc ca puteti gasi, apasand pe linkurile de mai jos, resurse care sa va ajute in alegerea propriului vostru cuvant
CUVANTUL ANULUI - CUM IL ALEGEM?

Iata si cuvintele mele din anii trecuti :

♥ 2014 : SIMPLITATE
♥ 2015 INFLORESTE
♥ 2016 RECONECTARE
♥ 2017 DETERMINARE
♥ 2018 PASIUNE
♥ 2019 A PROSPERA 

♥2020 BUCURIE

 Privind retrospectiv anul care a trecut pot sa afirm doar atat, ca aceste cuvinte sunt foarte adevarate : 

,,Omul trebuie sa se osteneasca sa fie intotdeauna, cu orice pret, intr-o stare sufleteasca buna, sa fie neincetat cu duhul plin de bucurie, pentru ca duhurile din vazduhuri vor sa fim necontenit tristi .,,


 Staretul Tadei de la Manastirea Vitovnita

Pentru a fi mereu bucurosi e nevoie sa depunem efort in sensul de a lucra la relatia noastra cu Dumnezeu, prin rugaciune, prin citirea Bibliei, a cartilor duhovnicesti, astfel incat sa fim mereu intr-o stare sufleteasca buna, in care sa ne mangaie harul lui Dumnezeu, indiferent de imprejurarile vietii.

2020 a fost unul greu si complicat pentru toata lumea, din cauza covidului, a restrictiilor si asa mai departe. Pe langa acestea, fiecare om a avut problemele lui, si evident ca si la noi a fost la fel, ca de valurile si de necazurile vietii nu e nimeni scutit. De aceea, fiindca vad cat de trecatoare e viata si poate nu  ne facem suficient timp sa ne bucuram de ea, , cuvantul meu pentru 2021 este ,,MAI MULT,,.  Mai mult din lucrurile care conteaza cu adevarat pentru mine, care ma fac fericita, care adauga valoare vietii.

 

Nu un ,,mai mult lacom", cu gandul la bani sau lucruri materiale - nu ca le dispretuiesc, Dumnezeu stie ca nu traim cu aer si nu e nici un pacat sa iti doresti prosperitate materiala.Sunt momente in viata cand e cazul sa facem eforturi si sa ne sacrificam timpul si ceea ce ne face placere pentru a obtine lucruri importante pentru noi si pentru familia noastra, cum ar fi o casa, o promovare la serviciu, o noua treapta in educatie sau altele pe care le consideram importante. Dar pentru mine, acum, simt ca e momentul sa fac mai mult din lucrurile care imi plac, care ma bucura sufleteste,  si sa fiu recunoscatoare pentru ceea ce am.


 

Cuvantul anului 2021

Mai mult…

                            …din ceea ce contează cu adevărat

·       Mai multă iubire

·       Mai mult timp cu Dumnezeu

·       Mai multe îmbrățișări

·       Mai multă veselie

·       Mai multe încurajări și cuvinte bune

·       Mai multe zâmbete și râsete

·       Mai multă lectură

·       Mai multe plimbări lungi

·       Mai multă creativitate

·       Mai mult ceai

·       Mai multă muzică

·       Mai multă odihnă

·       Mai multe călătorii

·       Mai multe răsărituri și apusuri

·       Mai multă grijă de sine și de cei dragi

·       Mai multe vise

·       Mai multă recunoștință

·       Mai multă trăire conștientă


 Tu ce cuvant ti-ai ales pentru 2021?

 

 

luni, noiembrie 23, 2020

Jurnalul de azi

 

pinterest.com


 ♥ PENTRU AZI...

  •  23 noiembrie  2020, luni

  ♥ VREMEA...

  • e inca placuta, ieri a fost o zi calduta chiar. Azi dimineata a dat prima bruma serioasa, si noaptea e destul de frig.De plouat nu prea ploua

♥ MA GANDESC ...

