Azi am fost sa ma interesez de inscrierea Ilincai la gradinita, fiindca ne-am gandit ca e suficient de mare de-acum pentru a petrece cateva ore in colectivitate.
Am inceput cautarile de saptamana trecuta. La prima gradinita unde m-am dus mi s-a spus ca primesc doar copiii arondati, si am fost trimisa la gradinita de care apartinem. Aici mi-au spus ca nu fac inscrieri, fiindca au deja cate 45 de copii in grupa - spre dezamagirea Ilincai, care a asistat la conversatie.
Asa ca azi am pornit voiniceste spre a treia gradinita de pe lista. Am lasat-o la urma fiindca e la distanta cam mare de noi- am de mers 20 de minute pe jos. In rest mi s-a parut destul de bine- inauntru e curat, renovat, in grupa sunt putini copii, si nu au televizor. Am primit fisa de inscriere si asigurarea ca sunt locuri, asa ca in principiu Ilinca va merge aici la toamna.
Personal nu sunt un fan al sistemului de invatamant institutionalizat, mai ales al celui din tara noastra dar, fiindca la un moment dat va merge la scoala, ma gandesc ca ii vor prinde bine cateva ore petrecute la gradinita . Pe langa asta si ea e doritoare sa mearga, ca sa le poata spune prietenilor ei la ce grupa e
.Oricum raman la ideea ca, cel putin in cei "7 ani de acasa", copilul trebuie sa stea cat mai mult in familie, nu in institutii, si asta din mai multe motive.
In primul rand in acesti ani se dezvolta relatii afective puternice intre copii si parinti. E o perioada in care copiii au nevoie in primul rand de dragostea si atentia parintilor, iar pentru parinti e o perioada plina de bucurii- acum e momentul primului zambet, al primilor pasi, al primului cuvant, a intrebarilor nesfarsite si a curiozitatilor de tot felul. Si ce poate fi mai placut decat sa redescoperi lumea impreuna cu cel mic? (desi poate fi obositor uneori, recunosc
). Nu e nimic mai important decat dezvoltarea legaturilor afective intre membri familiei, si asta nu se poate face decat petrecand cat mai mult timp impreuna si creand amintiri pentru o viata.Apoi acestia sunt anii in care se pun bazele bunei cresteri, si in care copilul invata ce e bine si ce e rau. Sufletul celui mic e extrem de pretios- il putem da pe mana unei educatoare, care poate are alte principii si valori, diferite de cele ale familiei noastre? In plus el va fi inconjurat ore bune de copii de la care poate invata lucruri care sunt rele in viziunea noastra, iar noi nu suntem prezenti acolo pentru a-l invata si a-l corecta. Daca vrem sa formam copiilor nostri un caracter virtuos va fi destul de dificil s-o facem daca nu ne ocupam personal de cresterea lor, in special in primii ani ai vietii.
In al treilea rand metodele si mijloacele educative din gradinite s-ar putea sa nu corespunda cu ceea ce ne-am dori pentru copil. De exemplu impartirea aceasta pe grupe de varsta, obisnuita in sistemul nostru de invatamant este nenaturala. In aceasta privinta apreciez foarte mult sistemul Montessori, in care grupele de copii sunt eterogene, cuprinzand micuti intre 3 si 6 ani. Din pacate in Romania metodele alternative sunt destul de slabut reprezentate, si de obicei sunt accesibile celor cu venituri mari.
Una peste alta cred ca un maxim de 4 ore la gradinita, dupa varsta de 4 ani, sunt mai mult decat suficiente. Ce parere aveti?
Irina
