Duminica, ziua Domnului...

Cinstiti zilele Mele de odihna, ca sa fie semn între Mine si voi, ca sa stiţi ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

(Iezechiel 20:20 )

sursa- google

Confuzia gândurilor şi a sentimentelor voastre se va linişti cu timpul; este de ajuns ca voi să nu încetaţi să vă interesaţi cu toată râvna de un lucru: cum veţi face întotdeauna ceea ce este plăcut Domnului.

Şi, pentru ca să reuşiţi, trebuie întâi de toate să păstraţi continuu în mintea voastră amintirea lui Dumnezeu şi amintirea morţii. Aceste două amintiri vor naşte şi vor întări în voi frica de Dumnezeu, care îndeamnă la virtute, se îngreşoşează de păcat păstrează în suflet pe cele bune şi le şterge pe cele rele.

Prin pomenirea lui Dumnezeu, Îl veţi vedea continuu pe Domnul înaintea voastră şi în voi, şi în acelaşi timp veţi dobândi puterea să sesizaţi ceea ce se naşte pătimaş în inimă şi să-l alungaţi. În aceasta constă lupta duhovnicească.

Să NU spuneţi: ,,Nu pot!”. Această afirmaţie nu este creştinească. Noi creştinii trebuie să spunem: ,,Pe toate le putem, însă nu singuri, ci cu ajutorul lui Dumnezeu”.
E adevărat că pentru a păstra amintirea lui Dumnezeu se cere osteneală şi luptă. La începutul acestei lupte nu veţi putea să-L pomeniţi pe Dumnezeu mai mult de zece minute pe zi. Spre sfârşit însă, nu veţi putea să-L uitaţi mai mult de zece minute pe zi. Şi în cele din urmă, Soarele Dreptăţii, Hristos, va străluci cu toată lumina prin tăria sufletului nostru. Şi va continua să strălucească neîncetat, pentru totdeauna.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul - Călăuzire către viaţa duhovnicească)

Va doresc o duminica placuta!

Irina

Sa facem partea noastra

 

Cinstiti zilele Mele de odihna, ca sa fie semn între Mine si voi, ca sa stiţi ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

(Iezechiel 20:20 )

sursa-google

Dumnezeu intervine numai când omul nu mai poate. De aceea când suntem bolnavi trebuie să mergem la doctor. Hristos a făcut ca din câteva pâini şi câţiva peşti să se sature mii de oameni, a făcut o minune, însă atunci când mergeau pe cale, Iisus şi ucenicii cumpărau cele necesare pentru hrană, cum vedem şi din întâlnirea lui Iisus cu femeia samarineancă. Evanghelistul Ioan ne spune că ucenicii Lui se duseseră în oraş ca să cumpere hrană (Ioan 4, 8). Sigur că cel ce săturase atâtea mii de oameni nu ar fi avut nevoie să cumpere, dar Hristos lucra şi ca Dumnezeu şi ca om, iar dumnezeirea intervine doar atunci când omul nu mai poate.

     Părintele Rafail Noica: „de la Dumnezeu nici să nu aşteptăm mai puţin decât imposibilul, pentru că mai puţin decât imposibilul putem şi noi”. Atât cât putem din punct de vedere omenesc trebuie să facem, apoi să cerem ajutorul lui Dumnezeu. Ne rugăm pentru un bolnav, dar trebuie dus şi la doctor, ne rugăm pentru un examen, dar trebuie să şi învăţăm, ne rugăm pentru împăcare, dar trebuie să şi iertăm.

     Trebuie din punct de vedere al omenescului să facem cât ne stă în putinţă, nu las un lucru în drum şi spun: lasă că are Dumnezeu grijă. Aceasta este ispitire şi Dumnezeu spune: să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău. Apostolii, când erau urmăriţi, fugeau şi se ascundeau, nu aşteptau ca Dumnezeu să-i facă invizibili. Sfinţii Părinţi mărturisesc toţi că cel ce se bagă singur în ispite greşeşte. Sunt mulţi care se chinuiesc fără nici un rost, după cum spunea şi sfântul Ignatie Briancianinov despre aşa numiţii asceţi care fac nişte nevoinţe suprafireşti fără nici un rost, ispitind în felul acesta pe Dumnezeu.

    Mâncarea o binecuvântezi, dar dacă ai făcut-o rău, ea te vatămă, pentru că îşi păstrează partea firească chiar dacă este sfinţită. La fel cu toate lucrurile sfinte: poţi să te îneci în aghiasmă, poţi să-ţi spargi capul cu o cruce sau cu o icoană, pentru că ele îşi păstrează şi proprietăţile fireşti, lucrarea firească, alături de cea harică.

               (Extras din `Deşertăciunile lumii`, Ierom. Ioan Buliga, Măn. Jacul Românesc, 2008)

Va doresc o duminica placuta!

Irina