Când
harul lui Dumnezeu îl adumbreşte din belşug pe nevoitor, în acesta se
descoperă îmbelşugată nevoinţă duhovnicească, ce duce la desăvârşirea
creştinească.
Atunci i se descoperă sufletului păcătoşenia lui, ce până atunci se ascundea de el! Atunci e luată de pe ochii lui vălul şi i se înfăţişează necuprinsa, măreaţa veşnicie, ce până atunci se ascundea de el!
Atunci
îi devine apropiat ceasul morţii, care mai
înainte vreme era undeva departe, şi stă chiar înaintea sufletului,
înaintea ochilor lui! Atunci viaţa pământească, care mai înainte vreme
părea nesfârşită, se scurtează cum omul nici nu şi-ar fi închipuit:
viaţa care s-a scurs ajunge ca visul nopţii ce a trecut!
Restul
alergării acestei vieţi se adună într-un singur ceas dinaintea morţii!
Atunci apar din adâncul sufletului tânguiri de care înainte nu ştia!
Apare plâns pe care înainte nu-l simţea!
Apare prinos de rugăciune cum înainte n-aducea! Apar rugăciunea şi
plânsul chiar în adâncul sufletului, sunt rostite de minte şi de inimă
întru muţenia gurii, sunt înălţate către cer, îl aruncă pe rugător la
picioarele Mântuitorului, îl ţin la picioarele Mântuitorului: întru
mărturisirea păcătoşeniei sale si a nesfârşitei măriri a lui Dumnezeu,
sufletul intră în desăvârşire,
este dus în desăvârşire de către dreapta Atotbunului Dumnezeu, Care l-a zidit pe om şi Care îl şi zideşte a doua oară.
Binecuvântează, suflete al meu, pre Domnul… Cel ce
curăţă toate fărădelegile tale, Cel ce vindecă toate bolile tale, Cel ce
izbăveşte din stricăciune viaţa ta, Cel ce te încununează cu milă şi cu
îndurări. Innoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale (Ps. 102, 2-5)
veşnice prin atotputernicia Mântuitorului, Care a înnoit în Sine firea noastră şi ne înnoieşte pe noi prin Sine. Amin.
Sarbatori :
Meniul saptamanii
macrou la cuptor cu sos de rosii
Joi
supa-crema de legume
Vineri
cartofi copti, sote de ciuperci, mujdei de usturoi, mamaliguta
Sambata-dezlegare la peste
pastrav prajit, mujdei de usturoi, mamaliguta
Duminica
Dimineata si seara- ceai de plante, zacusca, unt de arahide, miere sau dulceata, lapte vegetal cu musli, pasta de peste
Desert - fructe de sezon, nuci, alune,budinca de orez cu mere
intre mese- suc de legume proaspat stors
gasiti retete de post AICI
Irina