miercuri, decembrie 24, 2014

Carti pentru cosuletul de Craciun

Imi pare rau ca nu am scris de mult despre cosuletul nostru cu carti de Craciun.
In fiecare an am adaugat macar cate o carte- doua, mai ales ca acum avem in casa si copii care stiu sa citeasca :).
Anul acesta am descoperit  cartile absolut minunate de la editura Usborne.
Pentru cosuletul nostru de Craciun avem o carte cu stickere pe care fetele au primit-o cu mare placere, lipitul abtibildurilor fiind una din activitatile lor preferate si chiar imi pare rau ca nu am avut mai multe, calitatea hartiei, a tiparului si a ilustratiilor fiind deosebita.




Am facut o lista cu ce as dori sa mai cumparam , mai ales ca acum sunt reduceri la carticelele de Craciun :

Baby's First  Christmas


 Desi nu mai avem nici un baby prin casa, cartea mi s-a parut superb ilustrata si cred ca  cd-ul cu colinde in limba engleza poate oferi un fundal sonor foarte placut.

Ne-au mai placut foarte mult si cartile cu activitati de Craciun, cu ajutorul carora copiii pot realiza o gramada de podoabe pentru brad sau pentru camera lor ( se gasesc aici)

Pachetul cu activitati de iarna are un pret foarte bun, 39 de lei:


Voi ce ati alege, din cartile pentru Craciun?

duminică, decembrie 21, 2014

Sarbatori fara stress!cum?!

sursa:google

Craciunul e la doar cateva zile distanta, fiind urmat din scurt de alte sarbatori ortodoxe importante: Sf. Vasile, Boboteaza, Sf. Ioan. Si, evident, sa nu uitam de Revelion, de intrarea in noul an- un moment  de sarbatoare alaturi de prieteni si de familie, dar si de bilant al anului ce a trecut, de vise, ganduri si planuri pentru anul ce va veni.
Intr-o perioada asa de incarcata fizic si emotional putem fi coplesite rapid de lungimea listei cu lucruri de facut, care, in loc sa scada, creste pe zi ce trece.Iar timpul se scurge atat de repede!Si parca incepi sa te intrebi daca merita pana la urma sa te omori atata cu firea.
Sotul parca nu apreciaza cat de mult te agiti ca totul sa iasa bine, copiii parca nu mai termina cu cearta, rudele se asteapta la vizite sau vor sa treaca pe la tine, la serviciu sunt o gramada de lucruri de facut- ca oriunde la sfarsit de an, bugetul e restrans si cadouri de cumparat-multe, mesele de sarbatori trebuie planuite si pregatite...Desi uneori incerci sa stai contra curentului,  te regasesti prinsa in vartejul asteptarilor inalte nu doar de la ceilalti, ci si de la tine insati.Stresul si oboseala se aduna, faci lucrurile cu tot mai putina placere si bucurie, si sfarsesti anul morocanoasa, eventual strigand si bufnind la toata lumea.
Fara sa ne dam seama, devenim proprii nostri dusmani- asteptand prea multe lucruri dela noi insine, incercand sa implinim planuri nerealiste, incercand sa tinem sub control emotiile noastre si ale celorlalti sub control, clacand la final si invinovatindu-ne cand, intr-un sfarsit, recunoastem ca nu putem sa le facem pe toate.


sursa:google

Cu totii ne dorim sa parcurgem aceasta perioada cu zambetul pe buze, cu bucurie in suflet si in pace cu cei din jur, dar cum sa facem, cu atatia ,,trebuie''in jur?Iata cateva intrebari pe care mi le-am pus de-a lungul anilor  si care m-au ajutat sa am niste sarbatori linistite:
 
1.Asteptarile mele sunt realiste?
Stiu ca fiecare ne-am dori sarbatorile de vis, in care totul sa fie perfect, ca din revistele frumos colorate, dar uitam ca in spatele acelor imagini minunate se afla o intreaga echipa :). Cu toate acestea nu trebuie sa ne descurajam, ci doar sa planificam totul cu atentie. Pune pe o lista tot ce ti-ai dori sa faci ca sarbatorile sa fie asa cum ti-ai dori, apoi gandeste-te:
☕ obiectivele mele sunt realiste, avand in vedere timpul, ajutorul si banii de care dispun?sau ma programez singura pentru dezamagire, frustrare si descurajare?
Daca ai copil/copii mici cu siguranta nu e momentul sa decorezi casa in mod sofisticat, sa faci curatenie la sange sau sa intinzi mese si sa astepti musafiri cu pretentii. Sau daca lucrezi de dimneata pana seara si nu ai pe nimeni sa te ajute ar fi mai bine sa incerci sa dormi noaptea, nu sa faci curatenie generala.
Propune-ti scopuri realiste, in functie de perioada de viata in care te afli, stabileste prioritati, implica sotul si copiii(daca sunt mai mari)  in ceea ce ai de facut.Si nu in ultimul rand, planifica totul din timp, daca totusi vrei sa faci multe lucruri.
2.Pot sa multumesc pe toata lumea?
Din pacate nu poti sa-i faci pe toti fericiti, oricat ai incerca. Pentru unii, orice ai face, cadoul nu va fi suficient de frumos, mancarea nu va fi destul de multa sau gatita pe gustul lor, daca ai brad de plastic vor zice ca cel natural e mai frumos- si invers..si asa mai departe. Incearca sa fii tu multumita cu ce ti-ai propus si ce ai facut, umple-ti inima cu recunostinta si multumire, si nu permite morocanosilor si nefericitilor din jur sa-ti afecteze buna dispozitie. E problema lor daca nimic nu le  convine- poate e momentul sa petreaca sarbatorile la ei acasa si nu impreuna cu tine si/sau cu familia ta :).
 
3.Creez amintiri sau fac cumparaturi nesfarsite?
Amintirile de Craciun sunt cladite din momente emotionante, nu din mormane de obiecte. Cu totii ne amintim cu drag de sarbatorile poate mai simple material, dar mai incarcate emotional din copilaria noastra. Nu aveam sub brad zeci de cadouri, dar framantam cozonacii alaturi de mama sau bunica, ori rontaiam soriciul parlit langa porcul abia taiat,sau mergeam cu colinda pe la vecini si rude care ne intampinau cu bucurie.
Copiii, dar si adultii, nu-si vor aminti prea bine ce cadou le-ati facut, dar cu siguranta isi vor aminti cum s-au simtit. Mai bine doua-trei feluri pe masa si o sotie/ mamica bucuroasa si bine dispusa, decat sapte feluri si o mutra acra si nervoasa. Concentreaza-te mai mult pe creearea de momente placute si relaxante pentru toti, decat pe a gati masa perfecta sau a fi o gazda ireprosabila.
4.M-a luat valul, am spus STOP?
De multe ori pornim la drum cu intentii bune, cu gandul ca nu vom permite ca ''febra Sarbatorilor" sa ne contamineze, dar cateodata socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.Cand, fara sa vrei, esti cuprinsa de agitatie si stres si incepi sa alergi in rand cu toti ceilalti, uitand adevarata semnificatie a Sarbatorilor, aminteste-ti  de acest verset din Sf. Scriptura :

Căci împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt.
Romani 14:17 



...si spune STOP! opreste-te, ia o pauza, reevalueaza ceea ce faci si incotro te indrepti. Ma concentrez mai mult pe lucrurile materiale, uitand adevarata semnificatie a Sarbatorilor de Iarna?
Sarbatori cu pace, sau cu stres?