joi, octombrie 01, 2009

Astazi praznuim Acoperamantul Maicii Domnului




O sarbatoare care imi este tare draga, fiindca imi aminteste ca Maica Domnului ne ocroteste mereu.

Din sinaxar:

Trebuie sa stim ca acest praznic a început a se praznui pentru o pricina ca aceasta: în zilele împaratului Leon cel întelept în Constantinopol, spre o duminica, facându-se priveghere de toata noaptea în sfânta biserica Vlaherna a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, si multimea poporului stând înainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos si-a ridicat ochii în sus împreuna cu ucenicul sau, Fericitul Epifanie, si au vazut pe Împarateasa cerului, pe ocrotitoarea a toata lumea, pe Preasfânta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, stând în vazduh si rugându-se, stralucind cu lumina si acoperind pe popor cu cinstitul sau omofor, înconjurata de osti ceresti si de multime de sfinti, care stateau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai alesi, Sfântul Ioan înaintemergatorul si Evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilinta graiuri ale rugaciunii ei catre iubitul sau fiu, si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: "Împarate ceresc, primeste pe tot omul cel ce Te slaveste pe Tine, si cheama în tot locul preasfânt numele Tau; si unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinteste, si preamareste pe cei ce Te preamaresc pe Tine, si pe cei ce cu dragoste ma cinstesc pe mine Maica Ta. Primeste-le toate rugaciunile si fagaduintele si-i izbaveste din toate nevoile si rautatile". Stiind si noi pe solitoarea si acoperitoarea noastra, sa nazuim catre dânsa cu umilinta strigând: "Acopera-ne pe noi cu acoperamântul tau, Preasfânta Fecioara, în ziua rautatilor noastre; acopera-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va desparti, de fata sa ne stai întru ajutor, si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din vazduh, cele de sub cer, si în ziua înfricosatoarei judecati, sa ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperamântului tau".

Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului




Irina

miercuri, septembrie 30, 2009

Zacusca de morcovi



Daca nu va place sa coaceti tone de vinete si de ardei pentru zacusca, va recomand aceasta reteta, extrem de simpla si de rapida. Si foarte ieftina.

Pentru o portie aveti nevoie de:

  • 2 kg de ceapa
  • 2 kg de morcov
  • 2 kg de ardei (de preferat sa fie rosii)
  • 1 borcan mare de bulion (eu folosesc Olimpia)
  • 1/2 kg de ulei
  • sare dupa gust (cam 3 linguri- din aceea pentru muraturi)
  • piper boabe, foi de dafin
Se curata legumele si se maruntesc la robot sau se dau pe razatoarea mica, ori prin masina de tocat (dupa posibilitati).

Se pune intr-o cratita uleiul si se pune ceapa un pic la calit, apoi se adauga restul ingredientelor. Se amesteca bine si se lasa la fiert pana iese uleiul deasupra. Ca sa nu se prinda de fundul oalei am fiert-o in cuptor.

Cand e gata se pune fierbinte in borcane si se capaceste. Se lasa la racit intr-o patura.

(pana la urma n-am ramas fara zacusca si fara gogosarii mei preferati, a venit mama soacra sa ma ajute si a facut tot , eu am fost retetele si cu indicatiile )