duminică, octombrie 31, 2010
joi, octombrie 28, 2010
Popcorn cu caramel făcut în casă
În provocarea de toamnă pentru a patra săptămână, pe care o voi posta în curând, ni se sugerează să petrecem o seară plăcută de toamnă, bând o ceașcă cu ciocolată fierbinte, și cronțănind popcorn cu caramel.
Am mâncat popcorn cu caramel în ieșirile noastre prin oraș, dar n-am făcut niciodată acasă, deci mi-am spus că e momentul să încerc. Am răscolit pe net după o rețetă, și după ce am studiat mai multe variante am încropit una personală, cu cantități aproximate .
Avem nevoie de popcorn nesărat. Puteți cumpăra pungi din acelea care se fac la microunde, dar au sare. Noi avem un ceaun mare de tuci, unde am pus uleiul la încins, am adaugat boabele de porumb (cam 100 de g), le-am acoperit cu un capac, și le-am lasat până nu a mai pocnit nici una. Din când în când am mai scuturat bine ceaunul, ca să nu se prindă boabele, și să se ardă.
Le-am răsturnat apoi într-un castron mare, și am pregătit alături 2 linguri, cu care să amestec caramelul cu popcorn.
Pentru caramel avem nevoie de :
O gustare simplă , foarte ieftină, și potrivită pentru serile reci de toamnă sau de iarnă. La noi a avut mare succes, sigur o să mai fac :)).
Irina

- zahăr, de preferință brun - cam 200 g
- 2-3 linguri miere de albine
- 70-80 g unt
- 1 jumătate linguriță praf de copt
O gustare simplă , foarte ieftină, și potrivită pentru serile reci de toamnă sau de iarnă. La noi a avut mare succes, sigur o să mai fac :)).
Irina
Abonați-vă la:
Postări (Atom)