vineri, februarie 24, 2012

Impreuna rugaciune in Postul Mare

Duminica seara, odata cu Vecernia Iertarii, intram oficial in Postul mare. 
Pentru aceasta perioada avem doua invitatii la impreuna -rugaciune si calatorie :

Prima, cea a Nataliei, ne cheama ca la canonul zilnic sa adaugam o rugaciune pentru parintele nostru duhovnic (al carui nume, de altfel, trebuie pus intotdeauna primul pe pomelnicele de la biserica), o rugaciune pentru vederea pacatului propriu, si rugaciunea Sf. Efrem Sirul. Daca nu aveti inca duhovnic, iata o buna ocazie sa va gasiti unul :).

A doua invitatie , sa ne rugam impreuna cu ajutorul Psaltirii, vine de pe Razboi intru Cuvant 

Irina


miercuri, februarie 22, 2012

Dar de februarie, dar de blog


„să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua.”
(Faptele Apostolilor 20:35 ) 




Bine v-am regasit la darul de februarie!
Fiindca se apropie Sfantul si Marele Post, m-am gandit sa daruiesc ceva care sa fie de folos in aceasta perioada deosebita pentru noi, ortodocsii:
❤cartea Sf. Teofan Zavoratul, Predici la Triod, care este de mare folos in pregatirea pentru spovedanie si impartasanie
❤revista Familia Ortodoxa, numarul din februarie, dedicat Sf. Taine a Spovedaniei
❤cartea Rugaciunile Postului Mare, in care gasim Canonul Infricosatei Judecati, Canonul cel Mare, si plansurile lui Efrem Sirul

Parintele Nicodim Mandita, marele duhovnic , a carui viata am recitit-o recent cu mare drag, spunea ucenicilor sai :
„De veti citi si asculta invatatura sfanta, va veti lumina mintea si veti fi capabili sa duceti o viata  plina de fapte bune si placuta lui Dumnezeu. De va dau sa postiti mult sigur ca nu va cunosc puterea voastra si starea sanatatii.Si ursul si sarpele postesc, dar dupa un post asa indelungat, ursul e tot urs, si sarpele tot sarpe.Asa si voi. De veti ramanea numai cu postul si invatatura sfanta o nesocotiti si nu va hraniti sufletele voastre cu ea zi de zi, sunteti in intuneric, petreceti in intuneric, ramaneti pe mai departe in intuneric si muriti chiar in intuneric cu singura speranta ca ati postit pana v-ati uscat de post. ....
Crestinul care isi impleteste firul vietii lui cu rugaciunea si citirea cuvantului Dumnezeiesc zi de zi treptat-treptat se dezbraca de omul cel vechi si se imbraca in omul cel nou, urcand pe treptele virtutilor prin innoirea vietii si luptand lupta cea buna pana la sacrificiu, ajunge cu darul lui Dumnezeu in Patria Luminii celei de sus.”

  Tot sfintia sa recomanda  sa cumparam carti de invatatura ortodoxa si sa le daruim ca pomana pentru cei morti, sau ca milostenie, fiindca asa vom lucra la luminarea si mantuirea altor suflete, ceea ce e mai important decat pomana trupeasca (oale, ulcele, mancare, haine, etc.).

 Daca doriti sa participati lasati un comentariu la aceasta postare, in care sa scrieti un scurt cuvant de folos care va este drag (din Sf. Scriptura, Sf. Parinti, sau din marii duhovnici,etc.) pana pe 25 februarie inclusiv. Pe 26 februarie voi face tragerea la sorti, folosind random.org.

Va astept cu drag, si va multumesc!
Irina