Cui facem milostenie?

Fratilor, va poruncim in numele Domnului nostru Iisus Hristos, sa va feriti de orice frate care umbla fara randuiala si nu dupa predania pe care ati primit-o de la noi. Caci voi insiva stiti cum trebuie sa va asemanati noua, ca noi n-am umblat fara randuiala intre voi, Nici n-am mancat de la cineva paine in dar, ci, cu munca si cu truda, am lucrat noaptea si ziua, ca sa nu impovaram pe nimeni dintre voi. Nu doar ca n-avem putere, ci ca sa ne dam pe noi insine pilda voua, spre a ne urma.Caci si cand ne aflam la voi, v-am dat porunca aceasta: daca cineva nu vrea sa lucreze, acela nici săa nu manance.Pentru ca auzim ca unii de la voi umbla fara randuiala, nelucrand nimic, ci iscodind.Dar unora ca acestia le poruncim si-i rugam, în Domnul Iisus Hristos, ca sa munceasca in linişte si sa-si manance painea lor...Si daca vreunul nu asculta de cuvantul nostru prin epistola, pe acela sa-l insemnati si sa nu mai aveti cu el nici un amestec, ca sa-i fie ruşine. Dar să nu-l socotiti ca pe un vrajmas, ci povatuiti-l ca pe un frate.

2 Tesaloniceni 3:6-15

La  poarta oricarei biserici , sau pe strada, ne intampina oameni care ne  cer de pomana, si, nu-i asa, parca te simti prost sa nu le dai, mai ales  ca zice si Sf. Evanghelie ca Dumnezeu da ploaie tuturor, chit ca sunt  drepti sau nedrepti, deci cu atat mai mult noi trebuie sa fim milostivi  si sa nu cercetam prea mult pe sarac, ci sa raspundem nevoii lui.
Total  de acord, dar ramane intrebarea- cel care imi cere e intradevar un sarac  lovit de soarta, care nu poate munci din diverse pricini, sau e un  lenes santajist care traieste ca un trantor pe seama altuia?Vedem in Sf.  Scriptura ca apostolii munceau din greu zi si noapte ca sa-si castige  painea, nu asteptau pomana de la nimeni, si indemnau pe toti  credinciosii sa faca la fel. Iar de fratii trandavi crestinii erau  sfatuiti sa se fereasca, si sa nu-i incurajeze in patima lor

Orice banut pe care il avem este muncit din greu, castigat cu  sacrificii, si a-l da cuiva care poate sa munceasca, dar nu vrea, este  risipa si incurajarea lenii.

Parintele Calistrat de la Barnova spunea :

Exista iubirea ca act filantropic, ca act de caritate si de milostenie...

- Ei, aici este esenta. Mantuitorul scoate in evidenta iubirea fata de aproapele, filantropia. Biserica trebuie sa fie foarte ferma si categorica: sa nu incurajeze lenea. Nu exista act de caritate pentru trandavi si lenesi, pentru ca atunci Biserica ar inlesni pacatul de moarte al lenii. Nu are voie sa faca nici un act filantropic celor lenesi si nepasatori, nu are voie sa incurajeze hotia. Si de ce spun hotia: pentru ca foarte multi vin in numele lui Iisus Hristos si, fara nerusinare, folosindu-se de cruce sau in numele crucii, sub diferite forme si organizatii, in numele copiilor strazii, copiilor cu SIDA, copiilor din orfelinate, batranilor, incep sa faca acele colecte din care, vezi Doamne, sa le asigure un tratament, o masa, o vorba buna, o cantare.

- Puteti sa detaliati?

- Da. Psihologul sau psihiatrul trebuie sa analizeze foarte bine daca cel care a ajuns la deznadejde, la starea de alterare totala, toti respingandu-l si marginalizandu-l, nu cumva si-a facut-o cu propria mana si cu propria voie. Spre exemplu: un caz concret intalnit in cadrul spovedaniei in manastire. Vine o femeie de 76 de ani si incepe sa zica un fel de rugaciune de hula la icoana Maicii Domnului: "Maica Domnului, daca esti si ma iubesti, cum iti poti bate joc de mine? Ma rog de atata vreme la tine, de atata vreme iti cer sa ma ajuti, ti-am spus ca mi-am pus nadejdea in tine, tu esti singura mea mangaietoare, cum poti sa ma lasi? Nu vezi ca dorm in gara? Nu vezi ca sunt necajita, nu vezi ca n-am din ce trai? Adica tu esti cu adevarat Maica lui Dumnezeu si nu intelegi lucrurile astea? Pentru ce mai stai in cer?" Eu, la un moment dat, spovedind la scaun, am intrebat: "Stai un pic. Cum te iei tu cu Maica Domnului in bete si-i vorbesti asa? Ia vino incoace!"

