Sâmbăta roz

Am găsit pe un blog o provocare ce mi-a plăcut - în fiecare sâmbătă să postezi imagini cu ceva roz care îți place. Nu trebuie neapărat ca rozul să fie printre culorile tale preferate. Imaginile pot fi din natură, din călătorii, ceva ce ai lucrat manual, sau obiecte pe care le ai în casă.

Eu am început să îndrăgesc rozul tot mai mult, deși altădată nu se număra printre preferințele mele- și am o grămadă de idei roz în cap :)), pe care o să încerc să le postez în fiecare sâmbătă. Dacă participați la Sâmbăta Roz lăsați un link la comentarii, ca să fiți vizitate.

Cum astăzi a fost o zi destul de mohorâtă, lumânărica mea roz pal a încălzit atmosfera. Am găsit-o în Hornbach, la standul cu reduceri. Era împachetată într-o cutiuță de carton, în care mă gândesc să depozitez nasturi, sau poate andrele.

 Cum patchorkul mă tentează foarte mult, dar deocamdată nu mă pricep la asta, m-am gândit să-mi fac niște fețe de pernă decorative, din peticele roz și albe tricotate.

Îmi place grozav degradeul acesta roz, și lâna se lucrează destul de repede. Când merg cu Ilinca la balet iau lucrul cu mine și tricotez.

Așa nu mă plictisesc, și fac ceva util și plăcut pentru casa noastră.

Dacă doriți să vedeți și postările altor participanți la Sâmbăta Roz, intrați aici .

Va multumesc pentru vizita, si va doresc o sambata roz !


Irina

Dantele

Dantela - inventia  unei zeite si  ocupatia unei regine.

  Federico de Vinciolo

Afară e un frig de crapă pietrele, în casă e plăcut, și mă delectez cu dantelele mele. I-am promis mai de mult Corinei că o să i le arăt. Le-am scos zilele trecute din dulap, le-am spălat, le-am călcat, le-am aranjat.

Azi lumea nu mai croșetează dantele sau mileuri, că nu se potrivesc cu mobilele de pal melaminat pe care majoritatea le au în apartament, sau nu mai există timp, răbdare și pricepere pentru asta - dar mie îmi plac, întodeauna mi-au fost dragi. 

Ce poate să aducă un pic de romantism în dormitor, decât o lumânărică pusă pe un șervet de dantelă, sau un așternut alb, cu borduri din dantelă făcută manual.

 Sunt oarecum norocoasă  la acest capitol- străbunica mea Ana, Dumnezeu s-o odihnească! avea o pasiune pentru croșetat. În ultimii ani de viață a stat bolnavă, la pat. Mi-o amintesc și acum, micuță, ridicată între perne, croșetând cu rapiditate un capăt de dantelă. Mi-au rămas de la ea ce a lucrat, niște cărți și croșetele metalice.

Dar și bunicile mele au croșetat, numai de mine nu prea s-a prins microbul .

Totuși, ținând în mână croșetele străbunicii, mă gândesc să-mi mai acord o șansă în domeniul ăsta, mai ales că serile lungi de iarnă nu s-au terminat încă.

Vă doresc o seară plăcută,
Irina