,,Maică, iubesc culorile, îmi place îmbrăcămintea de
bun-gust, elegantă chiar, aş putea spune, dar observ în jurul meu, în biserică,
femei în haine cernite şi mă simt stânjenită, însă în haine ca ale lor nu m-aş
simţi eu însămi. Ce trebuie să fac?
Avem nevoie de curaj ca să fim noi înşine...
Câteodată nu avem acest curaj, chiar dacă suntem corecţi în faţa lui Dumnezeu
şi în faţa conştiinţei noastre. Unii nu au curajul să fie între ceilalţi,
pentru că nu sunt la fel ca ceilalţi. Astea sunt obsesii: să fii în
rând cu lumea, să nu fii marginalizat, să nu fii altfel... Alţii,
însă, care se revoltă, vor să fie speciali: îşi fac, de exemplu, o creastă
verde, tocmai pentru a-şi împlini nevoia de a fi cineva, de a fi altfel.
Avem nevoie de un curaj sănătos de a fi noi înşine,
când nu facem rău celorlalţi cu felul de a fi. Aveţi nevoie să
vă faceţi curaj să fiţi ca dumneavoastră, să vă cercetaţi în faţa oglinzii, să
fiţi cum sunteţi. Să aveţi grijă să nu fie din mândrie sau slavă
deşartă. Aici aveţi nevoie de discernământ şi sfat de la
duhovnic. Dacă părintele duhovnic spune că felul în care vă îmbrăcaţi
nu este smintitor pentru cei din jur, atunci să aveţi curajul acesta şi să nu
fiţi ca ceilalţi.
Să aveţi curajul să vă exprimaţi ca persoană şi
prin îmbrăcăminte. E importantă îmbrăcămintea pentru omul de după
căderea din Rai. Prin cădere, ne-am pierdut expresivitatea trupească personală,
n-am mai rămas decât la mâini şi la faţă. Nimeni nu ne recunoaşte după omoplat,
nu? De aceea îl şi ţinem învelit. Dar învelişul pe care-l facem, haina pe care
o facem, ne exprimă ca persoană, ne arată personalitatea.
Dar să nu judecaţi pe nimeni. Dacă
majoritatea se îmbracă în negru, slavă Ţie, Doamne, că avem de ce jeli în
această lume, avem de ce ţine post. Poate că vor să acopere o frumuseţe care îi
poate tulbura pe cei din jur...
Fiecare are motivele sale să facă asta. Noi, călugării, ne
îmbrăcăm în negru pentru că aşa sunt miresele lui Hristos, mai negre... Dar dacă
dumneavoastră sunteţi elegantă şi frumos îmbrăcată, daţi slavă lui Dumnezeu.
Sigur că s-ar putea ca cineva să vă invidieze, dar acela e păcatul celui care
vă invidiază. Dar numai dacă vă veţi ruga, veţi avea pace în suflet, veţi cădea
de acord cu dumneavoastră şi veţi avea binecuvântare de la duhovnic,
care este ochiul lui Dumnezeu. Da, Dumnezeu Se uită la noi, ne
cercetează, prin toţi ochii din jur, dar mustrarea şi învăţătura adevărată ne-o
dă prin părintele nostru duhovnic - dacă ne ducem la el ca la un părinte, ca la
cel ce are ultimul cuvânt.
S-ar putea să vă prindă bine o băsmăluţă mai modestă aşa,
pentru smerenie, dar asta numai părintele ştie. Dar altfel cred că mai elegantă
fiind, dacă vă veţi pune o basma aruncată strâmb sau o batistă pe creştet,
crezând că deveniţi ascultătoare, mai degrabă smintiţi şi faceţi lumea să râdă...
Deci, uniţi curajul cu smerenia de a asculta de
duhovnic şi va fi bine.
(MS)
