Dantela - inventia unei zeite si ocupatia unei regine.
Afară e un frig de crapă pietrele, în casă e plăcut, și mă delectez cu dantelele mele. I-am promis mai de mult Corinei că o să i le arăt. Le-am scos zilele trecute din dulap, le-am spălat, le-am călcat, le-am aranjat.
Azi lumea nu mai croșetează dantele sau mileuri, că nu se potrivesc cu mobilele de pal melaminat pe care majoritatea le au în apartament, sau nu mai există timp, răbdare și pricepere pentru asta - dar mie îmi plac, întodeauna mi-au fost dragi.
Ce poate să aducă un pic de romantism în dormitor, decât o lumânărică pusă pe un șervet de dantelă, sau un așternut alb, cu borduri din dantelă făcută manual.
Sunt oarecum norocoasă la acest capitol- străbunica mea Ana, Dumnezeu s-o odihnească! avea o pasiune pentru croșetat. În ultimii ani de viață a stat bolnavă, la pat. Mi-o amintesc și acum, micuță, ridicată între perne, croșetând cu rapiditate un capăt de dantelă. Mi-au rămas de la ea ce a lucrat, niște cărți și croșetele metalice.
Dar și bunicile mele au croșetat, numai de mine nu prea s-a prins microbul .
Totuși, ținând în mână croșetele străbunicii, mă gândesc să-mi mai acord o șansă în domeniul ăsta, mai ales că serile lungi de iarnă nu s-au terminat încă.
Vă doresc o seară plăcută,
Irina