  • ca mai e un pic si se termina si noiembrie. De cate ori deschid blogul imi dau seama cat de repede se scurge timpul si parca nu fac mare lucru - serviciu, copii, casa...si totusi nu sunt lucruri mici, daca stau bine si ma gandesc
  • eu si copiii suntem mereu acasa, cu scoala online.Am vazut ca multa lume se plange- ca nu se face carte, ca prea mult stau in fata ecranului, ca asa, ca pe dincolo.Sincer, n-am nici o parere, iau lucrurile asa cum sunt, nu vad rostul de a ne vaicari atata de orice.Eu vad si avantaje, de exemplu la unele ore mai ascult si eu, ca sa pot sa le ajut mai bine la teme dupa aceea.Acum, ce sa zic - avantaje pentru unii, dezavantaje pentru altii, ca la orice in viata.Sunt si aspecte negative, dar si aspecte pozitive in toata situatia aceasta.
  • am renuntat la cafea, din cauza unui reflux gastric care mi-a facut probleme in zona orl. Primele doua zile m-a durut putin capul, dar apoi am fost ok.Initial am inlocuit cafeau cu orzo, dar apoi am trecut pe ceai de ghimbir si turmeric, care e bun in multe afectiuni si imi face foarte bine. 
  • vreau sa mai fac cateva mici schimbari, pe care mi le-am propus de mult - o plimbare mai lunga zilnic,  si ceva gimnastica - poate cateva exercitii tip yoga sau ceva de genul asta.Sa ma culc mai devreme si sa ma trezesc mai devreme.Sa ma odihnesc mai mult.

 ♥ SUNT RECUNOSCATOARE PENTRU..

  • pentru prietenele mele, care ma sprijina mereu cu un gand, cu o vorba buna, cu un sfat

 ♥ UNUL DIN LUCRURILE CARE M-A BUCURAT...

  • ...luna aceasta a fost toamna, cu minunatele ei culori...

 ♥ CE MAI MESTERESC/CREEZ.. 

  • am terminat salul crosetat si sosetele mov. Am inceput o pereche de sosete din alpaca, cu un fir verde inchis, care ma duce cu gandul la padurile de brazi.

 ♥ CITESC/MA UIT/ASCULT..

  • imi vine tot mai greu sa citesc, nu mai am placerea de alta data a lecturii.Am scos cateva carti, le am pe noptiera, dar nu-mi vine sa le deschid. Pana acum cativa ani abia asteptam sa ma cuibusesc pe canapea cu o carte buna in mana.Acum prefer sa ascult o conferinta sau o emisiune interesanta, in timp ce  tricotez, crosetez sau cos.Poate e din cauza ca nici timp nu prea am, ca sa le fac pe toate, si prefer sa fac ceva practic.Poate e doar o faza.Nici la filme nu mai am rabdare sa ma uit, ma plictisesc groaznic, parca nu gasesc nimic interesant sau placut.

♥ PLANURI PENTRU SAPTAMANA IN CURS...

  • sa decorez pentru Craciun
  • sa plantez bulbii de ghiocei si zambile, ca n-am reusit inca
  • sa scot cartile de Craciun pentru copii, eventual sa mai achizitionez vreo doua - trei :)

 ♥ UN CITAT PREFERAT...

 ,,Ca sa realizam o stare de linistire in viata noastra, ar trebui sa o simplificam: simplificarea vietii vine la pachet cu linistirea.

 Cum am putea sa simplificam viata? Sa facem o analiza a investitiilor noastre de timp, sa vedem daca toate relatiile noastre sunt folositoare, daca toate proiectele in care sunt implicat chiar functioneaza, daca toate serviciile pe care le am sunt justificate, daca toate intentiile pe care vreau sa le realizez cu familia mea sunt realiste, si sa incep sa tai din lucrurile pe care le am in lista mea de dorinte sau de intentii, sa ajung sa am mai putine. Si avand mai putine, viata mea se linisteste pentru ca cine iubeste linistirea, ne spune Filocalia, trebuie sa iubeasca simplitatea, pentru ca nu au cum sa vina decat impreuna. 

Linistea este recompensa celui care iubeste simplitatea. Exista simplitati si simplitati. Sunt oameni care duc o viata de o simplitate dezarmanta si au o liniste extraordinara. Noi nu putem ajunge direct acolo, dar putem simplifica totusi in buna masura viata noastra, analizand foarte atent locurile in care vrem sa ajungem, investitiile pe care vrem sa le facem de timp si de energie si vom vedea ca, daca ne concentram pe mai putine, obtinem o rezerva de energie care poate fi investita in autocontrol si in aceasta supraveghere de sine.,,

parintele Sorin Mihalache,  transcrierea conferintei AICI 

 ♥ O FOTOGRAFIE/MAI MULTE DE SAPTAMANA TRECUTA...






Va doresc o zi minunata si multumesc pentru vizita!



!Iti mulțumesc ca vizitezi Dulce Casa!Daca ti-a placut acest articol poti il poti impartasi altora folosind butoanele de mai jos :). Deasemenea, poti vizita si aprecia pagina de Facebook sau pe cea de Instagram a blogului.