O i-au si o spovedesc pentru a-i cunoaste fondul sufletesc. Si aflu ca, la 76 de ani ai ei, avea trei ani de cand concubinul o lasase, o imbatase, ii vanduse casa si averea, o dusese la azil si, avand pensia mica si facand pe acolo diferite lucruri interzise, a fost exclusa si data afara. Si a ramas pe drumuri. Si ce-a zis atunci? "Hai s-o fac pe evlavioasa si pe credincioasa, ca s-o gasi cineva care sa ma ia si sa ma ingrijeasca; si o sa traiesc pe spinarea Bisericii."

Ca sa aflu ca, la Biserica, in tinerete nu mersese, ca sa aflu c-a stat nemaritata cu trei barbati, ca sa aflu ca a avut copii pe care i-a dat la casa de copii. Si atunci m-am dus imediat cu mintea la Sfantul Isaac Sirul care a spus: "Osteneala tineretii este odihna batranetii".

Si atunci i-am spus: "Femeie, cum iti permiti tu sa hulesti, cand esti ca o gura de iad. Cum iti permiti sa hulesti cand ai trait o viata in nenorociri, iar acum vii la usa lui Dumnezeu si strigi cat poti ca nu te baga in seama? Unde ti-ai consumat vigoarea tineretii? In care familie de crestini ai crescut copii, ai lucrat pamantul si ai fost la serviciu? Unde iti este cartea de munca? Tu ce-ai ingrijit in tineretea ta, oameni sau caini? Ce-ai avut, copii sau animale?" "Domnule parinte, nu sunteti pus sa ma judecati; eu am venit aici ca o femeie necajita, ca sa ma ajutati cu o strachina de mancare, ca pot sa va fiu mama".

Ea incepuse sa-mi explice mie ca poate sa-mi fie mama, cum imi permit sa-i spun asemenea vorbe? Si atunci am asezat-o frumos pe un scaunel si-am inceput sa-i explic ce grea pedeapsa de la Dumnezeu este sa ajungi sa doresti sa mai pacatuiesti si sa nu mai fii de folos pacatului, pana si pacatul sa se ingretoseze de tine si sa te paraseasca, sa devii al nimanui si apoi, fals ca un fariseu si ca un om slab si ticalos, sa vii sa spui ca Dumnezeu este vinovat ca tu ti-ai facut de cap o viata.

Dar cand te-ai distrat, cand ai dansat, cand ai mancat peste masura, cand ai desfranat, cand ai facut toate faradelegile, atunci nu exista Dumnezeu? Atunci nu te gandeai? Cum spune Iisus Sirah: "Adu-ti aminte de cele de pe urma ale tale si in veac nu vei gresi". Atunci cugetai la moarte? Cum spune Sfantul Vasile cel Mare: "Ti-ai adus aminte ca trebuie sa mai si mori, ti-ai adus aminte ca zilele omului sunt ca iarba campului, asa va inflori, pana va cadea si se va usca?"

Si i-am spus: "Imi pare rau, nu vreau sa te jignesc, o paine sau o punga de faina ti-o dau, un ban de autobuz ti-l dau, dar ca sa ma priveasca unde dormi, de ce n-ai ce-ti trebuie, nu este treaba mea, nu este al meu. Este al lumii care te-a tinut in ea pana la ora aceasta. Mergi si-l cauta pe primar, pe asistentul social, pe presedintele tribunalului, pe avocat si pe procuror; si roaga-i sa te ia in spinare, fiindca ei te-au ocrotit..."

- Exista foarte multe astfel de cazuri.

- Da. Venise una cu un copil in brate si ofta acolo, chiar in fata mea, ca eu s-o vad. "Ce, vrei sa pari mai dramatica? Tot doua paini si bani de autobuz iti dau. Nu ti-am facut eu copilul si nu te-am pus eu sa-l faci. Inainte de a face acest copil trebuia sa te intrebi unde il tii, cu ce-l hranesti, ce va iesi din el, ce iese din tine, unde stai si unde lucrezi."

