Despre magazinele on-line

credit imagine


De când am copiii disponibilitatea și posibilitatea mea de a umbla prin magazine a dispărut. E cam greu să faci cumpărături în liniște când ai mai mult decât un copil mic cu tine :)). Așa că am apelat din ce în ce mai des la magazinele virtuale - stau frumos acasă, și în timp ce copiii se joacă pot căuta în liniște obiectul care mă interesează. Mă uit pe îndelete, compar prețuri, aleg, dau comanda și nu trebuie decît să merg la poștă să iau pachetul. Nu mai cheltui timp, efort și nervi ca să umblu prin tot orașul căutînd ce doresc. Ce cumpăr de obicei on-line : cărți, reviste, cd-uri, cadouri, jucării ,materiale pentru pasiunile mele și aparate electrocasnice.
Ce așteptări am de la un magazin on- line? Să fie clar, cu categoriile vizibile, obiectele să aibă fotografii clare și să fie descrise în amănunt. În caz că mi se cere să mă înregistrez vreau ca acest lucru să nu îmi ia mult timp și să fie simplu de făcut. Modalitățile de livrare și de plată să fie expuse clar și detaliat. Să primesc confirmarea comenzii și anunț cînd comanda a fost expediată. Să se livreze în timpul precizat pe site.

Voi apelați des la comerțul on-line?Ce așteptări aveți de la un magazin virtual?

Irina

O, frate, mult mai ai de mers

Din viata parintelui Serafim Rose:


„Nu voi uita niciodată cum m-am dus să mă spovedesc la Părintele Serafim. Pe vremea aceea eram proaspăt convertit la Ortodoxie şi eram foarte plin de mine însumi. Socoteam că am sporit enorm în viaţa mea duhovnicească. Când Părintele Serafim m-a întrebat ce am de mărturisit, am menţionat câteva păcate despre care eu credeam că sunt «minore», iar apoi am încercat să mă îndreptăţese chiar şi pentru acelea, arătând câteva din «virtuţile» mele care ar contrabalansa păcatele. Atitudinea mea nerostită era următoarea: Desigur, sunt păcătos, la fel ca toată lumea, dar, în definitiv, nu sunt băiat chiar aşa de rău-de fapt sunt chiar mai bun decât mulţi alţii.

Când mi-am terminat «mărturisirea», Părintele Serafim m-a întrebat «Asta-i tot?» «Da», am răspuns eu. «O, frate», a suspinat el. La care eu m-am gândit: «Ia uite, sunt într-adevăr bun – zice că sunt fratele lui!» Dar el a continuat: «Mult mai ai de mers».

Cuvintele acestea m-au lovit drept în inimă, cu mai multă putere decât orice predică sau mustrare aspră. În anii ce au urmat, prin toate căderile mele, aveam să dau o dureroasă mărturie despre adevărul cuvintelor lui. Chiar şi acum, ori de câte ori încep să gândesc lucruri înalte despre mine, când vreau să stau deoparte şi «să mă bucur de viaţa duhovnicească», îmi amintesc aproape involuntar spusele lui: «O, frate, mult mai ai de mers». A fost o neuitată lecţie de smerenie şi totodată o îmbărbătare de a-mi continua nevoinţa”.

Irina