miercuri, ianuarie 27, 2010
Ce înseamnă iarna pentru mine
Leapșa de la Laura
De când locuiesc în sudul țări am inceput să apreciez foarte mult iarna. Doar mă gândesc la căldurile care vor începe de prin mai și iubesc frigul foarte mult. Mă tem că iarna va deveni anotimpul meu preferat : ))
Pentru mine iarna înseamnă :
cuibușeală pe o canapea confortabilă, eventual cu un șemineu duduind alături :)
o carte bună sau ceva de tricotat
șosete de lână (nu știu să fac încă, dar învăț eu )
ceai fierbinte
și mai înseamnă muultă zăpadă, bulgăreală, țurțuri, brad de Crăciun, prăjiturele, cadouri, colinde, prieteni și familie.
Plasez leapșa Degețicăi, ea sigur are niște fotografii frumoase și realizate de ea, nu luate de pe net (ca ale mele). Degețico, ai cuvântul :)).
Irina
luni, ianuarie 25, 2010
Gata cu televizorul
O lungă perioadă de timp televizorul nostru a stat prin cămară, și ne era foarte bine fără el. Până vara trecută, când l-am pus din nou în sufragerie, că de, a fost an electoral :)). Și dacă tot era acolo, țop și fetele la desene. Până azi dimineață când Ilinca, după ce s-a uitat un pic, l-a închis ca să plece la grădiniță, ceea ce a stârnit o criză de istericale Teodorei. După ce a început să urle „deseneee, deseneee” ne-am hotarît, gata cu televizorul. L-am îndesat în cămara, după cutiile cu pantofi, și nu-l mai scot până la alegerile viitoare - alea pentru presedinte :)). În locul lui am pus un teanc de enciclopedii, mă întreb dacă vor avea la fel de mare succes :))
Televizorul – in căminele unde nu se găsește suficient curaj pentru a-l arunca pe fereastră – trebuie controlat și supravegheat cu strictețe
părintele Serafim Rose - Perspectiva ortodoxă asupra lumii
Irina
Abonați-vă la:
Postări (Atom)