Avortonii sociali sunt foarte periculosi. Din avortonii sociali ies vagabonzii strazii, homosexualii si pedofilii de maine, ies curvarii si banditii si spargatorii de vitrine si ies hotii pentru care societatea, in loc sa investeasca in dezvoltarea culturala, trebuie sa faca acele centre de reeducare, puscariile, caminele in care sa-i tina pe acesti oameni care nu se pot adapta la normele societatii.

sursa
 https://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/ne-vorbeste-parintele-calistrat-la-barnova-mangaiere-mustrare/despre-iubirea-aproapelui-81126.html

Desigur, fiecare trebuie sa se lase indrumat de Dumnezeu in ceea ce priveste milostenia. E bine ca, inainte de a lasa din mana banul muncit cu greu, sa inaltam o scurta rugaciune, si inima noastra, si bunul simt, ne vor calauzi intr-un mod corect, astfel incat sa facem intradevar milostenie, nu risipa.

Irina

Argument ortodox pentru scolarizarea la domiciliu (homeschooling)

”Concret vorbind, la învăţătura propriu-zisă mai trebuie adăugat doar acest lucru:
instruirea să fie orânduită astfel încât să se vadă limpede ce contează mai întâi şi ce vine
după aceea. Deosebirea aceasta e lesne de făcut printr-o împărţire pe măsură a materiilor
de studiu şi a timpului acordat lor. Studierea credinţei să fie socotită lucrul de căpetenie.
Cele mai bune perioade să fie rezervate faptelor de evlavie, iar când se întâmplă vreo
nepotrivire, acestea să primeze asupra învăţăturii, încuviinţare să dobândească nu numai
reuşita la învăţătură, ci şi credinţa şi buna purtare, în general, mintea şcolarilor trebuie
formată în aşa fel încât să nu piardă încredinţarea că cea mai de seamă lucrare a noastră
este a plăcea lui Dumnezeu şi că învăţătura vine în urmă, ca ceva secundar, bun numai
pentru viaţa aceasta. Iată de ce nu ar trebui ţinută la o atât de mare evlavie, încât să
înghită toată luarea aminte şi să capteze întregul interes.

Nimic nu e mai veninos sau nimicitor pentru duhul vieţii creştine decât o astfel de
învăţătură şi grija exagerată pentru ea. Căci ea îl aruncă pe om direct în nepăsare şi apoi îl
poate ţine pentru totdeauna acolo, iar uneori mai adaugă şi o viaţă stricată, dacă sunt înjur
prilejuri prielnice pentru ea.
Al doilea lucru care ar trebui luat în seamă este duhul în care se predă învăţătura sau al
atitudinii faţă de materiile de studiu. Este nevoie să se aşeze în chip de lege neclintită ca
orice fel de studiu s-ar preda unui creştin, acesta să fie pătruns de învăţăturile creştineşti
şi, mai precis, de cele ortodoxe. Orice ramură a învăţăturii poate fi abordată astfel şi va fi
o adevărată ştiinţă abia când va împlini şi această normă. Principiile creştine sunt
adevărate mai presus de orice îndoială. Aşadar, fără a ne mai îndoi în nici un fel, să facem
din ele etalonul adevărului. E o greşeală deosebit de primejdioasă aceea care se face la
noi, că materiile de studiu se predau fară nici o atenţie faţă de credinţă cea adevărată; ci
se îngăduie libera cugetare şi chiar ideea că învăţătura şi credinţa sunt două domenii
diferite.

Dimpotrivă, noi nu avem decât un singur duh. Acesta primeşte învăţătura şi cuprinde
cunoştinţele ei tot aşa cum primeşte şi credinţa şi este pătruns de ea. Cum să fie atunci cu
putinţă ca aceste două domenii să nu se întâlnească aici. fie in chip armonios, fie de-a
valma? In acelaşi timp, sfera adevărului e una. Prin urmare, la ce bun să mai bagi în cap
ceea ce nu ţine de ea?
Dacă educaţia s-ar împlini în acest mod, astfel încât credinţa şi viaţa dusă în duhul
credinţei să poată stăpâni atenţia şcolarilor, atât în felul de a învăţa, cât şi în duhul în care
învaţă, atunci numai încape îndoială că deprinderile însuşite din copilărie nu numai că se
vor păstra, ci chiar vor spori, se vor întări şi vor ajunge la o desăvârşire pe măsură. Şi ce
urmări bune va avea lucrul acesta!”

Sf. Teofan Zăvorâtul - Calea spre mântuire