Nu stiu altii cum sunt :), dar pentru
mine programul Fly Lady a functionat binisor la bloc. Cu ajutorul unei organizari initiale, si apoi cu un minim de
efort zilnic aveam o ordine rezonabila, si de cativa ani nu mai
stiu ce sunt alea curatenii generale de Pasti si de Craciun, in care
demolezi casa din temelii si o reconstruiesti inainte de eveniment :). Bine, recunosc ca nu sunt nici o maniaca a curateniei, cu trei copii e cam greu sa ai o casa ,,spotless" pentru mai mult de zece minute :).
Acum am nevoie de un nou plan de organizare, deoarece viata la casa e destul de diferita fata de cea de la bloc. Pe langa asta suntem in alta etapa a vietii - copiii au mai crescut, cele mari merg la scoala, deci ritmul zilnic e altul si, ca bonus :), spre deosebire de anii trecuti, acum ne bucuram de ajutor din partea parintilor. Una e sa te ocupi de casa singura, copiii fiind mici, nestiind sa pastreze ordine, sau sa ajute la treburile casei, obosita fiind de nopti nedormite, si alta e sa te ocupi de toate cat de cat odihnita, si cu ceva sprijin din partea familiei.
Revenind la ceea ce spuneam, am nevoie de o noua impartire pe zone- casa e o idee mai mare decat apartamentul si fiind pe doua
nivele (parter plus mansarda) mi-e mai usor sa separ zona de zi de cea de
noapte. Curtea si terasa aduc un plus generos de spatiu, odata cu un plus generos de munca :).
In principiu sus am de
facut mai putina curatenie, deoarece ziua nu prea se utilizeaza zona
respectiva. Toate activitatile zilnice ale familiei se desfasoara la parter , in livingul unit cu bucataria, pe terasa si afara. Fiind vara copiii se joaca mult prin curte, asa ca nu se face prea mult deranj in casa. Acum e mai putin de munca in interior, si nici afara nu e mare lucru de facut deocamdata, deoarece n-avem gradina, pasari sau animale.
Dupa cum va spuneam, casa noastra nu e cu mult mai mare fata de un apartament de bloc cu 4 camere. La parter avem un living unit cu bucataria, camara si o baie de serviciu. La mansarda sunt trei dormitoare si baia principala. Pe terasa luam masa cand nu e foarte cald, si tot aici avem un dulap cu jucariile copiilor. Curtea nu e mare, avem doar 650 mp de teren.
Zona 1- terasa si camara
Zona 2 - bucataria
Zona 3 - baile
Zona 4 - dormitoare
Zona 5 - living
Voi pastra
ora de primenire a casei, dar in loc de luni dimineata o s-o mut luni dupa-amiaza, fiindca dimineata sunt la serviciu.
In saptamana 18-24 august sunt in zona 4 - dormitoarele. Misiunile pentru fiecare zi sunt:
luni- sterge praful si panzele de paianjen din colturile tavanului si de pe lustre
marti- aspira si curata podeaua/mocheta/covorul (inclusiv pe sun paturi)
miercuri- pune la loc/strange/arunca/daruieste obiectele de pe noptiere, dulapuri, etc.
joi -curata intrerupatoarele de lumina si praful deasupra usilor
vineri - scutura saltelele si pernele (eventual spala pernele si protectia saltelelor)
Ca tot vorbim de spalat, ce-mi
place foarte mult la casa (printre altele) este faptul in curte avem spatiu suficient pentru a pune la uscat muuulte rufe. Avem o masina de rufe extrem de incapatoare
(9 kg) , putem spala lejer si paturi sau pleduri cu ea, si nu mai sunt
conditionata de spatiul stramt al balconului.
Si apropo de rufe - obiceiul lunii august propus de Fly Lady este spalatul si aranjatul rufelor- asa ca voi reveni cat de curand cu o postare detaliata pe aceasta tema.
Pana atunci puteti citi toate postarile mele legate de organizarea casei
AICI.