Ce m-a invatat viata

Pentru ca numai Eu stiu gandul ce-l am pentru voi, zice Domnul, gand bun, nu rau,

ca sa va dau viitor si nadejde. 

(Ieremia 29:11)

 via Degetica - via Tomata Mi-a placut intrebarea Tomatei- ce lectii importante v-a dat viata pana acum?

Daca ma intrebai acum 15 ani, ti-as fi raspuns ca viata e un ospat intins, care asteapta sa te infrupti din el. In jurul mesei toti sunt fericiti, totul e minunat - mai pe scurt eram la varsta lui ”tot ce zboara se mananca”.

 

Intre timp ceva ani au trecut peste mine. Am gustat dezamagiri , esecuri, pierderi si dureri. Oameni dragi m-au parasit, iubirea unora pentru mine s-a terminat si a disparut ca si cum n-ar fi fost, altii s-au imbolnavit, unii au murit, altii au plecat departe. Ceea ce parea a fi vesnic s-a dovedit a fi trecator si efemer, ceea ce parea bun si dulce s-a terminat in amar si tristete. Am trecut prin dureri sufletesti si fizice. Si probabil asta e doar inceputul, cine stie ce va mai urma. 

Cu adevarat zice Eclesiastul (2:22, 23) :

Oare, ce-i ramane omului din toată munca lui si din grija inimii lui cu care s-a trudit sub soare?

Toate zilele lui nu sunt decat suferinta si indeletnicirea lui nu-i decat necaz; nici chiar noaptea 

n-are odihna inima lui.

In toate acestea am invatat ca singura nadejde a omului e in Dumnezeu. Crestinul nu e scutit de loviturile si necazurile vietii- fiindca toti tragem consecintele pacatului. Dar in mijlocul durerii putem zice ca psalmistul:

Ridicat-am ochii mei la munti, de unde va veni ajutorul meu?

Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a facut cerul si pamantul.
(Ps. 120,1,2)

Dumnezeul nostru este puternic - El a fagaduit ca nu ne va lasa niciodata singuri in necaz, ca va sta alaturi de noi in mijlocul suferintelor noastre daca Il cautam cu toata inima. 

Am experimentat personal acest lucru - atunci cand durerea m-a coplesit, cand deznadejdea batea la usa si eram gata sa ma scufund, m-am prins cu ultimele puteri de Hristos- m-am spovedit, m-am impartasit, m-am impacat cu toti si cu toate.

Cand nici un om nu ne intelege suferinta, Dumnezeu ii da un sens, daca i-o dam Lui, in rugaciune si spovedanie. Asta nu inseamna ca necazul sau boala vor disparea - desi se poate intampla si asa, prin minune dumnezeiasca- ci ca vom primi rabdarea sa-l purtam, puterea de a merge inainte si intelepciune in decizii. Cred ca multi dintre noi am intrebat in viata ”Doamne, de ce eu, de ce mie?”. Lectia mea de viata a fost sa schimb intrebarea : ”Doamne, ce sa fac acum?invata-ma sa trec prin asta impreuna cu Tine!”

Irina

Am revenit :)

Bine v-am regasit la inceput de saptamana, si la inceput de post!Pentru cine a intrebat - nu, n-am renuntat la bloguit, dar viata familiei noastre are perioadele ei aglomerate, in care nu gasesc nici timp si nici liniste

ca sa ma ocup de blog . Interesant e ca mi-am propus la inceputul lunii (in secret :))  )

sa scriu zilnic cate ceva, dar uite ca socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ.

In perioada asta am fost mai mult pe drumuri, asa ca, rusine mie! paturica mea zace abandonata, cu ULTIMUL rand nefinalizat. Vreau neaparat s-o termin saptamana asta, ca sa va arat toate paturicile realizate la provocarea de primavara.

Nu am reusit sa va povestesc despre week-end-ul de Rusalii pe care l-am petrecut in Serbia,

la Belgrad- dar recuperez acum :).

Am avut un mic sfarsit de saptamana intr-un oras deosebit, peste care nu se cunoaste ca  trecut  recent razboiul. De fapt Serbia, cat am reusit s-o vad, arata foarte bine -muuult mai bine decat Romania.

Drumul pana la Belgrad e foarte frumos, o mare parte din el urmeaza malul Dunarii. Am mers pe partea sarbeasca, care poseda o sosea in stare excelenta de functionare, spre deosebire de malul romanesc, unde e un drum cu gropi (foarte) multe.

Pe langa faptul ca soseaua era in stare buna,  am observat un lucru mic, dar care spune multe - buruienile si balariile de pe marginea drumului erau tunse. Nu tu ciulini de doi metri, nu balarii. Doar multa iarba cu floricele multicolore.

 Nu mai intreb de ce la altii se poate, si la noi nu, ca n-are sens.

La un moment dat drumul trece printr-o cetate - fortareata Golubac.

E un loc extraordinar, care merita vizitat.

Belgradul mi-a placut foarte mult - cel putin orasul vechi. M-au impresionat curatenia, trotuarele largi, pe care poti sa te plimbi nestingherit( fara sa te incurce masinile parcate bara la bara, ca in Bucuresti), cladirile vechi foarte bine intretinute, terasele cochete,parcurile ingrijite si lumea iesita linistit la promenada.

Am vizitat si catedrala ortodoxa Sf. Sava, care este imensa, si foarte frumoasa.

”Cu o inaltime de 70 m, avand pe cupola o cruce de alti 12 m, biserica ocupa o suprafata de 3 500 m2 la sol, avand si 3 galerii la primul nivel de 1 500 m2. Lungimea bisericii este de 91 de m, iar latimea de 81 de m. In biserica incap 10 000 de credinciosi, iar in galeria dinspre apus poate canta o strana formata din 800 de coristi. Biserica este placata cu granit si marmura alba. Dedesubtul ei se afla o alta biserica de 1 800 m2. Intr-o cripta se pastreaza fragmente din vesmantul Sfantului Sava.”

sursa

N-am ratat, desigur, cetatea Kalemegdan, de unde am admirat privelistea raului Sava varsandu-se in Dunare.

 Acum nu stiu daca am ramas cu amintiri placute fiindca am avut cateva zile doar pentru noi, departe de rutina si zgomotul casei, ori pentru ca Belgradul e intradevar un oras frumos si linistit :)). Cine are (multi) copii intelege cat de benefica este pentru psihic, si pentru viata de familie cate o iesire din cand in cand :)), mai ales ca astfel de ocazii nu se ivesc des (cel putin nu la noi).

Acum ma bucur ca sunt acasa, desi cu iesirea asta, si cu alte lucruri care s-au ivit intre timp, toata rutina noastra  e data peste cap, si am ceva de munca ca sa aduc treburile in ordine.

Fiindca azi a inceput si Postul Sfintilor Apostoli va doresc post binecuvanta si cu folos!si o seara placuta in continuare!

Irina